Subiectul  decorării de către preşedintele Iohannis a preşedintelui AFDPR, Octav Bjoza, pare epuizat. Lumea rămîne, firesc, divizată. Am păşit, acum douăzeci şi cinci de ani, dintr-un trecut sumbru, complicat şi, deseori, sensibil, într-un prezent şi mai stufos. Special întreţinut aşa, pentru că numai în ape tulburi, mocirloase, au mai putut supravieţui public exemplare din specii care, în alte condiţii, ale unui corp social sănătos, ori măcar doritor de însănătoşire, ar fi fost expulzate natural. Iar starea de confuzie continuă, atîta vreme cît fiecare entitate media, fiecare formator sau pretins formator de opinie deţine „adevărul” său, iar dialogul a devenit aproape inexistent. Cînd dovezile sînt ignorate sau răstălmăcite, cînd locul argumentelor a fost luat de jigniri, iar principiile şi valorile sînt bune numai atunci cînd le folosesc, conjunctural, unora sau altora.

O recomandare aici, şi o dovadă, în acelaşi timp, că sînt şi intelectualii buni la ceva. Articolul lui Sever Voinescu din Dilema, care se încheie aşa:

Vrem să o vedem ori nu, istoria recentă a României pune conştiinţei româneşti, liberă în sfîrşit, următoarea problemă: Au fost eroi toţi duşmanii comunismului? Dar toţi duşmanii fascismului? Dacă răspundem simultan afirmativ acestor două întrebări, aşa cum ar fi normal, vom obţine o categorie de eroi care au fost criminalii celorlalţi eroi, ce la rîndu-le le-au fost călăi celor dintîi. Eroi măcelărindu-se criminal între ei! Conştiinţa noastră ar rămîne stupefiată! În acest caz, conştiinţa nu sucombă într-o dilemă a binelui, ci în faţa complexităţii răului.

Complexitatea răului nu este nici acum, culmea, disecată întru o posibilă lămurire şi condamnare, ci promovată drept o luptă între orgolii, între cîştigători vremelnici şi perdanţi. Cine încearcă să separe apele, ori măcar să pună la îndoială oportunitatea unor acţiuni este catalogat în fel şi chip, executat scurt din vorbe de către, din nou culmea, cei care, mai acum cîtăva vreme, erau ei înşişi de părerea „duşmanilor” actuali.

Un exemplu. Reacţia imediată şi virulentă la recitarea, de către Mihail Neamţu, în noiembrie 2012, a poeziei „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, de Radu Gyr. Nici Mihail Neamţu, cu toate păcatele lui, nu putea, conform vîrstei, să fie legionar. Vîrsta fiind acum una din scuzele care i se găsesc lui Bjoza. Neo-legionar, simpatizant, nu ştiu, cert e că omul a recunoscut atunci că a greşit şi subiectul a fost închis.

Bjoza, în schimb – şi nu mai reiau povestea, e deja arhicunoscută – îmi pare alunecos, este suficientă o căutare pe Google pentru a vedea cum nuanţează de fiecare dată problema – este apărat cu încrîncenare. Dubla măsură funcţionează perfect.

Ce mi se pare important acum în toată povestea asta este nu numai înverşunarea cu care este apărat Bjoza, concomitent cu punerea la zid a „duşmanilor” noului preşedinte, care l-a decorat – pentru că, în fond, la asta se reduce acum discuţia, din păcate – ci faptul că se perpetuează confuzia privind trecutul, cu posibile urmări grave în evoluţia viitoare a societăţii.

Concret, este vorba despre: 1) prezenţa lui Octav Bjoza în studioul Antena 3, şi nu numai o dată; o declaraţie dată la un congres internaţional, la 25 de ani de la evenimentele din decembrie şi 3) un interviu dat de acelaşi  revistei Kamikaze.

1. S-a întîmplat inclusiv în 8 august 2014, ziua în care a fost condamnat şi închis pentru 10 ani Dan Voiculescu, în procesul ICA. Dan Voiculescu, dovedit definitiv în instanţă ca fost colaborator al fostei Securităţii. Dan Voiculescu, creatorul trustului Intact, din care face parte şi Antena 3. Televiziune de ştiri în scripte, altfel unul dintre cele mai nocive mijloace mass media existente la noi, locul acela unde un Adrian Năstase a fost asimilat, ca deţinut politic, lui Iuliu Maniu, cruntă blasfemie! L-a împiedicat pe Bjoza acest lucru măcar, ca preşedinte AFPDR să participe la emisiunile Antenei 3? Nu. L-a împiedicat faptul că Voiculescu a fost, în anii comunismului, de partea forţei opresoare şi nu a celei oprimate, pe care o reprezintă, să participe  la emisiunile Antenei 3? Nu. De ce? Nu ştiu exact, dar pot deduce din următoarea declaraţie (2):

Vreau să mai subliniez o treabă – nici în anchetele Securităţii, nici la munci silnice lipsiţi de minime condiţii de igienă şi asistenţă medicală, flămânzi, bătuţi şi cu lanţuri la picioare nu ne-am simţit mai umiliţi ca în ultimii 4-5 ani. Aceasta este realitatea. Am fi dorit că dacă tot nu se poate şi nu-i de unde să ni se facă reparaţii, cred că am fi meritat măcar mai mult respect din partea autorităţilor. În capitala României nu găsiţi un muzeu al rezistenţei anti-comuniste. Noi nu avem în Capitală, după 25 de ani, un monument naţional al rezistenţei anti-comuniste. În această clădire care te copleşeşte prin dimensiunile ei, a fost făcută doar în timpul lui Ceauşescu, dar a fost făcută de poporul român, pentru că atâta timp cât a durat construcţia noi am mâncat gheare de pasăre şi picioare de porc – aşa s-a construit acest Palat.

Nu-i poţi nega unui om dreptul la propriile simţiri, dar în momentul în care acestea contravin fără urmă de dubiu realităţii, ai dreptul să te întrebi: cui foloseşte această atitudine? Victimelor pe care le reprezintă sau călăilor din trecut?

3) Din interviul din Kamikaze aflăm cum a supravieţuit Octav Bjoza infernului din puşcăriile comuniste. Datorită unei mari iubiri. Dar ce relevanţă are acum, în contextul decorării, această poveste de dragoste (existentă şi pe pagina doamnei purtător de cuvînt)? Este una din sutele de poveşti, dacă nu cumva miile, de altfel, ale foştilor deţinuţi politici.

Una singură, după părerea mea.  Cele cel puţin 10 fete care pleacă plîngînd de la întîlnirile cu Bjoza îl pot vedea apoi vorbind la Antena 3. Pot găsi cu uşurinţă declaraţia de mai sus, referitoare la umilinţa mai mare suferită în ultimii ani decît cea din temniţele comuniste. Şi ne mai mirăm apoi că e stricată şi noua generaţie! Cîţi tineri din cei care îi ascultă povestea, impresionaţi de ea, ştiu suficient de multe lucruri despre Voiculescu şi manipularea perpetuă de la antene ca să discearnă ce e bine şi ce e rău? Cîţi ştiu – măcar – că e vorba de un colaborator dovedit al fostei Securităţi? Dacă mai punem la socoteală şi că segmente importante din universităţi cad pe spate de emoţie ascultîndu-l pe Puric, de exemplu, şi alte discursuri protocronist-naţionaliste, putem constata că se întîmplă chiar lucruri foarte interesante, aşa că eventuale evoluţii periculoase în plan politic n-ar trebui să ne mai mire.

Aşadar, în loc să ne lămurim trecutul, îl facem şi mai confuz. Îl acoperim în umbrele diverselor interpretări astfel încît, pînă la abolirea discernămîntului, imposibilitatea de a mai alege binele de rău, nu mai e mult.

PS: Noaptea trecută, în timp ce începusem să scriu textul acesta, pe Facebook avea loc următoarea discuţie. Dovada clară a ce spui şi ce se înţelege, ori ce vrea să se înţeleagă, în unele cazuri.

https://www.facebook.com/claudiapostelnicescu/posts/10154982446560551?comment_id=10154985849190551&offset=0&total_comments=12&notif_t=mentions_comment

https://www.facebook.com/claudiapostelnicescu/posts/10154982446560551?comment_id=10154985849190551&offset=0&total_comments=12&notif_t=mentions_comment

(Foto-şi un blog de urmărit: sarahinromania)