Ce se mai poarta? Tendinte Cotroceni, iarna 2014, primul mandat.

1. Cuvinte.

Tatiana Niculescu Bran este „purtătoare de cuvânt a Preşedintelui României, Klaus Iohannis”, aşa cum scrie pe pagina oficială de Facebook, deschisă de curînd, după închiderea contului personal. Pe această pagină este de aşteptat să găsim ştiri şi documente referitoare la activitatea preşedintelui, să fie legătura între preşedinte şi presă/cetăţeni. Cu alte cuvinte, să genereze conţinut. În schimb, pînă acum, pagina este majoritar agregatoare de ştiri. Articole pozitive, din presa străină, referitoare la Klaus Iohannis. Cu extrem de puţine excepţii, una notabilă, după părerea mea, despre Octav Bjorza, decorat de preşedintele Iohannis în 22 decembrie. Şi despre care Tatiana Niculescu Bran scrie că „a supravieţuit torturilor şi închisorilor comuniste datorită unei extraordinare poveşti de dragoste”.

 Pînă acum, spuneam, pentru că ieri, pe pagina Tatianei Niculescu Bran a apărut următorul text:

 

Cotroceni – 25 de ani de “baronizare”Prima mea săptămână la Palatul Cotroceni: între înțepenirea instituției și nerăbdarea de a vedea cât mai curând semnele schimbăriiPalatul Cotroceni a devenit reședința președinției României imediat după 1989, odată cu preluarea puterii de către Ion Iliescu. Multe birouri mai păstrează încă mobilierul vetust din vremea comunismului, covoare înflorate pe fond roșu închis, perdele grena, canapele cu perne de catifea de un gust îndoielnic și, peste toate, mirosul îmbâcsit al hotelurilor comuniste. Te aștepți ca, dând la o parte colțul unei cortine care acoperă o ușă, să găsești, expus la loc de cinste, vreun portret al lui Nicolae Ceaușescu. Opulența unor birouri imense și întunecate se combină cu starea precară a instalațiilor sanitare. Pe holuri, doamne în halate au aerul că trebăluiesc de zor. Niște oameni copleșiți de respect deschid și închid uși. Unde sunt portari ceremonioși, te-ai aștepta să fie și pitari, paharnici, medelniceri, stolnici ori cluceri. Dar la Cotroceni nu se mănâncă, deși angajații administrației petrec 10-12 ore pe zi la locul de muncă. Nu există cantină, nu există nici măcar un chioșc cu napolitane expirate și Coca-Cola. În schimb, dacă ți-e sete, formezi un număr de interior și cineva sosește cu o tavă pe care se află o sticlă cu apă și un pahar. “Permiteți să mă prezint: sunt cutare (plus grad SPP) și v-am adus apa. Vă rog să semnați acest bon.” Și semnezi bonul de plată din care rezultă că ai consumat la data de… o sticlă cu apă. Cei care au lucrat prin birourile președinției de-a lungul a 25 de ani vor fi trăit cu satisfacție această coregrafie a stăpânirii. Când e să clintești birocrația locului sau ai idei despre cum ar trebui să meargă lucrurile, vechii angajați ai administrației (unii sunt acolo de pe vremea lui Ion Iliescu) îți dau un singur răspuns, că nu se poate sau că trebuie îndeplinite condiții atât de complicate încât te lași păgubaș. Străbătând culoarele Palatului, înțelegi mai bine România celor 25 de ani de la căderea comunismului, cu bune și cu rele, cât și cultura “baronului” local. Înțelegi, mai ales, cât de urgentă e nevoia de schimbare a administrației (prezidențiale și nu numai), de “debaronizare” la toate nivelurile, și de așezare în prezentul secolului XXI.[sursa foto: http://goo.gl/6Lkrdx]

Ce nu înţeleg din nemulţumirea purtătoarei de cuvînt a preşedintelui Iohannis:
– de ce şi-a mai schimbat cover-ul cu prăfuitul, anostul, neschimbatul de pe vremea comuniştilor interior de palat, cînd precedenta fotografie era un superb peisaj de iarnă cu grădina palatului? Oricum, zăpada acoperea ceva urme comuniste, în cazul în care ar exista şi acolo;
– de ce nu solicită premierului suplimentare de buget pentru administraţia prezidenţială, în vederea înlăturării urmelor comuniste, mai precis de redecorare conformă timpului istoric pe care-l trăim?
– cum au supravieţuit foştii consilieri prezidenţiali în asemenea condiţii inumane de lucru, fără cantină, mai precis, 10-12 ore pe zi? Cristi Hrituc, ajută-mă, te rog, veneai cu mîncare în sufertaş sau cu pacheţel de acasă?

Ce înţeleg din ce în ce mai bine, pe zi ce trece: că vin vremuri vesele. Vorba vine, că aşteptam lucruri bine făcute, începînd chiar cu alegerea şi modul în care se prezintă consilierii preşedintelui.

Şi acum foarte serios, a te plînge de faptul că nu ai cantină (ori măcar un chioşc) la palat şi de felul în care arată acesta, în condiţiile în care în străinătate s-a votat stînd ore în şir la coadă, în ploaie şi frig, cu copii mici de mînă sau în cărucioare, leşinînd de epuizare şi cu trataţie de gaze lacrimogene, în anumite locuri, în dispreţ total faţă de cetăţenii români de acolo, este, din punctul meu de vedere, ori completă inadecvare funcţiei ocupate, ori continuarea atitudinii de dispreţ faţă de aceştia, cel puţin.

Şi 2: de ce Tatiana Niculescu Bran nu ne comunică, conform fişei postului, ştiri privind agenda şi activitatea preşedintelui? Foarte interesant de ştiut ar fi ce s-a discutat în cadrul întîlnirii dintre preşedinte şi premier, de exemplu, în 22 decembrie*. La fel, mă aşteptam la un anunţ privind întîlnirea preşedintelui, programată astăzi, cu Ministrul Apărării, cel de Interne şi cel de Externe. Consideraţiile personale ale doamnei privind aspecte ale locului de muncă pot fi, eventual, incluse într-un interviu, într-o carte, în ce doreşte dînsa, dar nu înţeleg de ce se află pe pagina oficială a purtătorului de cuvînt. Unde nu confesiuni este normal să citim, ci cu totul altceva.

*Despre întîlnirea Iohannis – Ponta, Adrian Pătruşcă a scris pe Facebook:

Adrian Pătrușcă
22 Decembrie la 14:42 ·
Ponta după întâlnirea cu Iohannis: „Lucrurile intră pe făgașul normal”
Mi-e frică!
Ceea ce poate constitui o altă problemă, comunicarea, şi în situaţia în care îl priveşte pe preşedinte, este lăsată în grija PSD?
Later edit:
Ce a înţeles purtătoarea de cuvînt din comentariile la postarea precedentă pe Facebook. Ce legătură este între nemulţumirile doamnei privind locul de muncă şi faptul că se află în slujba cetăţenilor, eu nu pot înţelege.

Vă mulțumesc tuturor pentru comentariile la articolul meu despre administrația și birocrația anacronice ale Cotrocenilor din ultimii 25 de ani. Într-adevăr, așa cum unii dintre dvs. au remarcat, e vremea ca lucrurile să se schimbe tocmai pentru că administrația și funcționarii ei printre care mă număr acum sunt acolo în slujba cetățenilor și nu invers.

Facebook Comments

10 Comments Ce se mai poarta? Tendinte Cotroceni, iarna 2014, primul mandat.

  1. Pingback: Politice pre si post-pascale. Adevarat s-a-ntors! - BLOGARY

  2. Amelia

    Intrucat banuiesc ca de maine se va intoarce si TNB la munca, ma gandesc sa-i trimit urmatorul biletel:
    „Draga Tatiana,
    1. Iti trimit alaturat un (link spre un) document redactat de Guvern (OUG nr. 94/2014 pre numele lui) in legatura cu, intre altele, renuntarea la un titlu stiintific : http://www.monitoruloficial.ro/emonitornew/emonviewmof.php?fid=MS43MTg3MDI3MjA5MzQzRSszMA==
    2. Poate ai ocazia sa vorbesti la presedintie despre subiect ?”
    Evident ca nu ma astept ca normalul presedinte KI sa iasa la televizor la ora 18:30 si sa tune „Dottore” precum conflictualul sau predecesor, dar ma gandesc ca ti-ar putea da sarcina sa redactezi un comunicat prin care „Presedintele KI isi exprima ingrijorarea fata de reglementarea printr-un act normativ a unui caz individual”.

    P.S. Daca intre timp nu s-a reglementat problema „cantinei” si nu poti lucra de foame, ma ofer sa angajez o firma de catering care sa-ti aduca zilnic mancare in urmatoarele 6 luni (mi-am insusit, chiar daca cu rezerve, recomandarea d-lui Aligica de a-i acorda acest „termen de gratie” noului presedinte).

    Reply
    1. Florina

      mai devreme am scris pe Facebook:

      Florina Neghină
      12 hrs ·

      Dacă şi după sărbători va fi aşa o linişte şi o bună înţelegere între instituţiile statului, nu ne mai rămîne decît să punem o plăcuţă la intrările în ţară: Nu deranjaţi, România normală.

      Apropo, după prima întîlnire Ponta – Iohannis, din 22 decembrie trecut, cea în urma căreia primul a declarat că „lucrurile intră pe făgaşul normal”, a urmat imediat şedinţa de Guvern în care s-a dat OUG privind modificarea Legii Educaţiei, respectiv posibilitatea renunţării la doctorat.
      Mîine se împlinesc două săptămîni de atunci.

      Reply
    2. Florina

      cred că merită văzute şi reacţiile de pe Facebook la comentariul tău, pe care l-am pus acolo.

      Claudia Postelnicescu Tatiana, din fericire, nu discuta si nu citeste genul asta de doleante.
      10 hrs · Like

      Florina Neghină este o ofertă foarte serioasă, cea referitoare la asigurarea mîncării, păcat.
      dincolo de asta, doleanţa nu este numai a persoanei care a scris-o.
      9 hrs · Like · 2

      Gabriela Aga Dar Tatiana ce citeste? sau cumva suntem noi prea plini de doleante?
      3 hrs · Unlike · 2

      Claudia Postelnicescu Da, multe doleante, pentru o mica prima gafa. Cand aveti o propunere serioasa, va citi; carcotelile si ironiile astea infinite sunt o pierdere de timp.
      44 mins · Like

      Florina Neghină repet, propunerea este foarte serioasă.
      42 mins · Like

      Claudia Postelnicescu Daca era serioasa, ma angajam sa i-o transmit. Eu am apreciat ca nu este.
      40 mins · Like

      Florina Neghină iar eu îţi spun că este. ce-ar fi să punem în legătură cele două persoane şi să vedem cum stau lucrurile?
      37 mins · Like

      Gabriela Aga Dar doleantele n-au nicio legatura cu gafa, sau asa merge acum la Cotroceni doleanta la schimb cu gafa? lasand gluma la o parte , oamenii chiar incearca sa ii transmita mesaje serioase, intrebarea este ea le citeste?
      20 mins · Unlike · 1

      Claudia Postelnicescu Nu lucrez acolo.
      18 mins · Like

      Florina Neghină Claudia, adică ţie ţi se pare pare neserioasa solicitarea de a lua atitudine fata de un act al Guvernului pe care nu numai persoana care a scris comentariul, ci mai multi oameni, parte a opiniei publice, il considera un abuz grosolan?
      11 mins · Like

      Claudia Postelnicescu Da. Opinia publica, opozitia, societatea civila este obligata sa ia atitudine. Presedintele nu are de ce. Scrie in Constitutie. Iohannis e un presedinte – eu asa percep noul trend – care nu intra in dispute zilnice, pe mize mici. In plus, are un constitutionalist extrem de riguros in echipa. Reactiile fata de ultima tampenie a lui Ponta trebuie sa vina de la primii mentionati si daca exista un val de presiune publica si revolta, presedintele va lua act (mediere ….)
      9 mins · Edited · Like

      Florina Neghină Asta este miza mica? Modificarea in interes personal a Legii Educatiei printr-un OUG dat in favoarea propriei persoane? Asta este miza mica?
      7 mins · Like

      Claudia Postelnicescu Da, e o miza mica, e o miza pentru el, Ponta, spune totul despre el si este munitie beton pentru opozitie, sa il dea jos. Opozitia nu are decat sa incarce munitia asta si sa o foloseasca. Presedintele nu este opozitie, este deasupra, nu e membru de partid.
      5 mins · Like

      Claudia Postelnicescu Mizele mari privesc interesul public – taxe, impozite, reforme radicale de sistem etc.
      2 mins · Like

      Florina Neghină Adica Ponta poate face ce vrea in interes personal sau cum? Trec peste faptul ca, repet, modificarea Legii Educatiei in conditiile astea este de interes public, fara discutie. Vezi reactii din universitati.

      Claudia Postelnicescu Foarte bine. Atunci sa vorbim despre Legea Educatiei in ansamblu. Trebuie sa treaca prin Parlament, nu face ce vrea. O lege ca cea a educatiei trebuie sa fie in dezbatere publica. Dupa ce aceasta dezbatere va avea loc, deci dupa un timp, poate reactiona si Presedintele, ca mediator intre societate si institutiile statului, cum scrie in Constitutie, garant al intereselor cetatenilor etc.

      Gabriela Aga Imi pare rau dar presedintele nu este acolo de florile marului, sa stea sa astepte dezbaterea legii educatiei de la sfantul asteapta , o opinie cred ca poate sa exprime si el la incalcari flagrante ale Constitutiei sau se bazeaza si el pe avocatul poporului. Daca da, atunci sa ne-o spuna de la inceput cum vrea el prin purtator de cuvant sau conferinta de presa. Sa zica asa: eu o sa iau pozitie numai daca iesiti in strada vreo suta de mii cel putin, pe baza de presiune a strazii, ca atunci o sa stim si cand si pentru ce o sa iesim!
      6 mins · Like

      Reply
        1. Florina

          Eu sînt lămurită. N-am citit suficient Constituţia.
          A. şi nici eu nu am habar de întîlnirea aceea cu bloggerii.

          Emil Borcean Inainte de alegerile din turul 1 a avut loc o intalnire intre Iohannis si bloggeri si oameni de presa, la o cafenea din Piata Amzei. Intalnirea a durat cam doua ore si jumatate si a fost un bun prilej de a afla in avans cum are de gand sa procedeze actualul presedinte. Omul e consecvent: a spus clar, de atunci, ca nu va adopta stilul Basescu. Basescu – proactiv // Iohannis – reactiv. Basescu – sincron si bataios // Iohannis – meditativ si impaciuitor. Motivatia a fost exprimata in termeni clari, preluati si de doamna Postelnicescu: rolul de mediator in controverse de anvergura nationala. Cum se stabileste „anvergura”? Prin gradul de interes manifestat de populatie. Cum se stabileste „gradul de interes”? Prin amploarea discutiilor publice. Ce-i drept, asa putem sa definim si tergiversam la infinit si infinitesimal. Sper ca acum, dupa ce domnul Iohannis a devenit presedinte, algoritmul constitutional dupa care se ghideaza va fi clarificat pentru populatie. Apreciem faptul ca dansul iubeste legea si precizia si dorim sa cunoastem mai in amanunt metoda nemteasca prin care isi stabileste prioritatile de interventie in viata publica. Nu de alta, dar alegatorii dansului doresc sa il judece dupa aceleasi standarde precise. Ca sa fim corecti si in unison. Ne puteti ajuta, doamna Postelnicescu?
          31 mins · Like

          Claudia Postelnicescu Da. Pot sa va recomand citirea art. 80 – 100 din Constitutia Romaniei, care clarifica perfect toate nedumeririle si asteptarile. PS: eu nu am fost la intalnirea cu bloggerii si nici n-am citit declaratia respectiva, dar am citit Constitutia, de cateva ori.
          14 mins · Edited · Like

          Reply
          1. Amelia

            Poate o mai citeste o data; in Constitutie (art. 80 -100 cele atat de clare) nu scrie de medierea ” intre societate si institutiile statului”, ci de medierea „între puterile statului, precum şi între STAT şi societate” care stat este reprezentat de cine credeti? „Preşedintele României reprezintă statul român…” [art. 80 alin.(1), teza I] Daca-i atat de „clar” rezulta ca KI va media, eventual, intre sine insusi, ca reprezentant constitutional al statului, si societate.
            De asemenea nu scrie nici ca Presedintele este „garant al intereselor cetatenilor” ci ca „este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării” [art. 80 alin.(1), teza a II-a]. Prin urmare, conform Constitutiei, n-are a face nimic cu „garantarea interesele cetatenilor” si nu trebuie sa ne asteptam la asa ceva. Good to know!
            Acum imi dau seama ca atunci cand a „tunat” cerand Parlamentului sa „pice” legea amnistiei si sa dea drumul avizelor de incuviintare a urmaririi penale sau a arestarii &perchezitiei, iar Guvernului sa vina naibii cu proiectul de buget a facut-o „pe persoana fizica” (intrucat nu depusese inca juramantul), iar acum ca Presedinte n-o sa mai faca asa ceva, ci o sa astepte, de pilda, sa-i vina legea amnistiei la promulgare.

            P.S. Daca totu-i asa de clar in Constitutie, de ce mai avem nevoie de o Curte Constitutionala? (parca unu Dogaru ceruse desfiintarea CCR si PSD, PNL & PC erau de acord).

            Reply
  3. Amelia

    Ce sa-i faci daca n-a castigat Nastase alegerile in 2014…Citeam pe undeva ca deja facuse d-na Dana (fosta viitoare prima doamna) planuri complete de redecorare, alesese inclusiv perdele, draperii etc.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *