Marti, trei probleme grele. Bonus, Ponta la Camera.

De care dintre ele credeți că se va ocupa mai întîi și mai întîi prim-ministrul Cioloș?

1. – criza – aproape, dacă nu chiar criminală – a dezinfectantelor diluate din spitale;

2.- demisia ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu;

3. – situația plagiatelor, atît de mult timp amînată.

Bonus. Să plîngi, nu alta! Liviu Dragnea, președinte PSD:

Eu, sufleteşte şi pragmatic, mi-aş dori ca Victor Ponta să devină preşedintele Camerei Deputaţilor şi să mergem împreună în campania electorală, cum am fost atâţia ani de zile. (…) Am stabilit cu Victor, zilele trecute, ca după Paşte să ne vedem să discutăm şi asta şi alte lucruri, pentru că funcţia de la Cameră nu e importantă în sine, avem de discutat mai multe lucruri, despre reimplicarea lui în partid, pentru că avem nevoie de el, el are nevoie de noi şi România are nevoie de refacerea echipei dintre noi doi. O să mă văd cu Victor şi o să discutăm” – realitatea.net

thinking

(Foto: notable.ca)

Scandalul de la Opera

Nu m-am apropiat prea mult de subiectul Opera Națională București pînă acum. Știam că e scandal, că e scandal serios, am preferat, totuși, să-l urmăresc numai. Dar cum s-a ajuns la măsuri aberante, chiar nu mai e de glumă!

Circulă de ieri seară o notă internă a Serviciului de Organizare și Resurse Umane, prin care unui număr de 9 artiști le este interzis accesul în clădirea Operei. E halucinant! Cum să le interzici accesul?! Și, mai ales, cum să aibă un om în preajma lor de cîte ori vor să intre?! Adică dacă vor să intre la un spectacol nu se poate decît dacă au pază lîngă ei? Cumpără ei un bilet în plus, și pentru cel care îi însoțește? Ori serviciul este ”oferit” de către instituție?

Cealaltă problemă gravă care mi-a atras atenția – încă de la începutul ostilităților – a fost ”afară cu străinii din țară”. Nu am mai auzit de la începutul anilor ’90 așa ceva, e greu de crezut că se mai poate întîmpla acum. Și totuși, asta s-a scandat, acum două săptămîni, la unul din proteste, ăsta este semnalul primit din țară. Ne-am întors în timp, ori ce să fie răbufnirea aceasta de șovinism și xenofobie? Ăștia sîntem, la prima confruntare, la prima neînțelegere se recurge la astfel de sloganuri? Mai mult decît atît, scandalul este amplificat de către, printre alții, chiar Angela Gheorghiu, soprana care nu știu să fi auzit, pe unde a cîntat în lumea asta mare, așa ceva vreodată. E absurdă, e aberantă decizia doamnei de a se implica cu atîta sîrg în conflict, chiar și numai ținînd cont de acest lucru. Cu atît mai mult cu cît, din cîte se știe, are propriile-i probleme, una dintre ele desfășurîndu-se chiar săptămîna trecută. Cînd a ratat intrarea în actul III al operei în care juca, ”Tosca” de Puccini, la Opera din Viena. Da, ați citit bine, la Opera din Viena. Acolo unde nu strigă nimeni ”afară cu străinii din țară”, nici cînd se întîmplă așa ceva măcar. Și de unde ia dînsa pîinea de la gura sopranelor locale. Pentru că, din cîte se pare, acesta este unul din motivele scandalului.

Dar care să fie celălalt? Sau celelalte? Și ce înseamnă sindicat în artă? Pentru că, mai nou, s-au solidarizat cu ramura ”românească” a scandalului și sindicaliștii de la Opera din Cluj, cea din Iași și cei de la Filarmonica Română. Ce poate să facă un sindicat pe ramură în artă? Să recunoască valoarea, talentul, să dea certificat de bună purtare, ce poate să facă? Mai bine zis, cu ce-i ajută pe artiști o asemenea organizație? Ai talent, bine, nu ai, la fel de bine, nu-ți dă nimeni țidulă că ai avea. Promovează ce sindicatul în artă, dacă nu talentul? Locul de muncă, salariul, pensia? Păi asta nu e treaba sindicatelor în artă, ești bun, ai locul pe care-l meriți, nu ești bun, faci altceva. Nu cumva sindicatele din artă se ocupă chiar cu așa ceva, cum ești, cum nu ești, ai locul de muncă asigurat? Bani și funcții, asta asigură sindicatele din artă? Și nu cumva să vină cineva mai bun, eventual și de afară, să-ți ia locul? Păi despre ce artă mai vorbim, în asemenea condiții? Mai precis, se mai poate vorbi despre artă?

Cu siguranță, nu! Și asta este una din cele mai mari probleme ale politicii culturale de la noi, încă din anii ’90. Privatizați arta, știu, e greu, e foarte greu, dar ce artă se poate face în condițiile în care unii au asigurat totul, de la stat, iar ceilalți se chinuie pentru un spectacol, și nu numai pentru strîngere de fonduri, ci pentru tot. De la contabilitate și pînă la performanța scenică. De la cumpărarea obiectelor de recuzită și pînă la aplauzele de final de spectacol. Lăsați-i fără bugetele generos acordate de stat, să vedem pe talent cum se descurcă singuri. Numai pe talent, căci ce altceva e arta?!

Domnule Vlad Alexandrescu, Ministru al Culturii, nu vreți să începeți chiar cu Opera Națională București? Ia să vedem cum mai strigă ”afară cu străinii din țară”, cînd trebuie să-și asigure singuri locul de muncă și salariul. Nu-i mai bugetați – deși, mi se suflă în cască, numai Opera din Israel se întreține din fonduri private – să vedem ce mai fac. Mai au curajul să aducă măcar în discuție prezența artiștilor străini pe scenele țării? În artă există, mai mult decît în alte domenii, ceva despre care nu se știe la Opera București. Se numește concurență. Și această concurență dă diferența dintre artiști și non-artiști. Sau dintre artiști și bugetari.

Ce se întîmplă acum la Opera Națională București nu este altceva decît o țigănie fără margini. Dacă ăștia ne sînt artiștii, ce să mai pretindem de la ceilalți?!

adresa opera

(foto: Facebook/Dan Turturică)

PS: Urmăriți aici primul interviu pe care Alina Cojocaru i l-a acordat lui Dan Turturică, de la debutul scandalului.

PPS: Observ că Ion Caramitru solicită demisia ministrului, legată de acest caz. Ne vom ocupa și de dînsul, foarte curînd chiar.