Și acum toată lumea va sări cu gura pe mine: cum, trebuie să-i oprim, trebuie să ne știe de frică, trebuie să le arătăm că sîntem puternici.

Puternici, așa. Cîți? Cînd, unde? La București, cel mult în oraștele mari ale țării. La care ei pot opune toată lumea care i-a votat în decembrie 2016, urlînd că vrem să schimbăm rezultatul alegerilor.

Și vrem, da. Ăsta este adevărul, este un coșmar ce se întîmplă acum. Și mai rău, este un coșmar care durează de prea multă vreme. 

Și cum să schimbăm rezultatul alegerilor? Prin soluții de moment și de compromis, apelînd la unul și la altul? Sau contruind ceva trainic și durabil în timp? 

Au fost, în ultimii ani, cîteva încercări de a închega partide, așa zis de dreapta. Mai mult sau mai puțin, în funcție de liderul, mai mult sau mai puțin carismatic care le anima. Au eșuat lamentabil, mai puțin PMP, ajuns cu greu în parlament. Soarta PMP-ului însă, avînd în vedere parcursul fostului președinte Băsescu, cu care se identifică, nu este nici ea clară. 

Și atunci, ce facem? Strigăm zi și noapte, în față la guvern să facă ce trebuie? Așa, și? Dacă nu fac, ce? Facem demostrații, greve, organizăm mișcări de stradă, și? Scoatem limba la ei, și? La final rămînem cu acest ”și” după care, din păcate, nu mai urmează nimic. Cu un ”și” spînzurat în timp, fără nici o finalitate concretă. 

Lumea are propriile probleme, copii de crescut, bătrîni de îngrijit, joburi la care merge zilnic, concedii de făcut. Nu poate sta tot timpul în priza protestului, nu poate fi prezentă mereu, ca în stare de război, la apelul societății civile. Este practic imposibil să ții pasul cu ei, cu cei de la putere, și cu tîmpeniile pe care le fac aproape zilnic, cu aberațiile pe care le produc cu aceeași frecvență. 

Iată ce spune Paul Dragoș Aligică:

Alerta maxima, Puterea iar face si drege. Este imposibil sa tii pasul cu asta, este uman si tehnic – constitutional/politic- imposibil sa poti opri – data fiind actuala structura politica si de distributie de autoritate publica – toate abuzurile actualei Puteri.

Cum s-a ajuns aici? Sa fim de o sinceritate brutala, e simplu: La ultimele alegeri libere si corecte s-a votat sau nu s-a votat dupa cum s-a votat, sau nu. Se spune: Asta a fost „oferta” politica. N-am avut ce.

Asta e: Cand cetateanul se comporta fata de viata publica precum un shopper, merge regulat sa aleaga dintr-o oferta data (daca merge sa aleaga, ca poate ca in ziua aia are alte prioritati) rezultatul nu poate fi decat prin accident statistic diferit. Democratia inseamna mult mai mult decat un consum de produse politice create de altii. Democratia inseamna coproductie de guvernare. Inseamna o prezenta si implicare inteligenta in varii zone si contexte ale vietii publice, in nenumarate moduri.

N-a fost oferta de produse politice acceptabile. Bun. Si? Care mai e problema acum? N-a fost si gata. Alta data. Vor cadea candva din cer, de undeva, niste structuri organizatorice care sa apere interesele sectorului privat din Romania. Probabil ca d-nii Liiceanu si Patapievici au o obligatie „sa faca ceva” si vor face. Fiind intelectuali publici trebuie sa organizeze public si apere intreprinzatorii romani. Ce treaba au?!

Sau poate ca intr-o zi, o dimineata clara de Mai, se va anunta la TV si Radio formarea unor noi partide. Si cetateanul roman, intr-o zi de Noiembrie, se va trezi si va merge la urne, unde va fi o oferta politica pe cinste. Pentru toate gusturile.

Pana atunci, se sta intr-o alerta maxima cu ochii pe butelie. Ca o secunda de neatentie si e ca si disparuta.