Când am postat zilele trecute ceva* despre Dan Condrea (Dumnezeu să-l ierte) si am spus ca intre el si Hitler nu e nicio deosebire, ca sunt facuti din aceeasi plamadeala, ca sunt doi necrofili cu destine intersanjabile, lumea nu s-a inghesuit cu like-urile. Comentariile la postarea respectiva gravitau in jurul ideii de coruptie, lacomie, ingoranta, delasare si alte – sa le spunem – scuze. Chestia asta m-a pus pe ganduri. Cred ca familiarizarea cu practica indelungata a coruptiei ne-a facut pe noi romanii extrem de toleranti la ideea de coruptie. Suntem aproape incapabili sa ne indignam sincer in fata coruptilor (dosare penale ale politicienilor, doctorate plagiate ale unor oameni iubiti si votati de tot poporul etc.). Cand mergem la spital sau avem de-a face cu vreun hop administrativ, dam noi insine spaga. Pe de alta parte exista oameni inteligenti si cultivati care sunt obsedati cu ideea asta de coruptie, asa ca pun semnul egal intre coruptie si rau. Orice alta specie a raului e nesemnificativa prin comparatie cu asta. Si limitele astea de perceptie si interpretare a raului sunt tot un rezultat al expunerii indelungate la practica coruptiei.

Si ca sa inchei cu ce am inceput, pana la urma si Hitler s-a sinucis.

*”Care este diferenta dintre Hitler si Dan Condrea? Gravitatea consecintelor ticalosiei lor? N-as zice. Sunt doi necrofili, cu destine intersanjabile.”