Răspunsul lui Cristian Preda pentru Blogary. Cu întrebări adăugite.

În comentariul de aici, Cristian Preda răspunde:

Va multumesc pentru observatii. Voi tine seama de ele. Candidatura dlui. Boc nu era o gluma, nici o ironie ieftina. Este vorba despre o procedura frecvent utilizata de catre politicieni pentru a-si consolida sau testa legitmitatea. De altfel, din informatiile de care dispun, domnului Boc i s-a propus sa faca acest lucru. Nu cunosc motivele pentru care a refuzat. Sunt convins ca o asemenea candidatura ar fi adus o victorie importanata pentru premier. Nu situ ce penelist sau pesedist care nu e deja ales l-ar fi putut infrange.

Tin, de asemenea, sa adaug doua lucruri.

Primo: Sunt un sustinator al dlui Boc. Nu vreau nici sa ii pun in discutie autoritatea in PDL, nici – cu atat mai putin – sa sprijin o fronda irationala. Apreciez, de altfel, faptul ca spre deosebire de alti lideri de partide dl Boc a avut taria de caracter sa accepte ca pot exista doua voci in partid. E ceva elementar, dar in Romania au trecut 20 de ani pana ce acest lucru a fost acceptat. Sper sa nu mai treaca alti 20 pana se accepta o a treia…

Secundo: Cred ca pot ajuta PDL punand intrebari pe care cetatenii sau, de ce nu?, membri ai PDL fara notorietate sau lipsiti de curaj ar vrea sa le puna. Un partid traieste de pe urma acestor relatii cu cetatenii, nu doar de pe urma retelelor financiare.care dubleaza sau pur si simplu sustin structura de resurse umane.

Îi mulțumim domnului Preda pentru că e consecvent cu propriile afirmații din ultimul paragraf și ne răspunde. Aș adăuga cîteva observații, stimulate de comentariul de mai sus:

1. Mulți se grăbesc să-l vadă pe Cristian Preda exclus din PDL înainte de congres. Adevărata întrebare rămîne: Care e poziția lui Băsescu? Nimeni din greii PDL nu cred că s-ar risca acum să intre în conflict cu Marinarul care mai are în față 5 ani de mandat. Mie mi se pare interesant că după o campanie electorală cruntă, în care greii PDL s-au făcut destul de discreți și în care Băsescu a trebuit să le înghită toate broaștele pentru că avea nevoie de logistica lor, cheile ajung din nou la Băsescu.  Vă amintiți privirea lui  din interviul cu Chireac? Eu i-o văd chiar acum:)

2. Înafară de „timizii” din PDL, pe cine reprezintă Preda? Nu știu cine-l vede  hazardîndu-se să candideze la președinția partidului. Atunci, care e candidatul pe care grupul reformator al lui Preda îl va susține? Aici apar într-adevăr cîteva posibilități interesante, în caz că grupul cu pricina apucă să se coaguleze. Prima opțiune, avînd în vedere și comentariul de mai sus, e Emil Boc, evident. Dar, întreb eu, de ce nu Valeriu Stoica?

3. Care e poziția „noului val”? Pînă una alta Sever Voinescu l-a contrazis pe Preda în ce privește cazul Honorius și oligarhizarea. Însă nu are deloc aerul să fie un mare susținător al domnului Oltean. TRU, Macovei și restul lumii, tac. La fel și Valeriu Stoica. Deocamdată:)

Nu cred că dl Preda a acționat după un scenariu, cred mai degrabă că a primit încurajări sau aprobări mute. De aici și unele bîjbîieli și afirmații nefericite. Ce a început însă, nu mai poate fi oprit. Sper doar ca dl Preda să aibă luciditatea de a nu se oferi ca victimă colaterală.

A rămas Năstase fără bani?

Aţi văzut ceva mai jenant decât un fost prim-ministru cu adsense pe blogul găzduit gratuit? A rămas fără diurna economisită cu grijă în urma celor 5 ani cât a fost în Guvern? Nu are 5 dolari să îşi pună blogul pe o adresa normală?

Domnule Preda, chiar dacă vă cheamă Cristian, nu e cazul să fiți Mungiu!

Asta e tot. Din moment ce la noi se comentează mai bine decît se scrie, am să mă rezum la titlu. Cititorii noștri vă vor lămuri eventualele neclarități.

PS: Pentru cititorii de dimineață, 4 adăugiri:

1. Bleen îmi spunea: Puterea se ia, nu se dă. Are dreptate. Băsescu l-a sprijinit pe Preda dar, vorba ceea, Zeus nu-ți bagă în traistă. Acum Preda luptă pentru putere în partid în numele unor principii. Lupta pentru putere presupune gesturi de putere, mai ales că e de așteptat o rezistență serioasă. Așadar, ieșirea în public e absolut normală, istericii sînt cei care o acuză.

2. Disciplina e necesară. Asta e valabil în perioadele normale. Acum PDL trece printr-o perioada excepțională, toate amînările s-au întors să bată la ușă iar la Boc la telefon au început să sune morții de prin debaralele partidului. Reforma, modernizarea și implicit tranziția de putere sînt prin natura lor indisciplinate. Disciplina politică perpetuă e dictatură.

3. Preda nu e un nebun singur. Era de bănuit că și-a făcut un calcul. Dovada? Stirile de genul celei de aici. Ironia extraordinară pe care nimeni nu o sesizează încă, e că domnul Preda, „un intelectual rupt de realitate, fără experiență politică”, dă o lovitură politică în forță. Honorius a fost crăpătura în care și-a înfipt dalta. Ciocanele care au urmat crapă alte blocuri de marmură…

4. Domnul Preda se ia totuși prea în serios. Crisparea lui academică sub care lucește nemilos un deficit de simț al umorului, l-a adus în situația de a comite niște gafe geonistice, cum e cea cu candidatura lui Boc în sectorul 1. Eu am bănuiala că a vrut să facă o glumă și nu i-a ieșit. Altfel e irațional să lovești în omul de încredere al lui Băsescu și să ai impresia că îi zgîlțîi pe greii din PDL. Asta a fost gafa teribilă a Alinei Mungiu: S-a luat prea în serios. Moment în care a devenit ridicolă.

Despre ce discutăm aici?

„Vreau sa utilizam resursele pe care companiile din subordinea Ministerului Economiei le au. Si aici as vrea sa fac o mentiune expresa: impreuna cu Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), sa continuam procesul de electrificare, utilizand resursele pe care Electrica le are in momentul de fata, sa extindem procesul de electrificare, astfel incat, in 2012, intreaga Romanie sa fie electrificata”, a precizat Videanu pentru NewsIn.

Vă daţi seama, noi ne plângem că nu merge netul sau că n-avem destui pixeli sau destui kilometri de autostradă, şi Videanu are probleme mult mai mari, săracul.

Şi România are probleme mai mari. Cum ar fi că sunt încă sate, şi în unele zone din Moldova şi Bucureşti, orase care nu au curent. Uneori sunt oameni care nu există şi locuiesc în case care nu sunt pe hartă.

Dar, probabil că dacă citiţi asta, nu vă pasă.

Gurbăneştiul joacă în Ghencea

Primarul comunei Gurbăneşti, Panait Jelev, s-a declarat mulţumit de transferul bunicului său, Jivko Jelev, la echipa Steaua. Acesta declară că acest transfer este rezultatul unui lobby insistent pe care l-a practicat în ultima perioadă. Jelev a mai adăugat că acest transfer reprezintă, de fapt, un program pilot susţinut cu fonduri PHARE de testare a suprafeţelor dificile, precum gazonul din Ghencea. În cazul în care acest program va fi un succes, susţine Jelev, problema pietruirii uliţelor comunale va fi rezolvată, implementându-se locuitorilor din comună, precum şi animalelor acestora, încălţăminte cu crampoane.

Alertă de cod galben – Un nou val de colesterol o ameninţă pe Mona Lisa

Mediafax titrează: „În spatele zîmbetului ei misterios, Mona Lisa ascundea un nivel crescut al colesterolului„. Primarul comunei Gurbăneşti, Panait Jelev, un admirator înfocat al Monei Lisa, care, la ora redactării acestei ştiri se afla într-o şedinţă cu consilierii locali, a părăsit şedinţa, îndreptîndu-se de urgenţă către dispensar pentru a fi consultat de către medicul din comună. Vom reveni cu noutăţi de la Primărie pe măsură ce vom primi noi informaţii despre trigliceridele Mona Lisei.

Ziarele mor, presa rămîne*

Recentele falimente din presa tiparită românească (că toată e scrisă, pînă la urmă, chiar și televiziunea) au stîrnit corul bocitoarelor: Presa moare. Îmi reprim dorința de a rîde în fața acestei bizare repetiții  a înmormîntării, relatată de mortul însuși. Criminalul e Internetul cu complicitatea porcului de Public care nu mai vrea să dea bani pe ziare. Democrația e în pericol, săriți că ne mănîncă Băsescu! Și tot așa.

E altceva de discutat aici. Internetul nu anunță moartea presei tipărite ci dispariția meseriei de ziarist. Iar bocetele frustrate ale lătrătorilor împinși la șomaj de eșecul sponsorului Geoană și zîmbetele satisfăcute ale producătorilor lui Voiculescu, nu vor învia pe nimeni. Dispariția cu pricina e efectul unor conjuncturi implacabile:

1. Consumatorul de presă are nevoi diferite decît omul politic. A face presă doar ca instrument de presiune politică înseamnă a-ți ignora piața. (aici e explicația faptului că tabloidele prosperă, pentru că nu ignoră nevoile propriului segment de piață). Valoarea adăugată pe care un cititor ar da banii NU e în presiunile și șantajul politic. De cînd e mai ușor să te defulezi pe forumuri sau comentariile de pe bloguri, nici măcar rolul de supapă emoțională al presei nu mai funcționează ca în anii 90. De fapt, Cotidianul ajunsese un produs atît de prost încît nu mai avea cumpărători înafara politicienilor de meserie. Dan Tapalagă analizează perfect subiectul, folosind un titlu extraordinar: „Moartea presei cu etaj”.

2. Ziaristul e un creator de conținut. Pe lîngă deprofesionalizare, presiuni politice și tentația șpăgii, el e concurat de un număr crescînd de creatori de conținut care scriu mai bine, mai pasionat, mai documentat și, atenție, pe gratis. Pentru că nu din asta trăiesc. Foarte mulți blogeri nu sînt amatori decît în măsura în care nu primesc bani pentru ce scriu. Calitatea a ce scriu e deseori peste nivelul textelor unor jurnaliști cu pretenții. Întrebarea pe care ar fi putut pune-o Nistorescu propriilor comentaci ar fi putut fi: „Auzi, da’ eu de ce vă plătesc dacă ăștia scriu pe gratis mai bine decît voi?” Nu „Internetul” distruge presa prin accesul gratuit la informație ci redacțiile care așteaptă să primească bani pe texte mai proaste decît ale „amatorilor”. Internetul doar a scos la suprafață problema, punînd în competiție directă „amatorii” cu „profesioniștii”.

Au rezultat produse monstruoase, cu redacții uriașe de mercenari ageamii, în majoritate, și public vizat minuscul, răspîndit prin Parlament, Guvern și diverse instituții. Publicul mare a rămas complet pe dinafară. Era absolut de așteptat să scadă tirajele și audiențele. E ca și cum un producător de medicamente, care știe că trebuie să convingă mai ales medicul, ar începe să ignore complet eficiența pastilelor și le-ar face pe toate din praf de talc, doar e mai ieftin și mai simplu, banii se fac dacă prescrie medicul chiar dacă de plătit îi plătește pacientul, nu? (apropos de pragmatismul de care vorbesc multi prin comentarii) Degeaba vor prescrie medicii, pacienții vor ajunge să refuze. Într-o piață normală, e imposibil să ignori nevoile pieței tale principale fără să dispari din peisaj, mai devreme sau mai tîrziu. Simplu spus, dacă scrii pentru politicieni și ceri să te cumpere omul de rînd, ai o mare problemă. Oricît de etic ți-ar fi discursul (deși nu e cazul).

Prinși în jocul politic, patronii și ziariștii au reacționat mecanic (și greșit) la concurența acută a conținutului-mai-bun-și-gratuit-de-pe-net: au trecut și ei pe net, gratuit. Fără să bage de seamă că nu sînt tocmai Le Figaro sau Washington Post nici ca tiraje și nici în ce privește conținutul. Fără să observe că în România piața publicitară e la un nivel care nu permite supraviețuirea unei publicații exclusiv din reclama de pe net. Fără să se prindă că dacă le scad tirajele pierd banii din publicitatea print, singurii care contează la noi. S-au sinucis la sfatul unor incompetenți cu aere de experți ai netului.

Se putea altfel? Foarte scurt caz practic: Nistorescu nu a înțeles că avea tot ce-i trebuia să facă bani cu Cotidianul. Trebuia să răspundă la întrebarea: „Ce valoare unică am eu pentru a concura cu „amatorii” de pe net?” Iar răspunsul era evident: focus pe reportaj și anchetă. Blogerii sau comentacii din alte redacții nu știu și nici nu au resurse pentru asta iar el știa și putea. Pentru anchetă și reportaj bun s-ar mai fi găsit oameni să plătească. It’s the valoare adăugată, stupid! (S-ar putea face aici o interesantă paralelă cu industria porno și a felului în care amatorii s-au transformat din amenințare în sursă de profit)

Subiectul „presă și internet” e prea vast pentru un post.  Aș reține deocamdată că dispariția ziaristului – comentator ca profesie e mai aproape decît credem. Vor mai urma falimente, așadar. Ciutacu care se amuză copios de concedierea lui Rogozanu, Pătrășconiu și a Laurei Cernahoschi, nu pare a băga de seamă că el e într-o situație mai rea. Și acum un joc interactiv: De ce e Ciutacu într-o situație mai rea?  Cel mai bun răspuns petrece o noapte cu nedormitu’, care a dat și titlul*.