Corina fesenista

Când i-am văzut semnătura Corinei Drăgotescu în Cotidianul l-am întrebat imediat pe D.B., șeful proiectului, ce caută FESENISTA asta la noi? În percepția mea, și atunci, ca și acum, Corina nu evoluase ideologic, de la stadiul de fesenistă la unul din stadiile superioare de organizare stângistă a vieții politice de Secol XXI. Nu devenise nici pedeseristă, nici pesedistă, nici pecistă. Uselistă, nici măcar! Nu, ea rămasese aceeași fesenistă inimoasă a nebunilor ani ’90, de pe vremea în care justifica din vârful condeiului crimele minerilor chemați de idolul ei la București să ucidă contestatari cu barbă și ochelari. Aproape concomitent cu apariția în paginile Cotidianului, fesenista și-a făcut apariția și la TV. Realitatea TV. “Îi place mult lu’ Jupânu’!” mi-au șoptit niște granguri din trust. Șeful ei pe parte editorială, ca și când ar fi fost opțiunea lui, ne-a dezvăluit la o ședință de bule și cât primea fesenista pentru prestațiile ei jurnalistice: 10.000 €/lună. Și era abia în “probe”!

În seara asta, Luminița, o fată din Ialomița care a trecut Bacul cu notă mare (n-am prins-o de la început), la un liceu din București i-a dat o palmă cu piciorul fesenistei – absolut spontan și involuntar – de s-a ghemuit gureșa în scaun, până la sfârșitul emisiunii. Perfidului Striblea nu-i prea ieșea leading-ul cu seriile lui de întrebări ingenue, prin care aduce de obicei peștele la mal. Fata îi răspundea total “greșit”: că îl are drept model în viață pe profesorul de matematică, că nu se prea uită la televizor, la Realitatea nici atât! – nota mea, că vrea să se facă dascăl, că știe cât este salariul unui profesor – 900 Lei, crede în vocația ei de pedagog, nu vrea să plece din țară, vrea să facă ce îi place. Spre disperarea realizatorilor, plus Mircea Diaconu, nu se putea ajunge nicicum la “naturala” concluzie că Funeriu este un criminal, că Boc trebuie să-și dea demisia ACUM și că Băsescu trebuie să înfunde pușcăria pentru slabele rezultate obținute la Bac. Moment în care fesenista a preluat inițiativa. De nu mi ți-a luat-o la rost Corina! Mamăă, ce mi ți-a mai beștelit-o! Pai, cum crede ea că se poate trăi cu 900 lei pe lună, mai ales dacă va aduce pe lume și un copil-doi, că și ea a fost tânără și câștiga 1700 de lei și era fericită, dar vremurile s-au schimbat… mai, mai că n-a făcut-o proastă în față pe copilă!

După câteva secunde delay, datorat legăturii, fata i-a răspuns cu seninătate (citez din memoria-mi scurtă): “Știu că e greu, că țara trece prin momente grele, dar dacă toți ne-am vedea de treabă, dacă toți am face ce ne place și ce știm să facem, în câțiva ani, cred că lucrurile se vor îndrepta…” “…și dacă n-am mai mânca atâta căcat pe la televizor dându-ne bine intentenționați și revoltați, pe zeci de mii de euro…” aș mai adăuga eu “…ne-am putea lăsa liniștiți pe mâna copiilor ăștia optimiști și necontaminați, singurii în stare să schimbe România la față.

P.S. Reafirm că Ștriblea este mult mai rafinat în ticăloșie decât concurența. În timp ce aproape că-și recunoștea eșecul, gândindu-se cum să-și relanseze atacul prin învăluire, cu alte și alte întrebări candide, Gâdea deja începuse să-i întrebe pe copii dacă știu că pensia bunicilor s-a micșorat. Barbar de-a dreptul!

ÎN COMPLETARE:

Kamikaze

Facebook Comments

60 Comments Corina fesenista

  1. para

    Mă Leo'ne, mă, batăr le-ai luat mălaiu gros, după cum ai fogădit? Ori numa de-aci'a mînînţăi? Să plăte' or nu să plăte'?

    Reply
  2. ElCucui

    poweraxell, nu l-am uitat pe Gâdea, ba chiar am precizat că e mult mai grosolan. Eu să fiu CNA l-aș amenda pentru corupere politică de minori.

    Reply
  3. Amelia

    Mi-a placut comentariul asta (al unuia Oktav) de pe site-ul AVP:

    "Maestre,

    Nu are sens sa va amestecati cu haita de la madama blogary. Sunt valori nule stipendiate de puternicii zilei. Deja ati pierdut mult prea mult timp acolo. Am fost si m-am uitat – din zecile de idei pe care le-ati semanat acolo nu au fost capabili sa prindă nici măcar una. Margaritare la porci."

    Reply
  4. Emil

    Comportarea Corinei sa aiba legatura cu tatal, procuror militar pe vremuri?

    Nu stiu. Dar poate

    "cercetatorii britanici"!

    Reply
  5. cristoiu

    Jumatate din audienta Antenei 3 e alcatuita din masochisti gen Andrei Plesu.Cum sa nu fi fascinat de ineptiile debitate de analistii de toate felurile,care pana mai ieri se numeau Ilie Serbanescu,Tudor Octavian …Acum…

    Reply
  6. 1

    până unde se întinde marketingu'?

    merge un articol Buşcu în Kamikaze?

    dacă a murit motanu', moare şi pisicu'?

    merge un Ivanciuc? de câte ori? de ce? de ce nu?

    Mihaiu da, Buşcu nu?

    Căcăţişul da, căcatul nu?

    Reply
  7. Leon cel Treaz

    @ivan zubeldian,

    spre deosebire de tine care stii cine e Leon cel Treaz, eu vorbesc cu o fantoma

    ti se pare normal si etic?

    Reply
    1. Florina

      mulţumesc pentru încredere, Leon! femeie sînt, o muscă n-am măcar în bio, de ce nu, în fond?!
      ce mai îmi place acum la tine e că eşti nostalgic. dar mă plictiseşte repede genul.

      Reply
    2. Ivan Zubeldian

      @Leon: da, mi se pare. În orice caz, mai etic decât să te duci la om în casă, el să te servească cu ceva de băut și tu să aștepți 18 ani ca să dai pe goarnă ce bețiv e individul.

      Reply
  8. Leon cel Treaz

    @florina

    si eu astept sa te vad militand pentru legea lustratiei

    poate scapam de comunistii si securistii din partide

    Reply
  9. Leon cel Treaz

    @ivan zubeldian

    eroare totala

    Ivanciuc si-a publicat dosarul in 1995.

    citeste "Politicile" lui Patapievici (1996), unde este amintit acest amanunt.

    scuza-ma, ivan zubeldian este nom de guerre, ca valter roman?

    Reply
  10. Leon cel Treaz

    @boonierat

    cand denigrezi o persoana cu identitate clara de sub acoperirea unui nume conspirativ, se cheama ca o torni

    aia cu turnatul parintilor n-a sustinut-o decat Vadim Tudor, de aia a si prins la un nivel etic atat de inalt, precum al tau, boonierat si mai cum?

    Reply
    1. Ivan Zubeldian

      Leon, fii drăguț și abține-te să ne predici teorii despre morală. E alegerea ta să te bagi în lăturile lui Bușcu ("gândacul de bucătărie" din propria ta descriere de acum câțiva ani) crezând că poți să te răzbuni pe Băsescu pentru presupusa lui vină de a-ți fi scos dosarul în public. Îți asumi, evident, consecințele faptelor și cuvintelor tale. Nu uita însă că printre consecințele astea e și posibilitatea să te mănânce porcii. Bușcu & comp te vor executa fără milă, a doua oară, imediat ce asta le va servi "brandului" (a se citi conturile personale).

      Reply
  11. Leon cel Treaz

    @Florina,

    din cand in cand, o data la 20 de ani, jurnalistii dezvaluie secretele unor investigatii, inainte de a se apuca sa mai scrie o carte

    Reply
  12. nemo

    @leoane, ce faceti d-le la Catavencu?! fishy…ing?

    in era post-Vanatu', se mai plateste bine la articol?

    Reply
  13. nemo

    ceva se intampla la Catavencu 👿

    leon e treaz, in concluzie 😆

    this page cannot be displayed

    based on your corporate access policies, this web site ( http://www.catavencii.ro/remediul-johnnie-walker-… ) has been blocked because it has been determined by web reputation filters to be a security threat to your computer or the corporate network. this web site has been associated with malware/spyware.

    threat type: phishing

    Reply
  14. Florina

    Leon

    cf dex,

    investigáție, investigații, s. f. cercetare, studiere minuțioasă, efectuată sistematic, cu scopul de a descoperi ceva.

    aşa, da? deci asta este o investigaţie, nu filă de jurnal, nu amintiri (private) din tinereţe, nu notă informativă. eu de asta m-am legat. aş putea să-ţi spun şi bravo dacă ţii neapărat, dar parcă nu mi-aş bate joc de-un gal ce-avea o bulă.

    Reply
  15. poweraxxel

    @ judex: TVR Info are un potential imens. Din prostie, incompetenta sau motive ascunse noua, acesta nu este fructificat … Ajutorul intregii institutii numita TVR poate fi urias in promovarea si ridicarea audientelor pentru TVR Info. Si Lupea si Marian pot fi consiliati si invatati sa treaca peste tracul sticlei, dar imi pare mai degraba ca nu sunt jurnalisti "de scanteie", ci unii "de editorial". Ei nu pot "descoase" un invitat si conduce discutia in directiile pe are le doresc, ci pot doar compune opinii proprii. Pe langa ei, Strible, Dragotescu sau altii sunt sulfe batrane. Astia stiu sa te "traduca". Te "fac din vorbe". Zambindu-ti, te directioneaza fara sa iti dai seama pe cararea dorita, si te duc exact catre check point-urile pregatite de ei.

    Reply
  16. Boonierat

    @leon cel treaz

    Ştim. E ceea ce face Ivanciuc de 30 de ani. Slujeşte interesul public cu informaţii de la sursă, din casa obiectivului. Mai ales când publicul e format din ofiţeri de securitate.

    Reply
  17. Boonierat

    Leon cel Treaz, ai dreptate. După CNSAS, suntem cei mai buni piarişti ai lui Ivanciuc.

    Am greşit, Ivanciuc n-a fost jigodie când a început să toarne din vizitele sale private la Băsescu. Asta e o nimica toată pe lângă turnatul pe bani al propriei familii. E, atunci Ivanciuc a fost o jigodie, fac rectificarea necesară.

    Reply
  18. judex

    Cheia "audientei "captive" pentru moderatorul iRTV/A3:

    daca spui o prostie sau o minciuna, fa-o cu aplomb si da-te afectat personal,

    Audienta mare a RTV si A3 este rezultatul lipsei de concurenta pe piata TV de stiri, in special la TV-Info care are acoperire nationala. Cred ca publicul iRTV/A3 este "captiv" doar pentru ca emisiunea lui Marian si Lupea este fada, plicticoasa si goala, cei doi fiind nu numai stingheri in fata camerelor, deseori depasiti de situatie si ratand esenta evenimentelor, dar si inoportuni atat in alegerea invitatilor cat si in impunerea unui curs rational discutiilor. Evident adepti ai unei pagubitoare "neutralitati" (prost inteleasa ca lipsa de opinie personala), cei doi sunt usor manevrabili de mai toti invitatii lor, de unde si lipsa de orientare a emisiunii care face imposibila crearea de "captivi", pentru ca spectatorii chiar ca nu nu au la ce sa devina "captivi".

    Sigur, de informatii nu prea au parte nici "captivii" A3/iRTV, dar acolo stirea adevarata este inlocuita cu ingrediente picante: tiganeala de colt de bloc, argumentele debile si provocatoare, replicile vulgare si bocitul se pliaza pe asteptarile "captivilor" vanzatori de etnobotanice si taxe de protectie, ale repetentilor cronici (multi instalati azi la carnma partidelor), ale huliganilor de pe stadioane si, respectiv, ale ratatilor, prapastiosilor si manipulatorilor de profesie. Astia toti sunt "captivii", dar nu cred ca sunt la un loc mai mult de 20-30% din piata audientei.

    P.S. Situatia poate fie rapid corectata conform unui exemplu recent. Cred ca Guran cu emisiunea lui economica de la TVR isi bate de la o posta concurentii din iRTV/A3, combatand cu informatie solida barfelele unor soviani exaltati. Cred ca la fel se poate intampla si daca TV-info isi va gasi tonusul potrivit la emisiunea prezentata de Lupea si Marian, lasandu-i someri pe Dragotescu&comp. Cat i-a luat lui Guran sa scoale de adormire nehotaratii – cateva luni ?

    Reply
  19. Leon cel Treaz

    @florina,

    "Orice chestiune care afecteaza viata comunitatii este de interes public. aceasta nu se rezuma numai la aspectele politice, ci include orice alta împrejurare care prezinta interes pentru comunitate.

    – interesul public nu priveste doar ceea ce autoritatile considera ca este de interes public."

    Ghici, in doctrina carui partid este stipulata chestiunea asta

    Reply
  20. Boonierat

    Buşcu, o copie palidă a mingicăriilor lui Dinescu, ceilalţti caţavenci, nişte copii palide ale mingicăriilor lui Buşcu.

    Reply
    1. Florina

      astea-s investigaţiile lor, note informative din '93. şi mai vorbeşte şi de Rizea, primul dovedit dintre ei, dar şi plecat dintre noi. care nu mai poate zice da sau ba la ce scrie ăsta acum.

      Reply
  21. Dragos

    "In a te darui total in rugaciune, nu in a iti trata depresia prin shopping. Cred in Dumnezeu, nu in Black Card!"

    O cred. Pioasa a scris si "36 de ani de cand s-a dus Radu Gyr. Multumim. In genunchi".

    Decat o crestina cu frica lui D.zeu se exprima "in genunchi"; aici indoiala n-are loc.

    Reply
  22. Dragos

    in completarea completarii, Buscu ft. Patriciu

    Buscu: bai, cu batista !

    Patriciu: batista, pai care batista ? am asa, batista de hartie, batista de matase, batista umeda, batista parfumata, batista de bumbac, batista brodata, batista rosie, batista galbena, batista…..tit-tit-TIIIIT !!!

    Buscu: bine bai, da-mi hidrantul.

    Patriciu: pai zi-i bai asa…

    Reply
  23. Florina

    SAAB şi Ivan

    vă implor, nu-mi amplificaţi suferinţa! deja am vorbit de nişte xanax (0,25, doza minimă, nu-i grav, încă!) de cînd am aflat în ce hal sînt pentru că mă conjug irestizistibil cu Dior şi nu-i zic "nu" nici unui Lancome, la o adică.

    Reply
  24. poweraxxel

    @ Florina: sclava Isaura a renuntat la orice urma de decenta. Are audienta mai mare decat concurenta ei pentru ca aceasta concurenta mai pastreaza macar aparentele unui bun simt. Aparentele doar …

    Reply
  25. SAAB

    "Cred in idei si oameni ce nu pier, nu in moda. In esente, nu in aparente. In creier, nu in imagine. In spirit, nu in contul din banca. In carti, nu in carti de credit. In poezie, nu in fluctuatiile bursei. In minte, nu in poleiala. In low profile, nu in epatare. In smerenia si clasa old money, nu in opulenta nouveau riche. Intr-o inima ce bate nebuna pentru un vis, nu in palate goale de suflet. In foame de cunoastere, nu in stomac suprasaturat. In sete de frumos, nu in mahmureala dupa party. In idealuri, nu in celebritate. In tot ceea ce pe masura ce daruiesti creste. In vise ce ard si iti cer tot, nu in bogatie resemnata, ce a uitat sa viseze. In flori, nu in bancnote. In atitudine, nu in Prada. In coloana vertebrala dreapta, nu in Louboutin. In talpi ce pasesc usor pentru a nu strivi saruturi, nu in Manolo Blahnik. In instruire continua, nu in ultima colectie de la Etro. In biblioteca, nu in Corso Como"…….etc

    http://pandoras.realitatea.net/life/ma-conjug-cu-

    Reply
    1. Ivan Zubeldian

      "Cred în instruirea continuă" ??? Ei drăcie! În "Reciclare, Recuperare, Revalorificare", nu crede?

      Reply
  26. Dragos

    Sunt multe corinefeseniste. Eu stiu de una care deserveste centura Antena3, Gabriela o cheama. S-a ajuns: si-a legat cununiile cu unu', Pandele din Voluntari; fofoloanca ei fiind vazuta, decat odata, de nea Gigi din Ghencea.

    Dumnezeu exista !

    Reply
  27. Nea

    Creşterea din ultima lună a antenei şi realităţii e legată probabil de tipul de public.

    Publicul de Protv şi TVR sunt în vacanţă, spectatorii (pasivi) de la antene sparg seminţe din pensie şi ajutorul de şomaj.

    Reply
    1. Florina

      Ivan are dreptate. şi ia uitaţi-vă la graficele de aici
      http://www.paginademedia.ro/2011/07/audiente-iuni

      e, în primul vedem cum sclava Isaura şi urmaşele ei au avut, în mai şi iunie, cu 65,ooo mai mulţi telespectatori în prime time decît omoloagele de la RTV. ceea ce mi se pare corect, primele sînt mult mai convingătoare iar poveştile de-a dreptul credibile faţă de ale autohtonelor noastre.

      Reply
  28. Florina

    să joci o ingenuă la peste 40 de anişori e ridicol. e ridicol la orice vîrstă, de altfel, dacă nu ai talent. să fii şi proastă, e dramatic. dar să vedem partea bună a lucrurilor, proştii au o mare calitate: sînt consecvenţi.

    Reply
  29. poweraxxel

    @ RAzvan: ai uitat de scarnavul si nemernicul de Gadea care cheama copii de 10 la BAC doar pentru a ii folosi ca paravan si plus de credibilitate pentru scenele regizate anti-putere si limbile date lui Voiculescu. Aseara a adus cativa tineri care au vorbit 15 minute despre cum vad ei lumea dupa care au vorbit toata emisiunea despre aceleasi obsesii "jos Basescu", "jos Boc", "ce bun este Antonescu", "traiasca Voiculescu", etc. La sfarsit, nu putea sa nu se abtina sa sugereze ca generatia care a reusit sa ia anul acesta BAC-ul cu note maxime este de partea lor nu a lui Basescu!

    Intentia lui Funeriu a fost nemaipomenita, de a promova tinerii cu rezultate exceptionale. Televiziunile aservite opozitiei si-au luat bobarnacul, dar acum recupereaza prin scaldarea in mocirla si folosirea acestor tineri in interesul propriei recredebilizari si al protejatilor sau stapanilor politici …

    Reply
    1. Ivan Zubeldian

      Discuția e mai veche, văd însă că iar revin plângerile la adresa televiziunilor mogulești, așa că merită amintit: antenele și rtv au audiență captivă. Ele nu sunt capabile să mobilizeze indecișii sau dezamăgiții, pot doar să radicalizeze (până la un punct de saturație) pe cei deja radical și irațional anti-Băsescu. E adevărat că au un efect de contagiune prin influența pe care "radicalii" o au în grupurile lor sociale. Efectul de contagiune scade însă cu cât gradul de aberație e mai mare. Zvonurile eficiente sunt cele credibile, nu cele gogonate. Așa că trebuie încurajați să bată câmpii cât mai vârtos. Ar trebui să ne bucure felul în care Voiculescu își toacă banii degeaba cu niște "vedete" care nu sunt capabile să aducă un vot în plus către USL. Studiu de caz: am auzit amici care se plâng că la servici toată lumea e anti-Băsescu. Câți dintre ei au fost pro-Băsescu acum un an? Dar acum doi ani? Opriți-vă să vă jeliți și să vă indignați, în 2012 va conta formațiunea care poate mobiliza nehotărâții, faptul că Gâdea transformă un votant anti-Băsescu într-un votant turbat de furie anti-Băsescu nu are nici un impact în rezultate. Voiculescu face exact greșelile lui Vântu, începe să plătească lingușelile subordonaților. Vrem noi să schimbăm asta?

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.