Asistații mintal

A cîștigat Drăgulescu o nouă medalie la gimnastică? Ura, vivat, să trăiască! Este același Drăgulescu pus la zid și înjurat cînd s-a aflat că are probleme în căsnicie? Este, și ce dacă?! Noi, cînd e de lăudat, lăudăm, cînd e de criticat, criticăm. Așa mi s-a răspuns pe Facebook. 

Corect. De ce să ne mai întrebăm dacă există proces, dacă lucrurile astea care se spun sînt (și în ce măsură sînt) adevărate? De asta se ocupă un întreg internet românesc plus televiziunile. De subiectul Năstase. Nu, nu fostul prim-ministru, celălalt. Și înarmați cu corectitudinea politică – pe alte meridiane în scădere dramatică de cotă, la noi în creștere – facem subiect de o zi sau mai mult, dacă nu intervine ceva, altceva, din ce a zis bădăranul. 

Că Năstase are o vîrstă, că nu mai contează ce zice, nicidecum pentru tînăra și corecta politic generație tînără, că nu mai e de mult un model în viață, dacă o fi fost vreodată, mai contează? Nu, evident! Pedepsirea exemplară a unui om de 70 de ani trebuie executată ca la manualul corect politic al noilor moravuri, chiar dacă individul asta a făcut toată viața, adică nu e nici pe departe nou ce s-a întîmplat acum. Și atunci de ce discutăm toată ziua despre el?! Pentru că a scris/vorbit la BBC despre noi, despre români, și simțim nevoia să ne detașăm de bou, ca și cum pînă acum fusesem de acord cu el? 

Avalanșă în Retezat, doi morți. Aflăm că aceștia sînt copii, și mai dramatic. Dar nu orice copii, ci copii premiați, copii cu performanțe deosebite în alpinismul mondial. Cum s-a putut întîmpla? ”Nu au știut să meargă pe munte”, cade sec concluzia unui salvamontist, și el premiat, la rîndul lui. 

Și de aici, isteria publică. Cum a fost posibil ca un tată să-și supună copilul la asemenea riscuri?! Cum a putut face așa ceva?! Uităm momentan că absolut toată viața înseamnă un risc, mai mare sau mai mic, că nu putem să asigurăm copiilor certitudinea neîntîmplării relelor, că noi înșine ne urcăm cu ei în mașină și în avion, neținînd cont că un accident poate surveni oricînd, și nu din vina noastră, ori că accidentele aviatice, atît de rare, pot să se întîmple, la fel, oricînd. Că nimeni nu e scutit de risc. Că viața, printre altele, și asta înseamnă, risc asumat. 

Nu ne interesează! Tatăl e vinovat! S-a descoperit acum că tatăl își forța copila, făcea și dregea, în fine. Decretează lumea bună a internetului, luîndu-se, în gașcă, după formatorii de opinie (Apropo, la ce profesională se studiază formarea opiniei?). Omul zace într-un spital, rănit în urma accidentului din munți, noi mai aruncăm o căruță de zoaie în capul lui, să simtă că i-a murit un copil, și nu oricum! Ci împins chiar de către el, vrem noi să dăm verdictul înainte să o facă justiția. 

Sigur, nu sesizăm nici o nepotrivire între ”Fusese lansată o avertizare de mare risc de avalanșă” și ”cineva a declanșat-o, poate chiar cei care au făcut ascensiunea?”, nici un neuron măcar nu semnalizează ”Pericol! Sînteți ilogici!”, lăsați omul în pace, e suficient ce i s-a întîmplat, fiți oameni! 

A fi om înseamnă a te dubita pe tine însuți/însăți, uneori, a te mai gîndi dacă ești buricul universului, cel care are totdeauna dreptatea de partea sa, dar de ce să faci asta tocmai acum, cînd tu știi mai bine, din fața calculatorului, cum e cu escaladele și cu riscul și, mai ales, cu creșterea copiilor?! 

Și în același trend, de ce să nu știm tot și despre justiție? Mai ales despre justiție, subiectul preferat al presei românești. Și dacă presa asta zice, exact asta zicem și noi. Ca presa sau pe dos, dar zicem, important e că au impus subiectul. Că nu ne interesează prea mult, că nu ne afectează asemenea, că știm ”dar cîte spitale se puteau face din banii furați?”, de parcă sîntem o națiune de pacienți care necesită tratament perpetuu, ce mai contează? Asta a lansat presa, ăsta e subiectul mestecat. 

Și ajungem, invariabil, la fostul președinte Băsescu. Care poate fi cît de logic și cît de aplicat în ce spune, e degeaba. Știm noi mai bine că tot ce face face pentru curva aia, vedea-o-aș trîntită prin catran și fulgi în piața publică, poate și pentru fiică-sa puțin, dacă ne gîndim mai bine. 

Dar cum să spui cu siguranță că astea două ar putea fi și mai însărcinate decît Mona de Freitas, celebra soție permanent însărcinată a lui Bivolaru? Ei, cum? Uite așa, cine mai stă să se gîndească?! 

Cum la fel, nimeni nu mai stă să se gîndească că la momentul alegerilor pentru funcția de președinte al României, Băsescu a fost varianta cîștigătoare. Că fără el, DNA ar fi fost PNA-ul lui Năstase, cu un amariei în vîrf. Că puteam avea un Geoană sau un Antonescu în fruntea țării, nu-i așa că ar fi fost bine?! 

Cum să te mai gîndești la așa ceva, cînd el vine și depune amendamente care știm noi sigur că o vizează pe ”aia”?” Care să o scape pe ”aia”; cu cît s-o putea mai mică pedeapsa. 

Cum să te mai gîndești la una și la alta bune și foarte bune din mandatele lui Băsescu, cînd se știe și se exprimă atît de plastic și de frumos cum ”s-a dat el cu infractorii”? Cum să te mai gîndești că ceea ce numim și preaslăvim astăzi presă a fost toată, în întregime, fără excepție, împotriva lui Băsescu la momentul alegerilor?! Cum să te mai îndoiești tu, cînd oameni de calibru intelectual incontestabil spun că Băsescu, astăzi, e rău?! Cît Drept știu ei, ori cum știu că ce a apărut în presă e și ce a spus Băsescu?! 

Dar cît ne afectează ce face Băsescu astăzi mai contează? Mai este atît de important Băsescu pentru scena politică? Mai contează, cum ar veni? 

L-am luat acasă, cu acte, cînd l-am votat, ca să plîngem acum amarnic? Ori l-am avut președinte și ca președinte, a făcut cam tot bine, așa cum ne așteptam? Avem DNA datorită lui Băsescu? I-auzi! Să uităm cît mai repede, nu se încadrează în tiparul nostru mintal. Trebuie ca Băsescu să fie fără pată pînă la sfîrșitul vieții, ca noi să-l sanctificăm? Sigur că trebuie, dacă nu el, atunci cine?!

Avem legături emoționale cu Băsescu? Sigur că avem, noi l-am făcut președinte, noi trebuie să ne simțim satisfăcuți. Sau nu, ca acum, și să jelim amarnic fapta noastră reprobabilă, cum am putut vota și crede că ar fi altceva?!

Poftim, dosar penal in rem pentru alegerile din 2009. Să fie și Geoană președinte măcar puțin. Să nu mai aibă Băsescu ocazia să taie salarii și pensii. Pensii pe care nu le-a tăiat niciodată, dar contează?!

Și, mai ales, mai contează, în condițiile în care, economic, ăștia fac praf totul? Și ce dacă?! Las’ să facă, măcar vine ”scumpa noastră” și-i ia. Atîta satisfacție să avem și noi, să-i vedem în cătușe. Că nu mai recuperează pe urmă nimeni nimic, nu mai contează sigur, avem spectacolul arestărilor și asta e tot ce-am vrut. 

Și mai avem speranța. Că orice ar face ăștia, va veni ea și îi va lua. Nu contează dacă sînt vinovați sau nu, să-i ia și să ne ostoiască așteptările. Asta e tot ce contează, noi și durerea din sufletul nostru, nicidecum adevărul. Că noi nu am avut candidați, că nu vom avea, în ritmul și felul acesta, nici mai departe, ce mai contează? Candidează Luluța și ne-am scos. La fel cum candida Morar, după mintea unora, acum patru ani. 

Este placa pusă zilnic, de cîteva ori, în internetul românesc, de asistații mintal. De cei care au nevoie să zică și să scrie după cum duce valul, val plecat din presă și societatea civilă. Cărora le este prea greu să gîndească autonom, cărora le e rușine să spună ce gîndesc singuri, celor care vor să fie în trend. Celor care au nevoie permanentă de asistență mintală, fără de care nu se descurcă. Și care continuă să se mire cum a putut cîștiga Trump alegerile în SUA, cînd a avut absolut toată presa (mai puțin Fox News) împotriva lui. Și care nu-și vor explica pînă mor cum a căștigat Trump alegerile în SUA, pentru că presa, farul lor călăuzitor, nu le va spune niciodată. De ce le-ar spune, cînd nu i-ar fi ei convenabil?!

Nici la noi nu spune nimeni. Noi sîntem o nație de anticorupți veseli și degrabă vărsători de epitete, metafore și tot arsenalul figurilor de stil cu care putem să-i dăm dușmanului o lovitură năucitoare. Pe internet. Lumea reală are alte priorități. 

Refuzați de propriile vieți, incapabili să-și ofere o șansă, anticorupții internetului sînt noii asistați mintal. Care așteaptă să mai scrie cineva ceva, ca să aibă la ce da share, cu  un aprobator ”Exact!”. Născut din lipsa de idei și de preocupări a emitentului. 

Poate ar trebui, la cît ne pricepem la justiție, să adoptăm sistemul american al curților cu jurați. American? Mnuuu, mai așteptăm, poate își revin și îl pun pentru ceva, orice, sub acuzare pe președintele lor, noi mergem cu UE și cu noua ordine necoruptă a lumii înainte. 

Cum, Europa e și ea coruptă??? E clar, iar a intrat Rusia pe fir.

Rusia, corupție? Wait, wait, acum sînteți aproape, foarte aproape. 

Dar nu stă nimeni. Se știe doar că din și despre Rusia primim numai fake news. 

 

 

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *