Mihai Razvan Ungureanu

În discursul de acceptare a posturii de premier desemnat a zis că-i de dreapta. Unii zic că ar putea fi şi un viitor candidat la prezidenţiale (de mai mult timp se vehicula varianta asta). Cert este că are sprijin occidental. American, în primul rînd. Şi nu-i puţin, în condiţiile în care contracandidatul său va avea sprijin puternic din partea Rusiei.

Dacă-i de dreapta sau nu, vom vedea. Dacă e un bun politician, deasemenea vom vedea. Despre şansele la prezidenţiale se poate vorbi abia după ce Mihai Răzvan Ungureanu dovedeşte că e un excelent politician şi un foarte bun prim ministru.

Eu personal sînt destul de circumspect atît în ceea ce priveşte calităţile de politician, prim ministru şi viitor candidat prezidenţial ale lui Mihai Răzvan Ungureanu cît şi utilitatea şi eficienţa acestei mişcări politice însă nu pot să nu-i dau dreptate lui Ionuţ Popescu: „Oricât ai fi de partizan, nu se poate să nu vezi diferenţa imensă dintre Răzvan Ungureanu, elegant, un intelectual de rasă, cu prestanţă, un tip care inspiră încredere şi Crin Antonescu: un jmekeraş de cartier, care a venit şi el să scuipe nişte seminte şi să tragă o înjuratură, ca să arate că şi el contează în cartier!”

Şi să nu uităm că Mihai Răzvan Ungureanu a fost nevoit să-şi dea demisia din guvernul Tăriceanu după ce s-a opus retragerii trupelor române din Irak, una dintre aventuriile politicianiste cele mai iresponsabile ale PNL-ului.

Deşi eu tot n-am înţeles cum un premier tehnocrat va ajuta PDL să revină în sondaje şi USL să nu cîştige alegerile din toamnă.

PS. Boc, cu toate păcatele şi stîngăciile lui, rămîne cel mai bun prim ministru de după revoluţie. Şi cred că merită mulţumiri.

LATER EDIT. George H.W. Bush (senior) a fost director CIA (SIE american) înainte de a fi vicepreşedinte şi preşedinte al USA. Deasemenea, Robert Gates a fost ministru al apărării după ce a fost director CIA. Leon Panetta fost ministru al apărării după ce a fost director al CIA. Un alt fost director CIA, James R. Schlesinger, a fost şi ministru al apărării şi al energiei, după ce a ocupat funcţia de director al CIA.

Facebook Comments

206 Comments Mihai Razvan Ungureanu

  1. Pingback: Top 10, MRU la Sinteză şi cîteva adunate de pe net | Madame Blogary

  2. Thomas the Unbelieve

    @Bleen: "E feroce de ambiţioasă şi teribil de puternică. Însă loială, energică, activă, curajoasă şi foarte bună organizatoare.". Tu te citeşti la o jumătate de oră după ce ai scris ceva?

    Reply
  3. Selvyn

    Da bine la imagine…. si mentinerea lui Predoiu, si garnitura noua a PDL-ului… Yeba, Catalin Baba este din echipa Boc-Cluj Napoca si a fost injurat in Jurnalul National….

    Reply
  4. ela1

    Anunt Boc – pleaca toti ministri vechi, dar noii vor fi supusi aprobarii PM -ului.

    Eu sper ca MRU sa-l ceara pe Funeriu. Cred ca a fost compromisul ca sa o scoata pe EU. Oricum, mai devreme, pe surse, se aflase mai devreme ca fiind propunrea lui Boc. Cum e Baba, stie cineva ?

    Reply
  5. exx

    Ati observat logica? Cum era sa o dea afara din guvern pe madama si sa ramana, nu stiu, Boagiu sau Funeriu? Dadea bine? Pai nu prea.

    Pai daca pleaca ea, atunci sa plece toti, nene! 🙂 Deci ca sa o scoata pe ea din guvern (ma intreb daca nu cumva asta e miscarea strategica de relansare a PDL), a trebuit sa schimbe tot guvernul, ca sa nu pice ea de fraiera :))

    PS Desi deobicei sint contra a ceea ce aud pe aici, de data asta o idee foarte buna: degeaba pleaca Udrea, daca ramane ministerul Turismului (cea mai mare aberatie posibila).

    Reply
  6. Ivan Zubeldian

    Tipic Udrea. Când i-a fost clar că Boc pică, a dat fuga la tv să anunțe ea prima. Când e clar că nu va fi aceptată în noul guvern, fuguța să propună înnoire totală. Nu e propunerea lui Udrea. E mai degrabă soluția împotriva lui Udrea.

    Reply
  7. Selvyn

    Chiar interesant: Anca Boagiu o sustine pe EU :ministri noi din PDL! Si Emil Boc zice la fel… Mirel, ce zici de miscarea asta?

    Reply
  8. Glook

    Psihicul lui Antonescu nu va ceda cat timp doarme suficient. Si cum umbla vorba ca la el ora 16 e dimineata.. va rezista eroic.

    Daca tot e MRU PNL-ist, n-o pune si pe Saftoaia datator cu parerea al guvernului? Ca tot si-a dat doamna demisia din alte functii.

    Reply
  9. kabal

    inteleg de pe hotnews ca-i schimba pe toti inclusiv funeriu, boagiu si sulfina…

    de funeriu si boagiu chiar imi pare rau

    Reply
  10. vocalis

    @Florina

    N-am bagat de seama, eu citesc despre candidaturi la presedentie in 2014, despre cat de prosti sunt Ponta si Antonescu plus AMP si, in ultima vreme, cat de bun e Oprea, deh, seful mafiei lui Nastase.

    Pai, n-ar fi mai bun Nastase?

    Reply
  11. Bleen

    Fuia la Agricultură, Gabriel Berca la Interne, Andreea Vass la Economie, Bogdan Drăgoi la Finanţe, Boureanu la Comunicaţii, Orban la Europene, Predoiu la Justiţie, Diaconescu la Externe, Oprea la Armată, Ungurul 1 la Cultură, Ungurul 2 la Mediu, Ungurul 3 la Sănătate.

    Boc şi Udrea susţin ca niciunul dintre vechii miniştri PDL să nu mai facă parte din guvern :))))))

    Reply
  12. Nemo

    calitatile deosebite ale lui Oprea= a fost omul potrivit la momentul potrivit. nu exista calitate mai mare ca asta 😆

    [Udrea ca Udrea, da' fara Oprea nu se faca nici un fel de "reforma basesciana"].

    Reply
  13. Nemo

    daca pleaca Udrea, PDL(sau ce ramane din el) castiga deja "din partea casei" vreo 5% procente 😆

    de-a lungul si de-a latul internetului, de la comentatori echilbrati si lucizi(cat de cat) gen Tapalaga pe hotnews sau Ioana Ene pe ziare, toata lumea vrea sa scape de Udrea, cu sau fara argumente, dar nu mai suporta nimeni subiectul. e saturatie 100%.

    *ministerul ala cu rezerve mamut a fost creat special pt Udrea. dispare organul>>dispare functia 😆

    Reply
  14. valentin

    Din punct de vedere al politicii externe cred ca MRU+Cristian Diaconescu au mai multa forta decat Boc+Baconschi. S-ar putea ca o parte din politica externa sa se mai coaca si in Palatul Victoria nu numai la Cotroceni.

    Reply
  15. Mih

    Personal imi place Diaconescu. Intotdeauna m-am intrebat ce cauta in PSD.

    …………………..

    Ma bucur ca e baiat de baiat, eu ziceam de ceilalti…

    Reply
  16. Mih

    Realizari de notorietate MAE/Ro sub Baconschi? Insuccese?

    ……………….

    Daca Diaconescu ramane la MAE = influenta pozitiva pe relatia cu social-democratii din UE/USA?

    Reply
  17. Nemo

    profit de imagine, am vrut sa zic 🙂 .

    Baconschi n-a fost demis nici din motive de Base, nici din motive de Boc, demisia asta e cel mai clar ex de "realpolitik", in sensul ca ala era locul lu' nea Diaconescu(se vedea de pe dark side of the moon). era suficient ca Baconschi sa nu aiba sapca(ceea ce s-a si intamplat) ca sa fie inlocuit contra sustinerea de la UNPR.

    intr-adevar, sustinerea lui Funeriu se poate spune ca a fost unul din meritele lui Udrea.

    oricum, la ora asta nu mai conteaza nicio aripioara in PDL. PDL deja a pierdut alegerile. importante sunt 2 chestii:

    1. USL sa nu ia peste 50%, sa faca singura guvernul.

    2. presedintia, ca acolo sta toata "mostenirea lui Base", de la axa, la alte kestii.

    si sa fie cum o fi presedintele ala( am zis mai sus: ca MRU a fost utecist de vaza, mi se pare o calitate de politician 😀 ), numai sa nu fie cretin ca Antonescu.

    Reply
  18. Bleen

    Din punctul meu de vedere, ar trebui desfiinţat Ministerul Dezvoltării şi Turismului, şi, cel mai important, desfiinţate ANL-ul şi programul Prima Casă. Persoana lui Udrea e mai puţin importantă, important e să se renunţe la săli de sport, prima casă şi ANL.

    Reply
  19. Bleen

    Demiterea lui Baconschi a venit în urma unei declaraţii hazardate şi nu are nicio legătură cu luptele pentru putere în PDL. Baconschi nu reprezintă nicio miză pentru nimeni în PDL, şi nici pentru Băsescu.

    Reply
  20. vocalis

    Degeaba dispare Udrea daca ramane Oprea! Dintre cei 2, frecventabila e Udrea, nu izmanarul general cu 4 stele!

    Reply
  21. Nemo

    ar fi bine daca Udrea si-ar rupe gatul chiar in urmatoarele 12 ore, cam asta ar fi momentul cel mai indicat ca sa iasa si ceva profit.

    Reply
  22. Bleen

    Băsescu nu stă în drum de Baconschi. Puterea şi influenţa lui Baconschi în PDL e zero barat.

    UNPR e invenţia lui Băsescu şi sînt prietenii lui Băsescu. Sînt mai prietenii lui Băsescu decît prietenii lui Udrea şi Băsescu le e mai prieten decît lui Baconschi, de exemplu.

    Reply
  23. Ivan Zubeldian

    Mi-a picat o fisă acum. Dacă Boc și Udrea sunt oamenii lui Băsescu, rezultă că pe Lăzăroiu l-a demis Băsescu. De ce, că abia îl numise?

    Apoi, cum se face că în cazul lui Lăzăroiu garda veche a fost așa de puternică și Udrea (care nu poate fi decât un mare fan Lăză) atât de slabă? Nu e mai logic că de fapt Udrea a vrut să scape de Lăzăroiu (pentru că îi lua fața ca om al lui Băsescu) și de Baconschi (pentru a servi noii vechi prieteni de la UNPR), și i-a picat bine să pară că asta e contra-rivoluția "BVB"-ului? Cine a avut de fapt de căștigat pe termen scurt din demiterile astea?

    Adică Băsescu n-avea altă treabă decât să demită pe Lăzăroiu și pe Baconschi.

    Aș vrea să nu uitați de rolul cheie jucat de ultrași în dezordinea recentă și de cât de aproiate sunt galeriile de UNPR. Se leagă.

    Reply
  24. tucu

    @Bleen

    Vrei nu vrei orice functie publica are o parte importanta de exunere in vitrina.

    Ceea ce deranjeaza la Udrea -vorbesc de publicul spectator- nu este prestatia ei in interiorul guvernului ci modul in care se expune.

    Poti ramine la butoane si fara sa fii plasat intr un loc de mare vizibilitate.

    In ceea ce priiveste viitorul guvern Ungureanu parerea mea este ca acesta va fi protejat impotriva oricaror derapaje venite din partea partidelor politice inclusiv PDL deoarece functia de PM este doar trambulina pentru functia de presedinte.

    Daca ati remarcat , Basescu a anuntat ca menirea guvernului Ungureanu este sa creasca veniturile populatiei. Pina aseara Basescu nu admnitea asemenea promisiuni.

    Ca sa fiu mai explicit cred accentul se va muta de la promovarea PDL la promovarea lui Ungureanu indiferent daca pentru acest lucru va trebui sacrificata Udrea sau PDL ul in totalitate.

    Reply
  25. Ivan Zubeldian

    Băsescu nu era fan Baconschi dar nu el l-a demis. La investitura lui Diaconescu ar fi trebuit să fie foarte nervos pe sine însuși dacă ai avea dreptate. Faptul că nu-l propune acum nu înseamnă absolut nimic. Argumentul cu opiniile despre demonstanți e ridicol. Mă rog, să nu polemizăm inutil. Ceva îmi spune că nu e mult de așteptat.

    Reply
  26. Dragos

    Yeba,

    faptul ca Ungureanu decat o rupe pe ungureste, nu-i mare bai. important e ca-i master in Studii Ebraice la Oxford Centre for Hebrew and Jewish Studies – asta-i de baza, forta este cu el !

    Reply
  27. Bleen

    În chiar opiniile sale publice despre demonstraţii, Băsescu îl contrazice clar pe Baconschi. Dacă Băsescu era aşa mare fan Baconschi, acum îi cerea lui MRU să-l bage în guvern. Nu a făcut-o. UNPR îşi păstrează portofoliul. Cît despre UNPR, el este creaţia lui Băsescu şi este mai apropiat de Băsescu decît jumătate din PDL.

    Reply
  28. Cânele

    Mda… Realpolitik. După două postări ale lui Bleen sînt de-a dreptul neliniştit că Udrea s-ar putea să rămînă pe dinafară! (NU glumesc.) Ce e mai importantă, imaginea sau substanţa? Pentru mine, substanţa, da. Nu ştiu cîte mai înghite boboru`, dar boboru` s-ar putea să aibă o altă percepţie despre Elena: este imaginea reuşitei în aceste vremuri.

    Nu ştiu cît de dragi îi sînt ei "reformiştii" din PDL, dacă este doar (doar? asta e o rară calitate pe aici) loială sau/şi are pur şi simplu încredere în flerul marinarului (ca şi mine, de altfel). Oricum, faţă de (unii din) grupul acestora are ceva în plus ce lor le lipseşte: un fel de c..oaie.

    Şi să nu uităm campania din 2009, cînd Udrea a rămas aproape singură pe baricade, în timp ce sanchi greii erau în plin non-combat.

    Mai aud pe unii care l-ar vrea şi pe Oprea afară… Sfîntă naivitate!

    Băselu are rara calitate să recunoască în curtea asta mare numită România, în care mulţi vedem numai gunoaie şi strîmbăm din nas, oamenii cu care mai poate face un pas înainte. Aştept cu inima strînsă să văd ce mai scoate din pălărie.

    Reply
  29. Bleen

    Eu nu ştiu ca Băsescu să-i fi cerut demisia lui Boc. A circulat zvonul ăsta. Din cîte ştiu eu, şi ştiu bine, principalul susţinător, chiar şi public, al lui Boc la alegerile din partid, a fost Băsescu. Ca să nu mai zic că toţi reformiştii, de la Macovei în jos şi în sus, au făcut zid în spatele lui Boc. Cît despre faptele de vitejie ale lui Blaga mă abţin în acest spaţiu public. Iar despre relaţia cu VB-ul din BVB, din cîte ţin eu minte Blaga era chiar vîrful de lance al BVB-ului şi unul dintre principalii anti-băsescieni din partid (pus cu botul pe labe pînă la urmă, cu ajutorul neprecupeţit al madamei Udrea).

    Reply
  30. Ivan Zubeldian

    @Bleen: un singur exemplu, demiterea lui Baconschi. Acolo e de fapt cheia. Nu pentru că Baconschi ar fi simpatia majoră a lui Băsescu ci pentru faptul că Udrea a devenit mai degrabă omul UNPR-ului (dacă nu cumva a fost tot timpul). Oricum, timpul va lămuri problema. Pronosticul meu e simplu: dacă Udrea se regăsește în guvernul MRU în 3-4 luni avem o explozie a guvernului din cauza ambițiilor ei de control. Și degringoladă generală în PDL. Dacă guvernul MRU trece.

    Reply
  31. Bleen

    @tucu

    Guvernul nu e vitrină. Acolo se iau decizii. Pe de altă parte, Udrea e exhibiţionistă, e cunoscut acest lucru. E marea ei slăbiciune. Se crede Fetele de la Victoria's Secret. Se crede Marilyn Monroe şi Madonna. E feroce de ambiţioasă şi teribil de puternică. Însă loială, energică, activă, curajoasă şi foarte bună organizatoare. Asta nu înseamnă că nu-şi poate rupe gîtul politic la un moment dat. Deşi nu cred că asta se va întîmpla prea curînd.

    Reply
  32. Ivan Zubeldian

    Blaga nu e reprezentantul gărzii vechi. E o scorneală a celor care au aruncat pe piață BVB-ul. Berceanu și Videanu n-au mai nimic în comun cu Blaga, decât că sunt vechi pediști. La cum arată lucrurile în momentul ăsta, aș spune că Udrea e cea care a lansat pe piață ideea BVB, după cum a lansat-o și pe cea că părerile ei sunt întotdeauna ale lui Băsescu.

    De fapt Udrea s-a auto propus ca inamicul numărul unu al lui Blaga la convenție, anul trecut în primăvară. Și-a jucat prost rolul de cap de pod, e prea ambițioasă pentru asta. A vrut controlul total, a jucat dur. Amintiți-vă că Băsescu a cerut insistent atunci lui Boc să demisioneze înainte de convenție iar Boc a refuzat. A urmat o campanie dură în teritoriu în care Boc a câștigat președinția partidului pe promisiunile de bani ale lui Udrea. Repet, vă rog să vă amintiți de faptul că Băsescu a cerut încă de atunci demisia lui Boc. Și că Udrea a jucat un rol cheie în refuzul lui Boc pentru că banii de la ministerul lui Udrea au câștigat președinția în teritoriu.

    De fapt 2011 a fost anul lui Udrea. Am dubii serioase că 2012 va fi la fel.

    Reply
  33. tucu

    @Bleen

    Basescu stie sa impace si capra si varza. Aseara au iesit la rampa si reformatorii prin Baconschi si BVB prin Blaga transmitind semnalul -unitate.

    Udrea lipsea la apel

    Chiar daca Udrea reprezinta cureaua de transmisie intre Basescu si PDL asta nu inseamna ca respectiva curea trebue opusa in vitrina.

    Reply
  34. tucu

    Astept sa mi explice cineva care a fost motivul pentru care hulitul Baconschi a fost impins aseara in fata.

    Se pregateste oare o schimbare profunda si in PDL asa cum cerea Monica Macovei? Olteanu era bolnav?Udrea era la Mall?

    Sunt gesturi care de multe ori trec neobservate dar care transmit cunoscatorilor mesaje clare. Unul dintre acestea a fost vizita din toamna trecuta in America , vizita in care Basescu a fost flancat de Ungureanu si Maior.

    Ma tine minte cineva cine era cu ei ca sa aflam cine va fi viitorul sef al SIE?

    Reply
  35. Bleen

    A fost prima care a anunţat demisia lui Boc, a fost prima care a declarat încheiată discuţia despre MP/ACZ, cu vreo cîteva săptămîni înaintea lui Băsescu. Şi mai sînt multe exemple.

    Nu ţin minte ca Elena Udrea să fi luat decizii în numele lui Băsescu fără ca acesta să ştie. Elena Udrea nici măcar nu vorbeşte fără ca Băsescu să ştie.

    La capitolul suport popular are într-adevăr o mare problemă, dar nu mai mare decît a celorlalţi lideri PDL. Despre vot, n-aş fi sigur că Baconschi sau Funeriu au şanse în vreun colegiu, dar sînt sigur că Elena Udrea va lua mandatul în colegiul în care va candida.

    Reply
  36. Ivan Zubeldian

    Udrea a fost cap de pod, nu cred că mai e. E greu să ai un cap de pod care ia decizii fără ca tu să știi dar în numele tău. Dicolo de asta, indiferent ce și cum e, cariera ei politică e între paranteze pentru o bună vreme, n-o văd votată în vreun colegiu, decât dacă i se fabrică unul la comandă să intre de pe locul 3. În partid și-a făcut numai dușmani. (Aș vrea să-l văd pe Funeriu apărând-o public) Cât despre previziunile ei, mi se pare mai degrabă că zilele trecute a ieșit la TV ca să prindă evenimentele din urmă, nu să le prezică. En fin, păcat de ea. În general prea multă putere tâmpește.

    Reply
  37. Bleen

    Uite, dacă reformiştii sînt demni de fanii lor şi de presupunerea acestora că n-ar fi pe aceeaşi baricadă cu Udrea, eu propun ca mîine Monica Macovei, Daniel Funeriu, Sever Voinescu, Toader Paleologu, Raluca Turcan, Teodor Baconschi să semneze o scrisoare deschisă prin care îi cer Elenei Udrea să facă un pas în spate. Frunzăverde deja a făcut-o.

    Reply
  38. Bleen

    Sebastian Lazaroiu

    Ca la avizier. Lista castigatorilor concursului de ieri: Radu Radu, Stefan Colceriu, Mihai Anghel, Alexandra Gabriela Lascu, Simona Manea, Dana Daniela, Gigi Dinca, Tinca Chirvasa, Catalin Paul Cozma, Nicoleta Sasy, Mirel Valentin Axinte, Catalin Miron, Dana Popa din Brasov, Raluca Diana Mitu. Sper sa nu mi fi scapat cineva… Premiu: invitatie la lansarea Proiect Romania 2.0. Detalii in curand

    Reply
  39. Bleen

    Pentru cei care tot speră că Udrea va rămîne pe dinafară: în PDL sînt două aripi, aripa Băsescu, condusă de Udrea, şi aripa BVB. Dacă Udrea rămîne pe dinafară, rămîn şi ceilalţi pe dinafară, începînd cu Funeriu, continuînd cu Baconschi sau Voinescu şi terminînd cu Macovei.

    Udrea e principalul reprezentant al lui Băsescu în PDL. E capul de pod băsescian în PDL. Spunea cineva de profeţiile lui Udrea, care întotdeauna se adeveresc. Aşa e. Profeţiile lui Udrea se adeveresc întotdeauna dintr-un motiv extrem de simplu: sînt profeţiile lui Băsescu.

    Reply
  40. Bleen

    Pe Antonescu nu-l mai interesează nici soarta USL-ului măcar (PNL nu mai există). El e în campanie electorală pentru prezidenţiale. E disperat. Reintrarea lui MRU în joc dă consistenţă zvonului care circula de ani de zile potrivit căruia acesta ar fi candidatul prezidenţial şi îl sperie de moarte pe Antonescu. Eu mă aştept ca într-una din zilele astea psihicul lui Antonescu să cedeze, avînd în vedere că din punctul ăsta de vedere are deja o istorie.

    Reply
  41. Ivan Zubeldian

    nedo, normal că Udrea e țap ispășitor. S-a auto-propus cu o insistență demnă de un intelect mai firav. iar rămânerea ei în guvern ar fi catastrofală pentru Băsescu și MRU, în primul rând din rațiuni de imagine. Dar și din rațiuni funcționale, e mult prea ambițioasă ca să se lase la mâna altui ambițios. Va face orice să-l controleze pe MRU. Cu Boc nu s-au irosit prea multe energii pe tema asta.

    Reply
  42. Selvyn

    citat

    “Declansam un razboi politic pe viata si pe moarte. Vom vota impotriva guvernului pe care Basescu, prin gura lui Ungureanu, il va propune. Vom vota pentru ca solutia nu este carpeala pe care poate s-o faca Basescu numai si numai ca actuala coalitie sa ramana la putere, desi este detestata de marea majoritate a romanilor”, a declarat Antonescu in cadrul unei conferinte de presa.

    Antonescu a afirmat ca fiind in greva parlamentara, membrii USL nu vor participa la lucrarile comisiilor, nici la sedintele Parlamentului pe care le presupune investirea noului guvern, potrivit realitatea.net.

    am incheiat citatul. adica :vom vota impotriva, dar nu ne vom prezenta la vot . Na, ca i-am zis-o tiranului!

    Reply
  43. Ivan Zubeldian

    Chestia cu UTC-ul nu e vreun păcat de neiertat. Spune însă ceva despre om. Ambiție maximă, dorința de-a parveni. Știu destui care învățau foarte bine și nici măcar nu erau uteciști. Nu te obliga nimeni. Înainte să sară fanii la atac, ăsta nici măcar nu e un lucru rău în politică. De fapt și povestea cu UTC-ul și ce s-a întâmplat după, arată că omul e foarte dotat să se bată pentru sine. Esențial dacă intră în PDL. Rămâne de văzut dacă e capabil să se bată și pentru idei. (Nu să dea impresia că se bate pentru ele în timp ce se bate pentru sine, cum face un alt personaj ambitios care ar fi fost un bun utecist și acum conduce mișcări de înnoire)

    Apropos, Predoiu îmi pare un personaj mult mai consistent politic, deși e la fel de rasat și elegant. (Sper să n-o mai aud pe asta cu eleganța, multă vreme.)

    Reply
  44. vocalis

    Corect, nu e relevant! Dar ma enerveaza ca daca e de-al nostru, ne facem ca nu vedem si minusurile sau le ducem in derizoriu.

    Importanta e lista cu ministrii, iar daca pe ea apar Oprea si Udrea……bleax!

    Reply
  45. Bleen

    Problema cu Udrea e următoare: ea e şefa aripii Băsescu din PDL, aripă care îi conţine şi pe Anastase, Baconschi, Voinescu, Funeriu, Paleologu, Sulfina Barbu, Falcă etc.

    Reply
  46. vocalis

    Bine, de acord, atunci sa nu conteze deloc in cazul unui om politic ce a fost inainte de 89! Ca sa fim consecventi!

    @Mih

    si tu….

    Reply
    1. Florina

      da' de ce v-aţi oprit la pionieri? de şoimii patriei aţi uitat? ba au mai avut şi bluziţe portocalii, nu cumva era pepiniera PDL-ului şi trebuie demascaţi?

      Reply
  47. Selvyn

    @canele : te referi la purtatorul de vorbe al purtatorului de cuvant, pardon, consilierului Vasilescu ? 🙂 a avut familia carnet si pentru el…

    Reply
  48. Cânele

    Şi lăsaţi-o mai moale şi ăştia de-i daţi zor cu UTC-ul. Cîţi ani aveaţi acum 22 de ani?! Dacă era greu să te fofilezi de PCR în caz că erai bun la ceva, la orice, şi erai promovat, de UTC era aproape imposibil să scapi! Doar repetenţii clasei nu erau primiţi. A avut şi vreo funcţie? Foarte bine, înseamnă că avea puţină stofă pentru politică.

    Comunişti sînt ăia care sînt comunişti. Nu carnetul îi recomandă.

    Ştiu un tînăr comunist sadea, care a beneficiat din plin şi la vîrf de toate avantajele vechiului sistem, şi n-are carnet – chestie cu care ia faţa fraierilor care ţin cont de asta. Acum e "mint-rubber" la Banca Naţională…

    Reply
  49. Mihai

    Peste 15-20 de ani acuzatia de a fi fost pionier va fi fatala oricarui candidat la o functie politica. Comandantii de detasament si de grupa ar trebui bagati in puscarii de pe acum ca sa nu mai pierdem timpul.

    Reply
  50. vocalis

    Atunci sa recunoastem ca PCR-ul n-a fost atat de rau din moment ce a produs niste cadre de nadejde, atat de potrivite pentru capitalism!

    Iar UTC chiar si-a indeplinit functia de pepiniera de lideri.

    E doar o constatare.

    Reply
  51. bilbofil

    A fi fost anti-comunist poate fi o calitate, a fi fost necomunist în niciun caz.

    Din păcate, cu cîți oameni de valoare au rămas oamenii de la SLOMR ori din jurul lui Paul Goma și al Doinei Cornea azi nu poți conduce nici măcar un serviciu deconcentrat, darămite să faci un guvern.

    Reply
  52. vocalis

    @Mih

    Am zis eu ceva de Antonescu? Nu. Ma lasa rece, nu are functie, nu conduce nimic.

    In schimb, utecistul MRU, va conduce.

    PS.

    Si eu am fost utecist, dar n-am avut nicio functie.

    Reply
  53. Cânele

    "Ulieru, un foarte bun cunoscător…" hai, bîşti!! Un bun spălător de cadavre, poate. Iar constipaţia iudeo-masonică e de vină?

    Orice e mai bun decît FSB.

    Reply
  54. eugen

    .. bibli… un f. bun cunoscator? a ce? ca a fost purtator de vorbe.. urmeaza sa iasa la declaratii si portarul de la sie si gata.. e tara plina de agenti straini..

    Reply
  55. Mih

    Vocalis

    Antonescu nu a fost mare stab UTC (era asa, mai dizi-repetent si cacialmist): asta il recomanda?

    1988/1989/1990 MRU era student anul I/II si la gradi canta "trei culori"…

    Hai sa nu mai exageram si sa judecam pe fapte contemporane (de ieri, azi, maine).

    Reply
  56. vocalis

    Totusi, lasand la o parte calitatile de necontestatea ale lui MRU, Basescu care se prezinta mereu ca un anticomunist n-a gasit un om fara functii de conducere in UTC?? S-au terminat oamenii nepatati si ajungem tot la fostii comunisti si actuali de dreapta "dintotdeauna'"?

    Iar daca MRU ii va alege pe OPrea, Udrea, Tabara, atunci din "calitatile de necontestat" nu mai ramane mare lucru.

    Reply
  57. albescu

    E de analizat o ciudatenie la aceasta numire!

    1. Basescu, care nu pierde nici o ocazie sa ne aminteasca faptul ca tot ce misca in tara asta este initiat de el, nu foloseste sintagma "l-am numit" ci "a fost agreat" pentru MRU iar in timpul discursului lui MRU era destul de oparit.

    2. PDL care a venit cu propunerea lui MRU nu a discutat intr-un for de conducere aceasta posibilitate. Multi din conducerea superiaora a PDL dovedesc consternare.

    3. Ponta, care ar trebui sa exulte relativ la aceasta schimbare a aparut si el oparit. Inseamna ca stie ceva foarte neconvenabil pentru USL

    Toate acestea – neasumare lui Basescu, deruta din PDL, vizibila stanjeneala a lui Ponta ma fac sa cred ca de fapt "agreerea" lui MRU vine din alta parte, posibil din capatul axei Bucuresti – Londra – …..

    Reply
  58. nedormitul

    udrea a ajuns un fel de ţoapă ispăşitoare.

    pdl-ul nu va fi mai curat şi nici nu va cîştiga alegerile dacă udrea este eliminată.

    nu știu de ce vi se pare vouă, fetelor, că în lipsa ei, domnii de la antene și realitatea vor mai schimba subiectul, îl vor invita pe liiceanu mai des decît pe monica tatoiu şi vor discuta pînă tîrziu în noapte despre și numai despre jigodia de heidegger.

    Reply
  59. nedormitul

    fetelor, nu știu ce tot o țineți langa cu udrea în sus udrea în jos, mișcarea genială a lui băsescu în sus, mișcarea genială a lui băsescu în jos.

    una la mînă: nu este foarte clar dacă băsescu a inițiat mișcarea schimbării guvernului (deși zice că a avut discuții boc încă din decembrie, însă a așteptat momentul propice). mă tem că nu el este iniţiatorul şi s-ar putea să vă rămînă genialitatea în gît.

    doi la mînă: nu este foarte clar dacă mișcarea cu numirea lui ungureanu este genială sau nu – vom vedea cum guvernează (eu tind să cred că va continua un pic mai electoral linia guvernului boc)

    trei la mînă: păstrarea sau nu a lui udrea în guvern nu are decît o conotație de imagine, una slabă. un alt ministru nu va putea să facă nici curățenie la dezvoltare, nu va putea nici să să impună un alt ritm pentru absorbţia fondurilor. va continua ce a început udrea.

    aduceţi-vă aminte, fetelor, că bugetul pe 2012 este deja făcut. în traducere, şi politicile ministerelor, mai ales ale celor bugetofage, sînt deja făcute. nu vă îmbătaţi cu apă rece.

    păstraţi-vă mintea limpede, fetelor. nu vă mai lăsaţi dominate de invidia că toţi masculii o miros supt coadă pe bagaboanta clasei, iar pe voi nu. vă risipiţi energia şi neuronii pe discuţii sterile, fetelor. încercaţi ceva mai constructiv. de pildă, cum va arăta programul de guvernare pentru cele cîteva luni pînă la alegeri.

    Reply
  60. Victor.vb2

    Nu stiu cat a performat dna Udrea la Min. Dezv., dar sunt convins ca miscarea excelenta a lui T.B va fi distrusa daca Udrea ramane in guvern. Ar oferi munitie grea Usl-asilor si este exact ce nu este nevoie. Ar putea sa iasa pur si simplu sa declare ce organizarea alegerilor pt. Bucuresti si infrangerea lui Oprescu este atat de importanta incat a ales sa lase pe altcineva la Min. Dezv., sau orice altmpretext – dar sa nu atarne o piatra de moara de picioarele lui Ungureanu.

    Reply
  61. Amelia

    N-am auzit discursul lui MRU, dar l-am auzit pe cel al lui Predoiu. Ca om care se considera de dreapta, am fost placut surprinsa de faptul ca a vorbit despre sprijinirea companiilor (si contribuabililor in general) si nu a plans pe umerii bietilor pensioanri si bugetari.

    Reply
  62. andrei

    MRU are ocazia sa isi dovedeasca autoritatea de la bun inceput si sa nu o includa pe Udrea in oua formula de guvern. Eu chiar cred ca va face asta, ceea ce va fi inca si mai bine primit, ca imagine, dupa toate zvonurile cu prezenta "sigura" a doamnei si in noul guvern. Daca nu o va face, ma voi replia pe pozitii mult mai defensive si voi fi mult mai sceptic vis a vis de MRU, pentru ca nu as mai intelege de ce a fost totusi inlociit Boc. S-ar deschide o discutie asa cum bleen sugerase, in care s-ar putea argumenta ca nu deficitul de imagine ci actiunile guvernilui Boc au atras demisia prim ministrului. Daca ar fi asa, atunci Ponta si Antonescu au avut tot timpul dreptate?

    Reply
  63. Nemo

    @draga Ivan(pot s-o spun pe asta cu draga?! 🙂 ), tot respectul pt postarea/precizare de la 01:16 🙂

    urmeaza sa mai declare si Bleen ca s-a cam inselat in aceasta privinta si avem restabilrea completa a adevarului 😀

    -din prin 2008, de cand nu exista blogary si se comenta aprins pe bleen. ro guvernul PDL/PSD mi-am dat cu parerea ca singurul merit al lui Udrea e ca este femeie intr-un guvern dintr-o tara cam misogina. in rest, apropo de articol am comentat si la vremea aia despre Udrea. http://www.blogary.ro/2010/08/udrea/#comment-1967
    -cat despre AMP, madam' x7 zerozerouri, a plictisit deja pe toata lumea cu textele de autoapreciere. reuseste insa sa-l mai enerveze pe cate un TRU, care i-a explicat pe moldovineshti pi blog "ba pi-a ma-tii!"[aka get a life!].

    problema nasoala este ca Udrea se va regasi noul guvern. si asta va fi un moment in care am sa ma gandesc daca Udrea intr-adevar nu-l are cu ceva la mana pe Basescu(vreo rochitza patata, ceva) pt ca nu pot sa cred ca Basescu e atat de cretin, sa nu inteleaga ce prejudicii de imagine aduce aceasta d-na intre doamne, care taie frunze la caini si de prin 2005 incoace este purtatoarea de cuvant a Lui si le stie pe toate care or sa fie, a.i. sa nu lase nici o umbra de indoiala si celui mai cretin privitor de tembelizor ca "e amestecata mai mult decat ar trebui".

    *ca fapt divers, am impresia ca "predictiile lui Udrea" s-au indeplinit mult mai bine decat alea lui Laza 😆

    ** de fapt, daca as fi in locul lui Udrea, m-as gandi serios daca as mai vrea sa fiu in urmatorul guvern, avand in vedere ca lumea prin piata striga dupa jos "Base/Boc" kestii cu Udrea. I would think twice. da' la ea fudulia o sa invinga. there you go.

    Reply
  64. Yeba

    @Selvyn, pentru o experienta de neuitat, mergi pe situl Ro libere, rubrica Opinii, citesti acolo oricare 5 articole de AMP si subliniezi cu o linie toate referirile laudative la sine si cu doua linii toate referirile la mediile ultraselecte pe care le frecventeaza ea as a matter of course.

    @Tucu, nu zici nimic?

    Reply
  65. Emil

    Scuze ca ma "bag" si eu: Da' Udrea nu cea cu biletelul lui Tariceanu spre Traian Basescu? Cu "analizarea" situatiei lui Patriciu? Ca atunci, este fireasca campania antiUDREA.

    Reply
  66. Ivan Zubeldian

    @Brunelleschi: doamna Udrea, n-o luați chiar așa de rău. Au fost vremuri în care am fost deștept: http://www.blogary.ro/2010/08/udrea/ . De fapt, invers, probabil că e cel mai prost articol pe care l-am scris vreodată:) Mai am vreo zece da' de ăsta mi-e cel mai rușine:)

    În orice caz, pseudonimul ăsta nu vă prinde, ar merge mai bine la Patriciu după ce își va dona averea, dumneavoastră sunteți femeie de acțiune, nu un amărât de arhitect.

    @Bleen: Băsescu nu a indicat că e cazul ca MRU să deschidă robinetele. A spus că vrea revenirea nivelului de trai prin locuri de muncă. MRU poate face un singur lucru pentru el, Băsescu și PDL: Să continue reformele. Asta ar putea fi adevărata lui intrare în politică.

    Reply
  67. Barbu Mateescu

    Bleen: Ciorbea a devenit prim-ministru. Lăsând asta la o parte, bineînţeles că ai dreptate, nu se poate extrapola.

    Despre prezidenţiale sunt un pic mai rezervat decât tine. Cred că e foarte, foarte devreme să ne gândim ce şi cum… dacă scenariul cu 2013 de care scria Sebastian Lăzăroiu nu se aplică. Pentru că dacă se aplică, următoarele săptămâni şi luni vor fi cruciale pentru imaginea lui MRU şi pentru rezultatul prezidenţialelor. Primii paşi în lumina reflectoarelor sunt şi cei mai importanţi, mai ales când mai sunt doar 11-12 luni până la debutul campaniei.

    Reply
  68. Dragos

    apropo de Alina Mungiu-Pippidi, stiati ca Berlusconi a spus "o vacă grasă pe care nimeni nu şi-ar dori-o în pat" ?

    Reply
  69. Nemo

    cand si cum auzi/vezi undeva pe net ca "ehehe, ce-am mai predat io la Harvard.."[vorba vine!] si ce importanta sunt io in lumea larga, se va sti intotdeauna ca e vorba de AMP.Alina 7zerozero.

    Reply
  70. oglinda-oglinjoara

    orice s-ar spune, la o privire de ansamblu – intern+extern – MRU e o alegere bună (spre foarte bună)

    sunt mari şanse să fie cartea câştigătoare

    (iar numirea – din partea PDL – îl propulsează direct în pole-position pentru candidatura la prezidenţiale din partea PDL)

    Reply
  71. Bleen

    @Barbu Mateescu

    Sincer să fiu nu sînt prea entuziast în ceea ce priveşte o posibilă candidatură la prezidenţiale. Dar să-l vedem.

    Pe de altă parte, iată şi lista cu primarii Bucureştiului:

    Crin Halaicu 1992-1996

    Victor Ciorbea 1996-1997

    Viorel Lis 1997-2000

    Traian Băsescu 2000-2004

    Adriean Videanu 2005-2008

    Sorin Oprescu 2008-?

    Cu excepţia lui Băsescu, restul sînt personaje politice minore sau care au eşuat în şanţ. Sorin Oprescu, în ciuda speranţelor unora, rămîne un personaj politic minor spre jenant. Funcţia de prim ministru nu e o trambulină prezidenţială, cum nici cea de primar al Bucureştiului nu e. Depinde de fiecare în parte, şi de noroc, şi de context… Repet, personal nu sînt convins că MRU are vreo şansă la prezidenţiale. Poate mă înşel.

    Reply
  72. Selvyn

    @bleen multumesc de clarificare, mirel… Chiar credeam ca este vorba despre Ong-ul lui Mircea Toma, Agentia de Monitorizare a Presei…

    Reply
  73. Barbu Mateescu

    Bleen, legat de later edit, MRU are un alt deal măricel de străbătut. Iată ce s-a întâmplat cu prim-miniştrii RO după încheierea mandatului (demisie sau la termen)

    1. Petre Roman (decembrie 1989 – 1991) Multe candidaturi la preşedinţie. N-a intrat niciodată în turul 2.

    2. Theodor Stolojan (1991-1992): candidatură slabă la preşedinţie în 2000, salvând totuşi PNL-ul. Retrageri ciudate din campania prez. 2004 şi de la a fi prim-ministru în 2008.

    3. Nicolae Văcăroiu (1992-96). Nimic relevant. Acum e la Curtea de Conturi.

    4. Victor Ciorbea (1996-1998) PNŢ a început căderea cu el. Practic irelevant după încheierea mandatului de prim-ministru.

    5. Radu Vasile (1998-1999) PNŢ a încheiat căderea cu el. Irelevant din punct de vedere politic după încheierea mandatului de prim-ministru.

    6. Mugur Isărescu (1999-2000) Scor slab în 2000 la prezidenţiale. A plecat (înapoi) la BNR. Stă sus în încrederea românilor.

    7. Adrian Năstase (2001-2004). A pierdut prezidenţialele din 2004. A pierdut şefia propriului partid. Nu a candidat în 2009 (!). Iar acum…

    8. Tăriceanu (2004-2008) A pierdut şefia propriului partid. Secundar.

    9. Boc (2008-2012) Erodat. Îl pot salva parţial alegerile de la Cluj, dar nimeni în PDL nu-l vedea şi nu-l vede drept candidat la prezidenţiale. Greu de spus dacă-şi va păstra poziţia de preşedinte PDL şi pentru cât timp.

    Rezumăm: 6 candidaturi la preşedinţie – unul singur a intrat în turul doi. Majoritatea prim-miniştrilor au dispărut din prim-planul vieţii politice după guvernare. În toate cazurile, cu posibila excepţie a lui Stolojan, mandatul de prim-ministru a fost punctul maxim (high point) al vieţii lor politice.

    Bineînţeles, nu e imposibil ca drumul lui MRU să fie diferit.

    Reply
  74. Bleen

    AMP îşi dă seama că a pierdut pentru totdeauna orice şansă la glorie politică. Va trebui ca toată viaţa să se laude pe unde apucă că ce mare şi solid stîlp al societăţii este ea. O să vină cu programul de conferinţe de la SNSPA-ul din Berlin sau de la Cursurile de Recalificare de la Staţia de Pompieri din Harvard (pe scurt, conferinţe la Harvard) şi cu cele 3 puncte ISI (d-aia îl urăşte moarte pe Funeriu – pînă acum le dădea în cap cu ISI lui Pleşu sau Liiceanu. Problema e că Funeriu are sute de puncte ISI, să dea la toată lumea şi lui AMP i s-a dezumflat şi tema asta). Toată viaţa va încerca să ne convingă şi să ne demonstreze şi să-şi urle durerea, resentimentul şi ratarea prin fiecare por.

    Şi ce dacă nu mă înghesui pe bancheta din spate şi nu mă iei de nevastă? Las', că plec eu la oraş şi mă fac vînzătoare de bilete la cinema!

    Reply
  75. Bleen

    "Eu sunt profesor universitar in Germania cu contract permanent, sunt expert pentru Comisia Europeana si Natiunile Unite, cine cauta bine va descoperi in ce zi si la ce ora din acest an tin o conferinta la Banca Mondiala din Washington, sau la Universitatea Harvard. Viata mea profesionala este, pe scurt, in lumea mare, in Romania nu mai am demult nimic, decat ambitia de a nu lasa sa se piarda ceea ce am crezut ca e realizarea istorica a generatiei mele, integrarea in UE, si care s-a dovedit, din cauza incompetentei guvernarii, o forma fara continut.

    Cand cititi mizerii despre mine, si va fi an electoral, vor fi multe, intrebati-va ce pozitie mi-ar putea mie oferi Victor Ponta sau Traian Basescu ca sa ma "cumpere"? Ultima oara cand am cercetat, cea de ministru de Externe avea o durata in post de vreo treisprezece luni si un salariu inferior bursei asistentului meu de cercetare de la Berlin."

    Reply
  76. Lucian Blaga

    Tot respectul pentru un om cu pregatirea domnului Ungureanu. Inca mai are mult potential. Mai o mica chestiune: nici Bush Sr., nici Panetta sau Gates nu au fost in tinerete liderii vreunei uniuni ale tinerilor comunisti din SUA, virand mai apoi puternic spre dreapta, dar orcine poate avea pacate ale tineretii 😉

    Reply
  77. Bleen

    Sulfina Barbu, Elena Udrea, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Cătălin Predoiu, Daniel Funeriu, Laszlo Borbely, Kelemen Hunor, Leonard Orban, Cristian Diaconescu şi Gabriel Oprea pe lista miniştrilor.

    Reply
  78. Brunelleschi

    Sunt în stare să țin un pariu:va veni timpul când îl vom regreta sincer pe Boc! Acum însă vreau să-i spun ceva acestui Zubeldian…după nume (dacă e real), pari să fii armean. Eu știam că armenii sunt deștepți. Nu de-alta dar sunt primii care la 400 AC și-au tradus Biblia în propria limbă. Tu însă ești excepția….În plus ai și o problemă serioasă cu Udrea !!!

    Reply
  79. Ivan Zubeldian

    @Bleen: evident că scopul e electoral, altfel nu s-ar fi justificat schimbarea lui Boc. Dar asta cu încheierea reformelor e greșită, Băsescu ar trebui să schimbe cap compas 180 de grade față de discursul de dinainte de demisia lui Boc în care a făcut apel la cei care l-au votat să nu-și piardă încrederea în el. Nu văd de ce-ar face-o. PDL își poate reveni doar pe electoratul cu înclinații de dreapta, antreprenori mici, profesii liberale, cei care muncesc afară. Nu vor lua nici un vot de la stânga dacă măresc ca Ceaușescu salariile în ultimul minut. Băsescu știe asta. A vorbit de locuri de muncă, nu de măriri. Locuri de muncă înseamnă investiții masive în infrastructură, exploatare și toată industria orizontală de IMM-uri. Iar echilibru bugetar înseamnă oprirea hemoragiei de la firmele de stat și din bugetul de sănătate.

    Dacă MRU are o șansă ca viitor om politic o are doar prin reforme.

    Reply
  80. Mihai

    Se pare ca pleaca Vreme, Ariton, Tabara, Ialomiteanu si Igas si raman Boagiu, Funeriu si Udrea si Sulfina Barbu.

    Reply
  81. Bleen

    Precizare. Eu pornesc de la premisa că MRU va intra în PDL (nu ştiu, dacă confirmă, poate va fi şi candidat la prezidenţiale, aşa cum tot aud de cîţiva ani, şi, mai ales, de cîteva zile). Altfel, MRU ca premier tehnocrat care se ţine departe de PDL şi căuia îi pute cu pipa-n colţul gurii n-am făcut nimic. Guvernul Ungureanu trebuie să fie un guvern de comunicatori, un guvern electoral. Dacă voiam unul care să facă şi să fie incapabil să explice ce a făcut, atunci Boc era perfect.

    Reply
  82. Bleen

    @Ivan

    Reforme a făcut şi guvernul Boc (şi mult mai mari decît are de făcut guvernul MRU – fie vorba între noi, greul a trecut) şi tot degeaba. Important e ca PDL să cîştige alegerile din toamnă. Că altfel, tot ce s-a făcut în anii ăştia şi ce va face guvernul Ungureanu e o frecţie la piciorul de lemn. Guvernul Boc a plecat fiindcă era epuizat mediatic, că era incapabil să comunice, nu că n-a făcut reforme. Guvernul Ungureanu nu e soluţia reformelor, e o soluţie electorală. Reformele s-au încheiat. Băsescu a şi zis că menirea guvernului Ungureanu e de a reda românilor nivelul de trai.

    Reply
  83. Hongse

    Dragos, multe lucruri îi putem reproşa tovaăşului. Dar nu că-şi calcă jurămintele. Este, a fost şi va fi comunist.

    Reply
  84. Dragos

    lui Hitler i-ar fi jurat ca-i national-socialist din tata'n fiu, lui Stalin i-ar fi jurat ca'n venele lui curge sange de comunist, in Israel s-ar fi taiat imprejur cu propriile maini…

    Reply
  85. Ivan Zubeldian

    Bun, dubiile rămân, există și o șansă ca guvernul MRU să nu treacă, important însă e altceva. Primul lucru important e un guvern fără Udrea, Ialomițeanu și Blejnar, cu Funeriu și eventual Boagiu ca "elemente de continuitate". Asta aflăm repede. Al doilea e o listă de priorități de reformă clare la care coaliția subscrie fără ezitare: companiile de stat, legea sănătății, simplificarea înființării și funcționării companiilor mici. Al treilea e evitarea absolută a creșterilor populiste de salarii și pensii și spartul banilor pe primării care aruncă cu ei în populație.

    Dacă astea se întâmplă, who cares că e prost comunicator și birocrat?

    Reply
  86. Dragos

    "În discursul de acceptare a posturii de premier desemnat a zis că-i de dreapta"

    cand a fost sef la USC (studenti COMUNISTI) jura ca-i de stanga.

    Reply
  87. Dragos

    "(demisia) Este un prim pas realist, de înţelegere a unei cerinţe clare care a venit insistent în ultima vreme, inclusiv la manifestaţiile din Piaţa Universităţii" – Ion Iliescu

    baga-i-as o coada de lopata in curul ala zdrentuit de hodorog sclerozat si stalinist, pai intre 22 aprilie-15 iunie '90 tot DEMISIA se cerea in Piata Universitatii.

    Reply
  88. oglinda-oglinjoara

    adevăratul dictator este taman Crin Antonescu: cum îşi permite să interzică dreptul unui cetăţean de a fi ales, drept prevăzut de Constituţia pe care tooot pretinde că o încalcă Băsescu?

    Reply
  89. Hongse

    Florina, ăsta-i material de mare calitate pentru bestiarul de politică. (Apropo, mă mir că nu aveţi încă aşa ceva). Ăsta vorbeşte de corupţie şi şantaje?

    Incredibil, în '90 mii de oameni erau în aceeaşi piaţă, în fiecare seară, timp de două luni şi pe tovarăşul Iliescu îl durea la basca proletară. Şi ştim cu toţii cum s-a armonizat situaţia. În 2012 două duzini de idioţi care nici măcar nu erau pe-acolo au răsturnat un guvern. Ăsta-i trage tot cu persecuţia?

    Reply
  90. oglinda-oglinjoara

    "Deosebirea dintre Mihai Răzvan Ungureanu şi Crin Antonescu e că primul e istoric, în timp ce al doilea e doar absolvent al facultăţii de istorie".

    O alta ar fi că primul e istoric, al doilea e isteric.

    Reply
  91. Bleen

    George H.W. Bush, Robert Gates, Leon Panetta şi James R. Schlesinger, foşti directori CIA care au devenit miniştri ai apărării, ai energiei, vicepreşedinţi sau chiar preşedinţi USA.

    Reply
  92. Hongse

    Bleen, Cretin ar putea să-şi întrebe tovarăşii despre curriculum vitae al lui Putin. Ăsta chiar e profersor de istorie?

    Reply
    1. Florina

      "Nu am fi acceptat un alt premier, am spus asta, elementul în plus la Mihai Răzvan Ungureanu e că s-a dat pe faţă Traian Băsescu: «Asta e, hai să guvernăm cu serviciile pe faţă»"
      "În momentul în care, sfidând strada, opinia publică, Traian Băsescu vine şi ia un şef de servicii secrete şi îl pune să conducă direct un guvern de marionete al majorităţii corupte, cumpărate, şantajate, vândute, e clar că războiul nostru, al celor care vrem o ţară democratică, cu Traian Băsescu şi clica lui, indiferent câte personaje aparent prestigioase ar cuprinde, e un război, din punct de vedere politic, pe viaţă şi pe moarte"

      Crin Antonescu

      Reply
  93. Selvyn

    atentie, oameni buni! se aude ca varu' lui Vosganian, adica celalat Varujan, nu agreeaza ideea cu MRU prim ministru… si aceeasi gogorita lui crin este tocmai suflata la B1 de catre Tapalaga….ca semanam cu Rusia si ucraina prin numirea unui sef de servicii intr-o functie executiva inalta in stat… cine stie mai mult, sa spuna aici…

    Reply
  94. ela1

    Eu m-am abtinut sa zic ceva, dar acum urla hurezeanu cu srs (pasta nu-l mai vazusem demult pe la rtv, a inviat) vis a vis de ceea ce a zis Frunzaverde. Poate acum intelege mai multa lume ca Boc a fost in primul rand carne de tun pentru pdl si apoi pentru opozitie.

    Si vreau sa zic si eu, multumesc Dle Boc ca ati rezistat 3 ani !

    Reply
  95. Nea

    Bleen, mai bine spune-i de Rusia şi URSS, că sunt mai pe mintea lui. Câţi şefi de servicii secrete au avut ca premieri? Poate aşa se îmbunează.

    Reply
  96. MissTake

    IZ – eu pun pariu ca udrea va ramane in guvern! (desi ar fi cea mai mare gresala pe care pana si nea gigi macaragiul ar evita-o)!

    Reply
  97. Bleen

    În opinia lui Antonescu, “este inacceptabil ca în România să avem propus pentru a conduce guvernul un om luat din fruntea unui serviciu special"

    Să-i spună cineva cretinului că George Bush senior a fost şef CIA înainte de fi vicepreşedinte (al lui Reagan) şi preşedinte al USA.

    Reply
  98. Nea

    Diferenţa între MRU şi Crin nu e doar ca între istoric şi absolvent de istorie. E ca între istoric şi responsabilul cu propaganda de la căminul cultural.

    Reply
  99. Bleen

    Haha, @Ela1 şi @Alexa, a plesnit un drac.

    Off the record, că nu ne aude nimeni: Frunzăverde are probleme extrem de mari cu alcoolul. Nu că bea mult. Există 3 feluri de băutori de alcool: beţivi, alcoolici şi băutori profesionişti. Băsescu, de exemplu, e la categoria a III a. Frunzăverde e la a doua categorie.

    Reply
  100. Selvyn

    Frunzaverde…. ce-mi spune numele asta? ah, era omul lui Blaga ales de si in echipa Boc… mai nou, am auzit ca s-a luat si de Oprea, nu ca mi-ar fi simpatic individul, dimpotriva… cred ca face galagie ca vrea ceva carnita de pe ciolan…

    Reply
  101. Alexa

    Ia uite si la idiotul asta :

    Prim-vicepresedintele PDL Sorin Frunzaverde considera ca numirea unui sef al Serviciilor in functia de premier este atipica.

    "Este atipic sa numesti un sef al Serviciilor in functia de premier, cu atat mai mult cu cat Mihai Razvan Ungureanu a plecat de la Ministerul Afacerilor Externe usor sifonat, dar reabilitat ulterior de Traian Basescu", a declarat, pentru Agerpres, Sorin Frunzaverde.

    Liderul PDL afirma ca Mihai Razvan Ungureanu nu are niciun fel de aplicatie fata de Romania reala, care este astazi in strada.

    "Nu Romania din Primaverii este cea adevarata. Romania academica nu e cea a contingentului imediat. Din nefericire, Romania nu a avut oameni cu aplicatie imediata in viata romanilor", a comentat Sorin Frunzaverde.

    Reply
  102. ela1

    Prim-vicepresedintele PDL Sorin Frunzaverde considera ca numirea unui sef al Serviciilor in functia de premier este atipica. “Este atipic sa numesti un sef al Serviciilor in functia de premier, cu atat mai mult cu cat Mihai Razvan Ungureanu a plecat de la Ministerul Afacerilor Externe usor sifonat, dar reabilitat ulterior de Traian Basescu”, a declarat, pentru Agerpres, Sorin Frunzaverde. Liderul PDL afirma ca Mihai Razvan Ungureanu nu are niciun fel de aplicatie fata de Romania reala, care este astazi in strada. “Nu Romania din Primaverii este cea adevarata. Romania academica nu e cea a contingentului imediat. Din nefericire, Romania nu a avut oameni cu aplicatie imediata in viata romanilor”, a comentat Sorin Frunzaverde

    Reply
  103. Bleen

    Vine din zona lui Pleşu, Voinescu, Teodor Paleologu şi alţi închipuiţi de Capşă interbelică, victime ale lecturilor din adolescenţă cînd visau nu păr pe piept sau pubian ci mustăcioară şi monoclu.

    Reply
  104. Bleen

    Sursele care l-au dat ca premier pe MRU i-au dat ca miniştri şi pe Udrea, Boagiu şi Predoiu.

    Iar dacă MRU e general, aşa cum zice ElCucui, Udrea e mareşal.

    Reply
  105. nedormitul

    să mă treziţi cînd vin comuniştii la putere. de-abia aştept să văd caţavencii ziar pro-guvernamental. da' mai mult şi mai mult aştept un pic de curăţenie în partea dreaptă. adică mai mult, nu chiar un pic. şi, fetelor, nu uitaţi de prezervativ!

    Reply
  106. Nemo

    ei Bleen, asa mai vii de acasa, se mai echilibreaza treaba 😉

    exact, Ungureanu STIE TOT despre adversari.

    plus ca lupta se va da intre rusi si americani. nu stiu daca americanii vad asa treaba 😀 , dar rusii asa o vad sigur, iar ei sunt mai aproape de noi…

    as mai adauga o diferenta: spre deosebire de ce se intelege la romani prin "intelectuali", adica niste tipi care in general fac parada de diplome, de studii sau cultura(aka Plesu boeru' mintii), Ungureanu e un tip f orientat, nu e tehnocrat nici cat negru sub unghie.

    people, individul e de la "scoala de cadre" a PCR! e un politician pur sange…, daca nu se schimbrau vremurile, prb ca era un fel de Nastase. iar Nastase e in multe feluri(prb si pe invers nitzelus) dar nu este tampit si este un politician harsit.

    daca nu era arogant si atat de corupt, prb ca era si azi presedintele Romaniei…

    si repet ce am zis la postarea precedenta: IMI E TEAMA sa nu vina la conducerea Ro niste tampiti ca Ponta si Crin. pt ca pe aia nu-i duce capul mai mult de ce zice si Ionut Popescu mai sus, adica logica de cartier si balcanisme.

    si cel putin din actiunea principala, aia cand a fost de partea interesului Romaniei si nu celui personal, spune multe si de ce e in capul individului.

    deci da, nu putem spune ce si cum, "que sara sara" 😆 , dar asa cum se fac studii intregii de predictii bazate pe pattern-uri observate/observabile, se poate spune ca "sunt semne bune".

    my 2 cents 🙂

    Reply
  107. Ivan Zubeldian

    Eu am impresia că nu MRU a fost nominalizarea PDL-ului. A fost agreat, dar nu propus. PDL-ul e la colț, în genunchi, pe coji de nucă. Să deschidem lista de pariuri că Udrea nu va fi în noul guvern.

    Revin însă la o idee anterioară, dacă mandatul lui MRU e de fapt să facă curat în zona economică punând sub control interesele rusești? Combinația de șef SIE cu șef de executiv are niște avantaje interesante din perspectiva asta.

    Reply
  108. Bleen

    Deosebirea dintre Mihai Răzvan Ungureanu şi Crin Antonescu e că primul e istoric, în timp ce al doilea e doar absolvent al facultăţii de istorie.

    Reply
  109. Ivan Zubeldian

    E la fel de tehnocrat cum era Lăzăroiu. Adică deloc. Ionuț Popescu are dreptate, problema e că e plin de oameni eleganți, intelectuali de rasă, care inspiră respect și care n-au nici o treabă cu politica. Un exemplu e tocmai cel care l-a lansat pe MRU, Andrei Pleșu.

    MRU are însă avantajul că prin natura funcției de până acum e probabil la curent cu detaliile îngrengăturilor de șmenuri pe bani de la vârful politicii. Își cunoaște foarte bine adversarii, fie ei din opoziție, fie de la putere, și are cu ce-i controla. Una e să fi auzit că nu știu care e omul rușilor și alta e să știi sigur că e și cum e plătit. Nu e exclus ca asta să fi cântărit decisiv când l-a propus Băsescu.

    Reply
  110. mac gregor

    The gut feeling is goood.

    Si cred ca stiu de ce: orice iesire din logica furiei este salvatoare in momentul asta pentru PDL.

    Reply
  111. filadel

    Mirel

    MRU nu este un tehnocrat. A precizat-o și Băsescu și MRU. Este un premier politic. Deci în nici un caz varianta cerută de papițoi (plural nediferențiat).

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *