Pe 26 martie 2012, la summitul de la Seul privind securitatea nucleară, preşedintele american Barack Obama era surprins în ceea ce a devenit de atunci celebrul şi extrem de îngrijorătorul dialog cu prim-ministrul – preşedinte la vremea aceea – rus Dmitri Medvedev.

President Obama: On all these issues, but particularly missile defense, this, this can be solved but it’s important for him to give me space.
President Medvedev: Yeah, I understand. I understand your message about space. Space for you…
President Obama: This is my last election. After my election I have more flexibility.
President Medvedev: I understand. I will transmit this information to Vladimir.

Urmarea acestui tulburător schimb de replici a venit a doua zi, pe 27 martie, cînd Medvedevdeclara, în ceea ce se poate lesne interpreta ca un avertisment la adresa actualului candidatului republican la Casa Albă, următoarele:

“My first advice (to Romney) is to listen to reason when they formulate their positions… My other advice is to check their watches from time to time: it is 2012, not the mid-1970s.”

Replica fostului guvernator de Massachusetts nu s-a lasăt aşteptată, astfel că răspunsul oficialilor de campanie ai acestuia a venit imediat: “The Kremlin would prefer to continue doing business with the current incumbent of the White House. […] In contrast to President Obama, Governor Romney is clear-eyed about the geopolitical challenges Russia poses… The creeping authoritarianism of its government make Russia a unique geopolitical problem that frustrates progress on numerous issues of vital concern to the United States.”

Aliaţii republicani ai lui Romney i s-au alăturat, considerînd pe bună dreptate că preşedintele în funcţie implică o putere străină în alegerile din această toamnă şi exprimîndu-şi îngrijorarea în privinţa agendei postelectorale de-a dreptul alarmante a lui Barack Obama, prin prisma declaraţiilor preşedintelui rus.

Evenimentele desfăşurate pe plan mondial de atunci confirmă, dacă nu o prea bună înţelegere între cele două mari puteri, atunci cu siguranţă slăbiciunea inacceptabilă, manifestată preponderent prin pasivitate şi declaraţii ambigue şi inoportune, a SUA nu numai în ceea ce priveşte evoluţia, în special, a conflictului din Orientul Mijlociu, ci şi în sfera apărării şi asigurării securităţii propriilor cetăţeni aflaţi dincolo de teritoriul american.

Cu atît mai puţin creditat cu abilităţi în politica externă, candidatul republican Mitt Romney a surprins ieri, prin discursul ţinut la Virginia Military Institute, din Lexington, prin fermitate, determinare şi o poziţionare fără putinţă de tăgadă pe fundamentul unei naţiuni a cărei putere, ne place sau nu, este vitală pentru apărarea valorilor democratice ale lumii. Venit la şase luni distanţă de la înţelegerea Obama – Medvedev şi la nici o lună pînă la alegerile din 6 noiembrie, răspunsul lui Romney la “more flexibility” a fost un răspicat “no flexibility with Vladimir Putin”.

Deşi axat în principal pe problemele din Orientul Mijlociu, firesc, de altfel, în contextul actual, şi ţinînd cont de pragmaticul “Hope is not a strategy”, discursul de ieri al lui Mitt Romney, pe care îl puteţi asculta integral aici, mă determină să sper că alegerea acestuia pentru următorii patru ani la Casa Albă ar fi, pentru noi, garanţia unui aliat ferm şi nedispus la concesii în faţa expansiunii mai mult sau mai puţin vizibile, dar din ce în ce mai vădite a Rusiei spre vest. Spun asta avînd permanent în minte nu numai poziţionarea noastră geografică faţă de Rusia, cu toate interesele ce derivă de aici, şi momentele dramatice ale istoriei româneşti, cînd am avut de-a face cu tirania impusă de la răsărit, cît, mai ales, lovitura de stat din vara trecută şi încercarea asiduă a actualei puteri de a ne reorienta politica externă – şi nu numai – înspre aşteptările ruseşti.