Cristian Preda, într-un moment de iritare neobișnuită, se grăbește să acuze PDL de „oligarhizare”. Folosind un argument greșit, Honorius Prigoană. (Bleen a lămurit aici de ce, aș adăuga doar că oligarhii  sînt unii din PD, nu familia Prigoană și că ar fi cazul să încetăm să confundăm antipatiile cu dușmanii.) Ioan Oltean, vicepreședinte PDL, se grăbește la rîndul lui să-i răspundă la RFI. Replicile lui Oltean, citate de Hotnews, sînt prin ele însele o demonstrație ironică a faptului că vechea gardă din PD, cu Oltean în frunte, trebuie să facă un pas în spate.  Altfel spus, contrazicîndu-l pe Preda, Oltean îi demonstrează că are dreptate. Mai mult, îi corectează tirul, desenîndu-și o frumoasă țintă pe piept. Iată de ce.  Rezum aici dificilul limbaj de secretar de partid al domnului Oltean:

1. Reforma nu se face de pe blogurile personale, trebuie să vină din interior, cu participarea tuturor membrilor.

2. Problema PDL e doar politica de cadre. În rest totul e perfect.

1. Cum arată interiorul ăsta? E o cameră de la partid, o curte, o scorbură, o casă? În exteriorul căreia se află singur europarlamentarul PDL Cristian Preda?  Și cum se realizează tehnic participarea tuturor membrilor? Îi strîngeți pe un stadion unde vor vorbi toți odată? Apropos, blogul personal al domnului Preda e în interiorul partidului, la fel cum era cînd susținea pe Băsescu pentru ca PDL, cu Oltean cu tot, să ajungă să guverneze.

2. Iata un citat din vicepreședintele Oltean, remarcabil prin puritatea stilistica: „Partidul Democrat Liberal are o problema, in sensul ca n-a avut niciodata o politica de cadre evidenta, foarte bine sustinuta, foarte bine consolidata. In aceasta privinta, nu numai eu, ci si multi alti membri marcanti ai partidului realizeaza acest lucru.” (sublinierea mea. nu-i așa că e o propoziție remarcabilă?) Aici nu e nimic de spus. Decît că un vicepreședinte PDL proeminent dă semnalul contrareformei și sugerează că noii veniți în PDL nu sînt buni la mare lucru. (Făcînd aluzie la frustrările lui Preda vis a vis de numirile lui Boc, Oltean glăsuiește: „…partidul nu are o baza de date atat de bine pusa la punct, incat in orice moment sa poata sa scoata din baza de date o personalitate care sa fie propusa pentru o anumita functie„)

În fond, îi atrage atenția fără să vrea lui Cristian Preda să nu mai prigonească iepuri și să ia greii partidului în cătare.

Războiul a început. Și aș pune un pariu cu domnul Oltean, pe o broască, că modernizarea PDL tocmai pe bloguri va începe. Nici într-un caz în organizația oamenilor de afaceri din PDL. Zisă și „Interiorul Partidului”.

Andrei Gheorghe va fi angajat ca purtător de cuvînt la Ministerul de Finanţe. Contactat de ziariştii de la Gândul, acesta a declarat că va încerca să pună puţină ordine în comunicarea ministerului. După o scurtă deliberare în redacţia „Madame Blogary”, sîntem în măsură să cităm un fragment dintr-o viitoare declaraţie de presă a lui A.G. „Zi, bă, pulă! Nu, nu vaca cu pulover alb, labagiul ăla mucos din rîndul doi! De la ce radio eşti matale? Eşti de la Guerrilla pe pizda mă-tii! Liviu Mihaiu? Nu cunosc!”

Despre lupta pentru pace cu explozibil plastic

La mulţi ani! Aţi petrecut bine? În general da, deşi se putea şi mai bine? Cam multă plictiseală, tip anti-climax? Ei, ce să-i faci, e criză. Nu poţi să le ai pe toate. Iar plictiseala, în doze corespunzătoare, nu e neapărat un lucru rău. Aşa că am să vă spun un basm de început de an care, neîndoielnic, o să vă plictisească de-o să vă crape fălcile, căscînd.

Mult mai animată ar fi fost trecerea din 2009 în 2010 dacă un flăcău din Nigeria, ajuns bine-mersi la bordul unui avion de linie american, în loc să-şi dea foc la chiloţi, ar fi reuşit să se arunce în aer, înainte de aterizarea la Detroit. Avionul fiind plin cu sute de oameni, aceştia ar fi murit chiar de Crăciun.

Agasant. Vedetele de la ştiri ar fi trebuit să-şi anuleze vacanţele. În loc să fie pe plajă, sorbind din coctailuri, în timp ce colegii mai năpăstuiţi se screm să umple timpul de emisie cu inepţii despre petreceri în pieţe publice, obiceiuri populare, artificii, Luna Albastră şi horoscoape, Zeii Teleprompterului ar fi fost condamnaţi să rămînă acasă. Să comenteze Masacrul de Crăciun. Sobru, cu durere bine controlata în glas şi, mai ales, perfect echilibrat. Fără excese. Fără accente “incendiare”. Fără concluzii pripite. Ci cu Concluzia Corectă: a fost lucrarea unui dezaxat. Atît şi nimic mai mult.

În noiembrie, le-a ieşit perfect. Atunci, un american de origine palestiniană, ajuns maior în armata americană, licenţiat în biochimie şi medicină (cu specializarea psihiatrie), a măcelărit 13 oameni şi a băgat în spital alţi 30, executînd foc de voie cu mitraliera chiar în buricul mega-bazei militare de la Fort Hood, Texas. Concluzia Corectă: Lucrarea unui dezaxat. Atît şi nimic mai mult. N-a fost prea greu: 13 morţi. Mizilic. Lumea uită repede. Şi apoi, era vorba de militari, care riscă să moară oricum.

Ar fi fost mult, mult mai dificil dacă tînărul nigerian reuşea să detoneze explozibilul plastic ascuns în chiloţi, în jurul testiculelor. Trei sute şi ceva de morţi, civili, într-un avion aruncat în aer. Ba, încă, de Crăciun. Mult mai greu de ascuns sub preş, cu Concluzia Corectă. Dar, cum chilotii n-au detonat, totul e în ordine. Lucrarea unui dezaxat. Atît şi nimic mai mult.

Dintre perlele înţelepciunii populare, cele generate de sport ocupă un loc aparte. De pildă: “Dacă mingea intra în poartă, era gol”. Coca-Cozma Teoharie, nume altfel predestinat. Mingea neintrînd în poartă, la Detroit n-a fost gol. Programele televiziunilor n-au fost perturbate, paginile editoriale n-au fost date peste cap. De Crăciun şi Anul Nou, cadouri, şampanie, artificii şi plictseală.

În sportul american, Yogi Berra are un statut mitic. A fost unul din cei mai mari jucători de baseball din toate timpurile. Şi rămine un imens şi inconturnabil raisonneur. Gen: “Dacă nu ştii unde mergi, ajungi în altă parte”, “Taie pizza în patru, că nu pot să mănînc şaşe felii”, ”Celelalte echipe ne pot crea probleme dacă ne bat”, etc. Panseul cu care Yogi Berra a intrat definitiv în tezaurul colocvial american e, din păcate, intraductibil. Adică, poate fi tradus, dar e păcat, căci se alege praful. Trebuie savurat în original. Iată-l:

“This is like deja-vu, all over again”.

Cuvintele lui Yogi trebuie savurate, în mod repetat – dar, mai ales, înţelese.

Căci spun un adevăr fundamental, despre vremurile in care trăim. “Deja-vu, all over again”. Sînt vremurile Concluziilor Corecte. Corecte Politic, desigur. Repetate pînă la saturaţie. Pînă la epuizare. Pînă la reflex condiţionat. Reflexul de a nu mai pune întrebări ci de a accepta, fără discuţie, fără critică. Reflexul de-a ignora şi, dacă e cazul, de a strivi discuţia şi critica. Reflexul abandonului. Reflexul supunerii. Stînga.

Tînărul dezaxat din Nigeria şi maiorul american dezaxat de origine palestiniană mai aveau ceva în comun: religia. Normal, însă, nu asta i-a facut să sară de pe fix. O astfel de concluzie ar fi total Incorectă. În primul rînd, pentru că religia respectivă e denumita Religia Păcii. Cum nu se poate mai clar, nu? În al doilea rînd, pentru că multi-culturalismul ne învaţă că toate culturile, deci toate religiile, sînt egale ca importanţă şi ca valoare. Toate sînt bune. Mai puţin cultura occidentală şi religia creştină, care nu sînt bune, ci sînt de vină. Dar asta e altă discuţie.

Important e că toate religiile sînt la fel, adică bune (mai puţin aia care nu e) şi, prin urmare, Religia Păcii n-are nici o legătură cu faptul că indivizi taraţi îi denaturează mesajul şi se pun pe omorît, cu grade diferite de succes. Un fenomen denumit “radicalizare”. Altfel, de neînţeles. “Cum e posibil ca oameni tineri, inteligenţi, educaţi, occidentalizaţi, cu facultăţi făcute în Vest, mulţi născuţi acolo, din familii cu bani, să se radicalizeze?” Întrebarea apare obsedant, la fiecare nouă “radicalizare”.

Iar concluzia? Cea Corectă, normal: niste dezaxaţi. Atît şi nimic mai mult. În rest, e de neînţeles. Corect. Aşa e. Nu mai e nimic de spus, nimic de comentat. Gata! Punct. De aceea, fără nici o legătură cu cele de mai sus, dar fără absolut niciuna, iată şi basmul promis. Repet, fără nici un fel de legatură. Cu nimic.

Basm:

Cică undeva, pe o planetă îndepartată, ar exista o fascinantă religie. Ea ar avea următoarele trăsături:

Se declară tolerantă. Dar spune că e singura religie adevarată, iar toate celelalte n-au dreptul să existe.

Afirmă că e religia păcii. De 14 secole, e în război cu restul lumii. Pacea e posibilă într-o singură situaţie – cînd religia păcii va stăpîni întreaga planetă. Pînă atunci, lumea se împarte în două: tărîmul supunerii şi tărîmul războiului. Orice tratat de pace trebuie rupt în maximum zece ani.

Nu permite democraţia, căci oamenii n-au voie să-şi facă legi, ci trebuie să urmeze legea divină, după scripturi. Care sînt perfecte şi valabile pînă la sfîrşitul lumii.

Legea divină reglementează absolut toate aspectele vieţii, publice şi private. Căci viaţa e o parte a religiei, şi nu invers.

Liderii religioşi conduc simultan armata, guvernul şi justiţia. Liderul religios, la orice nivel, e simultan comandant militar, lider politic şi judecător.

În justiţie, mărturia unei femei valoarează cît jumătate din mărturia unui bărbat. Femeia e supusa bărbatului. Poligamia şi pedofilia sînt OK.

De altfel, religia se cheamă “supunere”. Practicanţii ei se numesc “supuşi”, nu credincioşi.

Religia nu poate fi părăsită. Apostazia se pedepseşte cu moartea. Nu poate fi criticată sau ironizată: se consideră blasfemie, care se pedepseşte cu moartea. Nu poate fi reformată sau modernizată. Fiind perfectă, n-are nevoie de reformă sau modernizare. Cine încearcă reforma sau modernizarea e acuzat de apostazie sau blasfemie, care se pedepsesc cu moartea.

Sfirşit

Vedeti, v-am spus: nici o legatura. Cu nimic. Aţi auzit la vreo televiziune, aţi citit prin vreun ziar, aţi văzut prin vreun film, serial sau telenovelă să existe aşa ceva aici, la noi, pe Terra? Măcar aşa, vag asemănător? Nu, bineînţeles că nu.

Deci, nu există. E doar un basm.

Sigur, dacă ar exista, s-ar explica nişte lucruri. Ar deveni perfect logice. Cum, însă, nu există, lucrurile rămîn inexplicabile. Dezaxati. Atît şi nimic mai mult. Apar aşa, de nicăieri. Nu pot fi descoperiţi. Nici cînd discută pe forumuri “radicale”, în văzul tuturor. Nici cînd scriu lucrări de diplomă “radicale”, aşa, ca orice militar. Nici cînd tatăl flăcăului din Nigeria anunţă ambasada americană că i s-a “radicalizat” fiul. Ce să facă subordonaţii lui Obama – să-i refuze băiatului viza de intrare în America, doar pentru atîta lucru? Ar fi fost persecuţie religioasă. Aşa că rămîneţi liniştiţi, la locurile dumneavoastră. Fără discuţie, fără critică. Pînă la următoarea explozie. Eventual atomică. Sînt şi dispozitive nucleare care încap într-o valiză, în cala unui avion comercial. Iar cînd se va întîmpla (problema e “cînd”, nu “dacă”) vom auzi, iar: “Cum a fost posibil? Băieţi tineri, inteligenţi, educaţi, occidentalizaţi”. Deja-vu, all over again. Şi cîte un basm, despre lucruri care nu exista.

Dar dacă există?

Protocolul de colaborare la nivelul capitalei dintre PNL, reprezentat de Andrei Chiliman şi PSD, reprezentat de Marean Vanghelie a fost semnat, anunţă Hotnews. Primarul Sectorului 1 a negat, totuşi, că protocolul ar fi fost semnat. Se pare că Vanghelie îşi uitase tuşiera acasă.

• Sîntem loiali ideilor, nu oamenilor. De aceea nu asteptăm recompense si nu ne fetișizăm liderii.
• Credem în libertatea față de stat, dar nu în statul slab, victima cripto-gestionarilor.
• Nu credem în mitul liberalilor de dreapta. Liberalii sînt stînga modernă.
• Prețuim imaginația dar nu umorul ca scop în sine.
• Credem într-o economie bazată pe creativitate şi plusvaloare, nu într-una bazată pe speculă.
• Cantitatea nu produce decît semidocți și opiniomani. De aceea preferăm mai puțin și mai bun.

La mulți ani!