Hoţul prins e deţinut politic

Axiomă: Orice mafiot devine în momentul condamnării dizident susceptibil de Premiul Nobel pentru Pace.

Achitarea lui Adrian Năstase în dosarul Trofeul calităţii ar fi fost o dovadă a subţirimii probelor şi, implicit, a instrumentării politice a dosarului. Deşi procurorii, la ordinul lui Băsescu, s-au chinuit să-l înfunde pe cel mai mare luptător pentru democraţie de la Iliescu încoace, nevinovăţia acestuia a fost atît de evidentă, probele, atît de şubrede, încît judecătorii, ultimul bastion împotriva dictaturii, l-au achitat, aşa cum era normal, pe fostul prim ministru.

Condamnarea lui Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calităţii dovedeşte, cît se poate de clar, că trăim într-o dictatură, în care politicienii opoziţiei sînt vînaţi şi băgaţi în puşcărie. Procurorii şi judecătorii sînt instrumente ale puterii politice. Adrian Năstase este o victimă politică.

Inculparea, arestarea sau condamnarea unor politicieni din arcul guvernamental sau din PDL e dovada clară a dictaturii băsesciene. Băsescu le mai arată din cînd în cînd pisica oamenilor lui, ca să-i pună cu botul pe labe, ca să le intre bine în cap cine e şeful. Sau arestările şi condamnările de pedelişti sînt praf în ochi, sînt făcute doar ca să dea impresia că justiţia ar fi imparţială. Arestaţii şi condamnaţii din PDL sînt ori sacrificaţi de dragul imaginii ori complici cu călăul Băsescu. Ori e un teatru jucat magistral ca să ne dea impresia că justiţia ar fi, sanchi, liberă şi independentă, ori au spus sau au făcut ei ceva ce l-a supărat pe Băsescu.

N-avem nicio condamnare? Lupta anticorupţie e un eşec. Avem condamnări? Trăim într-o dictatură. Absenţa condamnărilor este dovada eşecului justiţiei, prezenţa lor e dovada instrumentării politice a dosarelor.

Pînă acum avem trei dizidenţi eligibili pentru Premiul Nobel pentru Pace (sau Trofeul Calităţii, spuneţi-i cum vreţi): Marian Iancu (zece ani cu executare), Marius Petcu (şapte ani cu executare) şi Adrian Năstase (doi ani cu executare).

PS. Pînă acum niciunul dintre cei care au acuzat justiţia de instrumentare politică a dosarelor nu a adus nicio probă în sprijinul acuzaţiilor, nici măcar cea mai vagă umbră de dovadă, nici cel mai pricăjit element care să întemeieze suspiciunea că dosarele corupţilor ar fi fost instrumentate politic. Procurorii l-au acuzat pe Adrian Năstase de corupţie şi l-au şi dovedit că este corupt. Năstase a acuzat justiţia că face dosare politice fără să aducă nicio dovadă că aşa este. Cînd acuzi trebuie să şi dovedeşti, şi Adrian Năstase ştie prea bine asta. Acum e rîndul lui să vină cu probe.

PS2. Ca să înţelegi cum funcţionează USL şi televiziunile, ziarele şi blogurile din dotare trebuie să-i citeşti pe Kolakowski, Raymond Aron şi Alain Besançon.

Facebook Comments
Publicat
Din categoria Comentariu

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

14 comentarii

  1. @poweraxxel

    Mare dreptate ai!

    Desi e sumbru scenariul, e foarte plauzibil pentru cei ce n-au uitat perioada "Nastase".

    Acum sunt mai abili in manipulare si minciuni. Dovada: actiunea lor de azi de la Bruxelles.

    Daca ajunge USL la putere vom vedea cu ochii nostri cum se adevereste axioma data de Bleen, in timp ce noi vom fi din ce in ce mai saraci si cuminti.

  2. Eu trec sub tăcere faptul că Năstase e homosexual şi nu mai amintesc aici nici faptul că, din acest motiv, a fost la cheremul Securităţii din fragedă studenţie.

    Păcatele lui Năstase au fost comise în birouri, pe coridoare şi în sălile parlamentului, nu în pat.

  3. şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte la deputaţi şi nu va mai candida pentru vreo funcţie în biroul permanent al camerei. deputaţilor, că dincolo nu-l va împiedica nimic.

  4. astept cu sulfetul la gura rezultatul final, intrucat nu cred ca Nastase se va lasa cu una cu doua, sa ajunga intr-o celula obscura, alaturi de cativa analfabeti. inca nu ma bucur pe deplin.

  5. Guvernarea USL: un pas inainte sau doi inapoi?

    Si pentru ca toata lumea se plange pe buna dreptate sau exagerat de actuala guvernare, merita incercat sa vedem si alternativa.

    Un eventual viitor guvern USL supus cel putin acelorasi probleme ca actualul guvern poate avea un raspuns identic sau diferit.

    Ideal poate face o depolitizare accentuata fata de situatia actuala a institutiilor statului. Eu sunt sceptic insa. Chiar daca liderii uniunii ar dori, ei nu pot guverna fara o garnitura de politicieni din toate partidele. Iar aceasta garnitura ii va lua ostateci asa cum de altfel a patit si Traian Basescu. Aglomeratia de partide componente garanteaza continuarea nivelului exagerat de politizare a institutiilor statului. Chiar daca liderii formali ai uniunii declara scaderea gradului de politizare, vor trebui sa plateasca tribut partidelor si numirile vor fi facute dar mult mai discret.

    In privinta anticoruptiei, este posibil ca partidele din spatele celor 2 lideri sa se limiteze oarecum la butoiul cu miere, insa pentru scurt timp. Asa s-a intamplat intotdeauna si nu cred ca USL este compus astazi din politicieni care sa se comporte altfel. Nu am nici o indoiala ca obisnuitul comportament de trecere cu vederea a diferitelor acrobatii financiare a celor din curtea proprie este prezent si la opozitie, la fel ca si la putere. Un aspect important al anticoruptiei va fi justitia. Aici ma tem ca lucrurile vor sta mult mai rau decat acum, intorcandu-ne la justitia din vremea lui Adrian Nastase, in care putem uita de cazurile in care USL-istii sa fie macar judecati (Nastase, Voicu, Voiculescu, etc). Spre diferenta de astazi, cand justitia condamna atat oameni din opozitie cat si de la putere, vom auzi numai de procese in care sunt acuzati opozantii si diversi alti gainari de rand… Cum de altfel nu vom mai auzi nici de judecatori corupti, directori la companii de stat, etc.

    Economic vorbind, propunerea impozitarii diferentiate ar putea rezolva multe probleme. Insa, vorbim din nou doar teoretic, pentru ca uniunea are mari probleme in a isi pasta deciziile. Apoi, masura este ineficienta fara o puternica disciplina din partea celor implicati, situatie in care ar aparea o ciocnire intre sindicate si populismul USL. Iar problema este de nedepasit pentru USL in cazul acesta … De asemenea, actualele obligatii asumate fata de FMI limiteaza in mare masura orice “viziune economica” diferita de actualul curs. Desigur putem vorbi de cateva avantaje ale folosirii cu responsabilitate a investitiilor facute de stat dar nici o guvernare anterioara a PSD sau PNL (PC nu intra in calcul oricum) nu a dovedit ca se poate intampla asa ceva.

    Si despre democratie vorbind, banuiala mea este ca ne vom intoarce la vremurile “Nastase”. Astazi, cu mici exceptii, presa cel mai bine pozitionata este partizana pana la exagerare opozitiei. Posturi TV de stiri precum Antena 3 secondate adesea de Realitatea TV si Romania TV ocupa pozitii fruntase in audiente datorita aversiunii populatiei fata de comportamentul puterii. La capatul celalalt al balantei dezechilibrate intalnim B1 sau TVR (arondata intotdeauna puterii). Iar in mijloc, cu trimiteri oarecum neutre si mai rar partizane sunt Antena 1 (catre opozitie) si Pro TV (catre putere). Odata venit la putere USL-ul, balanta va fi si mai dezechilibrata. O “Cantarea Romaniei” vor presta in cor toate leleviziunile de stiri cu exceptia B1 care din cauza presiunilor va face probabil implozie. “Vocea poporului” asa cum este ea promovata acum (vezi exemplul “Piata Universitatii”) va inceta sa mai fie prezenta. Probabil doar cateva emisiuni pe ProTV vor mai aborda ideea de critica a guvernului (vezi exemplele “Chestiunea zilei” sau “Divertis” din trecut). Presa scrisa va avea si mai putin sanse de “independenta” editoriala. Multe publicatii ce acum nu reusesc sa supravietuiasca decat on-line vor gasi “finantare” pentru a reveni pe print, iar actuale publicatii de pe print vor avea mari probleme in a continua. Este lesne de inteles care se vor ocupa de alte probleme decat evidentierea greselilor guvernului USL si care vor critica asa cum o fac unii astazi, guvernul …

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *