„Dar viziunea guvernului lui Cameron este mult mai sinistră decât vechea tactică a dreptei, care ţintea disciplinele ce puteau fi criticate ca decadente. Reducerile britanice dezvăluie o tendinţă a ţărilor dezvoltate – una ce a început în America – de a ţinti genurile de educaţie care conduc spre o societate civilă viguroasă şi o populaţie… Continuă lectura România Liberă, de la Cristian Câmpeanu la Naomi Wolf
Categorie: Editorial
Cum au ajuns exporturile la cel mai înalt nivel din istorie
Firmele autohtone au exportat, în octombrie, mărfuri în valoare de peste 3,5 miliarde de euro. În primele zece luni, exporturile românești au totalizat 30,3 miliarde de euro. Suma este cu 26,7% mai mare decât cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut și cu 4,1% mai mare decât cea din ianuarie-octombrie 2008. Trebuie spus că… Continuă lectura Cum au ajuns exporturile la cel mai înalt nivel din istorie
Despre încredere
Aşa cum a fost exprimată poziţia Franţei şi a Germaniei, lăsând la o parte ce o fi în spatele cortinei, chestiunea pusă public în discuţie este cea a încrederii. Privind această problemă nu poţi spune că nu sunt îndreptăţiţi să nu aibă încredere. O privire rapidă asupra cazurilor scoase la lumină de DNA anul acesta… Continuă lectura Despre încredere
Revolta
Ăsta e declicul, finalul PDL-ului ca partid. Aici nu mai vorbim de sindicate, moguli şi revolta pusă în scenă de televiziuni ci de un om disperat. Puneţi faţă în faţă gestul unui om disperat (tată al unui copil bolnav) cu auto-suficienţa liderilor PDL şi veţi vedea că am dreptate. „Ei bine, PDL-ului de azi tocmai… Continuă lectura Revolta
Şah la UE: blocaţi Croaţia şi triplaţi cetăţeniile pentru basarabeni
Decizia Germaniei și a Franței de-a bloca accesul României la spațiul Schengen are aparența unei nedreptăți. Tehnic, aflăm de la președintele Traian Băsescu, autoritățile noastre și-au făcut treaba. Raționamentul formulat de vest-europeni exprimă mai degrabă o neîncredere față de funcționarea instituțiilor noastre. Nemții și francezii știu mai multe decât pot să spună cu privire la… Continuă lectura Şah la UE: blocaţi Croaţia şi triplaţi cetăţeniile pentru basarabeni
Declaraţie comună a deputaţilor PDL: „Adrian Năstase este victimă a justiţiei politice”
Numele deputaţilor semnatari le găsiţi
Lecturi ministeriale
Astazi, pentru doamna Boagiu, Ministrul Transporturilor. Stimată doamnă, în caz că v-a scăpat, iată cum arată CFR în contact cu cetățeanul, după 20 de ani de reformă intensă: […]Sunt imediat trimis la şefa de tură. Intru să fac o plângere şi dau de-o doamnă uscăţivă care citea fiţuica RING (finanţată de social-democraţi?). Cu greu perturbată din… Continuă lectura Lecturi ministeriale
Şansa PDL
Se vehiculează ideea că PDL ar sta mai bine în sondaje şi că actuala conjunctură creată de scandalul din PSD, precum şi aşa zisa dezbinare a opoziţiei i-ar fi favorabile la alegerile viitoare. Nu numai că nu cred acest lucru dar, în cazul în care ar fi adevărat, ar fi nociv de-a dreptul. Să le iau pe rînd. De… Continuă lectura Şansa PDL
Raţionalitatea domnului Geoană
Nimeni nu a înţeles ieşirea domnului Geoană de acum două zile (auto-interviul luat în sufragerie cu ficusul în spate). Sunt convins că nici măcar cei din PSD. Mulţi îl suspectează de răbufniri de orgoliu, ieşire necalculată, etc., sunt reactivate vechi etichete. Eu vreau să îl apăr pe domnul Geoană. Şi vreau să arăt că există… Continuă lectura Raţionalitatea domnului Geoană
Indemnizația pentru mame – o analiză a lui Dan Tapalaga
Dan Tapalaga publică pe Hotnews o analiză care, dacă v-a scapat, e bine să o citiți. Fără prostii, sloganuri, populisme și limbaj de lemn. Finalul articolului e relevant: „Marea dezbatere, ratata din pacate de Guvern si televiziuni, din cauza excesului de populism, nu este neaparat legata de reducerea concediului maternal platit de la doi ani… Continuă lectura Indemnizația pentru mame – o analiză a lui Dan Tapalaga