Geneza Creştinismului românesc (IV)

Călugării Sciţi si doctrina Teopaschită

Călugării Sciţi au adus o contribuţie importantă in Hristologie in general si in cea ortodoxa in special. Acesti  călugări pe  care i-am descris in postarea antecedenta au formulat o doctrina cunoscuta de noi pe numele de  “Doctrina Teopaschită” pentru a solutiona controversele despre natura a lui Hristos, apărute după Conciliul de la Calcedon din 451 (al IV-lea) . “Doctrina Teopaschită” a fost iniţial respinsă de ambele ramuri de Est şi de Vest a Bisericii, in timp  acesta doctrina  a fost  acceptata şi necesitatea argumentelor ei  a fost justificata in Conciliul al II-lea  de la Constantinopol în 553. Conciliul de la Calcedon (al IV-lea) desi bazat pe doctrina Sfantului Chiril a ocolit unii termeni si expresii, ceea ce a produs multe nemultumiri si luari de pozitii, mai ales impotriva Epistolei lui Leon, care prezenta unele indoieli in ce priveste ortodoxia ei. Călugării Sciţi reactualizeaza formula: „Unus de Trinitate passus est carne – Unul din Treime a patimit in trup„. Si intr-adevar, formula călugărilor Sciiţi era deosebit de necesara. Conciliul de la Calcedon desi recunoaste unica Persoana a lui Iisus Hristos in doua firi unite in mod neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit, din actele omenesti nu se opreste decat asupra nasterii, putand crea echivocul ca, dupa intrupare, toate actele lui Iisus Hristos sunt doar ale omului. Prin formula lor, ei voiau sa arate ca si dupa intrupare subiectul persoanei divino-umane a lui Iisus Hristos este tot Dumnezeu si ca atare toate actele facute in vederea mantuirii sunt ale Lui, deci sunt specifice si savarsite prin firea pe care si-a enipostaziat-o Siesi. Dar in calea afirmarii formulei lor s-au ridicat zeci de bariere. Incepand cu episcopul lor, Paternus de Tomis, si ajungand pana la Constantinopol si Roma, toti se opuneau, invocand ca principal motiv ca aceasta nu era prevazuta de Conciliile Ecumenice, desi in realitate era perfect ortodoxa, scitii punand  accent pe subiectul divin al actelor omenesti.

Cu toate stradaniile călugărilor Sciţi de a obtine aprobarea acestei formule, nu au reusit si, pentru cativa ani, se parea ca s-a asternut tacerea peste aprigile discutii purtate pe aceasta tema. Dar, in anul 527, imparatul Justinian preia formula scita si o legifereaza printr-un decret, impunand-o ca obligatorie pentru Biserica dreptmaritoare. In cele din urma, la rugamintea si explicarea lui Justinian, si papa Ioan al II-lea al Romei (532-535) aproba „formula scita” : „Unul din Treime a patimit in trup„. Intrucat pana astazi chiar unii dintre teologii ortodocsi, influentati probabil de teologii catolici care, asa cum am constatat, vazand pe cruce mai mult pe Hristos-Omul, desprins oarecum de Ipostasul divin, califica aceasta formula drept teopaschita, o preiau si ei intocmai, consideram ca necesar a demonstra ortodoxia ei, mai ales pentru faptul ca joaca un rol important in precizarea dogmei pe care o tratam, la Sinoadele Ecumenice V si VI, avand un puternic ecou chiar pana astazi in cultul si viata Bisericii Ortodoxe.

Facebook Comments

1 Comment Geneza Creştinismului românesc (IV)

  1. Nea

    L-am auzit la radio recent pe Sorin Dumitrescu. Uitasem cât de unsuros poate să fie, ce coterie securisto-legionară admiră (Plămădeală, Anania, etc.).

    Se tot plânge că e marginalizat, că nu e invitat să predea cursuri, că nu e făcut cu forţa nembru al uniunii scriitorilor, că lumea e rea, nu mai cotizează pentru vorbe goale.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.