Simpatia ca forma de razbunare

text apărut pe 2 noiembrie 2008, pe bleen.ro

Una dintre principalele acuzaţii aduse administraţiei Bush (şi republicanilor în general) e că au făcut ca America să piardă imensul capital de simpatie câştigat în septembrie 2001. Ne facem că uităm un lucru: mare parte din simpatia acelor zile vine din frustrare şi invidie. Din plăcerea de a-l vedea la pământ pe cel puternic, ascunsă bine sub aparenţa compasiunii. Adorăm să-i compătimim pe cei puternici şi adorăm să compătimim în general.

Compătimirea e o formă de răzbunare şi întotdeauna, fără excepţie, ascunde un rânjet de satisfacţie. Iubim o Americă acoperită de moloz, praf şi sânge. Cu o singură condiţie: să rămână aşa. Suntem dispuşi să-l iubim pe cel care îl uram, atâta timp cât e la pământ. Cel pe care îl uram pentru că ne-a umilit ajutându-ne. Ori, cea mai mare umilinţă a Europei sunt anii în care şi-a revenit cu ajutorul Americii şi în care a ratat şansa nazismului şi a comunismului (ăsta e şi motivul pentru care noi, est-europenii, nu-i urâm pe americani: noi nu am ratat şansa comunismului). Iar această umilinţă a Europei s-a simţit răzbunată în 11 septembrie 2001.

America era condamnată să înceapă cele două războaie, din Irak şi Afghanistan. Nu din considerente economice sau care ţin de petrol ci dintr-un alt motiv: odată ridicat de la pământ, cel puternic nu poate pleca liniştit mai departe, şchiopătând sub privirile pline de compasiune entuziastă ale piticilor din jur, care astfel îşi văd răzbunată o întreagă istorie a frustrării (facerea de bine e futere de mamă, şi această zicală se aplică perfect relaţiei USA-Europa). Odată ridicat de la pământ, cel puternic trebuie să împartă pumni în dreapta şi în stânga, chiar şi la întâmplare. Nu ţintele sunt atât de importante, cât demonstraţia de forţă în sine.

Celălalt motiv, pe care autorităţile americane nu-l vor recunoaşte oficial niciodată, a fost formulat excelent de un ofiţer american: “Odată început războiul din Irak, teroriştii arabi din toată lumea vor fi atraşi de acesta ca fluturii de lampă.”  Ceea ce nu spune mass-media e că în irak şi-a lăsat oasele o întreagă generaţie de luptători fundamentalişti şi că acesta, pe lângă demonstraţia de forţă, e al doilea motiv al războiului din Irak. Al treilea motiv îl veţi vedea pe hartă.

Cu alte cuvinte, americanii erau condamnaţi să-şi încordeze muşchii în faţa lumii, să elimine fizic cât mai mulţi terorişti arabi şi s-o facă pe terenul acestora, nu să-i aştepte la New York. Războiul din Vietnam a arătat că războiul defensiv, limitat şi care respectă “sanctuarele” inamicilor, nu are nicio şansă de succes. Pentru a-ţi învinge inamicul trebuie să-i distrugi casa, masa, grădina de zarzavat, cârciuma, şcoala, drumul şi, în general, tot ce înseamnă infrastructură materială şi umană, tot ce înseamnă resursă şi comunicaţie, de la comunicaţia prin satelit (dacă are) până la taclaua din faţa porţii sau a moscheei. Iar pentru asta trebuie să fii prezent acolo unde sunt toate acestea, adică la el acasă.

Americanii şi-au pierdut întreaga simpatie a lumii în momentul în care s-au ridicat de sub dărâmăturile Gemenilor. O vor regăsi după alegerea lui Obama. Şi astfel, de la acel “Săracii, aşa le trebuia” din septembrie 2001 se va ajunge la “Săracii, aşa le trebuie”, în noiembrie 2008.

Facebook Comments

17 Comments Simpatia ca forma de razbunare

  1. liviuta

    MI-am consumat prea multa energie in urma cu cativa ani pentru a apara cauza razboiului din Iraq si mi-e greu sa rezum totul intr-o interventie.
    Articolele din epoca ale lui DP Aligica sau TRU din Revista 22, dar si cartea acestuia din urma („Razboiul timpurilor”, parca), dar si interventia lui Bleen spun mai mult decat as putea face acum.
    Cred ca americanii ar mai fi trebuit sa „intarzie” cativa ani prin Iraq.
    Sunt de acord cu fiasco-ul de imagine despre care vorbeste @andrei_p  dar nu Bush sau conservatorii ori razboiul din Iraq, in sine, trebuie acuzati de acest esec de imagine, creat de propaganda de stanga.
    Cred ca acestui razboi, printre altele, i se datoreaza si numarul mare de atentate ulterioare dejucate sau evitate in spatiul occidental.

    Reply
  2. andrei_p

    Razboiul din Irak a fost un fiasco. Poate ca trebuia „inceput” (vorba ta), dar modul in care actiunile au fost coordonate alaturi de minciunile si, in general prostia in care a guvernat start to finish acest razboi sunt cam egale actiunii Ponta-Crin cu suspendarea. Un fiasco financiar si de imagine pe care doar mari direct (co)interesati si mici fundamentalisti pro-bush il mai pot justifica azi. Avem Gadea si in Rocky Mountains, sa stii.

    Reply
    1. para

      @andrei_p Irak a fost un succes, actualmente tara aceea e guvernabila, a scapat de dictatura, iar reteaua lui Osama a pierdut din influenta si s-a retras pana cand liderul a putut fi anihilat. Exista Gadea si in Stancosi, agenda lui e sa apere multiculturalismul si sa-i vopseasca in victime pe agresorii initiali.

      Reply
      1. andrei_p

        @para
        De unde ma uit eu si conform intereselor mele razboiul din Irak inseamna ce am scris eu. Iti amintesc si ca Irakul era guvernabil si guvernat pe vremea lui Hussein. De dictatura mi-as dori sa scape tarile pe banii lor, eventual pe banii tai.

        Reply
        1. andrei_p

          @para nu vad beneficii reale, pe termen lung, daca ne incapatanam sa pastram un ochi acoperit tot timpul. C-o fi stangul, c-o fi dreptul.

          Reply
        2. para

          Mie mi se pare că văd cît se poate de clar. O gaşcă de anarhişti motivaţi religios au pornit Jihadul pe teritoriul SUA, demolînd pe timp de pace clădirile ce adăposteau nişte instituţii semnificative ale SUA. La acest atac fără precedent pe care-l pomenim astăzi, SUA a răspuns cu forţă lovind în cei care-i adăposteau şi-i sprijineau pe anarhişti. Cei care au săvîrşit crimele teroriste sînt într-o anumită parte, cei care apără valorile şi civilizaţia sînt în partea cealaltă. Unde e ochiul acoperit? @andrei_p  @para

          Reply
        3. andrei_p

          @para Asa cum spui mai sus inteleg, aprob si contribui la razboiul din Afganistan. Eu insa faceam referire directa la cel din Irak.

          Reply
        4. geefo

           @para De fapt, arme chimice au mai fost pe ici, pe colo, chiar daca nu in cantitati extraordinare. Oricum, orice fost racan trebuie sa-si aduca aminte de la instructia ANM ca armele chimice obtin efecte teribile chiar si in cantitati mici.
           
          Andrei_p, razboiul din Iraq poate fi considerat un fiasco din punct de vedere al administrarii dupa inlaturarea lui Saddam. Din punctul acesta de vedere nici razboiul din Afganistan nu este mai breaz. Faptul ca ai plimbat ranita prin Iraq( indiferent in ce uniforma) nu adauga absolut nici un fel de greutate parerilor tale. As putea spune ca cel mult produce un fel de mirare: un om care a s-a oferit voluntar pentru asa ceva are niste idei gaunoase la fel ca insii din OWS:
          „De dictatura mi-as dori sa scape tarile pe banii lor.”  As fi curios cum ar putea sa scape iranienii de dictatura pe banii lor, altfel decat  o tara sau un grup de tari dandu-le un sut in cur „mulahilor”.
           

          Reply
      2. Loda

         @para  @andrei_p ,,Guvernabila” Cu oameni care aproape zilnic sunt omorati in atentate, cu o viata economica dezoeganizata (la pamant ) ,cu siguranta persoanei ,,zero” ? Normal, uita-te la arabi acum : Siria e ok, Libia e libera, vai de capul lor.

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.