Geneza Creştinismului românesc (III)

Intre tradiţie si istorie (3)

La sfârşitul mileniului I d.Hr., deoarece teritoriul muntos de la sudul Dunării de Jos mai era numită şi Vlahia Mare, aceea de la nordul Dunării de Jos a fost numită de către cancelariile bizantine după numele ungurilor (aliaţii bizantini ai timpului) Ungro-Vlahia. Aceste importante fapte geografice şi etnografice au fost reflectate în numele primei Mitropolii româneşti de la nord de Dunăre, Mitropolia Ungro Vlahiei.

Creştinarea slavilor sudici cu ajutorul populaţiei proto-romane n-a fost completă decât după secolul al zecelea, cinci secole după forţarea liniei de apărare Constanţa-Cernavodă (a valului „lui Traian” ) întărit cu toate fortificaţiile malurilor dunărene ale Imperiului bizantin.

În urma relaţiilor complexe ale Patriarhatelor Bizantine cu primele forme ale Ţaratelor româno bulgare, autoritatea ortodoxă a adoptat limba paleo slavică, aceea provenita din limba greacă, în Sfânta Liturghie, începând din secolul IX d. Hr.

Cu toate acestea, cele mai multe texte religioase erau învăţate pe dinafară de preoţii care nu înţelegeau limba slavonă. Astfel, numeroase rugaciuni din această perioadă au fost denumite boscorodii (lucruri fara sens), [1] reflectand situaţia unui bilingvism aproape inexistent.

Impăratul Galeriu (născut in Dacia, probabil de origine daco-romana) a proclamat în 311 d.Hr. libertatea confesionala pentru creştinii de peste tot teritoriul  Imperiului Roman [2], oraşul Tomis devenind Constanţa, cu o Mitropolie cu 14 episcopate. Până în secolul al IV-lea s-a format pe teritoriul Mitropoliei Tomisului un nucleu puternic şi organizat de călugări creştini,  cunoscut sub numele de Călugării Sciti.

Călugării Sciti au format o comunitate monahala in regiunea din jurul Deltei  Dunarii, care a jucat un rol influent în creştinarea populatiei autohtone si mentinerea unei vieţi crestinesti între secolele IV-VI d.Hr, contributia lor la aprofundarea dogmei  creştine şi a calendarului creştin a fost covarşitoare. Numele Scit nu se referă la etnie, ci provine de la Scythia Minor, numele clasic al modernei regiuni Dobrogea, impartite intre  România şi Bulgaria, pe atunci provincie romană. Majoritatea călugărilor sciti au  fost proto-romani de origine Daco/Traco-Romana; impreuna cu ei au trait insa si creştini  imigranţi care au venit să trăiască viata  ascetica si sa raspandeasca creştinismul.

Bibliografie si citate:

[1]Petre P. Panaitescu, Istoria Românilor („History of the Romanians”), Bucharest, 1942

[2 ] Galerius and Constantines edicts of Toleration from 311 and 313

Facebook Comments

3 Comments Geneza Creştinismului românesc (III)

  1. euNuke

    Cateva obiectii lingvistice si etnografice:

    1. paleo-slava si mai tarziu slavona nu se trag din greaca veche [nu stiu ce argumente ai pentru aceasta afirmatie, dar daca dispui de niste trimiteri academice chiar te rog sa ni le indici].

    2. mai degraba slava veche se decanteaza din graiuirile vechilor sciti nordunareni si sufera doar o influenta elenistica tarzie si crestina

    3. provincia Scitia nu era populata doar cu geto-daci, ci si cu acesti sciti, inca din timpurile pre-romane [nu intamplator primeste acest nume]

    4. in secolele 5-6 scitii dispar din cronici si, stranie coincidenta, sunt inlocuiti de slavi care avanseaza in peninsula balcanica de cele mai multe ori pasnic, dar si ca efect al stapanirii avare.

    5. fenomenul de metamorfoza identitara a slavilor repeta pasii strabatutii de neamurile getilor emigrati in sudul Dunarii in sec 4, dizlocati fiind de huni, si crestinati pe teritoriul imperiului in rit arianic. Cum arianismul nu este prezent decat la neamurile gete-gote presupozitia unei crestinari cu ajutorul proto-romanilor sud-dunareni pierde din substanta premisei.

    6. crestinarea slavilor re-omogenizati etnic in bulgari/sarbi/moravi/etc se petrece abia din secolul 9, primul tar botezat fiind Boris in 864, si, in pofida teoriilor privind etnogeneza marcata de crestinism elaborate cu minutie de istoricii romani, este de presupus ca si protoromanii vlahi nordunareni incep sa se crestineze abia dupa aceasta data, altfel e greu de inteles cum ar fi putut rezista statul feudal vlaho-bulgar atatea secole [intai hanat si din sec 9 tarat] in conditiile unui conflict deschis religios; mai degraba e de conjecturat un bilingvism moderat slavo-roman medieval ce a produs acel termen 'boscorodeala' relativ la litaniile corpului sacerdotal grec, de aici si reactia unor calugari luminati precum Chiril si Metodiu care au simtit nevoia sa inventeze un nou alfabet care sa reflecte mai bine legitatile fonetice slave, de aici si limba bisericeasca -slavona- aparuta din nevoia de a comunica credinta in termeni apropiati poporului niciodata deprins cu greaca imperiala [sa nu uitam ca Priscus, in sec 5, relatand calatoria lui catre curtea lui Atila remarca putin tulburat ca niciun locuitor in calea lui nu intelegea o iota de limba elineasca, mai degraba intelegandu'se in latina cu bastinasii]

    Reply
  2. az

    din pacate, o discutie reala despre fenomen este greu de purtat in conditiile nationalizarii protocrestinismului si plocamarii recente a unei "literaturi" daco-romane

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.