Binele, Frumosul şi Adevărul

Nu cred că toţi pedeliştii care au votat împotriva regulilor de integritate propuse de Binele, Frumosul şi Adevărul erau speriaţi de ele sau de anticorupţie. Pur şi simplu, dincolo de modificările din statut, Binele, Frumosul şi Adevărul nu au propus nimic. E ok, mergem cu voi, dar unde?

Pînă la urmă, le place sau nu, Binele, Frumosul şi Adevărul sînt politicieni, sînt membri într-o organizaţie, sînt parte a ceva. Or, cu cîteva zile înainte de şedinţa CNC, unul dintre cei trei, cred că Adevărul (Monica Macovei aduce mai degrabă a Binele iar Sever Voinescu, previzibil, a Frumosul), îl trimitea sever-profesoral pe Emil Boc, şeful partidului şi manta de vreme rea în guvern, să se recalifice politic în alegerile pentru Primăria Clujului. După ce îl tratezi astfel pe unul dintre cei mai importanţi posibili aliaţi cu doar două zile înainte de bătălia decisivă înseamnă că nu iei lupta în serios şi nu faci decît show. Boc are un milion de defecte, merită criticat, ba chiar înjurat, dar nu merită genul ăsta de aroganţă paternalistă. Nu poţi trata preşedintele partidului şi prim ministrul, indiferent cîte păcate ar avea, ca pe prostul clasei. Şi asta, în condiţiile în care aşa cum e el, mic şi ridicol, e unul dintre puţinii pedelişti care au arătat curaj într-o perioadă în care s-au luat cele mai drastice măsuri de austeritate, el a luat toate roşiile şi ouăle stricate în faţă, în capul lui s-au spart toate oalele, el a fost sacul de box al bugetarilor, magistraţilor, funcţionarilor, televiziunilor, opoziţiei şi chiar al pedeliştilor. Cei mai mulţi dintre liderii PDL, în frunte cu Binele, Frumosul şi Adevărul, dar şi cu Blaga, Oltean, Berceanu, Videanu, Frunzăverde, TRU sau Boureanu s-au menajat.

Nu ştiu cîte merite personale are Emil Boc, însă în timpul guvernului Boc s-au adoptat legea pensiilor, legea salarizării unice, legea educaţiei, mica reformă din justiţie şi, sper, Codul Muncii. Boc, înainte de a fi trimis la coada vacii electorale de către Cristian Preda, a realizat o mică şi deloc ridicolă revoluţie de dreapta, în plină criză şi într-o ţară a asistaţilor. Poate a făcut-o împins de la spate de Băsescu şi FMI, a făcut-o împreună cu miniştrii, parlamentarii Coaliţiei şi funcţionarii din subordine, dar a făcut-o.

Binele, Frumosul şi Adevărul au ales să facă un joc de scenă, spectaculos într-adevăr, dar inutil şi păgubos. În lupta cu personaje penibile sau sinistre, ca Ioan Oltean sau Blaga, Binele, Frumosul şi Adevărul au ales să dea cu miştouri în Boc şi să trateze condescendent o organizaţie în care sînt veniţi de ieri-alaltăieri. Organizaţia, la rîndul ei, condusă de miliţieni, hoţi şi proşti, a reacţionat aşa cum era de aşteptat să reacţioneze o organizaţie condusă de miliţieni, hoţi şi proşti.

Şi uite aşa PDL-ul, cu largul concurs al Binelui, Frumosului, Adevărului, miliţienilor, hoţilor şi proştilor, a reuşit să-şi dea un autogol decisiv pentru 2012.

Facebook Comments

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

49 de comentarii

  1. PDL sucks, maine merg sa dau cu semnatura in Cismigiu la groparii PDL-ului… Sau poate nu ma trezesc la timp.

  2. @tucu

    în afara celor trei, amendamentul a fost votat de către Boc. nu degeaba am scris la finalul articolului "PDL, aripa USL" despre CP. a, şi au mai fost şapte abţineri, aşa, pentru rigoare.

  3. @Bleen

    Pai in 2011 ori credem in justitie, ori nu mai credem in ea. Basescu parca imi aduc aminte ca si-a dat demisia din parlament ca sa poata fi judecat, Ridzi a cerut protectia parlamentului ca sa nu-i fie perchezitionat calculatorul.

    Daca tu ca partid de guvernamant care ai putea sa te lauzi ca ai facut reforma justitiei (dar de fapt ei nu vor decat sa faca la fel ca si pana acum) ai sute de primari penali, dar nu vrei sa iei nici o masura (ca daca doreau puteau sa ia masuri si pe versiunea asta de statut/comisii) ca sa nu superi culegatorii de voturi atunci ce satan de politica reformista mai e asta, ca eu nu mai inteleg?

    Daca ar fi existat pana acum macar si o singura persoana caruia sa ii fi zis vreo comisie din partid: "fa un pas inapoi ca ne strici imaginea", as fi inteles argumentatii si subtilitati despre cat de departe sa mergem pe tema asta, dar asa?

  4. @bleen,

    Da se poate reproşa faptul că nu au luptat îndeajuns să o impună.

    Pentru mine personal, însă au credibilitate.

    Nu trebuie uitat, că dl Preda şi dna Macovei sunt europarlamentari.

    Reprezintă Romnânia şi românii, cred că cu succes. Şi care din câte am văzut , îşi respectă serviciul. Contrar parlamentarilor român(Dl Antonescu care se vrea putere fără muncă). Absenţe minime(chiar zero) şi activitate în comisii.

    Deci trebuie să ne înţelegem, e greu să fii şi la Bruxeles şi în comuna Hădăroaia să explici în persoană omului ce consecinţă au acţiunile pe care le propui şi de ce să adere.

    Soluţia, pe care o văd, ar trebui să delegheze. Să identifice pe cei cei care cred în principiile lor să se implice mai mult pe plan local. Nu neapărat în interiorul partidului.

    Şi cred că cu timpul vom asista şi la pasul acesta. Chiar îl găsesc pe dl Preda, că e foarte inteligent(contrar afirmaţiilor multora) , ştie ce face şi utilizează f.eficient canalele de comunicare pe care le are la dispoziţie într-un timp foarte scurt. Ceea ce denotă organizare. Televiziuni, media, blog

    Poate sună cumva hors-context, dar şi dl Boc e o persoană de excepţie, f.onestă, unul dintre cei mai buni prim-miniştrii, pe care tot personal îl respect.

    Întradevăr, păcat că dl Preda i-a produs deservicii (în mod repetat la nivel de imagine), nu a făcut decât să-i şubrezească la interior poziţia unui aliat.

  5. @Bleen

    De ce i a coptat PDL ul pe cei trei ? De ce i a pus pe liste? De ce ii trimitea pe posturile TV?

    Simplu.Pentru ca PDL ul stie ca are nevoie de imagine.

    Aici nu vorbim de justitie ci de imagine.

    PDL ul e o adunatura de profitori si oameni curati la fel sca si celelalte partide. Procentele difera.

    Povestea cu reformarea-pe care am frecat o si noi de a lungul timpului a inceput atunci cind putregaiul din PDL a inceput sa fie vizibil

    Atunci a inceput PDL ul sa piarda nu acum.

    Daca acceptau amendamentul lui Macovei care fie vorba intre noi nyu este mare lucru cistigau enotrm in imagine.

    Faptul ca in afara de cei trei nu a mai votat nimeni amendamentul are o interpretare clara – se simt cu musca pe caciula (contrazi ma daca poti)

    Argumentul cu Basescu este rizibil atita timp cit acest om a facut ceea ce nici un parlamentar nu a facut-a renuntat la functia de oparlamentar care l proteja.

    Arma electorala pe care a primit o USL ul nu este refuzul PDL de a adopta propunerile lui Macovei ci incapacitatea PDL de a se detasa de cei trimisi in judecata-vezi Ritzi si Pasat.

  6. Ati luat-o pe urmele lui Lazaroiu, cu parabole, metafore, pamflete etc. Scrieti fratilor direct si fara floricele si apropouri, ca nu sinteti toti consilieri prezidentiali in functie, pentru toate categoriile de cititori si alegatori, chiar si sau mai ales pentru cei de la coada vacii. Timpul nu mai are rabdare, peste un an avem alegeri, n-am reformat nici PDL-ul, n-am infiintat nici alt partid, doar criticam si injuram pe bloguri (chiar daca injuraturile sint meritate, dar astia ne sint politicienii, cu ei trebuie sa defilam pina apar altii).

  7. @bleen,

    tripleta reformatoare a reinviat propunerile de statut dupa declaratiile publice oferite de Blaga, Udrea s.a. referitoare la faptul ca suspendarea din partid se va face. Cel putin asta este cronologia oferita de Mihai Politeanu pe blogul lui. Cazurile Ridzi si Pasat apasau pe partid si asa a inteles Blaga sa indeparteze presiunea publica. Faptul ca astazi nimeni nu-l mai intreaba ce s-a ales de declaratiile initiale, nu inseamna ca toti terbuie sa uitam ca el a reinviat solutia asta.

  8. De ce nu au luptat să impună alegeri primare în partid?

    Mai uşor cu anticorupţia pe scări. Anticorupţia e dependentă nu de suspendarea din PDL a celor trimişi în judecată (ce ne facem cu mafioţii neprinşi, hoţi cinstiţi?) ci de Procurorul General, de ICCJ, de DNA, de CSM, de instanţe, de servicii, de poliţie. Vorbim de lucruri extrem de concrete.

    Tuturor celor care o tot dau cu suspendarea din partid a celor trimişi în judecată le pun următoarea întrebare: e Băsescu legitim ca preşedinte?

    Fiindcă, să nu uităm că în 2004, cînd a candidat la preşedinţie pentru prima dată, era deja trimis în judecată în dosarul Flota. Hai să facem un pic de istorie contrafactuală. Care e principiul din spatele regulilor Macovei?

  9. @Bleen

    Bogdan are dreptate.

    Nu exista stat functuional fara justitie. De aici pleaca totul.

    Este prea putin important daca Boc e un prim ministru bun sau rau, Important este ca justitia sa inceapa sa functioneze libera si corect. Eforturile care s au facut (de multe ori peste vointa unor parlamentari PDL-legea ANI ,numirea membruilor CSM) incep sa conduca la o justitie functionala.

    Ma intreb si eu cum va arata PDL ul in prag de alegeri cu membri de frunte tinind lectii despre dreptate si corectitudine seara la TV si dind cu subsremnatul dimineata la DNA?

    Afirmatia ""au reusit sa faca cadou partidul lui Blaga""e o copilarie ,indiferent cine a facut o.

  10. @eu

    Dacă cei trei ţineau atît de mult la aceste principii, se luptau să le impună. N-au făcut-o. Rezultatul e că n-au impus principiile dar au reuşit să-şi creeze o imagine de luptători imaculaţi. Eu aş fi ceva mai circumspect vizavi de genul ăsta de lupte din care nu obţii decît imagine.

    E de mirare că doar cei trei au votat pentru regulile propuse de ei? Nu au făcut niciun efort să le impună, să cîştige adepţi în lupta lor, să aibă aliaţi. Ba dimpotrivă. Cel care luptă pentru un principiu are şi responsabilitatea luptei. Or, în cazul BAF, avem un boxer care zîmbeşte frumos la camere, e pus la podea în timp ce trimite bezele spectatorilor şi apoi, de la podea, cere compasiune publicului.

  11. @bleen,

    Se pot reproşa multe, trioului Preda-Macovei-Voinescu dintr-o perspectivă utilitaristă. Dar dintr-o perspectivă principială, nu cred că avem ceva de reproşat. Ceea ce au propus, era ceea ce avea nevoie PDL-ul ca să capete un nou elan.

    Toată lumea o dă în sus şi în jos cu prezumţia de nevinovăţie. Se aplică doar în dreptul criminal. Nimeni nu a explicat asta românilor. Şi de aici greşeala fundamentală de a asocia o suspendare prevăzută de un partid cu o infracţiune criminală.

    SUSPENDAREA ar avea un caracter mai degrabă de infracţiune de responsabilitate strictă ca şi majoritatea infracţiunilor penale. De exemplu, încălcarea limitei de 80 km pe oră într-o localitate. Simplu, ai încălcat-o, poliţistul a constat-o ai primit amenda. Ai drept să conteşti amenda. Evident, dar cazurile în care te poţi apăra sunt EXCEPŢIONALE. Necesitatea de exemplu, duceai la spital o gravidă. Sau imposibilitatea- erai pe o pantă de 35 de grade, a murit motorul şi frâna. Cred că e simplu de diferenţiat.Ai drept de recurs.

    Da, evident. Aici poate trioul trebuiau pe lângă suspendarea automată să prevadă un mecanism de contestare a suspendării. Care trebuia să fie excepţional şi pe baze de dovezi.

    Abia în dreptul criminal, intervine noţiunea de intenţie şi faptă comisă. Într-un omor trebuie să demonstrezi că cel care a făptuit fapta a avut intenţia şi că a comis-o. Nu reuşeşti să demonstrezi unul dintre cele două elemente, e achitat, acuzatul pe infracţiunea respectivă

    Exemple, a comis fapta dar a fost în legitimă apărare.

    A avut intenţia dar a fost altcineva. Nu va fi judecat pentru omor, dar poate fi acuzat pentru instigare. Etc.

    Ori politicienii asociază faptul că sunt judecaţi pentru nişte fapte de încălcare a legii cu faptul că devin automat criminali. Aşa se simt acum, vinovaţi şi sunt şi de acolo reacţia lor colectivă de a se proteja. De ce se simt vinovaţi, tocmai pentru că societatea civilă şi unele instituţii cu timpul au început să funcţioneze.

    E greu să te schimbi pe tine înşine, dar să mai schimbi pe alţii. Aici e dilema PDL-ului şi de aici eşecul reformelor.

  12. Categoric a fost o greseala din partea lui Preda. Boc e singurul adversar a lui Blaga la sefia partidului- deci singurul capabil(hm, discutabil si asta)sa salveze PDL-ul de la soarta de "balama".Eventual cu cativa "vice" credibili(aici ar putea fi inclusi "reformistii").

  13. "Au reuşit să-i facă partidul cadou lui Blaga"

    nu-i neaparat un lucru rau. Intr-un razboi cretini cronici (USL) vs. cretini tratabili (PDL), este de preferat ca tratabilii sa fie condusi de un Blaga cu expertiza in ambele saloane.

    Si nu de Maica Tereza sau gen.

  14. @Bleen

    E o prostie sa crezi ca nu au nevoie de integritate. Ok, sa zicem ca s-a terminat cu pomenile pentru PDL. Si acum ar trebui sa ascult politica de dreapta a lui Poteras (laum de la fostii proprietari si dam la familia si prietenii mei) sau cum?

    Pentru mine miza cea mai importanta in ultimele cicluri electorale a fost crearea unui stat de drept functional. Avem un DNA cat de cat credibil, sa zicem ca poate vor incepe si judecatorii sa judece pe fond si atunci ce urmeaza? Sa am de ales intre aceeasi politicieni potentiali corupti? Sunt cercetati si trimisi in judecata, dar sa ii mai votez o data pentru ce?

    Si cred ca te mai inseli o data: multi dintre cei care l-au sustinut pe Basescu (si care dau trendul, iau tras si pe altii dupa ei) au facut-o pentru justitie, nu pentru politicile economice (pun pariu ca se poate determina si sociologic asta). Iar acum PDL-ul vine si zice ca nu ne pasa, lasa ca mergem pe stransul de voturi cu galeata de catre primarii nostri.

    Daca nu ii dau afara nici pe penali, atunci mai are rost sa le ceri chestii mai avansate, gen depolitizarea administratiei, selectie de cadre mai buna sa nu ajunga toate nulitatile sa conduca institutii, politici economice coerente?

  15. @frei

    Da, MM nu e om politic (în ciuda a ceea ce cred cei care o văd în fruntea unui posibil nou partid politic).

    Deşi se ştie că lupta în mai se va da între BVB conduşi de Blaga şi ceilalţi, conduşi de Boc, Preda îl atacă pe Boc, nu pe Blaga, cu cîteva zile înainte de votul din CNC. Evident că în momentul ăla, Sulfina Barbu, Baconschi, Raluca Turcan şi alţii s-au retras. Preda a transformat "regulile Macovei" în instrument de luptă cu…. Aici, ca să fiu sincer, habar n-am cu cine se luptă Preda.

  16. De acord cu lipsa de tactica. Dar MM e un tehnocrat pur-sange. Nu va fi(din fericire pt ea si nefericire pt noi) niciodata om politic, pt ca-i lipseste flexibilitatea. Sarcina negocierii ar fi trebuit sa le revina lui Preda si in mod deosebit lui Voinescu(care se pare ca e mai "adaptabil"politicii dambovitene).

  17. Faudrait bien valoir ce qui vaut, le bien, le beau et la verite, n'est-ce pas? faudrait mieu valoir un caniche au lieu d'un bull dog.

  18. Au reuşit să-i facă partidul cadou lui Blaga. Dar nu-i nimic, cei trei ies eroi imaculaţi din toată povestea asta. Şi doar asta contează, nu-i aşa?

  19. Dacă BAF spaima bampirilor credea atît de mult în regulile de integritate ar fi făcut un efort intelectual, politic şi tactic ceva mai mare ca să le impună. Dimpotrivă, a făcut eforturi ca să-şi antagonizeze tot partidul şi să-şi înlăture şi aliaţii pe care îi avea.

  20. Poate că ar trebui să ne gîndim şi la cauzele corupţiei. Şi principala cauză e lipsa credinţelor. Aşa zişii politicieni nu au mize politice, au doar mize minore.

  21. Judecati cam aspru stangaciile BAF. Eu, impaciuitor de felul meu, as zice asa:

    se pare ca astia, Binele, Frumosul şi Adevărul, nu sunt la curent cu faptul ca o initiativa, cat ar fi ea de buna, laudabila si necesara, se duce penisului de suflet daca este prezentata cu clabuci (Adevarul spala rufele in Piata Mare), cu ridicat de fuste in vederea prezentarii curului (Frumosu') si, cel mai naspa, dusuirea auditorului cu lapte de ţîţă tiganeasca (doamna europarlamentar Macovei Monica).

  22. Copilului din povestea lui Andersen i-a trebuit curajul inocenţei ca să strige Împăratul e gol!

    Nouă ne trebuie curajul lucidităţii ca să spunem, peste corul vuvuzelelor, că Boc e îmbrăcat.

  23. De ani buni criticam calitatea politicienilor.

    De ani buni ii acuzam ca nu si vad decit interesele.

    De ani buni cerem reformarea clasei politice.

    De ani buni sondajele arata ca increderea in clasa politica e la pamint.

    In momentul in care apare cineva si propune o masura care da un pic cu matura prin partid nu ne mai place. Ba ca nu s a purtat frumos cu Boc,ba na nu era momentul unui scandal,ba ca nu avea pantofii facuti.

    Monica Macovei -cit a fpost ministru a fost urita de toti .Si de colegi si de dusmani. A fost tinuta la suprafata de Basescu.

    PDL ul a folosit o apoi ca dovada a propriei lupte impotriva coruptiei atita timp cit nu incerca sa schimbe ceva. Sitoti am fost alaturi de ea.

    Acum cind a incercat ceva o luam toti la suturi.

    Cred ca de fapt nimeni nu vrea o alta clasa politica.

    Ne place asta pe care o avem.

  24. 1. coruptia =saracie(o atesta tone de studii). Atata vreme cat toti ii simtim efectele( reduce investitiile economice, distorsioneaza piata, impiedica competitia, creaza ineficienta prin cresterea costurilor pt cei ce vor sa faca afaceri, creste inegalitatile veniturilor, slabeste institutiile politice si participarea cetatenilor si duce la servicii si infrastructura guvernamentala de slaba calitate) anti-coruptia ramane o carte politic castigatoare.

    2. in Romania coruptia e endemica si sistemica. Asta inseamna ca aproape fiecare domeniu de activitate e afectat de boala asta. Presupunand ca ai minunate politici(de drepta/stanga, e la fel de valabil)cine/cum le va implementa? Aceleasi retele de coruptie de pana acum?

    3. un program de dreapta nu e greu de facut. Dar se schimba datele problemei daca el va fi prezentat(si asumat) de un bevebist?

  25. Dacă tot se vorbeşte de un nou partid: singura construcţie politică cu şanse e un partid conservator, eurosceptic, adept al statului minimal, vehement antisocialist, care să reprezinte "clasa muncitoare" şi micile comunităţi în faţa statului, a funcţionărimii, a oligarhilor şi a asistaţilor. Un partid al patronilor de pensiuni, al tinichigiilor :), al avocaţilor, medicilor, al coafezelor şi casierelor de la Hypermaketuri, al şoferilor şi profesorilor, al contabililor şi muncitorilor din construcţii. Un partid care să lupte cu birocraţia, cu UE şi cu România, cu Realitatea şi Antena 3, cu Felix şi Mona Pivniceru, cu liderii de sindicat şi directorii de agenţii, cu preaplinul de iubire al tuturor celor care se lăbărţează bălos asupra noastră şi faţă de care ni se spune că sîntem datori, că sîntem vinovaţi. TRU avea dreptate totuşi. Avem nevoie de tonus, trebuie să scăpăm de sentimentele de vinovăţie sau datorie faţă de ei, de frauda morală căreia îi sîntem prizonieri. Nu le sîntem datori cu nimic. Nici ălora cu pensii speciale, nici ălora fără, nici milioanelor de bugetari, nici politicienilor care-i reprezintă, nici intelectualilor imaculaţionişti, nici miliardarilor făcuţi pe puncte din afaceri cu statul sau exploatarea resurselor naturale. Ni se cere să fim de o parte sau alta. Ei bine, trebuie să fim de partea noastră. D-aia zic că războiul Macovei-Oltean sau Preda-Berceanu e irelevant pentru noi.

  26. PDL, dacă vrea să mai existe ca partid, trebuie să pornească o ofensivă radicală, şi prin vorbe, nu numai prin fapte, împotriva statului asistenţial. Trebuie să-şi asume nişte politici, să creadă în ele, nu numai să facă "din necesitate", "că aşa zice FMI", "e greu, dar n-avem ce face", "sînt măsuri luate în disperare de cauză", "e ultima soluţie" etc. Nu e numai necesar ci şi bine şi moral. Nu e ultima soluţie, e singura soluţie bună şi morală. În 6 mai 2010 PDL-ului i s-a oferit o şansă imensă pe care a pierdut-o, cu largul concurs al lui Boc, al BVB-ului, al lui Preda şi Voinescu, adică al tuturor pedeliştilor. I s-a mai oferit o a doua şansă, prin formarea ACD şi, mai tîrziu, a USL. A reuşit să le anuleze. Iar războiul pe integirtate în CNC poate căştiga, fără drept de apel, titlul de prostia politică a deceniului (e greu să-i concurezi pe ţărănişti).

  27. @Bogdan

    Preda nu e consultant, e politician.

    L-au lăsat singur pe Boc în toată perioada asta şi acum îi reproşează că e la 10%.

    PDL nu vrea să înţeleagă un lucru: s-a terminat cu pomenile electorale. Şi nu mă refer la găletuşe, nu acolo e problema. Mă refer la statul asistenţial, la sănătate, salarizarea bugetarilor, pensionari, ajutoare sociale, subvenţii etc. Acolo sînt adevăratele pomeni electorale, care pe contribuabili îi costă miliarde de euro. PDL a pierdut asistaţii şi cea mai mare parte a bugetarilor şi pensionarilor. Gata, s-a terminat. Asta nu vor să înţeleagă pedeliştii, fie că vorbim de greii Blaga, Berceanu, Frunzăverde et comp, fie că vorbim de Macovei, Preda şi Voinescu. Regulile de integritate nu rezolvă nimic, nici măcar electoral. PDL ori îşi asumă destinul de partid de dreapta, ori iese din politică, pe uşa din dos. Ori e radical de dreapta, ori nu mai e. Aripioarele albe de pe omoplaţii îngerilor nu sînt o miză, contrar a ceea ce cred Binele, Frumosul şi Adevărul şi susţinătorii lor din presă.

  28. Sfaturile lui Preda vin din citirea unor date din sondaje si din punct de vedere al unei analize politice sunt de bun simt: ce poti sa faci cand ai incredere in jur de 10%? Ca ele sunt vazute ca o blasfemie in interiorul partidului e o alta poveste.

  29. Dreapta trebuie reconstruita incepand cu un think-tank care sa-i invete pe membrii comunitatilor cum sa colaboreze ca sa prospere si sa se bucure de viata, aparati de agresiunea statului. Si, dupa cativa ani de functionare, de aici poate iesi un partid sanatos. Restul sunt fasoane.

    Sa ma anuntati daca aveti vreun gand.

  30. Bleen, a fost ,,G''-ul prea mare. Tot din ciclul ,,militieni ,prosti si hoti'' : Lincu , un presupus hot,descopera, dupa ce i-a fost ridicat, de catre politisti ratacitori pe la adrese gresite, ca orice fost militian ce nu se dezminte, calculatorul cu un document important, tocmai acel document, printat, asezat frumos la vedere, ca un indemn …mafiot, ,,arata-l prostilor''…La RTV ,M.Toader emana prin toti porii satisfactia intrarii perfecte a lui Lincu in scenariul pe care-l sorbea cu privirea parintelui ce-si vede copilul crescand sub ochii sai.

  31. Bleen, a fost ,,G''-ul prea mare. Tot din ciclul ,,militieni ,prosti si hoti'' : Lincu , un presupus hot,descopera, dupa ce i-a fost ridicat, de catre politisti ratacitori pe la adrese gresite, ca orice fost militian ce nu se dezminte, calculatorul cu un document important, tocmai acel document, printat, asezat frumos la vedere, ca un indemn …mafiot, ,,arata-l prostilor''…La RTV ,M.Toader emana prin toti porii satisfactia intrarii perfecte a lui Lincu in scenariul pe care-l sorbea cu privirea parintelui ce-si vede copilul crescand sub ochii sai.

  32. hoţii, miliţienii şi proştii se opintesc, în continuare, să înghesuie adevărul cu capul sub poala a tot felul de regine, prinţese şi baronese transsexuale. am citit, într-un număr din anul trecut al unei publicaţii de istorie că prima victimă într-n război este adevărul. restul e emoţie şi politică. voi, ce spuneţi?

  33. Pe langa reforma BOC (o sa i se faca statui pana la urma), care a fost absolut necesara, ca aerul, marii sfinti ai PDL ar fi trebuit sa mearga pe teren sa vada cum poate partidul sa ajute comunitatile sa reinvete sa traiasca frumos si prosper, prin propria munca, aparate de statul corupt. Ca nu vor putea sa curete statul de corupti in vecii vecilor, dar daca faci comunitatile sa nu mai depinda de stat, le iei obiectul muncii.

    As vrea sa-l vad pe Preda cum alcatuieste legislatie pentru coagularea zonelor de dezvoltare (zona in care se produc legume, zona cu mestesuguri, zona in care se pescuieste, zona cu tigani lautari, zona cu turism alpin, zona cu industrie, zona cu manastiri etc), astfet incat zonele sa se autosustina, iar statul sa orchestreze concertul acestor zone si sa le puna in valoare pe plan interational si extern.

    Si pana la legislatie era nevoie de cateva proiecte pilot, era nevoie de studii, era nevoie de un think-tank, era nevoie de implicarea sociatatii civile. Tot BOC trebuia sa le faca pe toate, printre gloantele trase de puri?

  34. In mod cu totul ciudat si neasteptat, Boc pare a fi singura solutie pentru salvarea PDL de la bvb-izare. Daca reformistii vor sa aiba cea mai mica sansa, ar trebui grupati in jurul lui Boc. Daca asta nu se intampla, si nu are cum sa se intample atata timp cat Preda il ataca pe Boc fara nici o motivatie aparenta (poate pentru ca e cea mai facila tinta?), PDL va fi preluat integral de Blaga….Si abia atunci vom vedea ce inseamna sa nu ai cu cine vota.

    Incep sa inteleg ce dificil a fost pt. Basescu sa gaseasca un premier si de ce singura solutie a fost mereu Boc…

  35. De data asta Adevarul a zbircit abordarea, cf. motto-ul Dilemei, din Faulkner: "Adevarul nu se confunda intotdeauna cu dreptatea".

  36. bleen, pana la urma nu atacul la Boc a constituit problema reformistilor. Chiar si Cristi Preda a recunoscut ca Boc a fost ultimul care a cedat presiunii din Birou.

  37. pariez ca blaga isi da demisia din parlament, se autosuspenda si se pune la dispozitia organelor.

    si pe luni, apar in presa chestii nasoale despre madame udrea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *