O nenorocire nu vine niciodată singură, se spune, și mai nou se și verifică. În mintea unora. Așa că după ce Bob Dylan a luat Premiul Nobel pentru Literatură, ce se mai putea întîmpla? Să cîștige Donald Trump alegerile prezidențiale din SUA.

Că Trump nu a fost favoritul intelectualității românești știam deja. Și mă obișnuisem cu ideea, oricît de lipsită de logică, de sens și, nu în ultimul rînd, oricît de lipsită de bun simț elementar (no offence!) părea.

Dar șoc! Ieri după amiază văd captura de mai jos, la Andrei Murgescu, pe Facebook. Merg la Cărtărescu pe profil să văd cu ochii mei, dar între timp se pare că ștersese. Ghinion, rămînem cu asta.

Cum Hillary, deși conduce la votul popular, nu a dat vreun semn că ar contesta rezultatul alegerilor, șocul a fost și mai mare. Cum Hillary nici nu va da vreun semn că ar avea cea mai mică intenție să conteste rezultatul, să îl ajutăm pe domnul Cărtărescu și pe alții ca dînsul cu un film mai mult decît clar despre ce sînt electorii și la ce ne ajută ei în viață. Nu se știe niciodată ce idei îi mai vin comitetului Nobel de acordare a premiilor și poate în anii viitori va da teste grilă nominalizaților.

Acum, în speranța că e clară chestiunea colegiului elector și a votului popular, să nici nu ne gîndim măcar ai căror puteri străine puteau fi hackerii, nici pe departe la cît de slabă la securitate cyber ar fi America. Cît despre speranța ca domnul Cărtărescu și alții să mai înțeleagă ceva din politică – înainte de a scrie prostii pe pereți, de preferință – am pierdut-o de mult. Democratic este exclusiv cum vor stîngiștii de pretutindeni, în orice moment al istoriei și oriunde. Așa se traduc, din păcate, vorbele domnului Cărtărescu din statusul de mai sus.

Că nu știi ceva, orice, nu a fost, nu e și nu va fi vreodată o rușine. Poți învăța oricînd de la cei care știu. Că împarți cu generozitate din prea plinu-ți de neștiință este nu numai rușinos, dar poate fi și foarte periculos.