Fara scheisse, Klause!!!

“Merde”, în franceză. “Shit”, în engleză. În româneşte nu mai traducem. Păi Dan Mihalache, domnu’ neamţ? Ăsta-i mesajul pe care l-aţi auzit matale de la electorat? Din ţară şi din diaspora? Chiar şi Ioan Rus, de la PSD, a dat-o pe bune, spre regretul domnului Iliescu: au pierdut Cotroceniul fiindcă au rămas la comunism. Ciuma roşie. Tocmai un ciumat roşu aţi ales matale şef la cancelarie? Din ăia care nu fac boala, preferă să o dea la alţii, ca să trăiască ei ca boierii. Sau nu i-aţi citit biografia lui Dan Mihalache? Politică, desigur. Iar dacă i-aţi citit-o, aţi înţeles că, pînă la PNL, a intrat în PSD ca să-i distrugă din interior, în calitate de consilier al lui Adrian Năstase?

Mihalache distrugîndu-l din interior pe Adrian Năstase. Asta chiar ar merita văzută. Sînt şi filme de la distrugere? Tot din interior l-a distrus şi pe Crin Antonescu? În perioada cînd era stegar la USL, pe toate televiziunile, vînturînd merda cu lopata verbală? O fi, naibii, vreun erou acoperit al dreptei, infiltrat adînc în spatele liniilor duşmane, ca să-i rupă dinăuntru, pînă le iese pe nas. Şi nu ne-am prins noi. Nu? Domnu’ neamţ, dat fiind că sînteţi român, avem toată înţelegerea, deocamdată. Poate aţi zis că merită să încercaţi, ca în Germania, o treabă de consens, gen doamna Merkel. Punţi deschise, mîini întinse, dreapta şi stînga înfrăţite. NEIN!

NU sîntem în Germania, bre! Matale nu eşti doamna Merkel, iar dacă stînga din Germania ar fi ca asta de aici, Munchen ar fi Caracal, iar Berlinul, un mare Ferentari. Deci vă rugăm mult, ja? Uitaţi-o pe asta cu Mihalache, bitte! Va rugăm bitte mult. Că odată se evaporă enormul capital de simpatie, aşa, din nimic, pînă să apucaţi să preluaţi, oficial, funcţia. Mai faceţi matale două, trei din astea şi gata. Puff! Nicht simpatie! Doar grosse scheisse. De numa, numa, cum se zice în Ardeal. N-ar fi păcat?

Aşa, dacă doreaţi mata dreapta cu stînga într-un mare bruderschaft, decît eroi care au luptat acoperit, îl luaţi direct pe Marean Vanghelie, care a luptat descoperit din interiorul PSD, cu capul gol. Unde mai pui că te poate face şi cu dreapta, şi cu stînga, şi are mulţi colegi în Jărmania, la studii. Păi nu? Klause, pe prima aţi dat-o rău de tot în bălării. Americanii, de-auzim că v-au invitat la ei, zic “three strikes and you’re out!” Trei gherle şi-ai ieşit. Ei sint pe baseball. Sau Mihalache o fi de la CIA? NSA? NASA? Las-o, bre, în sărăcie. Că de sărăciile astea de pesedişti vopsiţi in liberali ne-am săturat. Nicht Mihalache. Fără scheisse, Klause! Că nu de-aia te-au votat oamenii.

Facebook Comments

6 Comments Fara scheisse, Klause!!!

    1. Florina Neghină

      Nu există altcineva, Mihalache-i cel mai bun. Iacătă.

      „Dincolo de anumite declaratii, invocate de detractori, Dan este una
      dintre cele mai organizate si lucide minti politice pe care le are
      România la ora actuală.”

      http://www.evz.ro/lazar-cum-s-ar-simti-detractorii-lui-dan-mihalache-daca-ar-sti-ca-sloganul-romania-lucrului-bine-facut-este-creatia-lui.html

      Bănuiesc că „una dintre cele mai organizate şi lucide minţi politice” îşi mai iese cîteodată din minţi, mă gîndesc la declaraţiile din timpul loviturii de stat şi la atacul la Sorina Matei (la ea pe blog).

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *