In primul rand, tin sa mentionez ca acest articol nu are nici o legatura cu politica romaneasca. Articolul se ocupa de principii si evolutii istorice si nu reprezinta in nici un fel o experienta analitica ce subliniaza diferentele dintre social-democratia Vranceana de cea de Teleorman sau liberalismul de Bucuresti fata de liberalismul de Iasi. Nu este o analiza a diferentelor intre Crestinismul Democrat Liberal propagat de Frunzaverde fata de cel al domnului Blaga sau Cristian Preda. Nici nu voi explica diferenta intre mioriticul kantian Becali si mioriticul grahian (Gaius Gracchus – panem et circenses – paine si circ) Vanghelie. In sfarsit, nu voi analiza acuzele de bolshevism aduse lui Iliescu, cand el se considera de fapt doar un menshevik perestroikist. Nu voi incerca sa concluzionez daca Presedintele Basescu este sau nu un gaullist adevarat, binenteles, pe plan dambovitzean. Ce voi face?
Voi incerca sa dau o scurta istorie a partizanatului de stanga fata de partizanatul de dreapta. Voi incerca sa definesc niste structurari posibile, niste ideologii initiale si metamorfozarea lor, si in sfarsit voi ajunge la concluzii (poate diferite) pe baza argumentelor prezentate.
Partizanatul stanga-dreapta a fost conceput ideologic in tara ideilor, a dialogurilor si a teoriilor – cu sau fara sens – Franta. Contrar obiceiului marxist, adanc inradacinat pe melegurile noastre, stanga nu a fost creata nici de taranimea (85%) majoritara, si nici de proletariatul urban (7%) minoritar. Stanga a fost creata de burghezia franceza, care cu mic si mare, aproxima 8% din a treia stare (tiers Ètat). Pentru a concepe idei revolutionare trebuie sa ai in primul rand „burta plina”. Daca luam in considerare ca in secolul 18 veniturile burgheziei au crescut cu 440% fata de precedentul secol, e usor de inteles ca „grupurile de interese” nu sunt exact o inventie damboviteana a secolului 21. Ce vroiau acesti domni apartinand „caimacului” starii a treia? Pai, cel mai mult doreau sa devina starea a doua (deuxieme Ètat). Adevarata stanga revolutionara franceza (de pe atunci) era reprezentata de Montagnards, care bineinteles erau schismaticici, la fel ca reprezentantii partizanatului de stanga contemporan. Asadar, stanga istorica este compusa din Iacobini – Girondini = Iacobini Reformatori; Iacobinii Reformatori – Feuillants = Stanga clasica = Montagnards.
Acum, de ce stanga si de ce Montagnards? Simplu, din clasica istorie a politicii, paradigma ei este mobila. Mai clar – scaunul de reprezentant al poporului. Deoarece aceasta mobila trebuie asezata intr-un sens atunci…cei asezati in stanga sunt partizanii stangii, daca ocupa si scaunele de sus atunci ei sunt si munteni – montagnards. Deoarece stanga a fost reprezentata intotdeauna de oameni „blajini, iubitori de pace si dialog”, ne permitem sa amintim conducerea clasica: Marat, Danton, David, si Robespierre. Ce oameni iubitori de umanitate, dar fara capete!
Conform acelorasi obiceiuri marxiste de pe meleagurile noastre, dreapta nu a fost ce ce ne-am obisnuit noi sa credem, adica marea nobilime, burghezie si clerul reactionar. Adevarul este ca dreapta a fost la fel de revolutionara ca si stanga. Principiile de egalitate, fraternitate si libertate erau comune. Partizanatul de dreapta a fost compus din niste oameni, care intelegeau altfel necesitatile statului si nu vedeau sensul decapitarii regelui; de fapt, acesti domni erau niste iacobini moderati, porecliti Feuillants (origine lat. Folia, franc. Feuille). Numele putin bizar vine de la sediul in care se intruneau, manastirea Feuillant-ilor (un ordin monahal catolic). Adevaratul nume al partizanatului de dreapta a fost Club des Feuillants sau Amis de la Constitution (prietenii constitutiei se traduce mai bine decat clubul rasfoitorilor). Dreapta a fost reprezentata de lideri mult mai moderati, Antoine Barnave si HonorÈ de Mirabeau, ramasi in istorie cu renumele de mari oratori si mai putin ca mari omoratori.
Dupa perioada napolioneana si congresul de la Viena (9/1814 – 6/1815), Franta trece in a doua perioada de restaurare dupa incoronarea lui Luis al-XVIII-lea Burbon. Perioada de restaurare produce o coagulare de doctrine si doua elemente distincte. Primul o radicalizare schismatica in dreapta si in stanga si o asezare in centru. Centrul-stangist devine „liberal” si centrul de dreapta, devine „conservator”. Franta si toata Europa imbraca o forma pluralista, cu radicalizarile mentionate mai sus. Partizanatul de extrema stanga devine socialist si partizanatul de dreapta se apropie de nationalism radical. Revolutia de la 1848, care de fapt ar fi trebuit sa fie considerata o revolutie liberala, se transforma intr-un lant de mini-revolutii nationale de toate felurile. Socialismul bazat in mare masura pe ideologia girondina din 1791, produce o miscare ideologica, care are deja o baza economico-sociala – Marxismul. Concomitent cu Marxismul, doctrina anarhista va lua amploare si va teroriza Europa aproape un secol.
(Prima postare din patru)
Bibliografie:
Becker Jacques J. & Candar G. Histoire des gauches en France La DÈcouverte, Paris, (2004)
Burke, Edmund Reflections on the Revolution in France [1790] Penguin Classics, (1986).
Pressman, Steven Fifty Major Economists. Routledge. (1999).
Theophyle,
(Dom profesor).
la nivelul meu de cultura politica si istorica, ar fi nevoie sa citesc ce-ai scris tu cu dictionarul in mana, si, poate, peste vreo saptamana abia as ajunge sa si inteleg ce vrei sa spui 🙂
Eu am nevoie de o explicatie simpla pt. lucruri complicate, pt.cineva care sa zicem, are proprietatea termenilor fundamentali: libertati, stat de drept, ec. de piata, stat si limitarea puterii statului, etc (cel putin asa cred …:))… dar nu stie cum de-am ajuns la atat de multe doctrine si sisteme de a privi lucruri simple…
Am iubit mult matematica pana la analiza functionala unde n-am mai inteles nimic, dar am descoperit cu ocazia asta un profesor deosebit (o. stanasila) care spunea ca cel mai bun matematician este acela care reuseste sa explice lucruri complicate in termeni simpli, unui om care habar nu are de matematica
Asadar, ce as putea eu sa inteleg ar fi o poveste construita cam asa :
1. A fost odata o tara care se numea: Franta
2. Ea era un stat condus de …., intr-un sistem bazat pe … care nu s-a schimbat timp de ….. timp in care "toti erau la fel" si nicio doctrina politica nu exista… 🙂
3. La un moment dat…., cand o ducea lumea mai bine si erau toti mai indestulati, s-au trezit unii sa….
4. Pentru ca ei vroiau… sa schimbe sistemul de la pct. 2, si de aceea, de atunci ei s-au numit ….
5. Pentru asta, ei trebuiau sa se lupte cu … cei care NU vroiau sa schimbe sistemul de la pct 1, si care s-au numit de atunci….
… si tot asa…. de aici incolo, am sa inteleg singura cum se dezvolta lucrurile si mai ales din ce cauza (economica, istorica, de putere, etc)
otherwise, o sa te laud nespus si o sa-ti spun ca ai scris lucruri nemaipomenite, ca sa ascund faptul ca nu pricep nimic din ele 🙂
bineinteles, insa, tu nu ai nicio obligatie sa scrii pt. fraieri ca mine
Jos palaria domnule profesor. In cateva fraze ai stors cam sapte carti si zece manuale indigeste. Ajungem si la Npoleon al III-lea curand. 🙂
theophyle, salut, interesanta postare. Pentru calitatea aprecierilor noastre cu privire la doctrine si partizanat e bine venit si util acest excurs in istorie. Le astept cu interes pe celelalte trei. 🙂
ai perfecta dreptate in ceea ce priveste nasterea stangii din spiritul burghez si multumesc pentru lectia de istorie cu privire la dreapta. astept cu nerabdare si celelalte 3 parti, mai cu seama fiindca ma intereseaza parerea ta despre spiritul vienez fin-de-siecle si modul in care ambele miscari (stanga/dreapta) au condus la destramarea Imperiului.
e interesanta viziunea. astept si eu celelalte parti, impreuna cu concluziile 🙂
bag o mica paranteza apropo de Robespierre&Co : asa era "epoca", la randul lui Robespierre, a ramas fara cap, prin acelasi proces…
Multumesc. Aveam nevoie.
Foarte bine venite si aceste pauze din infernul neaos.
Imi placu: "Marat, Danton, David, si Robespierre. Ce oameni iubitori de umanitate, dar fara capete".
foarte interesant articolul. astept urmatoarele parti si mai ales concluziile. 🙂
Foarte interesantă şi captivantă lecţie de istorie ! Pentru mulţi, cred că este şi utilă.
salut
pe david nu l-as pune la criminali, totusi
el a fost o unealta a regimului, pe latura cultural-artistica, precursor al lui jdanov sau, mai aproape de noi, popescu-dumnezeu
Pingback: Tragedia comica a bugetului Romaniei « Politeía