O lume de-a-ndoaselea!

Privesc uimit, cu o sprânceană ridicată, rotocoalele perfecte, stârnite în luciul iazului de saliva-mi cleioasă, îngălbenită de nicotina ultimelor zile. În tot marasmul de nonsensuri ce mă înconjoară, perfecţiunea lor îmi pare ceva supranatural, ireal, imposibil. Refuzasem, dintr-o rebeliune a cărei finalitate nu-mi era clară nici mie, varza oferită drept al doilea fel de către polonicul celui mai corpolent bucătar terestru. Așa, de-al naibii! Şi preferasem să-mi savurez țigara, un Carpați fără filtru cărat peste Parâng de un coleg de suferință. Brigadier şi el, aici, la Apahida. Două luni răpite ultimei vacanţe de vară din liceu, smulși cu rapacitate din planurile noastre mici pentru cauza mare a mahărilor clujeni, ce-şi doreau o cherhana de protocol prin apropiere.

Lansez încă o torpila exocrină, dându-i un oarecare efect în briza ce șuiera peste dealurile inmărăcinite dimprejur, pentru a o planta exact în mijlocul vârtejului de puiet piscicol de lângă stăvilar. Tocmai pentru a putea admira cum porcușorii şi bibanii în devenire se reped hulpavi s-o inspecteze. Cu aceeași stăruință pe care am văzut-o la inspectorul de ieri, venit să ne caute şi-n dos de termoplonjoare. Un alt coleg, după ce i se refuzase duminica o ieșire în oraș, o evadare de câteva ore din Mănăşturul cu iz de cazarmă, îşi turnase peste antebraț apă clocotită din ibric, mimând un accident care să-l tina, fie şi temporar, departe de șanțuri şi taluzuri. Şi-n vreme ce abia ne puteam aținti privirile pe derma-i distrusă de vezici, ne bucuram în sinea noastră de mica victorie repurtata de unul dintre noi împotriva tovilor care, cu o precizie diabolică, păreau ca se gândiseră la toate.

Atunci înțeleseserăm cu toții, așa cum de obicei se întâmplă într-o comunitate cu reguli anapoda, ca tocmai nerespectarea unor instrucțiuni ce ar fi trebuit să ne protejeze, ne putea salva. În consecință, căutam febrili un panaceu împotriva bolii tovărășești care ne sufocase. Orice ar fi fost bun! Cântăream dacă vreo falangă lipsă, măcar la degetul mic, ne-ar priva mai târziu de o viață normală sau daca ne-am putea provoca singuri, cu coada lopeții, vreo peritonită ce ne-ar trimite urgent pe vreun pat de spital. Sau măcar de o dizenterie severă să avem parte! Trăiam atunci prima şi cea mai dură lecție a realității, bruscați fiind de trecerea de la statutul sublim de odrasle răsfățate la cel de zilieri necalificați, încătușați pe nedrept de viziunea anapoda a tovilor despre rolul lor şi-al nostru în contemporaneitate.

Şi din nou privesc la rotocoale. Îmi pare a fi cea mai bună inițiativă în lumea asta, compusă din acțiuni fără de rost. Îmi amintesc cum, descărcaţi din vagonul ce ne aduse, cu boccelele în braţe, de la Paşcani, unde aşteptasem câteva ore legătura, şi apoi înghesuiți în doua beroline cu ferestre zăbrelite şi miros de claustrofobie acută, am fost repartizați în miez de noapte în camerele de cămin muncitoresc, în care alte gratii aveau să ne fie panoramă. În prima noapte am fost scutiți de plantoane – nici nu știam ce reprezintă asta, până când n-am fost obligați să moțăim câte trei ore pe culoar şi să păzim lacătul de pe ușa dinspre nopțile-nstelate. În acele puține clipe, când eram doar noi şi gândurile noastre, reciteam ultimele scrisori primite şi compuneam altele, furându-ne reciproc ideile într-un plagiat frenetic, fără a mai ști cine l-a inițiat. Între noi nu mai existau astfel de secrete. Rețineri aveam doar când înjuram tovii. Să nu audă niscai urechi prea iscoditoare, ce le bănuiam printre noi.

Câteva rațe se apropie neverosimil de ușor, atrase şi ele de flegmele-mi artistice. Măcăind disperat, asemeni tovarășului Nae, mai marele nostru, când spumega la careul de dimineață. Îl poreclisem „Fluieraș”, datorita țignalului de la legătura de chei şi cu care ne dădea deșteptarea în fiecare dimineață, la ora 5. Mândru de precizia sa şi mulțumit de intransigența-i revoluționară – eufemistic, nu știu cum s-o caracterizez altfel – Fluieraș se îmbăloşa, răcnind ca un actor prost, la noi, niște pârliți de brigadieri, pierduți de soartă în valea asta dezolantă, unde se mai văd încă ruinele unor case săseşti şi ale căror proprietari îşi luaseră zborul, precum raţele amăgite de scuipaţi, spre ţări mai calde. N-am venit de bunăvoie. Părinţii încercaseră, sacrificând câte un pachet de „Alvorada” sau o ștangă de „Pall Mall” pe la câte un medic să mă scoată inapt pentru o astfel de acțiune. La primele trei comisii a ținut. La a treia n-am mai găsit înțelegere la nici o ușă de cabinet: se dăduse consemnul. Cei ce apucaseră să-şi extirpe hernia, amigdalele sau apendicele, sau chiar se mutaseră la alt liceu, scăpaseră. Au mai scăpat cei din clasa de piloși, o clasă fantomă, apărută abia după rezultatele de treapta a II-a şi unde se înghesuiseră mediciniştii. Ăia fuseseră cei mai bolnavi dintre noi. Şi totuși, nu i-am condamnat. Înțelegeam deja că fiecare scapă cum poate şi, deși știam că rahitismul sau astma de care „sufereau”, era motivul pentru care noi, ceilalți, eram obligați statistic să fim tun de sănătoși şi să brigadierim aiurea, departe de primele iubite, consideram statutul lor privilegiat ca fiind normalitate. Deformați sufletește de răngile nevăzute ale sistemului, ne conformam automat unor reguli pe care le intuiam, torturați de convingerea că altfel le-am lega părinților şi fraților tinichele zornăitoare la dosar.

Aud țignalul: se dă desertul, adică gogoși! Şi, brusc, frustrat că nimeni nu mi-a remarcat revolta gastronomică, mă hotărăsc să o transform în grevă pentru tot restul zilei. Şi să nu mă întorc la lopată. Şi să privesc din apa cu rotocoale la mine însumi, la cel de pe stăvilar, cum scuip în apă, cu ciudă şi cu sete, nedumirindu-mă de ce sunt prins in lumea de dincolo de luciul ei, o lume unde susul e jos şi josul e sus. O lume de-a-ndoaselea: Iulie-August 1985!

 

Facebook Comments

74 Comments O lume de-a-ndoaselea!

  1. Hantzy

    Merci, Nedo! Nu era vb de asta, ci de un Ponta sau nastase cu puterile dorite de TB pentru functia asta … dar sper din nou ca eu sa fiu cel ce se inseala!

    Reply
  2. nedormitul

    lipsa de opţiuni nu e atît de gravă. dacă stau să mă gîndesc bine, băsescu însuşi a evoluat faţă de 2004, cînd a ajuns preşedinte. apucăturile de comersant de blugi şi derapajele verbale au cam dispărut, are o direcţie mult mai bine conturată, e drept, nici nu mai are miza electorală, iar în spatele lui s-au conturat, totuşi, nişte profiluri de politicieni care, în ciuda defectelor, promit, există materialul. pepiniera nu mai e în zona intelectualilor mofturoși, ci a unor oameni care înțeleg că politica înseamnă mai mult decît atitudine cu mîinile în sîn.

    iar oferta de opţiuni se va manifesta cît de curînd. ideea e să nu ne dorim neapărat un alt băsescu şi nici nu cred că o să avem aşa ceva.

    Reply
  3. Hantzy

    Multumesc, Rasvan Lalu, pentru apreciere!

    Privitor la pupinbasism, folosesc momentul pentru o scurta clarificare: in realitate nu sunt impotriva lui Basescu, a lui Traian Basescu! Sunt impotriva viziunii care face din functia prezidentiala una de control, de forta, croita pentru un calapod anume.

    Sa fim intelesi: TB este, cel putin deocamdata, singurul politician pe care-l vad in functia respectiva, asa cum pare ca si-o imagineaza el. Nu ma deranjeaza nici derapajele verbale, nici apucaturile de comersant de blugi care persista. Problema mea cea mare e ca el e singurul!!! Nu mi-as dori nici un Ceausescu, nici un Iliescu, nici chiar un Constantinescu (ca sa ma rezum doar la cei care au fost) intr-o functie de jucator prezidential, mai ales dupa TB. Si nu cred ca exista nimeni care sa-si doreasca asta.

    (Nu e vorba de neincredere in electorat, ci de penuria de optiuni.)

    Reply
  4. Rasvan Lalu

    Stiam de mai de mult ca Hantzi scrie bine.

    Daca ar fi si pupinbasesc, ca noi ceilalti, ar fi perfect.(Aceasta propozitie este o gluma)

    Reply
  5. Sa-lazarista

    Pe linga Dana Grecu, mai iubesc si dictatura, deci propun ca nickuri destepte 25% si 8R. Plus ca e un test, ca la Pessoa-Reis.

    @1, nu mai e 2-10? e din alt film?

    @dragos,

    pliz mai zi,

    ca nici nu stii

    ce efecte obtii!

    @consilierul: eu nu vreau nimic, decit sa remarcati devotamentul meu in orice post mi-ati oferi.

    Reply
  6. Flavia

    @Nedormitul, nu este rea ideea. Prefer totusi ceva legat de dictatura, tiranie. Sa fim si noi in "trend" totusi. E sezonul estival al dictaturii.

    Reply
  7. Hantzy

    Nae: "Torpilă exocrină, sper că e găselniţa ta."

    Voiam sa evit, pur si simplu, repetitia. Si sa sugerez precizia loviturii … nu ma gandisem si la jocul de cuvinte, care se pare ca te incanta. Imi pare rau daca te-am dezamagit! 😉

    Reply
  8. Flavia

    Iti dau un pont Bleen. Posteaza sub un alt nume. Noi ne facem ca nu pricepem.Cu Dictatorul va fi o problema.Dar o dregem noi si de data asta.

    Reply
  9. nedormitul

    bagă-bagă, ne interesează și astea.

    dacă nu mă înșel, și bleen a avut kent și valută cînd era mic, iar acum săracu' a ajuns consilier.

    Reply
  10. Dragos

    n-am ce povesti. de fapt am, dar mi-e rusine: am fost o mica beizadea a unor parinti ce obtineau aprobare de dacia/aro/lada anual, cu frigiderul@congelatoarele pline de carne, cascaval, salam sibiu, unt, branzeturi, cu walkman, cu magnetofon rostov, cu video, cu numar mic la masina, cu *uie la militieni, cu pepsi si brifcor si toblerone, cu blugi, adidasi si ciunga din shop, cu vraciul-magicianul-cel mai iubit dintre pamanteni-gen la discretie (tata o babardea pe directoarea de la imprimerie), cu tv color…esalonul doi-doi juma'.

    (vorbesc serios!)

    Asa, ca fapt divers, de ce iubesc cainii: vara torida, restaurantul Pescarus din Herastrau. Sarona si Corbu, cainii preferati ai Diktatorului se topeau intr-o masina neagra parcata la soare de dobitocul de securist.

    Doamneeee, ce i-a facut tata…niciodata nu l-am vazut asa nervos, am crezut ca-l impusca.

    Reply
  11. Nea

    Nedo, am auzit la radio că există un Institut al Somnului, e drept că nu în România, poate te prinde.

    Reply
  12. nedormitul

    iar poveşti ştiu şi eu că sînt. există cîteva cadre ale absurdului trăite de noi toţi (cozile, practica agricolă, benzina, programul tv la bulgari, tăierea curentului/apei calde, video-ul, etc.) şi ar fi păcat să se piardă.

    Reply
  13. nedormitul

    @tucu

    tu povestește ce îți amintești, cu vorbele tale, fără înflorituri neapărat, ca și cînd ai sta la un pahar de vorbă cu niște prieteni. mai polizez eu din text dacă e cazul. nu toți putem fi hantzy 😉 , iar provocarea asta a mea încearcă să scoată amintirile din noi. talentul literar e binevenit, dar nu e o condiție. valabil pentru toți. ori le postați în comentarii, ori mi le trimiteți pe bogdan at blogary punct ro.

    între timp, mă mai gîndesc la nişte teme de discuţie care să vă implice şi pe voi cît mai mult. pînă la ceaiuri face to face, e bine şi aşa. zic.

    Reply
  14. Dragos

    florina,

    eu + urechile mele l-am auzit pe Ciutacu afirmand "senin" ca platforma blogary este o gasca nazisto-fascista.

    Reply
  15. Dragos

    @Florina

    nici "cat va sta la minister" dar nici "cat va munci la minister".

    Corect: cat va da munci pe branci la minister ca sa scoata tara asta din criza, sa fie bine si tot romanul sa prospere.

    Reply
  16. tucu

    Da in zilele libere e voie pe blog sau nu?

    Ori cum asta i dictatura.Se baga pumnu n gura presei,se incearca distrugerea blogaritului .Rusine!

    Reply
  17. Florina

    şi vezi că deja ai creat o problemă de comunicare. cum "cît va sta la minister"? cît va munci la minister, vrei să spui.

    chiar, de-o purtătoare de cuvînt n-ai nevoie?

    Reply
  18. Nea

    Aşa-i viaţa: te pomeneşti că ai în familie un ministru şi, a doua zi, afli că nu mai ai voie să stai la poveşti cu el.

    Reply
  19. tucu

    Este infiorator cit de mult s -a degradat elanul luptei de clasa.

    Sa renunti la injurat Pomti,Antonesti ,Iliesti pentru un amarit de telefon Nokia mi se pare pra mult.

    In aceste conditii bietul Gidea trebue adnirat. El s a vindut pe 300 de mii de coco-echivalentul a cam 2000 de telefoane de alea jmechere.

    Ori cum Lazaroiu e un zgirciob.Am auzit ca pina si soferul Monicai (Columbeanu pentru ne initiati) primeste un telefon mai de fite.

    Reply
  20. Bleen

    Şoc şi groază! Diseară, ultimul articol al lui Bleen ca consilier! Cît va sta la Minister, va face pauză de la scris. Adineaurea am ieşit din şedinţă aicişa, acilişea, aicişa. S-a stabilit că încurcăm lucrurile dacă unul dintre consilieri (şi nu cel care se ocupă de comunicare) va continua să scrie pe un blog. Astfel, ca să nu-i creez surprize consilierului pe comunicare (consilierilor pe comunicare nu le plac surprizele, nici măcar cele plăcute!) mă voi retrage temporar din activitatea blogosferică.

    Reply
  21. Dragos

    Nu, nu, nu si nu bleen. a trebuit sa caut pe google sa aflu ce-i aia nokia 1208. ce faci, agati vintage ?

    Uite cum se face: iti tragi tricou mulat cu D&G pe el, pantaloni negri, ciorapi albi, sandale maro, ochelari de soare Vadim, lant-bratara-ghiul. Iti faci poza langa cel mai bengos mercedes cu GUV invartind la shto' niste chei (pot sa fie chiar si cheile garsonierei din Titan, nu se observa).

    Cont pe twitter, facebook, hi5, gen, cu titlul "Eu, consilierul". Il intreci pe Botezatu la gagici.

    Reply
  22. Bleen

    Mă întreba cineva de beneficii. Raportez: astăzi, 17 iunie 2011, la ora 11:30, am primit telefon de serviciu. Un Nokia 1208, făcut pe loc, în tîrg la Vitan-Bîrzeşti, dintr-un ceas electronic şi o baterie de telecomandă. Ecranul e luat de la un tetris. Sper ca măcar să fie ascultat. Să mă dau şi o mare mafiot, măcar să spun că m-ascultă SRI-ul, dacă cicatrice şi tatuaje n-am. E pe Orange. Hai, cine mă sună, să stăm la o tacla palpitantă, noi doi şi sereistul de serviciu?

    Reply
  23. Florina

    Hantzy

    e nu numai răscolitoare dar şi al naibii de bină scrisă povestea ta. n-am întîlnit pe bloguri cu pretenţii un text atît de bun. mi-ai făcut o surpriză dintre cele mai plăcute.

    Reply
  24. Sare'n Ochi

    sunt placut uimit de text.

    constat ca exercitiul desertarii amintirilor este comparabil duhovnicestei spovedanii – aduce la suprafata omul. felicitari!

    Reply
  25. Hantzy

    Multumesc "dictatorilor" ce mi-au facut onoarea a-mi publica un articol si care s-au straduit sa-l impacheteze frumos, cu diactriticele românesti, sa-i corecteze ortografia si sa-i elimine greselile de tastare! Surpriza e nemaipomenita!

    Cu riscul de a ramane singurul comentator la propriul articol, adaug ca, in ultima vreme, am venit mai rar pe blogary si am pierdut noutatile. Nu vreau a fi rau inteles, dar simtisem ca platforma se transformase intr-un fel de sezatoare cu subiecte aprinse, la ordinea zilei, insa discutiile pe marginea lor se limitau doar la glume acide, unele savuroase si foarte inteligente, dar prea putin constructive, aducatoare de nou. Se inmultisera hantzy-ii si considerasem ca inca unul ar provoca infla(ma)tie, ar rupe complet echilibrul.

    Iata de ce, ieri dimineata, cand am luat nota de provocarea nedormitului si am lecturat lucrarea superba a florinei, m-am hotarat sa schitez si eu ceva.

    Cealalta noutate o reprezinta job-ul lui Bleen. Inteleg chiar ca Asociatia Blogary are un sediu. Ambilor le doresc mult succes si grabnice rezultate bune!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.