Costumele capabile, prietenii poporului si minecile suflecate

Segmentul de analiză politică săptămînală a celor trei partide importante de pe scena politică românească, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal și Partidul Mișcarea Populară, va demara peste două-trei săptămîni, cel mai probabil, cînd vom avea resursele necesare (umane, de timp, financiare)  unei asemenea întreprinderi, avînd în vedere că, dincolo de analiza propriu zisă, e nevoie de documentare, monitorizare și selectare zilnic, de dimineața pînă seara, a tuturor știrilor, acțiunilor și a tot ce înseamnă comunicare din partea celor trei partide.

Pînă atunci, însă, o să spunem cîteva cuvinte despre fiecare partid:

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – absolut toți procurorii șefi, fără excepție, de la Kovesi și Nițu pînă la adjuncți, au fost nominalizați și desemnați de Victor Ponta, premier și președinte al PSD. În același timp, ministerul justiției aparține PSD și este condus de un apropiat al lui Victor Ponta. Cel mai important serviciu de informații intern, SRI-ul, este condus de un fost senator PSD, care este și naș de cununie al lui Victor Ponta. PSD este partid de guvernare, are premierul și va fi partid de guvernare încă trei ani și jumătate, pînă la sfîrșitul lui 2016 (nu este posibilă nicio majoritate parlamentară fără PSD). Astfel  uselismul revoluționar antibăsist și luptător pe metereze împotriva statului polițienesc nu mai este un discurs viabil pentru PSD. Nici discursul antieuropean și antioccidental nu  mai merge din partea PSD atîta timp cît Ponta se luptă din răsputeri pentru a redeveni frecventabil pentru lumea occidentală și, ca premier, este dependent de bani europeani și de acorduri cu FMI. Condus de tinerei șmecherași și iubitori de lux, cu personaje ca Ponta, Șova, Ghiță în prim plan, fiind la guvernare și avînd și funcția de premier, cu UE și FMI-ul în coastă, PSD-ul nu mai poate recurge nici la discursul populist asistențialist de tip Iliescu. PSD are nevoie de un alt discurs, orientat către un alt tip de electorat. Autoritate, responsabilitate, dezvoltare, europenism, cam pe aici trebuie să joace PSD. Nici structurile din teritoriu, conduse de baroni, nu garantează victoria electorală, atîta timp cît s-ar putea să fie lovite serios de justiție, pretențiile UE și FMI, și relativa responsabilitate și austeritate.

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – moștenitorul de drept al național-ceaușismului, peremismului, peunerismului, vechiului PSD și, mai ales, al uselismului. Niciodată ”Prin noi înșine” nu a fost mai de folos și mai potrivit. PNL poate rămîne pe metereze împotriva băsismului, justiției, ”statului polițienesc”, ingerințelor străine în treburile interne, împotriva multinaționalelor care sufocă antreprenorul, micul producător și salariatul român și care sînt reprezentate de Uniunea Europeană și politicienii occidentali, plătiți să distrugă orice formă de apărare a României împotriva marilor corporații. PNL poate duce mai departe flamura uselismului împotriva dușmanilor comuni, statul polițienesc, PMP și PSD, Băsescu și Ponta plus Uniunea Europeană. PNL poate profita de toată nemulțumirea și frustrarea împotriva guvernării, a lui Băsescu și a Înaltei Porți. PNL moștenește însă peremismul cu toate avantajele și limitările sale. Astfel, va deveni nefrecventabil pentru Occident, nu va putea trece niciodată de un anumit plafon electoral (frustrarea combinată cu vehemența sînt totuși manifestări marginale) și va avea un spațiu de manevră extrem de limitat în ceea ce privește alianțele.

PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ – moștenitorul de drept al băsismului. Încă nu a intrat în jocul politic mare. Momentan, principalul său inamic e PDL, partid pe care trebuie să-l elimine de pe scena politică. Are două mari teme la dispoziție: proiectul național şi unirea României cu Moldova dintre Prut şi Nistru în și cu ajutorul Uniunii Europene şi continuarea proiectului lui Băsescu după ce PDL şi sateliţii săi l-au trădat și l-au abandonat. ”Dreapta” și ”unificarea dreptei” sînt teme pe care trebuie să le evite pe cît posibil. În cel mai bun caz sînt irelevante, în cel mai rău caz sînt păguboase. Tema Băsescu și tema unirii cu Moldova nu sînt însă suficiente. Sînt utile în rural, în Moldova dintre Carpați și Prut și la vîrstnici, sînt utile pentru recuperarea electoratului lui Băsescu (un electorat cu șapte cifre, deci nu de neglijat). Însă Mișcarea Populară trebuie să profite de frustrările populației active, urbane, cu venituri și educație peste medie, acelei părți a populației care nu e antibăsistă de profesie și care nu cade în capcana autohtonismului penelist. Niște fețe din afara PDL, care să reprezinte acest electorat ar fi extrem de binevenite la vîrful PMP, cu condiția să nu fie doar ținute în vitrină. Trebuie spus că nici Tomac nu e asociat cu PDL. Chiar dacă a fost membru și parlamentar al acestui partid, nu a făcut parte din conducerea centrală a PDL și nu a fost vizibil ca pedelist. PMP trebuie să renunțe complet la discursul meritocratist, anti-asistențialist și arogant. Trăim într-o țară cu vot universal și un pic de căldură și empatie nu strică nimănui, cu atît mai puțin unui politician. Discursul înțepat și acru la adresa sărăcimii și prostimii cărpănoase, hămesite, urît mirositoare și leneșe care deranjează domnii de la muncă și concentrare pentru țărișoară nu e cel mai inteligent discurs. Chiar dacă e apanajul unor cetățeni care se consideră exagerat, teribil chiar, de inteligenți. Nu zic că Mișcarea Populară a avut un astfel de discurs pînă acum, dar e partidul cel mai supus riscului de a ajunge la un astfel de discurs, din cauza celor două mituri pe care le-a moștenit și de care trebuie să scape: ”dreapta” și intelectualii.

La o primă vedere, lucrurile stau așa în ceea ce privește cele trei partide:

PSD – Costumele capabile – șmecherașii amorali, competenți și responsabili

PNL – Prietenii poporului – autohtoniștii vehemenți și revoluționari

PMP – Mînecile suflecate – băsiștii unioniști, empatici și voluntari

Facebook Comments

48 Comments Costumele capabile, prietenii poporului si minecile suflecate

  1. liviuta

    KozmoNautu N-a zis nimeni ca trebuie ca PMP sa propovaduiasca solutii si teme de stanga pentru voturi, nu stiu de ce unii ati inteles asa ceva.
    Ideea e sa promoveze teme de dreapta unui electorat dispus sa le accepte, dar nu de pe inaltimea unui Stietot care doar comanda cinic: „osu’ la treaba, ca altfel va ia naiba”, ci empatic si de alaturi, nu de sus; adica suflecandu-si manecile si batand poporeanul pe umar: „hai la treaba”.
    E chestie de comunicare, de transmitere a mesajului.

    Reply
  2. KozmoNautu

    Bleen cum ma ajuta pe mine PMP-ul daca nu rupe pisica in doua? cum ma ajuta daca nu militeaza pentru reducerea taxelor si a reglementarilor (capitalism)? de ce ne purtam cu manusi fata de asistatii sociali (si nu ma refer la invalizi/handicapati) ci la cei care refuza munca pt ca traiesc din ajutorul social si fac agricultura de subzistenta in timpul liber? de ce as mai vota eu PMP-ul? doar ca nu e PSD-ul? de ce sa curtam atat de mult asistatii daca aia tot cu PSD-ul voteaza?
    ce facem tovarasi: ori suntem capitalisti, ori nu mai suntem?

    Reply
  3. KozmoNautu

    liviuta filadel responsabilitatea e a individului – cel putin asa inteleg eu „dreapta”.
    daca oamenii nu accepta adevarul, nu e problema mea. daca ala face atac de panica, iar nu e problema mea. prea ne-am obisnuit sa ne vaicarim din orice.
    stii indemnul acela: „do not feed the birds, you will create dependency”. e valabil si la oameni.

    Reply
  4. liviuta

    filadel De fapt, partea haioasa e ca la noi electoratul de stanga crede ca e de dreapta (daca intri pe comentariile Hotnews, Evz, chiar Blogary, dar si Politeia etc vei gasi tot felul de atei superiori, de open-minded pro gay etc); ei cred ca progresismull asta inseamna dreapta.
    Iar electoratul de dreapta habar n-are ce e aia stanga si ce e dreapta.

    Reply
  5. liviuta

    filadel Nu cred ca vorbim despre acelasi lucru.
    Mi-e greu sa cred ca 90% din electorat stie daca e de dreapta sau de stanga sau ca macar si-ar pune aceasta problema ori ar fi interesata sa si-o puna daca i-ar cere-o careva.
    Electoratul activ la vot voteaza cu partida care se potriveste mai bine crezurilor sale.
    Nu trebuie sa ii explici ca esti de dreapta sau de stanga.
    Daca electoratul are crezuri de dreapta (gen: familie traditionala, patriotism – asa, deformat cum e la noi, morala traditionala, solidaritate de tip socialist vanduta ca solidaritate de tip comunitar, liniste – „linistea”, in opozitie cu „reforma” si „revolutia” continue, este mai degraba un mesaj de dreapta, doar contextul postcomunist romanesc si statul mafiot au facut ca „linistea” sa nu fie ceva dezirabil pe moment, dar intr-o lume normala „linistea” e ceva de cautat, iar Iliescu a stiut bine sa speculeze o valoare de dreapta intr-un moment in care slujea comunistilor sai) atunci, un partid care reuseste sa-i transmita acestui electorat ca nu are alta misiune ca partid decat aceea de a-i pune in aplicare si satisface crezurile si nevoile acestea de dreapta, ii va lua voturile; la noi PSD a reusit sa transmita acest sentiment mai bine decat „dreapta” (si datorita contextului de dupa 1990, evident, nu mai intru in detalii, am facut-o tot pe acest blog acum vreo 8 luni). 
    „Empatia” tine de calitatea „transmiterii” mesajului, pentru ca nu e suficient sa vina Neamtu si sa decreteze ca neamul romanesc e de dreapta, NR e de dreapta si apoi sa astepte 35% la alegerile parlamentare.

    Reply
  6. filadel

    liviuta filadel 
    Bun. Dacă ei nu știu că sînt de dreapta sau de stînga de ce ar trebui să-i empatizăm ca să-și dea seama că-s de drepta? N-ar fi mai cinstit să prezentăm adevărul și să-i lăsăm să decidă singuri? Devenim noi conștient mîna invizibilă?
    Care e viziunea temporală în care proiectăm rezultatele? Pentru două luni, înainte de alegeri? Pentru un an pînă cînd trec alegerile?
    Cu ce ne alegem noi toți? Ce cîștigăm din asta? Că preluăm puterea așa cum a luat-o USL pe termen scurt? Să luăm scuipații după două luni de guvernare?

    Just saying.

    Reply
  7. liviuta

    filadel Gresit! Sa empatizam cu electoratul de dreapta!
     Faptul ca electoratul asta nu isi pune problema daca e de
    dreapta sau de stanga nu inseamna ca nu e de dreapta (am aratat mai sus ce
    inteleg prin electorat de dreapta, adica „bizonii” aia la care se
    refera unii si care in SUA sunt grosul sustinatorilor GOP, care asa bizoni cum
    sunt inteleg foarte bine ca Obama le cere sa finanteze lenea) . 
    Daca e un electorat conservator, cele mai mari sanse sunt sa fie
    un electorat de dreapta. 
    Problema e ca electoratul asta atat de pregatit sa fie al dreptei
    a fost abandonat de „dreapta” noastra unui partid pe care nu l-as
    defini chiar de stanga (in unele parti pare a fi mai de drepta decat
    „dreapta” – uita-te la initiativele Andreeei Paul Vass privind
    feminizarea unor termeni: „presedinta” , lobby-ul Monicai Macovei pentru
    gay-pride in 2005 etc, ai in fata tabloul „dreptei”), cat mai
    degraba un partid mafiot care stie sa ii speculeze crezurile, oferindu-i teme
    „facile” anti-gay si biserici, confiscand temele dreptei, care doarme
    in papuci. 
    Electoratului astuia trebuie sa ii arati ca i te adresezi, ca esti
    ca el si de partea lui, ca sa te urmeze.

    Reply
  8. filadel

    liviuta filadel 
    Corect! Empatie. Să empatizăm cu electoratul de stînga. Cum am putea face asta fără să mințim? Cum am putea face asta fără să călcăm în picioare toate principiile noastre?
    Empatizez cu tine dar trebuie să te tai. Ești un vierme al societății din cauza căruia oameni cu șanse nu vor ajunge niciodată să le valorifice dar te înțeleg. Mergi mai departe. Fii activ. Cereți drepturile (pe care eu știu sigur că nu le ai –  nu le poți avea). Poate că te conving la cap și începi să votezi de dreapta.

    Dap. 😀 și mie mi se pare umoristic.

    Reply
  9. liviuta

    ovidiubudisan Desi termenul „a educa’ nu cred ca e cel mai fericit ales, sunt in oarece masura de acord cu partea cu incurajarea populatiei in a actiona in spirit comunitar si a se baza pe propriile forte.
    Dar asta nu inlatura cu nimic ce ziceam.
    Faceam doar o constatare cu privire la natura conservatoare a unei mari paturi a populatiei (targetul PDSR), natura specifica omului de dreapta, mai putin dispus la revolutii si schimbari radicale; p emasura ce ne indepartam de comunism, spiritul conservator se va regasi intr-o masura din ce in ce mai mare in predilectia respectivei paturi spre morala traditionala, aia extrasa din decalog etc.
    Daca o „dreapta” romaneasca va dori sa renunte tocmai la tipul asta de electorat, eventual sa se axeze pe tinerii plini de diplome si educatie politic corecta occidentala, tare mi-e teama nu doar ca multa vreme va fi votata minoritar, dar, mai grav, nici dreapta nu va mai fi.
    Precizez ca temele pro-familie traditionala (nu as folosi anti-gay, eventual anti-gay marriage) si crestinismul (ce nu se reduce la saltimbanci de tipul Purecului) nu sunt minore in context, ba chiar dimpotriva, iar in contextul viitorului apropiat nu cred ca se mai poate vorbi despre „calea usoara” a optiunii anti gay marriage sau crestine.

    Reply
  10. Bleen

    Cu tot respectul pentru visătorii de pe net:
    PDL 2008 = ARD 2012 + PPDD 2012
    PPDD-ul a furat ”dreptei” 1 milion de dreptiști la parlamentarele din 2012. Cît despre lumea bună care a votat ARD și prostimea care a votat USL, dacă vedeți structura electoratului din 2012 veți avea un șoc. Știu că la ”dreapta” s-a format un mit de-a lungul timpului: noi sîntem deștepți, ăilalți sînt proști, însă nu e deloc așa. Uite, numai dacă te uiți pe Facebook vei vedea că ”dreapta” a ajuns apanajul unor marginali isterici, nu numai cu iq mic ci și cu probleme psihice.

    Reply
  11. Bleen

    Partidele-lupi nu se bat pe electoratul-căprioară. Fiecare își alege halca lui. Cîteodată, rareori, interesele pentru mici părți din hălci se suprapun și atunci cel mai abil cîștigă. În rest, fiecare se duce pe halca lui și contează cum abordează halca respectivă astfel încît s-o poată mînca pe toată în timp cît mai scurt.

    Reply
  12. ovidiubudisan

    In aceasta analiza, diferentele dintre PSD si PMP par a fi doar retorice si la nivel de slogan. Basismul e un termen de tip slogan, inventat de Bogdan Tiberiu Iacob pentru a identifica dusmanul printr-un singur cuvant. Sa ajungem noi (care noi??) sa ne identificam printr-o lozinca fabricata de adversari inseamna, intr-adevar, pana de idei. La nevoie si PSD poate merge pe cartea unionismului, ca firul rosu e acum la PNL. 
    Oricum, daca eu as fi un cetatean activ la vreo 40 de ani din judetul Arges, proprietar al unei spalatorii auto, de exemplu, nu as prea vedea diferenta intre PMP si PSD. Si as vota PSD, ca macar am o ruda in consiliul local care ma poate ajuta in probleme de birocratie.

    Reply
    1. Bleen

      ovidiubudisan Băsismul e doar o expresie, puteam să zicem băsescianismul, dar e mai lung. Ideea centrală asta e: Băsescu. PMP trebuie (și văd că o face) să se revendice de la Băsescu, de la stilul de a face politică al lui Băsescu și să continue proiectul lui Băsescu, 
      PS. Birocrația nu e un criteriu de vot, nici în Argeș, nici în altă parte. Partidul care luptă împotriva birocrației va lua 0.4% în Argeș și în orice altă parte.

      Reply
    2. liviuta

      ovidiubudisan In fond, electoratul PSD/PDSR e destul de conservator, nationalist etc; adica ceea ce inseamna „dreapta” (mai putin partea cu „asistatii sociali”, dar, in realitate, conservatorismul nu este chiar totuna cu libertarianismul, conservatorismul, dar si popularii sunt atenti si la comunitarism, au o anumita latura sociala).
      Raul pesedist este mai ales faptul ca par a fi o mafie si o adunatura de infractori bine organizati pe fostele structuri comuniste (aici seamana bine cu o mafie);  important la „basism” este faptul ca s-a luat un pic la tranta cu stucturile astea mafiote, a zgaltait un pic structura asta infractionala care parazita statul si a incercat sa reformeze si sa intareasca structurile de forta ale statului (justitie, servicii).
      Ar fi bine daca electoratul asta, care e de dreapta fara sa o stie (pulimea asta conservatoare care refuza gay-smele si feminismele contemporane se trage din gena sanatoasa a taranimii aleia inculte care respingea in anii ’30-’40 comunismul in proportie de 99%), ar fi captat in timp de un PMP basist; la urma urmei, daca PSD ar deveni un partid mai putin infractional, s-ar putea sa aduca din ce in ce mai mult cu un partid de dreapta. 
      Bine, exagerez un pic 🙂

      Reply
      1. liviuta

        ovidiubudisan Bine, e adevarat ca si PSD-ul actual incearca din ce in ce sa se mai sincronizeze cu tovarasii lor din PES, asa ca probabil vor prelua din ce in ce mai mult temele stangii, dar vor avea de ales intre aceasta sincronizare si „europenizare”, pe de o parte, si pierderea electoratului conservator.
        Aici ar fi o paine de mancat.

        Reply
        1. liviuta

          filadel Oricum, ce scriam nu se voia defensiv/ofensiv, erau niste constatari personale, mai mult sau mai putin valide.

          Reply
        2. filadel

          liviuta filadel 
          Doamne, dac-aș avea cîte un ban de ficare dată cînd mi se pune întrebarea asta!! De asemenea de cîte ori cineva pune ghilimele peste dreapta fiindcă … aici nu știu ce să spun ca să nu supere. 😀

          Reply
        3. liviuta

          filadel liviuta Doar ca ar trebui sa dezvolti (nu foarte mult) ce insemna sa faci ce este drept, din punctul de vedere al doctrinei politice.

          Reply
        4. filadel

          liviuta filadel 
          Dap. Resetează-ți resposabilitatea. Așteaptă de la mine un răspuns. Fă-mă responsabil pentru gîndirea ta. Do me! Cam asta dezvolt.

          Reply
      2. ovidiubudisan

        liviuta ovidiubudisan Dreapta nu e calea usoara in care gadili turma de bizoni cu teme antighei si crestinism de factura Dan Puric. Nu cred ca PMP ar trebui sa isi propuna sa devina un fel de PSD care lasa justitia in pace, ca doar si PDL tot aia a fost, doar ca mai impotent ca PSD-ul. Dreapta in contextul actual inseamna sa educi o populatie care nu e capabila sa actioneze in spirit comunitar, sa o educi sa se bazeze pe propriile forte si sa nu-l mai caute pe salvatorul Voda, sa o educi sa inteleaga importanta institutiilor si a justitiei.
        E adevarat ca asta suna a inginerie sociala, ceva tipic pentru stanga, DAR dupa 50 de ani de comunism a fi conservator inseamna sa ai mai degraba de-a face cu partidul lui Felix si cu Pimen decat cu Ronal Reagan sau Tatcher.

        Reply
  13. Bleen

    Și două rapide, care mi-au venit acum:
    PSD e în criză de identitate de cînd Iliescu a pierdut prim planul. De ani de zile tot încearcă să se reinventeze, fără prea mult succes. Nici Năstase, nici Geoană nu au reușit. 
    PMP are nevoie de povești cu personagii populare, cu exemple. Pe oameni îi înduioșează propriile povești. Una e să zici că suferă poporul, abstract, sau că Ponta e plagiator, sau că Comisia Europeană are o părere proastă despre USL, și cu totul altceva e să vorbești despre salariatul cu 1200 de lei pe lună, cu facturi de plătit, cu un copil de de ținut în școală și un altul care nu-și găsește de muncă, cu părinți cu pensii mici și sănătate șubredă șamd șamd

    Reply
      1. filadel

        Bleen filadel
        PMP trebuie să renunțe complet la discursul meritocratist, anti-asistențialist și arogant. Trăim într-o țară cu vot universal și un pic de căldură și empatie nu strică nimănui, cu atît mai puțin unui politician. Discursul înțepat și acru la adresa sărăcimii și prostimii cărpănoase, hămesite, urît mirositoare și leneșe care deranjează domnii de la muncă și concentrare pentru țărișoară nu e cel mai inteligent discurs. Chiar dacă e apanajul unor cetățeni care se consideră exagerat, teribil chiar, de inteligenți. Nu zic că Mișcarea Populară a avut un astfel de discurs pînă acum, dar e partidul cel mai supus riscului de a ajunge la un astfel de discurs, din cauza celor două mituri pe care le-a moștenit și de care trebuie să scape: ”dreapta” și intelectualii.

        Ceri dreptei să renunțe, în discurs, la principalele teme pentru care se bate. Cum va mai fi atunci dreapta identificată ca dreaptă dacă se înfășoară în staniol, ca marmota?
        Da măi, dreapta e arogantă dacă spune adevărul pentru cei care nu-l pot suporta dar nu poate minți fiindcă atunci devine, … ghici ce?

        Reply
        1. Bleen

          filadel Bleen Dreapta nu e acreală înțepată și elitism de budoar pe banii prostimii. Facem o gravă confuzie. Care adevăr? Că dacă ne apucăm acum să zicem adevărul despre intelectuali și justițiari, crapă netul de greață. Și e și nașpa să înjuri poporul că e puturos și asistat cînd tu trăiești, ca politician și clientelă intelectuală a politicului, pe impozitele plătite de prostime. Prostimea de la noi sau prostimea din Europa.

          Reply
        2. Bleen

          filadel Bleen Iar asta cu ”dreapta” e un non-subiect.  ”Dreapta” e un substantiv făcut să se joace marginalii cu el.

          Reply
        3. Bleen

          filadel Bleen Și încă ceva. În segmentul analiză politică vorbim pe bune, despre poziționări și mesaje în lumea reală, nu prostioare propagandistice pentru militanți. Eu nu cer dreptei nimic. Eu vorbesc despre poziționările, actuale sau potențiale, ale partidelor care contează pe scena politică.

          Reply
        4. filadel

          Bleen filadel 
          Am înțeles ce vrei tu să spui. Să fim pragmatici, să intuim cum va vota prostimea și să canalizăm votul pînă … dar deja sună grețos, cum spui. Eu zic, cumva în opoziție față de opinia ta, că revigorarea (nah) dreptei prin metodele stîngii va concluziona același rezultat previzibil. Toată lumea așteaptă de la un partid nou un fel nou de a face politică, în care sinceritatea (eg recunoașterea adevărului) să fie subînțeleasă. Am terminat-o cu minciunile. Stop.
          Adevărat că modul ăsta de abordare ar putea pierde dreapta (iar zic prostia asta) pe termen scurt, dar pe termen lung ar putea fi cîștigul esențial.
          Așa că în ce termeni fixăm strategia? Un cîștig acum? Pe termen scurt? Sau unul pe termen lung, cu bătaie, strategie, plan?

          Reply
        5. Bleen

          filadel Bleen N-ai înțeles. Nu am vorbit de pragmatism. Empatia nu e pragmatism. Politicienii nu sînt puși să scuipe în cap poporul, oricît ar crede ei asta. Adevărul e că politicienii, chiar și ăia de dreapta, sînt aleși ca să facă bine și să ajute, nu să dea lecții și să scuipe în cap pe banii ălora care sînt scuipați.

          Reply
        6. Bleen

          filadel Bleen Iar asta cu noul și cu altfel de politică sînt prostii. Nu există ”altfel de politică”, ”altfel de politicieni”, ”altfel de partide”. Singurele ”altfel” sînt alea totalitare. Dacă e să vorbim de minciună și demagogie, asta cu ”altfel de partide” și ”altfel de politică” e cea mai mare minciună. Vorbim despre adevăr de pe pozițiile minciunii.

          Reply
        7. filadel

          Bleen filadel 
          Scuză-mă, Bleeen, dar nu-mi servești decît propagandă. Clasificînd drept prostii obiectivele esențiale ale dreptei, fiindcă așa se caracterizează dreapta, nu eu o caracterizez, altfel, diferit față de ceilalți prin faptul că spune adevărul, (și sînt mulți la capitolul ăsta) nu faci decît să aduci argumente taberei adverse.
          Dreapta trebuie să spună lucrul drept. Asta înseamnă dreapta. Cînd spune altceva produce confuzie iar la noi confuzia este mană cerească pentru toți oportuniștii – fără culoare politică.
          Nu poți empatiza cu cel pe care trebuie să-l pui la punct fiindcă este incorect. Empatie cu ce? Bă ești un parazit dar sufăr alături de tine. Îți plîng pe umăr dar te tai din schemă. Giurgea este dintr-un punct de vedere similar mai sincer, dar nici el nu este dreaptă fiindcă calcă în picioare cu bocancii exact ceea ce clamează că respectă.

          Reply
        8. Bleen

          filadel Bleen Ce este drept? La noi în sat, un pod costă o mie de lei, o grădiniță costă o tot o mie de lei, un azil pentru bătrîni bolnavi costă tot o mie de lei. Putem merge din casă în casă și lua bani de la săteni, dar nu putem strînge mai mult de o mie de lei. Ce facem? Ce e drept să facem? Mergem din casă în casă și strîngem o mie de lei Strîngem, nu cerem, atenție! Și dacă strîngem o mie de lei, ce facem cu ei? Facem un pod, o grădiniță sau un azil? Ce e drept?

          Reply
        9. DanCanada

          filadel Bleen Pai dreapta din State de exemplu: a spus pe sleau care-i treaba, de ex Romney a spus de mult ca sa bagi bani in Detroit e bullshit. L-a auzit careva? Toata lumea e mucles acuma ca a dat faliment. Si se pregateste Chicago.
          E o lupta inegala. Dreapta spune adevarul si nu aude nimeni iar Stinga ride ca si-asa a cistigat si-o sa fie bine. Iar presa cocoloseste Stinga pentru ca e mult mai usor sa freci menta cu chestii populiste decit sa tratezi chestii de dreapta.

          Reply
        10. filadel

          Bleen filadel 
          am răspuns deja. Ai liber arbitru? Ai lege morală deasupra ta? Ești liber să decizi? Răspunde cu DA și ești luat în considerare. 🙂

          Reply
        11. filadel

          Bleen filadel 
          am răspuns deja. Ai liber arbitru? Ai lege morală deasupra ta? Ești liber să decizi? Răspunde cu DA și ești luat în considerare. 🙂

          Reply
        12. filadel

          DanCanada filadel Bleen 
          și atunci dreapta ar trebui să mintă? De ce darq i-am mai spune dreaptă? S-ar îngrămădi cu stînga în țara minciunilor.

          Reply
        13. liviuta

          filadel Minciuna e una, empatia e alta.
          E ca atunci cand medicul, cand stabileste diagnosticul si tratamentul unui suferind de o boala grava, ar face bine sa prezinte lucrurile cu ooptimism si intelegere, iar nu printr-un anunt-soc, numai bun sa genereze si un atac de panica suplimentar, urmat de furie si depresie.

          Reply
        14. filadel

          Bleen filadel DanCanada 
          dacă te referi la mine (destul de dificil de identificat) eu consider că am răspuns. More in this case is literature.

          Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *