Teo are dreptate să facă show

Nu mă surprinde declaraţia lui Emil Boc: „Este usor ca intr-un moment dificil sa-ti faci campanie proprie, uitand partidul care te-a adus” in Parlament”. Acesta pare să ignore problema de fond a partidului. Nu partidul a adus-o pe Teo în Parlament. Da, cineva şi-a dat acordul, este posibil să fie şi Boc unul dintre cei care au luat hotărîrea, dar nu Teo a strîns cu uşa partidul ca să o desemneze pe ea şi nu pe altcineva. În plus, ea şi-a susţinut campania pe propriile picioare, cu propriul program, cu propriile idei, ajutată şi susţinută, e drept, de Cristian Preda. În colegiul ei, să nu uităm, nu a fost votat un partid, ci un om. S-a întîmplat să fie Teo, cu tot exhibiţionismul pe care l-a manifestat la vot. Însă votul ei a fost clar votul unui parlamentar ales uninominal, cu propriul program. A fost o luptă, dacă vreţi, între omul nostru şi omul lor. Nu după mult timp, s-a dovedit că omul nostru nu e chiar al nostru. Aşa cum PD-L-ul ar fi fost perceput ca un intrus într-un colegiu dominat de PSD, Teo este astăzi un intrus în rîndul PD-L-ului. Şi nu e vorba aici de posibila apropiere faţă de PC sau de Dan Voiculescu. E vorba de incapacitatea, lipsa de imaginaţie şi, probabil, lipsa de voinţă a PD-L-ului de a se defini pe sine, şi de-abia apoi de a-şi alege oamenii în funcţie de afilierea la doctrina şi la programul politic al partidului. PDL-ul a ales-o în numele unui interes electoral de moment. Emil Boc pare să nu priceapă greşeala. Trădări au fost şi vor mai fi, dar păcatul primordial este, dacă e să judecăm drept, făcut de membrii marcanţi de azi ai partidului, inclusiv de Emil Boc.

Fidelitatea oarbă faţă de Traian Băsescu nu este suficientă şi nu garantează trăinicia PDL-ului ca structură. Traian Băsescu mai are cîţiva ani de mandat şi pleacă. Fără a crede, vorba lui Geoană, cu tărie în aceste idei, toată construcţia lui politică se va nărui a doua zi. Iar toţi mingicarii politici pe care îi vedem azi în PDL, vor rămâne ca naţionala post-Hagi. O adunătură de mediocri care au crezut doar în dăruirea, capacitatea de efort şi de mobilizare a căpitanului şi în primele de joc.

P.S. Teo nu intenţionează să plece din PDL. După unii, este un gest de sfidare. N-aş zice. Pe cine să sfideze?

Facebook Comments

96 Comments Teo are dreptate să facă show

  1. servilia

    Mircea Cartarescu rezuma perfect (si foarte elegant, prea elegant fata de golania, in fond, a gestului) atitudinea lui Teo Trandafir de la votarea motiunii. Pentru ca nu pot pune aici tot articolul din EVZ, fac paste doar cu finalul articolului:

    "The show must go on": când televiziunile nu prea te mai vor, scena politică e la fel de bună. Aici poţi fi iarăşi eroina admirată de toţi, femeia cu inimă de aur care se sacrifică pentru o cauză bună. Cum vom putea uita vreodată imaginea ei din faţa urnei, la votarea ultimei moţiuni: ca de gimnastă pe podium, cu braţele ridicate, cu bilele la vedere, fericită că e din nou de partea luminoasă a Forţei…

    Bineînţeles că opoziţia a sărit imediat s-o îmbrăţişeze, să-i sublinieze demnitatea şi independenţa. Dar damful de trădare, de superficialitate şi de histrionism va pluti de-acum în jurul fostei vedete oriunde o vor mai purta paşii. Pentru că, deşi mai inteligentă decât majoritatea celor din categoria ei, Teo Trandafir nu este totuşi destul de inteligentă ca să n-o citim ca pe-o carte deschisă. Iar ce-am citit aici în ultima vreme ne-a întristat şi ne-a dezamăgit.

    Reply
  2. Alexandru H.

    @bilbofil

    Teo nu intelege necesitatea masurilor deoarece 99% din pedelisti nu le inteleg. Hai sa n-o facem pe Teo anti-eroina povestii. Cand au ajuns la putere, democrat-liberalii doreau sa faca exact ce fac de-obicei politicienii romani: sa-si rezolve niste afaceri grase si sa dea niste pomeni electorale pentru a fi siguri ca vor fi alesi. Cu exceptia unora gen Urban sau celor care cred fara tagada in steaua lui Basescu, pedelistii sunt momentan dezorientati. Si ei se gandesc la alegerile din 2012, la cum vor evolua in propriul colegiu, unii doreau sa candideze pentru Primarie, Consilii Judetene… iar aceasta masura i-a dezechilibrat de tot. Sunt inca cu partidul din obisnuinta si din speranta ca se va rezolva situatia in asa fel incat sa participe la alegeri cu brio.

    Reply
  3. para

    cât despre televiziuni, poate se vor schimba când cei care fac jurnalism vor deveni conştienţi de puterea lor de a schimba lucrurile în bine, nu vor privi meseria lor doar ca pe o tehnică de mulgere a ugerului audienţei.

    Reply
  4. para

    @Andra

    Doar n-o să cred că, detalii despre un centru de pregătire a spionilor NATO, pot vreodată să apară, pe bune, în presă!

    Reply
  5. Andra

    para

    oare cum se face ca-ntr-o tara unde se formeaza cei mai inteligenti spioni din NATO, populatia e idiotizata de televiziuni cu o asemenea viteza si o asemenea eficienta …?

    Reply
  6. Andra

    para, "stiai ca…?"

    Dernière modification : 07/06/2010

    – Espionnage – Otan – Roumanie

    Les espions des Carpates

    La Roumanie s'inscrit sur la carte du renseignement militaire de l’OTAN. Il y a un mois et demi, le pays a ouvert un centre de formation des futurs espions de l'Alliance Nord Atlantique. France 24 a été la première télévision à pouvoir le visiter.

    FOCUS

    Par Mirel BRAN

    C’est au nord-ouest de la Roumanie, à Oradea, une petite ville tranquille, que l’OTAN s’apprête à former ses futurs espions. Au centre HUMINT (Human Intelligence) on ne rigole pas. L’accès des journalistes est très encadré. C’est la première fois que cet établissement du renseignement militaire ouvre ses portes aux journalistes.

    "Les militaires des pays de l’OTAN sont formés dans ce centre pour partir dans les zones de conflit où nous sommes impliqués comme le Kosovo et l’Afghanistan", affirme le colonel Eduard Simion, chef du centre HUMINT.

    Il s’agit en effet du seul endroit où s’entraînent les futurs espions militaires de l’OTAN. Ses soldats sont formés pour dénicher les informations stratégiques dans les zones de conflit. Un travail de fourmi qui se joue en coulisses et qui fait souvent la différence.

    " Notre centre a l’ambition de devenir une référence du renseignement militaire au sein de l’OTAN", affirme Eduard Simion.

    Quelle ironie de l’histoire ! Pendant près de cinquante ans la Roumanie a été la bête noire de l’Occident. L’antenne des services secrets de la Securitate, la police politique du régime, a été crainte en Europe de l’Ouest comme aux Etats-Unis. " Si les Roumains ont eu du succès, c’est parce qu’ils ont surtout misé sur les relations humaines, explique Ion Ioana, qui a travaillé plus de vingt ans dans le contre-espionnage avant et après la chute du régime de Ceausescu. Nous n’avons pas eu du matériel très sophistiqué comme à…

    Reply
  7. para

    Cumva, trebuie construit, pentru că în jocul de Monopoly global, corporaţiile multinaţionale se pregătesc să cumpere pătrăţelele la preţ de nimic.

    Reply
  8. bilbofil

    4. Cind criticam PDL sa nu uitam ca partidul de acum este creatia lui Basescu. Basescu a preluat un PD tinar, cu relativ multe vedete la virf si deschis racolarilor de oameni dinamici in teritoriu, aflat insa in cadere libera dupa esecul strategic al politicii ambivalente, pe mize mici duse in perioada 1996-2000. PD din 2004 era o formatiune fundamental diferita, o armata disciplinata si organizata in slujba comandantului de la timona Capitalei. Basescu a reusit cu brio sa evite prostiile comise de Emil Constantinescu ca presedinte, insa la cirma partidului a repetat aceleasi erori ca si Coposu, din aceleasi motive: nu are dezbateri de idei colegiale in forurile de decizie – Stoica este un marginal, lasat sa se joace singur cu jucariile de la ISP, nu are un succesor credibil, nu are macar in structura de rezistenta a partidului (BVB) oameni capabili sa articuleze si sa „vinda” alegatorilor o optiune politica.

    Ca un altfel de partid nu i-ar fi permis sa ajunga de doua ori la Cotroceni si nu ar fi ajuns niciodata umar la umar cu PSD este poate adevarat in conjunctura data, dar aici este de fapt problema majora. PSD se sprijina pe reteaua de interse personale care a supravietuit comunismului, din care doar o minoritate are interes sa marseze la ofertele PNL sau PDL. Un partid al statului de drept trebuie sa se sprijine pe o societate civila de alt tip pentru a comunica eficient cu electoratul. Fara aceasta forma de organizare, Basescu si partidul sau vor fi obligati sa se bazeze pe lacrimi, pe denuntari teatrale ale comunismului, pe discursul emotional de tip Piata Universitatii pentru a tine – cu mari greutati si compromisuri – pasul cu maisnaria electorala a PSD.

    Basescu a cistigat batalii cruciale – divizindu-si adversarii, imbratisind solutii imorale etc. – dar razboiul cu mafia post-comunista poate fi cistigat doar creind institutii care sa rupa paienjenisul sufocant de relatii.

    Reply
  9. bilbofil

    3. Problema lui Teo o vad in programul propriu, fara bulina portocalie, cu care s-a prezentat. Daca Teo are un minim de luciditate, ar trebui sa intelega ca problemele copiilor nu se pot rezolva cu niste bani in plus de la buget, mai ales cu bani pentru pensionari. Daca lucrurile ar fi stat altfel, revolta din '89 nu si-ar fi avut rostul. Reglementarile adoptate de gura baronesei nu se aplica sau se aplica pentru a exonera de raspundere birocratii, nu pentru a promova interesele copilului. Adoptiile legale sint un calvar, a obtine toate ajutoarele la care copiii au dreptul de la adminsitratia locala este de multe o misune imposibil de dus la capat etc.

    Intentiile afisate de Teo in campanie, cele care ar trebui sa ii indrume constiinta, necesita o reforma institutionala profunda si ceea ce Teo ar merita acum de la PDL ar fi ca acesta sa ii dea acum sansa sa isi promoveze activ proiectele, daca nu in administratia centrala, macar intr-o comisie parlamentara. Aducind voturi PDL la urmatoarele alegeri sau pina cind va demisiona singura, „din motive de constiinta”. Fie va invata sa devina o a doua Mona Musca, fie se va rostogoli cu zgomot in ridicol, ca un butoi gol, distrugindu-si iremediabil credibilitatea politica.

    Reply
  10. bilbofil

    1. Prin candidatura lui Teo, PDL a obtinut maximul in acel colegiu. Nu a fost o eroare a PDL (Lazaroiu, Preda etc.), a fost un risc asumat si preferabil alternativelor. De ce nu a putut veni in acel colegiu cu o alternativa, macar cu un sacrificiu pe care sa il valorifice pe termen lung, e alta poveste, doar partial descrisa in articol si pusa in perspectiva de Lucian.

    2. Alexandru H are dreptate. Nu poti guverna cu voturi mercenare (si chiar cu ministri dezertori) si sa te scandalizezi ca nu se respecta disciplina de partid. Si aici raspunderea fundamentala nu este nici a PDL, nici a TEO, PSDPCNL ci a electoratului care a votat (sau a stat acasa) ca sa fie mintit frumos. Teo a fost foarte probabil reprezentativa pentru alegatorii proprii si pentru colegiul sau in votul pentru motiune.

    Reply
  11. Chianti

    Cum e posibil ca cineva cu asa sensibilitati (cum vrea femeiusca asta sa para) pe de o parte sa voteze azi impotriva propriului partid, pe de alta sa nu dea nici un semn ca ar deranja-o sa ramina alaturi de aceiasi oameni?

    Doar in Romania.

    Reply
  12. Chianti

    "Nu poti cere acum ca Teo sa fie data afara din PD-L doar pentru ca a facut ce-i dicta constiinta. Parca era vorba ca e politician de tip nou; eu stiu ca politicienii de tip vechi sunt yesmenii care voteaza la comanda si nu s-ar revolta niciodata impotriva sefilor."

    Ba poti si chiar trebuie sa o faci daca nu vrei ca miine sa ai zece disidenti in partid. Trebuie zburati si toti cei care au adus-o. Cristian Preda in primul rind. Omul asta nu poate fi de folos cuiva decit ca adversar.

    Uitati-va putin la democratiile cu ceva vechime. In general, parlamentarii unui partid voteaza la fel, dar nu e un capat de tara daca, pentru o lege sau alta, 2-3-4 trag in alta directie din motive de constiinta, religie etc. Pe de alta parte, exista situatii in care cutume centenare nu admit disidenta in partid si votul dupa ureche. Bugetul, de exemplu. E un non-sens sa votezi contra bugetului guvernului format de partidul tau, fiindca asta antreneaza alegeri anticipate daca nu trece. La fel si in cazul motiunilor de cenzura. Scopul oricarui partid e sa ajunga si sa se mentina la putere. Cum naiba, odata ajuns la putere, sa votezi pentru abandonarea ei?!

    Atunci cind apare cite unul care incalca cutume de genul asta (se intimpla uneori in situatii limita, cind se decide la un singur vot, de ex.), e vorba de unul care a tradat, care a fost cumparat de ceilalti. (Am vazut un caz in urma cu citiva ani. Tot femeie.) Imediat dupa vot trece la adversar. De a doua zi e ministru daca a tradat in favoarea puterii. Dar are si opozitia mijloace sa recompenseze, ca doar urmeaza alegeri anticipate. Oricum, asta e ultima lovitura pe care o mai da nenorocitul ca politician, fiindca toata lumea ii dispretuieste pe tradatori. Romanii nu se incurca insa cu finetzuri d'astea, prea putini pun pret pe loialitate si daca nu il aplauda furtunos pe tradator, incearca sa-i gaseasca scuze. Teoria relativitatii la romani. 😉

    Reply
  13. omen

    @Bleen, nu te recunosc 🙂 tocmai tu, care rezistai la injuraturi din alea cu ura la greu, atac la persoana(cand cu interviul lui Base), etc, te enervezi din cauza unuia "care o tine pe-a lui" ? orice i=ai contra-argumenta? 😀

    Reply
  14. MicutzaCeKurai

    @ domnu teolog, crede-ma, Teo s-a denigrat singura. si de unde ai scos-o p-aia cu umblatul la blogul tau? itzi creezi scenarii sa te dai victima, sau este doar boala bolnavului inchipuit? batzi in tastatura dar nu stii de ce batzi – iar ea, culmea, itzi intoarce si litera cealalta. deocamdata, noi, acestia de p-aici inotam impotriva curentului de 20 de ani – ani care au prasit monstruozitatzile care fac legi in Parlament – Irina Loghin, Teo Trandafir, Diaconu, Paunescu, Nicolaescu – actori, manelisti, cintaretzi in rudotel si drimba, tot ce a avut poporul acesta mai oportunist de aruncat la scena deschisa. cred ca cele 3 facultatzi postate la "sivica" le-ai facut numai sa nu ajungi sa si muncesti. asta nu inseamna ca si gindesti. ne acuzi global de propriile-tzi spaime apoi te dai victima. cam fariseu pentru unul care a studiat teologia.

    Reply
  15. Pro Atitudine - 20 x

    @Bleen

    Si ca sa fi convins ca fac voluntariat, afla ca de vreo 3 ani coordonez activitatea unui ONG. Nu itispun care, caci nu este important. Asa ca fac multe si fara bani.

    Da, sunt salariat la stat! E cumva vreo crima?

    Reply
  16. Bleen

    Să ştii că am dreptate. Dacă fiecare umanist, începînd cu Adrian Năstase, şi-ar vinde casa/vila/apartamentul şi maşina/maşinile şi s-ar muta la bloc, un apartament mai mic sau Logan şi ar renunţa la 40% din veniturile lunare, s-ar face dreptate. Nu? Eu nu sînt de acord să plătesc 40% impozit. Plătiţi voi.

    Reply
  17. Pro Atitudine - 20 x

    @all team

    Incerc sa ofer un raspuns in bloc. Nu este intentia mea sa judec, ci doar sa fiu obiectiv. DIn cate imi amintesc, nu eu sunt cel care o denigrez pe Teo. Si repet, ca sa fie clar, nicimacar nu i-am urmarit vreodata emisiunile. Ipoteza de la care plecam era faptul ca este posibil ca ea sa fie un alt tip de om (poate nu prea politic)care a avut curajul sa gandeasca altfel. Daca a inota impotriva curentului este un pacat atunci aruncati mai departe cu piatra… In spatiul nostru autohton se pare ca este mare greseala sa fii putin mai diferit decat multimea… Nu-i nimic mai incercam…

    P.S. In ceea ce priveste sloganurile pe care le-as folosi, incerc sa nu mai ofer un raspuns. Am incercat sa fiu civilizat, fara insa a ascunde anumite realitati evidente. Se pare ca este putin mai greu de privit in fata…

    Sper ca se poate continua un dialog fara invective si fara operatiuni secrete pe blogul meu… Nu de alta, insa nu imi place jocul cu datul la picioare!

    Reply
  18. Bleen

    M-am săturat să apară tot felul de idioţi să se smiorcăie p-aci. Dacă vreţi să plătiţi, plătiţi voi în plm! Parcă v-aţi căca bani, aşa vorbiţi.

    Reply
  19. Bleen

    @proatitudine

    Ce nu înţelegi tu e că aceste tăieri trebuiau făcute de acum 3-4 ani. Şi încă e puţin ce s-a făcut. Măsurile actuale sînt categoric insuficiente. Fără 200-300 000 de bugetari daţi afară, fără ridicarea vîrstei de pensionare la peste 60 de ani, fără eliminarea pensionării anticipate şi un control drastic al pensionării pe caz de invaliditate, fără eliminarea pensiilor speciale şi trecerea la salarizarea unică, fără reforma făcută la sînge a sistemelor de sănătate şi educaţie, fără eliminarea a peste 50% din ajutoarele sociale, ne aşteaptă falimentul. Aşa că las-o moartă cu sloganele imbecile. iar dacă vrei să le plăteşti salariile, primele şi stimulentele ălora 300 000 de bugetari cate sînt în plus, pensionarilor "speciali" şi ălora cîteva milioane care nu mişcă niciun deget fiindcă îi ţine statul pe bani, n-ai decît, plăteşte!

    Reply
  20. MicutzaCeKurai

    @ in caderea de logica pe care o postatzi, banuiesc ca-l apreciatzi si pe Iuda pentru gestul rar pe plaiurile Iudeii de a-L imbratzisa pe Iisus Hristos inainte de a-L trada. tot aceea-i si coloana vertebrala pe care i-o descrietzi Trandafirei Teo.

    Reply
  21. MicutzaCeKurai

    @domn profesor, domn inginier de teologie, aruncatzi cu piatra fara a va face proba de culoare mai intai. nu-i frumos, ce-i invatzatzi pe copiii aceia care va sorb cuvintele – sa intoarca si celalalt obraz doar sa-si poata lua avint sa dea mai bine cu capul?

    Reply
  22. nedormitul

    @pro atitudine etc.

    pastila-i amară, injecţiile înţeapă şi dor. citostaticele te vlăguiesc. bisturiul taie. ghipsul strînge, atelele dor.

    dă-mi tu un exemplu de tratament dulce-acrişor pentru o boală gravă dacă ştii vreunul, poate reinventezi medicina. împotriva poporului pe dracu.

    bine, ţara e plină de bolnavi închipuiţi, care se vaită şi atunci cînd nu-i doare.

    Reply
  23. Pro Atitudine - 20 x

    @Florin Cojocariu,

    Despre ce razboi vorbiti? MAi intai clarificati-va cu cine duce PDL razboiul? Orice soldat care mai gandeste stie ca nu trebuie sa se lupte contra propriului popor. Cu o conditie> sa nu fie spalat la creier! Sincer, am mai mentionat ca nu o agreez pe Teo ca om de temeviziune, nici ca politician. Am apreciat un gest rarisim pe plaiurile mioritice. Cred ca de aceea va deranjeaza, fiindca nu sunteti obisnuit cu oameni care poate mai au si principii. Sunt satul de politicieni second-hand care nu mai au coloana vertebrala. Si cu ocazia motiunii s-a demonstrat cat de "uman" este partidul pe care il sustineti…

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @proatitudine: de cind ati intrat aici tot ne acuzati ca sintem portocalii. N-are rost sa va spun ca nimeni de aici nu e afiliat PDL-ului. Daca nu va place, mergeti va rog si va certati in alta parte. Cind intri in casa la om nu te apuci sa-i freci ridichea. Aveti ceva de spus, spuneti cu argumente, nu cu slogane. Acuzele nu sint argumente.

      Reply
  24. Pro Atitudine - 20 x

    @servilia,

    Ca sa fiu foarte clar> nu sunt membru al niciunui partid politic. Insa nu sunt nici vopsit in portocaliu ca majoritatea de aici. Si ce daca s-a imbratisat. Sau garda pretoriana orange trebuie sa fie toto timpul in razboi? Din pacate, cam asa arat realitatea. Numai ca razboiul acum e contra poporului… Frumoasa mutare de scenariu…

    Reply
  25. Florina

    @proatitudine,

    E clar, dezaprobati masurile luate de guvern. De aici, insa si pina la a spune ca Teo Trandafir este cam singura valoare pe care o are PDL-ul e-o cale atit de lunga…Sau nu. Poate insinuati ca tot ce are mai bun acest partid este circul-in sensul peiorativ al cuvintului- pe care l-a facut respectiva doamna cind si dupa ce a votat. Nu va sfiiti, spuneti-o direct.

    Cum la fel de clar imi este ca stiti foarte bine ce inseamna "inregimentarea" intr-un partid. Credeti, cumva, ca acestei cam singure valori i-au fost strinse degetele cu usa pentru a candida din partea PDL?

    Reply
  26. zexe

    Altfel spus, PDL ar trebui sa faca din Teo imaginea unei fatete umane a masurilor de austeritate. Consider ca manelismul vedetei este mai pe intelesul acestei categorii a populatiei lovite de criza.

    Reply
  27. servilia

    @Pro Atitudine – 20 x Schindler

    Haideti sa facem doua presupuneri: prima, ca ca nu sunteti un diversionist (faptul ca scrieti corect gramatical ar fi un argument care sustine presupunerea mea) si a doua ca as putea intelege votul lui Teo Trandafir (desi nu-l inteleg dar asta e o alta discutie): cum explicati totusi, din punct de vedere intelectual :-), imbratisarea cu Aura Vasile?

    Reply
  28. zexe

    @Alexandru H.

    Hai sa fim seriosi, macar putin. Daca dumneavoastra sau oricine altcineva considera ca PDL se impiedica de Teo sa ca se sprijina in ea, ori face glume proaste, ori este extrem de naiv. Eu raman la parerea ca Teo nu trebuie exclusa din PDL, dimpotriva, ar trebui responsabilizata major. As numi-o intr-o comisie de ajutor al batranilor pensionari loviti de criza, as trimite-o sa faca pentru acei batrani ceea ce sustine ca vrea sa faca. Teo, in acest moment, poate servi PDL-ului intr-un mod major sau, daca nu, va disparea si din peisajul politic asa cum a disparut si din televiziune. Sansa PDL-ului de a stoarce bruma de popularitate de care se mai bucura Teo nu trebuie irosita aiurea.

    Mesajul transmis de PDL nu poate fi altul decat ”Noi si facem ceea ce ne asumam, chiar aceia dintre noi care nu intra in acord cu deciziile noastre majore”

    Reply
  29. Alexandru H.

    Cat despre Preda… ce sa mai zic? Il respect prea mult pentru a nu-i atrage atentia asupra unui fapt foarte simplu. In momentul in care a avut chef sa-si critice colegii pedelisti, sa critice guvernul, sa ceara demisii, l-am sustinut in virtutea unei libertati a cuvantului care sa nu fie doborata de ipocrizia limbajului de lemn. Nu poti cere acum ca Teo sa fie data afara din PD-L doar pentru ca a facut ce-i dicta constiinta. Parca era vorba ca e politician de tip nou; eu stiu ca politicienii de tip vechi sunt yesmenii care voteaza la comanda si nu s-ar revolta niciodata impotriva sefilor.

    Reply
  30. Alexandru H.

    Intotdeauna exista riscul ca un parlamentar sa iasa din randurile tale si sa ti-o traga. Nu o suport pe Teo dar mi se pare penibil ca PD-L sa se planga din cauza ei. Ea era singura fiinta ce putea castiga acele alegeri in care, sa ne amintim, s-a corectat, macar la nivel mental, curba descendenta a partidului. Teo a fost un castig pentru PD-L mai mult decat e acum o piatra de moara.

    Cat despre lacrimile cu privire la "tradarea ei"… ha, imi vine sa rad. Guvernul Boc a trecut in Parlament datorita parlamentarilor fugiti de la PSD si PNL. Nu poti sa il accepti pe Diaconescu ca un tovaras credincios de drum dar s-o acuzi pe madam Teo de tradare a idealurilor pedeliste (care sunt alea, apropo? ca vad ca discutia se ia tot la nivel de persoana, nu de ideologie). Eu zic ca PD-Lul sa inghita si sa mearga mai departe. S-o excluda, daca vrea neaparat, dar sa nu faca din tantar armasar…

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @Alexandru: amesteci lucrurile: 1. nu vorbim de migratie in cazul lui Teo. Vorbim de un vot impotriva propriului guvern, insotit de gesturi de extaz si pupaturi cu opozitia, la citeva saptamini dupa ce esti ales pe lista partidului in cauza. Problema nu e ca pleaca de la PDL. Ci felul si momentul ales. Discutam discutii, ce a facut Teo e evident nesimtire si oportunism grosier. 2. Votul potrivit constiintei e cea mai buna scuza ca sa fii cumparat. Nu exista asa ceva, in orice partid se discuta inainte dar se voteaza disciplinat. Altfel nimeni nu ar fi sigur niciodata ca un Guvern nu-si pierde sustinerea de pe azi pe miine. Fiecare parlamentar si-ar vinde votul cui plateste mai bine. Patriciu ar putea cumpara 3/4 din Parlament daca asta ar fi regula, votul potrivit constiintei. Vorbesti de o dictatura coruptiei, nu de constiinta. Prisacariu a scris, e mai degraba vorba de bani in cazul lui Teo. Bani si glorie. Asta e constiinta ei. (o si aud plingindu-se in privat ca isi vede interesul ca lumea e rea si ea are copil mic)

      Reply
  31. Liana Alexandru

    Orice scrutin, luat la intamplare, iti va arata ca nimeni nu castiga independent, oricata notorietate ar avea. E adevarat ca PDL a obtinut un mandat in Parlament, dar ce folos cata vreme mandatul nu s/a concretizat in sprijin? In schimb, Teo n/ar fi fost niciodata in Parlament daca n/ar fi avut in spatele sau un partid. Un sponsor nu e suficient. E nevoie de partid si de ceva mai multi bani.

    PS. Intrebari suplimentare: 1. Cati PDL/isti au iesit public pentru a sprijini candidatura ei? 2. De cate ori a iesit singura in public sa/si sustina candidatura? 3. Tii minte sa fi avut loc vreo dezbatere intre Teo si contracadndidata sa?

    Reply
  32. Pro Atitudine - 20 x

    @zexe,

    In primul rand, faptul ca folositi deja un epitet la adresa ei spune ceva despre valori morale. In al doilea rand, se pare ca au provocat chiar stupefactie in randul "intelectualitatii" oranj. Deranjul a fost cam mare in momentul in care s-a constatat ca dresajul nu a functionat perfect cu toata lumea. Ce sa-i faci, mai sunt si esecuri experimentale…

    Reply
  33. Pro Atitudine - 20 x

    @Florin Cojocariu,

    Deci, insistati sa ma convingeti ca la PDL intalniti valori si ca Teo Trandafir ar fi trebuit sa le fie fidela.

    Daca a improsca cu noroi si a discredita o persoana doar pentru faptul ca nu s-a inregimentat este o valoare, atunci aveti dreptate. Este, de-altfel, cam singura valoare pe care o cunoaste acest partid. Un partid care nu accepta faptul ca poti fi loial, dar nu inuman. Ceea ce este, totusi, o diferenta nu-i asa?

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @proatitudine: va urez sa cistigati dumneavoastra razboaie cu soldati care dezerteaza in timpul asediului si pe care ii laudati ca nu se inregimenteaza. Despre ce umanitate vorbiti? Despre aia care se masoara in banii pe care Teo ii astepta de la PDL si acum ii va lua de la PC? Da, inteleg, e dimensiunea contabila a umanului. Biata de ea, Teo! PS: nu stiti sa cititi. nu am vorbit de valorile din PDL ci de valorile in care cred oamenii din PDL. Ma rog, o parte, ca cealalta parte sint aia cu contabilitatea…

      Reply
  34. nedormitul

    alexandru h.

    mă gîndesc dacă să-ţi cenzurez linkul sau nu. poate ne citeşte patriciu…

    Reply
  35. Riddick

    Se pare că 228 de voturi este plafonul maxim la care se poate ridica PSDNLPC. Asta, acum, daca considerăm două voturi"greşite" la PDL, ar fi 226.

    Doar dacă basculează UDMR (sau măcar grupul Frunda) trece vreo moţiune.

    Reply
  36. gabhry_el

    Domnul atitudine se plînge de dispariţia sindicatelor.

    Mda, unde sunt sindicatele d'antan, de care vorbirăm zilele trecute?…

    Mie îmi plăcea de sindicalistul-model, sindicalistul-luceafăr, Miron Huilă.

    Reply
  37. zexe

    @Pro Atitudine,

    Domnule profesor, despre atitudinea intelectuala a lui Teo, cea mult peste media intelectualitatii, ne-a vorbit Lazaroiu, chiar pe acest blog, cu mult inainte ca aceasta sa devina obiectul admiratiei dumneavostra. Altfel spus, reactiile manelistei nu au provocat nicio surpriza, decat, poate, pentru cealalta parte a intelectualitatii 🙂

    Reply
  38. nedormitul

    trebuie votat cine poate fi numit intelectual şi cine nu. intelectualii să fie votaţi cu un mandat pe 10 ani şi împărţiţi în două categorii: intelectuali buni, intelectuali tîmpiţi şi intelectuali-pulime – cei din urmă remarcîndu-se prin cripto-neimplicare şi neo-manelism.

    Reply
  39. Pro Atitudine - 20 x

    @Florin Cojocariu,

    Incerc sa mai vorbesc de ea, dsi este pe cale de disparitie. Fiindca nu este suficient ca cineva sa aiba doar o diploma de absolvent pentru a aspira la titulatura de intelectual. Implica ceva mai multa atitudine, pe care aproape ca nu o mai regasim… De aceea am toata admiratia pentru Teo… A facut ceva ce noi nu mai suntem obisnuiti sa facem. Fiindca spiritul de turma ne domina…

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @proatitudine: loialitatea nu e acelasi lucru cu spiritul de turma. Spiritul de turma are o definitie simpla, urmezi turma din instinct, fara sa gindesti. Loialitatea e altceva, stai cu ai tai pentru ca crezi in aceleasi valori ca si ei. Teo a tradat pentru bani si faima. Daca ajunge in PC si de acolo la Antene cred ca va fi destul de clar pentru toti ca nu de grija pensionarilor se omoara ea. Gesturile facute imediat dupa vot tradeaza dealtfel o mentalitate de bisnitar de cartier si demonstreaza ca votul ei n-a fost decit o razbunare cretină.
      Iar eu, in ultimul meu comentariu, nu faceam decit sa constat ca terminologia va tradeaza: cineva care articuleaza o oroare precum "clasa intelectualilor" nu face decit sa gindeasca in termeni de lupta de clasa. Asa ca, pe undeva, va inteleg admiratia.

      Reply
  40. Pro Atitudine - 20 x

    @val_one,

    Ma declar dezamagit de miscarea sindicala. este un alt semn al faptului ca societatea civila este pe cale de disparitie. In afara de Marica, de Nistor si alti cativa lideri, ramane o certitudine ca in acest moment liderii de sindicat nu mai au capacitate de mobilizare. Iar efectele le resimitim majoritatea… Ma doare mai tare ca lovitura de gratie au dat-o chiar profesorii…

    Reply
  41. Pro Atitudine - 20 x

    @zexe,

    Daca vrei sa imi cunosti parerea, te asigur ca am scris de mai multe ori contra manelelor. Deci, aici nu m-ai prins!

    In privinta lui Teo, nu am fost un fan al emisiunilor ei, chiar deloc. Insa, aceasta nu ma impiedica sa ii apreciez gestul de a avea curajul opiniei separate. In conditiile in care la noi disciplina de partid se confunda cu spiritul de turma, cu atat mai mult este de apreciat. chiar daca le-a dat si o palma puternica unora care se scalda in mediocritate morala…

    Reply
  42. val_one

    @Pro Atitudine,

    Sînteţi dezamăgit chiar de toţi liderii sindicali? 🙄

    Uite,pe mine m-au impresionat sinceritatea şi devotamentul dlui Marica,care s-a declarat dezamăgit de lipsa de combativitate a sindicaliştilor şi pensionarilor care nu vin la acţiunile de protest decît dacă sînt plătiţi. 😀

    Reply
  43. zexe

    @Pro Atitudine,

    Asta si spuneam, domnule profesor, ca va identificati cu Teo. Chiar asa, ce parere aveti despre ultimul album al lui Nicolae Guta? Imi aduc aminte ca era invitatul preferat al lui Teo.

    Reply
  44. Pro Atitudine - 20 x

    @zexe,

    Trebuie sa recunosc ca sunt cam dezamagit nu doar de liderii de sindicat, ci de inteaga miscare sindicala. Gesturi ca ale lui Teo Trandafir sunt peste nivelul a ceea ce poate oferi la momentul de fata chiar clasa intelectuala…

    Reply
  45. zexe

    @Pro Atitudine,

    Domnule profesor, nu-i asa ca va identificati, parca, mai mult cu Teo decat cu liderul federatiei sindicale Alma Mater, profesorul Anton Hadar? Consider ca v-ati ales reperele corecte, chiar daca si domnul Hadar ar putea face emisiuni de televiziune de succes.

    Reply
  46. zexe

    @bassesco, ia mai citeste de cateva ori ce am scris si poate intelegi intr-un final ceva. Lasand deoparte faptul ca nu am facut nicaieri asociatia despre care vorbesti, nu ca as fi avut vreo retinere, observ ca insisti sa ti-o iei de la toata lumea intr-un mod masochist.

    Exista doua variante: ori iti place, iar in acest caz consider ca nu ti-ai gasit locul potrivit sa scoti un ban cinstit din pasiunea cu care te oferi, ori nu iti place, desi ti-o iei de la toti in mod neprotejat, dar consideri ca este de datoria ta, caz in care poti avea iluzia unei satisfactii implinite prin suferinta. Oricum, in ambele cazuri se rezolva cu medicamentul potrivit, daca consulti medicul potrivit. Nu mai sta pentru ca ai sanse vizibile sa se agraveze.

    Reply
  47. bassesco

    @zexe: Nu mentiona manele si PD-L in aceeasi propozitie. Oamenii vor face asocieri nedemne de un partid european care considera ca pensia de 500 de lei este un privilegiu.

    Reply
  48. Pro Atitudine - 20 x

    Frumos spus. si cu substrat! Cum ar putea Teo sa sfideze mediocritatea? E prea mare distanta pentru a reusi sa se cupleze la nivelul turmei portocalii. De aceea garda pretoriana a lui Boc nu reuseste sa inteleaga…

    Reply
  49. Labareala

    Teo a sperat ca va ajunge o diva PSD-PNL dar pana la urma a ramas o gloaba la PDL!

    Mâna birjar!

    Reply
  50. zexe

    Sa fim cinstiti si sa recunoastem ca sansa reformei pentru care presedintele se zbate atat de mult a stat pentru cateva momente in mainile unei maneliste. Plus de asta, daca ar fi fost precum sustii, daca ar fi candidat din pozitia de independent, ceea ce ar fi fost corect politic, Ghervasiuc spala cu ea pe jos. Imi esti foarte simpatic dar rationamentul tau este profund gresit.

    Reply
  51. zexe

    @nedo, eu nu condamn votul dat, atat o duce capul. Eu condamn gestica si comportamentul asociat pozitiei sale cu privire la votul dat pentru motiune. Decenta si maturitatea o obligau sa paraseasca expresiile maneliste. Altfel, rationamentul tau ar fi fost corect daca Teo ar fi candidat din partea PC sau PSD. despre Cristian Preda, alta data.

    Reply
  52. Labareala

    Pai, C. Preda a declarat deja ca ar exclude-o pe Teo din PDL.

    E drept ca la Preda nu poti fi niciodata sigur ca spune ce gandeste sau gandeste ce spune.

    Preda si Teo merita trimisi cu pluta la PSD sau PNL.

    Cu pret de oferta. Platesti unul si iei doi!

    Reply
  53. Florina

    Tentanta ideea de a nu o exclude, s-o vedem cum se manifesta in continuare. Dar, am mai zis, riscanta in acelasi timp. Pot incerca si altii sa faca la fel.

    Reply
  54. Labareala

    mai ales chestia aia cu "are dreptate sa faca …"

    Parca ceva nu se potriveste.

    Ori are dreptate cand….

    Ori are dreptul sa faca…

    dar "are dreptate sa faca…" suna ca o labareala.

    Reply
  55. Labareala

    Eu n-am priceput ce-a vrut sa zica adormitul in acest articol.

    Dar precis e vina mea….o sa recitesc dupa ce-mi trece betia.

    Reply
  56. Anca

    Sa fim seriosi. Lazaroiu este responsabil de aducerea lui Teo in partid. Lucrul acesta este foarte cunoscut si chiar domnia lui a tinut sa se pozitioneneze, chiar pe acest blog, ca principalul strateg al campaniei, la concurenta cu firma Kensington. Numai ca "domnul" Lazaroiu, maestru al disimularii , la doar o zi, stiind ca a facut o greseala ca s-a pozitionat ca strateg al campaniei, a tinut sa avertizeze paridul si publicul ca Teo va [pleca din partid, pentru ca intr-un moment cum este acesta, in care "domana" Trandafir a dezertat sa nu i se poate reprosa faptul ca el este cel care a promovat-o, aratat ca – uitati, eu am spus chiar de a doua zi ca va pleca. Deci nu sunt eu responsabil , partidul este.

    Teo nu ajungea niciodata candidat daca Lazaroiu nu ar fi facut presiuni la partid ca sa fie acceptat ca si candidat, daca cei de la sectorul 4 nu ar fi bagat ff multi bani in campania ei, si daca alte filiale precum Aradul..etc nu ar fi implicat oameni in aceata campanie. Rusine pentru toti cei care au promovat-o. dar, cum toata lumea si-a primit banul meritat, acum Boc deconteaza!!!

    admin (Mirel, adică): Ambele comentarii erau în spam. Nu te-a cenzurat nimeni. Schimbă-ţi adresa de email, că e doar dintr-o literă dublă şi platforma are tendinţa să bage în spam astfel de adrese de email. Şi am o rugăminte, pentru toţi comentatorii: cînd nu vă apare un comentariu, nu trageţi concluzii pripite, scrieţi un mail la madame arond blogary punct ro şi întrebaţi ce s-a întîmplat.

    Reply
  57. gabhry_el

    Yeba

    într-un fel ai dreptate, iar partidul ar trebui să facă EXACT ca ea: să nu-i susţină "programul propriu" şi după aia să se pupe cu PSD-PNL

    Reply
  58. nedormitul

    vorbim despre "suflatul" unui candidat. că e vulgar, că e prost, manelist, nu contează. un candidat vulgar şi prost este mai bun decît unul care îţi pune piedică chiar într-un moment crucial. iar în cazul teo nu votul a fost umilitor, ci mascarada de după. mascarada pune, pe termen lung, serioase semne de întrebare privind – scuzaţi expresia, sună foarte urît – politica de cadre a pdl-ului. de proşti e parlamentul plin. or, teo nu e proastă. a făcut deliberat tot tămbălăul ăsta. prisacariu spune pe blogul lui că ar fi vorba chiar de un mic şantaj.
    http://prisacariu.kamikazeonline.ro/2010/06/16/de
    bun, cu noduri în gît se poate accepta şi şantajul, dar trebuie să ai luciditatea, ca partid, de a şti cît de mult poţi întinde coarda, pînă unde te poţi lăsa şantajat.

    Reply
  59. Yeba

    Ales uninominal nu inseamna independent.

    Exemplele de parlamentari alesi uninominal (in orice sistem din lume) care voteaza impotriva partidului propriu sunt rare si in general cu argumente mai cerebrale decit histrionismul complexat.

    Trebuie pastrata doar pentru ca excluderea ar echivala cu un premiu, iar si iar in centrul atentiei, nici nu s-ar observa ca nu face nimic din programul propriu, ala pentru care a fost aleasa.

    Pentru ca, de! daca esti ales pe idei si programe "proprii", trebuie sa dispui si de mijloacele de a le realiza.

    Valoarea adaugata pentru PDL e nula.

    Teo s-a dovedit extrem de fudula, se da smechera debitind timpenii, iar aceleasi manifestari dupa un vot contra motiunii ar fi facut deliciul Zaicestilor ca "apogeu al vulgaritatii in cea mai inalta institutie…".

    My 2 lei.

    Reply
  60. omen

    Teo poarta amprenta emisiunilor TV, plecand de la alea de acum cinsh'pe ani, cu Badea, pana la alea de la ProTV, cu invitati manelisti, samd.

    asa ca de aia a ridicat ea mainile in aer cand a votat, gustul pt show indoielnic, etc, a luat-o pe sus. pupatura si schimbatul de saliva, cu Aura taxatoarea din fund de la tramvai, au fost doar finalul apoteotic, dupa care s-a strigat "cut!".

    @ela, pai daca Teo a zis aia din campanie, PDL-ul si-o merita exact asa cum sugereaza nedormitu' 🙂 erau asa disperati ca pierd coledziu', dupa ce luasera mumu cu Prigoana Jere, ca ar fi pus ultimul clown. ei, chiar asa ceva au pus 😆

    Reply
  61. Lucian

    @nedormitul

    Cred ca Boc isi da seama foarte bine de situatie chiar daca nu iese la tv sa strige in gura mare.

    Problema e ca el trebuie sa lucreze cu materialul clientului.

    Iar materialul e asa cum e : 30 si ceva % + UDMR + "independenti".

    In Romania nu ai electorat de dreapta, autentic, mai mult de 15% si ca o consecinta n-o sa ai nici parlamentari de dreapta mai multi. Iar ca sa faci guvernul trebuie mai mult de atat. In concluzie, trebuie sa impaci mai multe capre si mai multe verze.

    Cat despre votul si "dansul" lui Teo Trandafir, eu nu-s dezamagit si nici surprins pentru ca nici nu asteptam nimic de la ea. Am vazut/auzit destui economisti prin educatie si profesie care bat campii. De ce-asi astepta ca Teo sa inteleaga care-i treaba cu deficitul ?

    Reply
  62. gabhry_el

    da' ce vrea să facă în continuare în PDL?

    să voteze iar împotriva PDL, pentru că, nu-i aşa?, e uninominală, sentimentală şi are propriul program?

    păi, program propriu au numai parlamentarii independenţi

    aşa că da, are dreptate să facă şou, dar în afara PDL

    Reply
  63. eugeni

    Nedo,

    Toate bune si frumoase, dar sa spui ca nu ai votat pentru demiterea guvernului denota ca nu stie ce a votat, nu'i asa? WTF este o motiune de cenzura, ea este data ca sa darami guvernul. Daca nu stie ce a votat, ca sa folosesc un eufemism, inseamna ca are ceva probleme la bibilica cu partea cu intelesu'. Deci constructia din articol cade pentru ca nu stia, prin extensie, de ce a candidat si cine ce a votat in coledzu' ei etc.

    Da' daca stie ce s-a votat,adica motiunea, inseamna ca nu a spus adevarul (ca zic asa, a mintit). Daca este mincinoasa inseamna ca toata constructia din articol a cazut pentru ca afirmatiile ei sunt miciuni.

    QED

    Reply
  64. Valexandru

    Teo este doar o persoana incredibil de vulgara si indecenta .

    Nu stiu de ce dl. Preda a tinut sa o "managerieze" si nici ce a sperat sa realizeze.

    Probabil nu s-a gandit ca discipolul sau il va trata cu un gest golanesc si ne va aminti tuturor ca acest produs este garatat "Preda" si PDL.

    Cu cat citesc mai multe comentarii, cu atat mai mult regret ca nu a cazut guvernul pentru ca toata lumea sa aiba sansa unui guvern fara Boc, dar cu Ponta si Antonescu.

    Reply
  65. ela

    Teo ,pe vremea cand era candidat,a declarat :

    “Pe materialele mele de campanie nu apare nici un punct portocaliu. Eu nu voi fi niciodată pedelistă” si a procedat ca atare.

    Reply
  66. val_one

    hmm!excelent spus!de fapt,mai mult decît excelent.

    sper să citească articolul şi cine trebuie. 😉 şi să prindă ideea. 🙂

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *