Am avut pile (dar nu din cauza asta am supravieţuit)

Iarna 1984-85: eram asistent universitar bătrîn deja (cu doctorat, cărţi şi articole publicate, dar fără avansări deschise), soţia doctor, deci n-aveam a ne plînge prea tare depedeve salarial. Decît că în casă erau 16 grade Celsius însumate: 8 în dormitorul fetiţei, 6 în camera de zi, 2 în dormitorul din spate.

Dar NE BUCURAM meschin şi nesemnificativ, căci aveam o preparaţie cu loaza d-lui Samson, un fel de manager-gestionar de gostat, asta a fost o fază pozitivă, îmi aducea unt și brînză adevărată, cum să nu-l iubeşti şi respecţi? Culmea-i că juniorul chiar a luat admiterea care era pe bune, prost nu era… m-am BUCURAT că a luat admiterea.

Soţia (medic) avea o pacientă, Tanţa, gestionară la un magazin de carne. Ea – lipsă de calciu și iod, noi – foame de carne. Am stabilit cu Tanţa (şi cu şeful, Tov. Cozma) un algoritm complicat: trebuia să mă prezint (în ziua cînd venea telefonul!), după 8 seara, la o cofetărie din aceeaşi clădire şi apoi să aştept în spate să iau – ilegal – un pachet de “cotlete” grase, mînjite de rumeguş din cutiile lăturalnice unde erau ţinute. mă bucuram că LUASEM CARNE. Cele 4-5 ore în ger, de două ori pe săptămînă, de la 3-4 dimineaţa pînă la deschiderea Alimentarei, ca să iau 2L de lapte și 2-4 borcănele de iaurt nu le pun.

La benzină n-aveam pile, cînd se “dădea” raţia “la poligon” (de la staţia de benzină pînă la poligonul de examene auto erau 1-2km,), mă aşezam să zicem joi seara și dacă aveam noroc, sîmbătă dimineaţa aveam rezervorul plin, cu ciubuc consistent (măcar 50 lei) şi o canistră de 20l în plus . Dacă n-aveam noroc, se reporta lista şi aveam benzina duminică. Duminica următoare, peste o săptămînă. Mă bucuram că LUASEM BENZINĂ.

Fetiţa mea a făcut o hepatită, am umblat ca năucul cam două săptămîni să caut O LĂMÎIE – sau cîteva, sau măcar o lămîie de plastic umplută cu suc natural de lămîie – am cerşit de la studenţii greci sau “palestinieni” care plecau în vacanţe, – nimic. Fetiţa s-a vindecat oricum. M-am bucurat, CUM ALTFEL?

Am trecut şi revoluţia Iliescului, fără fapte eroice sau măcar semnificative din partea mea… Mai departe a fost destinul, am depus cererea de cetăţenie americană în 2008 sub GWB, am dobîndit-o sub Babama. Mai rău chiar că nu se poate. Sau se poate OARE? Om mai videa!

 

Facebook Comments

16 Comments Am avut pile (dar nu din cauza asta am supravieţuit)

  1. bogdan

    credeti ca tembelii cu che guevara pe piept si nostalgii din paradisul rosu citesc ce se scrie aici? ei sunt autistii perfecti, totul a fost, este si va fi minunat in lumea lor, noi suntem doar un zumzait care le trece pe la urechi.

    ii doresc sincer domnului rogozanu si altora ca el sa isi vada copiii invatand la lumina lumanarii, in timp ce, pe sifonier, se coc in hartie de ziar niste banane luate pe sub mana de la vreun supermarket de cartier. sau sa emigreze dracului in grecia si sa faca revolutii acolo.

    Reply
  2. g.s.

    Nu stiu daca comentariul asta plin de tag-uri html va aparea ca lumea la voi. Poate il aranjati daca vi se pare ca merita deranjul.

    ______________

    Cum a fost posibil Experimentul Pitesti si altele asemenea? Care e mecanismul prin care oameni obisnuiti se transforma in tortionari?

    Experimentul Milgram asupra obedientei fata de autoritati a constat intr-o serie de experimente de psihologie sociala conduse de psihologul <a title="Stanley Milgram" href="http://en.wikipedia.org/wiki/Stanley_Milgram&quot; rel="nofollow">Stanley Milgram de la <a title="Yale University" href="http://maps.google.com/maps?ll=41.3111111111,-72.9266666667&spn=0.01,0.01&q=41.3111111111,-72.9266666667%20%28Yale%20University%29&t=h&quot; rel="nofollow">Yale University.

    Milgram si-a descris cercetarea in 1963 intr-un articol publicat in <a title="Journal of Abnormal Psychology" href="http://www.apa.org/journals/abn/&quot; rel="nofollow">Journal of Abnormal and Social Psychology.

    Filmul francez <a title="I as in Icarus" href="http://en.wikipedia.org/wiki/I_as_in_Icarus&quot; rel="nofollow">I… comme Icare are o scena cheie in care experimentul Milgram asupra obedientei fata de autoritati este aratat si explicat.

    P.S. Milgram asta e de-al nostru… Stanley Milgram was born in 1933 to a Jewish family in New York City, the child of a Hungarian father and Romanian mother. 🙂

    Cele doua youtube-uri au avantajul de a fi vorbite in franceza si subtitrate in engleza. Nu ratati!

    [youtube =http://www.youtube.com/watch?v=sihs84Ys8PM]

    [youtube =http://www.youtube.com/watch?v=A5MzpQxJHXo]

    Reply
  3. Nea

    Merechene, aşa e, mi-a venit rândul odată să fiu sergent de serviciu o zi la bucătărie (eu având însă grad de soldat prost) şi deja băieţii de acolo îmi propuneau nu ştiu ce mişmaş din care m-aş fi ales doar eu cu o halcă de carne de vreo două kile. Am refuzat, drept care nici nu am mai fost trimis acolo altă dată.

    Dacă eu, cel mai mic de acolo, aş fi putut scoate 2 kile de carne într-o zi, nu mă mir de ce mâncarea era cum era.

    Reply
  4. Merechene

    Nea,

    apropos de popota. prin '88 taica-miu era loctiitor de comandant la o unitate. intr-una din zile (aproape de Craciun), vede doua masini ale unor colegi (tot ofiteri) si un lucru oarecum suspect: portbagajele erau foarte lasate. Se duce la aia: "Deschideti portbagajele!". ce sa vezi…carne cat cuprinde. "hai, ba, ca e Craciunul, iti dam si tie, alea-alea…" taica-miu, nimic. " Heiii, (fluierand la niste soldati) ia veniti si descarcati ce este aici. luati carnea, duceti-o la bucatareasa si spuneti-le la toti soldatii sa se prezinte la popota la ora cutare". Vin aia acolo si raman inmarmuriti. nu intelegeau ce se petrece: pentru prima data de cand venisera in unitate, vedeau friptane si mancare ca la mama lor. 😀 . imi aduc aminte cand a venit acasa taica-miu si povestea cele intamplate, i se citea satisfactia pe fata, ca in sfarsit i-a prins. 🙂

    ideea este urmatoarea: intamplarea a facut ca aia sa fie aia prinsi o data, dar se fura din unitate in draci, era plin de ofiteri betivani si batausi, turnatori (poate de-aia unii colegi de-ai lui taica-miu au ajuns colonei, putin dupa revolutie. 😀 ). Soldatii nici ei nu excelau. de multe ori se intreba taica-miu cum dracu puteau aia sa-si traiasca vietile. Multi dintre cei luati cu japca la armata, atunci vedeau pentru prima data o carte si un creion. unii au invatat sa citeasca in armata, altii faceau ce stiau mai bine: sa se bata si sa bage cutitul in ceilalti…

    Reply
  5. victor L

    Pataphyl,

    cunosc, am trait vremile epocii de aur. Cel mai grav era cind nu mai ajungeam la laptic pentru ala mic. Ca, ajungind in fata vinzatoarei ce rinjea spunindu-mi ca s-a terminat marfa, nu mai zic de cite ori am patit-o.

    Ceea ce, suflet larg, le-o doresc iarasi nostlgicilor 😉

    Reply
  6. Pataphyl

    Victor L.

    Coadă de 7 ore la ouă de Gostat în vechea piață de la Sf. Spiridon (demolată de nu mai știu cîți ani). Era prin 1980, decembrie, cam 200 de persoane la coadă, mai mult lume bună. Mă nimerisem cu fostul meu profesor de Geometrie Diferențială (avea peste 70 de ani), cu conducătorul meu de doctorat și cu un academician de la Istorie. Am rezistat cu brio căci am discutat matematică dar în special istoria neamului românesc care vreme de secole a ținut piept cu bărbăție etc. etc. Am prins aproape ultimele cofraje, în urma noastră lumea cam începea să se încaiere… Pe vremea aia cozonacii se făceau cu ouă cu coadă, ouălele de Paști erau cu predilecție "de țăran" (acu' le zice organice), mai scumpe, desigur – cine nu era atent (vorbesc de țăranul cu ouă) nu ștergea bine ștampila de pe ouăle de Gostat și risca să ia bătaie de la precupețele vigilente! 🙂

    Reply
  7. victor L

    Pataphyl,

    a amintit de faimoasele cozi la cite ceva, cu celebrele "mi-a tinut vecinul rind" si intrari in fata.

    Azi, un vecin de bloc era foarte nervos: fusese la medicul de familie si a stat la rind peste o ora. Dar nu chiar din cauza aglomeratiei, ci pentru ca o tanti si in domn sositi in urma lui au zis ca li s-a tinut loc si au intrat peste rind.

    Uite, domnule, zice vecinul, am inceput sa ne tinem rind la doctor; urmeaza la pompe funebre si la cimitir.

    Reply
  8. Nea

    Am reuşit să absolv fără a da şpagă, nici măcar un pachet de kent, valuta forte sub ceauşism.

    În schimb, un prieten de la Petrol şi Gaze a văzut multe acolo: un profesor care pica intenţionat fetele care îi cădeau cu tronc, alt profesor căruia îi promisese niscai produse alimentare şi, care profesor, la examenul oral, în timp ce bietul de el bălmăjea subeictul, îi şopteşte CAAAARNEEE, completând şoapta cu un gest al ambelor mâini descriind un rotocol, probabil o spată de porc.

    Tatăl amicului era ofiţer în armată, având un acces moderat la popota unităţii.

    Dar cea mai suculentă întâmplare a fost cu profesoara de engleză, care l-a trecut de milă şi ăsta a venit să-i mulţumească, cu o pungă mare cu portocale (nu se luau de la impexul din colţ, copii, însemnau ore de coadă, relaţii pe la uşa din dos a magazinelor şi/sau şpăgi).

    Tipa era în cancelarie şi i-a dat cheia de la Dacie, rugându-l să-i bage punga în portbagaj, să nu se care ea cu portocalele pe sub ochii colegilor pofticioşi.

    Amicul s-a dus cu punga, a deschis portbagajul, a lăsat punga şi a înapoitat cheile.

    Peste câteva zile, profesoara îl apostrofează: parcă ziceai că-mi laşi nişte portocale, te-ai răzgândit după ce te-ai văzut cu nota de trecere?

    Tipul nu fusese atent la numărul maşinii şi, se pare, cheile de la Dacii erau interşanjabile. Pusese portocalele în altă Dacie.

    Mă întreb ce-o fi zis fericitul care s-a pomenit din senin cu portocalele în portbagaj? Era în preajma Crăciunului.

    Reply
  9. murfi

    ma simt dator sa precizez pentru cei care au avut norocul sa cunoasca doar glamour-gulagul lui ernu ca lamiia de plastic nu e o metafora; sucul natural dinauntru insa e, desigur, "amintirea unui vis"

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *