Trebuia sa cerem voie Rusiei in privinta scutului?

România și-a găsit loc în noua arhitectură de securitate a Europei Centrale și de Est. Administrația Obama a reconfigurat sistemul de apărare antirachetă propus de predecesorul său George W. Bush. Dacă administrația Bush intenționa să amplaseze radarele în Cehia și interceptoarele în Polonia, noua administrație a Casei Albe intenționează ca pe teritoriul țării noatre să fie amplasate capabilități terestre de interceptare, ca elemente componente ale scutului antibalistic. În anunțul președintelui Băsescu, făcut după încheierea ședinței CSAT consacrată acestui subiect, din 4 februarie a.c., s-a strecurat și o exprimare inabilă, menită să irite anumite medii din țara noastră, prea puțin dependente sau sensibile la nevoile Rusiei. Noul sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei, s-a exprimat președintele Băsescu. România este stat NATO cu drepturi depline și membră a UE. România nu are în derulare niciun parteneriat cu Rusia, pe probleme militare sau strategice. În 2011, când aparatele MIG-21 (modernizate de firma israeliană ELBIT) vor fi scoase din uz, se încheie, practic, ultimul capitol al moștenirii militare de tehnică rusească din dotarea armatei. Nu ținem minte ca administrația de la Kremlin, să se fi exprimat vreodată, că satelitul militar cutare, radarul militar cutărică sau racheta balistică răscutărică nu ar fi îndreptate  împotriva României. Ba, dimpotrivă, comandantul  armatei a 14-a, generalul Lebed, a amenințat explicit România, cu o invazie militară, înainte de admiterea în NATO a țării noastre. Așa că, precauția și scuzele diplomatice ale președintelui Băsescu, vizavi de Rusia, sunt exagerate și inutile și lezează sentimentele populației care împărtășește valorile Occidentului.

Facebook Comments

53 Comments Trebuia sa cerem voie Rusiei in privinta scutului?

  1. Leon cel Treaz

    @Florin,

    nu pune la inima. Nici eu nu pun. Patrupedulbun a plecat cu treaba in Canada. Romanii care ajung acolo au meserii onorabile: tzapinari, silvicultori, ingineri in industria hartiei si celulozei, tehnologi in industria prelucrarii lemnului, designeri de mobila si birotica. La mijloc, dupa cum bine vezi, sunt multi busteni. Uneori, se mai intampla sa-ti cada unul in cap, din neatentie.

    Reply
  2. parafaragaramus

    @Florin

    Eu sunt mai bleg, asa, mai impaciuitorist. Ca principiu, ce zic patrupezii e ok, chiar daca de fapt nu-ti raspund tie, ci doar se folosesc de ce zici tu pentru a-si recita lectia; ai dreptate ca sunt pusi pe hartza, si nu sunt dispusi la dialog, sunt "exigenti" in sensul d-lui Plesu. "Infierarea" a pornit de la articolul Lianei despre cum este predat Eminescu in scoala, cel putin asta am inteles eu.

    E pacat ca va certati, si-asa sunteti putini.

    Reply
  3. parafaragaramus

    Despina (Vestea?):

    "Eu cred ca dreapta insemna SI sa-ti castigi existenta fara sa astepti nimic de la stat( sau de la vreo hiperentitate economica cum ar fi grupurile de firme sau multinationalele)

    Sa te autofinantezi,autogestionezi sa faci ceva ,foarte bine ,ceva ce altii nu fac si chiar daca incearca sa te imite, sa fii mereu cu un pas inaintea lor.

    Sa-ti platesti impozitele si sa te lase statul in pace.

    Vorbim de clasa de mijloc, de acei mici intreprinzatori –care reprezinta o minoritate pe cale de disparitie in Romania.

    Si desi Guvernul de acum a promis o politica de centru dreapta nu face nimic ca sa lase libera initiativa privata.Din contra o impoziteaza la nesfarsit ."

    Eu sunt de acord cu Despina.

    Reply
  4. parafaragaramus

    "Eminescu e poet, un artist de geniu, nu ideolog."

    Poate trebuia sa precizezi Eminescu-cel-din-scoala-generala.

    Aici zic eu ca l-ai facut doar poet. Da e drept, n-ai zis "poetas", dar asa au simtit patrupezii.

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @para: ai dat exemplul perfect al felului in care o discutie degenereaza pentru ca nu sintem atenti sa intelegem ce spune celalalt si "ni se pare", "simtim" ca celalalt a spus ceva. Adica, eu spun ca e poet de geniu si tu afirmi ca patrupezii or fi simtit ca l-am facut poetas?Ce treaba are scoala generala cu afirmatia mea? Ce fel de dialog sau polemica se poate construi pe astfel de reactii? Citeste primul meu comentariu la ce au scris, cel in care le spuneam ca sint dezarmat pentru ca eu spun una ei spun alta. Citeste cu atentie, nu in diagonala. Aveam dreptate. Ca veni vorba, despre motivul pentru care Eminescu *este* creatorul limbii romane moderne as putea vorbi, cu argumente si nu cu urlete, mai mult decit au idee patrupezii. Dar n-am iesit pe net sa-mi masor barbatia filologica cu primul provocator care are impresia ca el e natiunea. Dar, vorba lui nedo, chiar daca nu mi-ar palce Eminescu si l-as considera un poetas, tot e toxic si irational felul in care reactioneaza oamenii aia. Cine ii place sa-i frecventeze. Eu am inchis subiectul si as fi recunoscator celor care ar face la fel.

      Reply
  5. nedormitul

    florin nu l-a redus pe eminescu la un simplu poeţaş. şi, chiar dacă ar fi făcut-o, deşi, repet, nu a făcut-o, nu este obligatoriu să-ţi placă eminescu. iar să transformi pe cineva, fie el şi eminescu, în drapel de luptă împotriva celor care nu îl plac, nu îl gustă, nu îl simt, îl ignoră, etc. pe eminescu, e o dovadă de imbecilitate crasă.

    aş vrea să văd dacă aceiaşi indivizi sar la luptă cu sarmaua înfiptă în furculiţă şi cu scut din mămăligă, că şi ele sînt simboluri naţionale, nu? mămăligiki, vorba lui stoicikov.

    cu mii de regrete că folosesc un anglicism, dar imperialistul este un troll.

    Reply
  6. Leon cel Treaz

    @parafaragaramus,

    mi-am aruncat si eu ochii pe patrupedbun. Sunt ok, baietii. Ce n-au inteles ei, este ca textul "Vreau sa vin din urma sa repar stricaciunile…" (il cunosc perfect pe autor) este literatura, este un raspuns dat dominicanului Bartolome de lac Casas, autorul lucarii "Brevísima relación de la destrucción de las Indias ", este o privire critica de protestant si iberal, data catolicilor, care au inceput distrugerea Indiilor, dupa care au continuat s-o distruga minereste.

    Ce n-am inteles eu, de ce axa lor, Roma-Atena-Ierusalim nu trece si pe la Gabriel Resources din Rosia Montana. Cadreaza perfect cu ideologia patrupeduluibun: mi se rupa de ce las in urma.

    Reply
  7. parafaragaramus

    Patrupezii privesc Patria de departe, ca din viitor. E normal sa se atace cand cineva se leaga de Eminescu, nu? Si Florin a gresit, probabil, reducandu-l pe Eminescu la un simplu poetas, cand stim ca nu e asa. In plus, patrupezii l-au mirosit pe Ivanciuc, si cred ca "ereziile" lui i-au infuriat de fapt, nu neaparat Liana sau Florin. Cat despre stapani, nu pot sa zic deocamdata nimic; (eu sunt un tip credul.)

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @para: te rog sa-mi citezi unde anume am redus pe Eminescu la un poetas? Nu-mi atribui afirmatii pe care nu le-am facut. Despre patrupezi, nimic, am deja o opinie foarte greu de schimbat. Patria pe care o privesc ei nu ma intereseaza.

      Reply
  8. nedormitul

    para

    măi, poate că ai dreptate. patruped bun, stăpîn rău. mă rog, dacă plăteşte bine şi la timp nu mai e chiar aşa de rău.

    Reply
  9. Razvan Cucui

    @Florin Cojocariu. Tu vorbesti din propria ta experienta pariziana? 🙂 Si mai e o chestie. Depinde unde intra romanii sub "comanda straina"! Aici sau afara? Ca stiu destui expati care au capatat naravuri romanesti dupa nici un an de rezidenta pe meleagurile noastre minunate! Crezi tu ca nu-i vor invata pe americani dormitu-n garda? Biletu' de voie de la "maioru' Gardeanu"? "Complectarea" de la platformele de lansare ale leatului vecin? Ca stii tu, in armata romana nu se fura, se "complecteaza"!

    Reply
  10. Levon Levonovici Trezian

    @Florin,

    cine detine comanda in NATO?

    Belgia, armata regala, fosta coloniala;
    Canada, armata regala, fosta imperiala;
    Danemarca, armata regala, fosta coloniala;
    SUA superputere;
    Franta, fosta armata coloniala;
    Italia, fosta armata regala, fosta coloniala;
    Norvegia, armata regala;
    Olanda, armata regala, fosta coloniala;
    Portugalia, fosta armata regala, fosta coloniala;
    Regatul Unit, armata regala, fosta imperiala, fosta coloniala;
    Germania, fosta armata imperiala, fosta coloniala;
    Spania, armata regala, fosta coloniala;

    Exceptia estica: Polonia

    Reply
  11. nedormitul

    @elcucui

    dacă o rachetă kebab 3 pleacă de la bucureşti, din gara de nord, cu viteza v1, pe drumul cel mai scurt şi vajnicul scut românesc o interceptează ca shaorma… etc… cît tzatziki era necesar ca să..?

    e? aşa se formulează!

    Reply
  12. ElCucui

    @neamtu tiganu & florin fiiziceanu. Va intreb si io, ca nu mai stiu nici o formula de la fizica, desi eram foarte bun, inclusiv la baletristica… Deci, daca o racheta Shahab-3 pleaca de la Teheran cu viteza v1 pe drumul cel mai scurt si vajnicul scut romanesc o intercepteaza pe la Zonguldak (Turcia), pana ce rachetistii nostri ies din Solitaire, pana inchid cu amanta, pana sting tigarea, Shahaba naibii a ajuns deja pe la Varna. Si daca de la unitatea de pe soseaua Alexandriei pleaca o racheta de interceptare Patriot PAC-5, care se deplaseaza cu 4-5 mach-uri pe secunda, pe unde o va dili pe nașparlie? Nu cumva toata incarcatura nucleara se detoneaza deasupra Calarasiului, sa zicem? Pai, ce șmecherie am facut? Nu mai bine sa o lasam sa treca linistita spre Kiev, Praga sau Berlin? Intreb si io…

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @ElCucui: romanasii performeaza foarte bine sub comanda straina. Cei mai harnici. Nu e gluma, e un fenomen extraordinar, prea putin analizat. Aceiasi lenesi delasatori din Romania sint angajati model afara. Rachetele vor fi sub comanda americana si daca vor avea personal militar romanesc (ma indoiesc) nu va fi nici o diferenta. E clar insa ca ai formulat gresit, nedo are dreptate.

      Reply
  13. Emil Carageorge

    Da, tatix, da' moasha Rasha e un pic cam superputere, asa ca politica romaneasca cu "bapeamati" nu merge… Daca Lebedel zice ca invadeaza, tu nu potzi sa te scoli si sa ameninti cu tziganushii tai degraba mancatori de lebede…

    Reply
  14. mac gregor

    @neamtu tiganu

    De ce vor astia sa intram in NATO?

    1. NATO nu are nici o eficienta contra rusilor fiind prea aproape, si de altfel rusii trec prin romania in 2 zile

    2. NATO nu e in nici un caz destinat apararii Romaniei ci apararii Europei.

    3. Presupun ca dusmanu potential e Iranu si nu Rusia.

    4. Existenta NATO in Ro ar putea irita lumea islamica cu consecinte nu prea placute pt. Ro.

    5. Nici iritarea rusilor nu ar fi de neglijat, maieu e mai aproape decit camasa si pina una alta gazu nu prea vine in Ro pe satelit din USA. daca rusii se supara rau pot inchide robinetu cind vrea muschii lor.

    6. Ce avantaj are Ro din toata chestia asta?

    7. De ce nu au vrut ailalti?(Ucraina ante-portocalie, Moldova lui Voronin)

    imi erai intr-o oarecare masura simpatic, dar adoratia ta fata de PSD-ul lui Ilici te orbeste fata de realitate.

    Dupa NATO, generalul Lebed nu putea sa ne mai intimideze cu invazia, cum a facut-o inainte. La fel, scutul neutralizeaza politica de intimidare folosita de unii pentru a obtine avantaje.

    Verifica-ti logica si vei vedea ca dragostea fata de PSD este veriga slaba care creeaza imaginea falsa.

    Reply
  15. Merechene

    neamtu tiganu

    te-ai gandit vreodata ca poate asta este una dintre putinele sanse ca Romania sa aiba o armata de profesionisti? asta ar fi un castig.

    rusii isi arata si ei putin molarii sa ne demonstreze ca nu sunt stirbi. ar fi reactionat mult mai dur daca se simteau intr-adevar amenintati… sau poate stiu ca oricum nu se va construi scutul. nu m-ar mira ca admin. Obama sa fi lansat ideea scutului (asta dupa ce initial renuntasera) pentru a mai inchide gurile unora – republicani, cehi sau polonezi. presa americana inca nu zice nimic despre asta; inclin sa cred ca nu este tocmai important pentur ei ce spune Romania.

    pentru noi ar fi bine, depinde ce planuri au americanii…poate zielele urmatoare or sa apara mai multe detalii.

    Reply
  16. Pataphyl

    Păi eu cred că Băsescu n-a mințit zicănd că "nu e împotriva Rusiei', a uitat doar (sau a evitat diplomatic 🙂 ) să adauge: "… dar e în ciuda Rusiei".

    Reply
  17. neamtu tiganu

    nea Florine, vorbim pe de alaturi.

    1. reputatia Germaniei s-a format exclusiv prin putere economica, restu e poveste. Daca Romania ar avea o putere economica cit de cit de luat in seama povestile cu insurectia si alte legende nu s-ar discuta.

    2. Articolu turnofglory e penibil. Exista surse mult mai serioase care nu sunt inspicate cu poante scremute.

    3. Rusia e o mare putere si va avea inca multa vreme un cuvint de spus.

    M-ar interesa ce interese are Romania, ce cistiga si ce pierde. Atit!. Restu stiu si io, poate mult mai bine decit altii.

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @neamtu:
      1. nu sint deloc de acord. puterea economic e importanta, reputatia natiunii in cauza e la fel de importanta. Germania ne-a platit citeva polite dupa 90, exact din cauza asta.
      2. e o chestiune de criterii cu care judeci calitatea. Pentru un analist militar o fi. Pentru tine, este. Pentru mine, nu. Pe ce te bazezi? Apropos, am vorbit de el in replica mea?
      3. si? iubirea-i lucru mare!

      Pai daca stii mai bine nu pricep de ce ne intrebi pe noi. Sau pe cine intrebi, de fapt, o fi vreun consilier militar pe aici si scrie sub pseudonim si noi nu stim. Farfuridi, tu esti?

      Reply
  18. Imperialistu'

    Leon cel Treaz

    scuza-ma, dar chestia asta cu “agentii moscoviti de la Bucuresti sunt rugati sa nu se deconspire” este un ordin?

    De fapt, era o gluma, dar daca te-am nimerit, atunci e un ordin. 😉

    Reply
  19. neamtu tiganu

    nea Florine, raspunsu matale nu ma satisface.Cred ca vrei sa faci misto de mine, mai ales cind vorbesti de prestigiu sifonat. Postarea lu turnofglory face pare din aceeasi categorie in care se incearca cu disperare sa se sustina o miscare baseasca fara sa se argumenteze in nici un fel. Pref in ochi!

    P.S Pricep ceva din rachete, poate mai mult decit crezi.

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @neamtu: ba deloc nu fac misto, am raspuns foarte comprimat si pe puncte, ca era tirziu. A raporta povestea asta la Basescu e aiurea. Nu e singurul Basescu care a spus ca e o miscare foarte buna si necesara, in PSD si PNL sint oameni cu greutate care afirma acelasi lucru. Nu intelegi prestigiul sifonat? Ia intreaba pe nemtii matale cum s-a vazut "Insurectia anti-fascista si antiimperialista de la 23 august 1944" daca nu ca o tradare? Cum crezi ca s-a vazut la americani mare minciuna a "deschiderii" Romaniei servita de Ceausescu in anii 70 cind se poza si cu Nixon si cu Regina, decit ca o mare teapa? Exemple mai sint. Din nefericire si uneori din cauza unor conjuncturi dezastruaoase avem reputatia unui popor care nu se tine de cuvint. La asta ma refer cind spun prestigiu sifonat. Politica consecventa fata de americani care a culminat cu decizia de acum e de natura sa stearga multe din amintirile neplacute. Pe care liberalii, cu a lor retragere din Irak populista si politicianista erau sa o sifoneze din nou. Nu-mi fac iluzii ca multi vor lua comentariul asta drept altceva si in loc sa reflecteze la adevarurile istorice vor servi acuze cu mult sos nationalist. Tocmai ce vin de la o sedinta de infierare de aici: http://patrupedbun.net/un-scurt-raspuns-pentru-d-
      Cred insa, asa cum te stiu, ca te vei referi la argumente, pentru ca ce spun mai sus sint argumente, macar in problema prestigiului.

      Cit despre rachete, tot ce se poate ca pricepi din rachete mai mult, eu nu pricep nimic, la o adica, decit fizica lor. Nu despre rachete e vorba, totusi.

      Reply
  20. gabhry_el

    Leon

    comentariul meu ar fi trebuit să-l pun la editorialul precedent

    nu se referea la postarea ta decît prima propoziţie

    l-am pus aici, pen'că era ultimul articol pe temă

    sorry dacă s-a înţeles altceva

    Reply
  21. Leon cel Treaz

    @neamtu tiganu,

    citeste materialul asta te rog:

    voxpublica.realitatea.net/politica-societate/rusia-a-propus-romania-pentru-plasarea-scutului-antiracheta-27766.html

    Reply
  22. neamtu tiganu

    Sunt multe chestii pe care nu le inteleg cu scutu asta!

    1. Scutu amplasat in Ro nu are nici o eficienta contra rusilor fiind prea aproape, si de altfel rusii au alte posibilitati sa lanseze rachete, fie submarine, fie nave.

    2. Scutu nu e in nici un caz destinat apararii Romaniei ci apararii Europei.

    3. Presupun ca dusmanu potential e Iranu si nu Rusia.

    4. Existenta unui scut in Ro ar putea irita lumea islamica cu consecinte nu prea placute pt. Ro.

    5. Nici iritarea rusilor nu ar fi de neglijat, maieu e mai aproape decit camasa si pina una alta gazu nu prea vine in Ro pe satelit din USA. daca rusii se supara rau pot inchide robinetu cind vrea muschii lor.

    6. Ce avantaj are Ro din toata chestia asta?

    7. De ce nu au vrut ailalti?

    Poa sa ma lamureasca cineva?

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @neamtu: 1. de unde ai scos asta? 2. e destinat apararii Americii. Romania si Europa beneficiaza de protectie. 3. S-a mai presupus gresit in istorie pe tema dusmanului potential, cu mai putin de 100 de ani in urma. 4. Asa, sa nu-i deranjam pe teroristi, ciocu mic, capu-n piept. Lumea islamica e doar aparent un monolit. 5. rusii pot inchide robinetul si fara scut. ba mai degraba fara scut. 6. Putere de negociere, refacerea unui prestigiu sifonat serios dupa al doilea razboi. 7. Cine n-a vrut?

      si tie si lui asupropitu care ne da stiri vechi pe post de enigme noi, va recomand postarea lui turnofftheglory: http://turnofftheglory.wordpress.com/2010/02/05/m

      Reply
  23. gabhry_el

    Discursul lui Băsescu a fost, la fel ca decizia luată în CSAT, foarte bun.

    Lovitura a fost atît de fulgerătoare, că încă nu s-au dezmeticit complet agenţii de influenţă anti-americani.

    De aia a trecut aproape neobservat de partidele de opoziţie şi presă evenimentul, cum bine observă Tapalagă.

    Urmează un război de hărţuire a proiectului anti-rachetă – costuri, referendum, pericole etc.

    Ştiu foarte bine că ar fi contraproductiv să susţină un refuz făţiş.

    De cînd lumea să ştie că dacă vrei să modifici părerea/convingerea cuiva nu-i contrapui părerea opusă, ci începi cu/îi strecori dubiul.

    Acum, sub forma perversă a analizei obiective.

    Reply
  24. Leon cel Treaz

    @Mese,

    toti pasii au fost negociati de SUA cu Rusia. Cand Rusia a demontat radarul de la Lourdes (langa Havana), cu bani americani (radarul putea intercepta toate telecomunicatiile civile si militare americane pe o raza de 1000 km, rusii au negociat cu finantatorul american unde sa-l re-instaleze pe teritoriul Rusiei! Dupa negocieri, l-au re-instalat in nordul Caucazului. Rolul lui este de a intercepta telecomunicatile de pe flancul sudic al NATO (Turcia, Grecia, Bulgaria).

    Cand radarul de la Lourdes a fost demontat (2001-2002), Casa Alba a dat un comunicat ca razboiul rece s-a incheiat.

    Reply
  25. Leon cel Treaz

    @mece,

    da, mostra de diplomatie buna trebuie salutata, dar a deschis si o previzibila speculatie la nivelul Institutului pentru studii strategice al Federatiei Ruse. Expertul Hotikova este de parerea ca pozitia Romaniei vizavi de scutul antibalistic nu poate fi considerata pe deplin proamericana.

    Adica, instiitutul stie ca in Romania mai exista si un iliescu, un Dinescu, un Vadim Tudor, un Cosmin Gusa sau un Dinu Patriciu, care vor fi mereu de alta parere cu privire la interesele militare ale SUA in Romania. Mai trebuia ca Hotikova sa spuna ca Traian Basescu si-a cerut scuze coloanei a V-a a Kremlinului de la Bucuresti, cand a afirmat ca scutul nu este indreptat impotriva Rusiei, pentru ca institutul moscovit sa exclame fericit, ca Romania e filo-rusa si ca a intrat de pomana in NATO.

    Reply
  26. Turnofftheglory

    Nu e indreptat impotriva Rusiei inseamna ca tocmai pe rusnac e radarul. In general chestiile defensive nu sunt indreptate nicaieri, daca imi permite-ti o nuanta. 🙂

    Putin stie, Basescu stie si americanii bineinteles ca stiu. Pana la urma presa dincolo de nuanta sovietica dulce, are o dilema de headline. Avem un scut/sistem "defensiv", inindreptat/orientat catre Rusia, dar Lavrov e ca un porcusor isteric. 🙂

    Reply
  27. Meserias Batrâ

    Leon, nu te pot contrazice, pledez însa pentru o atitudine ferma si echilibrata, respectând uzantele si evitând stridentele.

    Daca suntemm prea zgomotosi în relatia cu Rusia, riscam sa facem figura de Chihuahua otarându-se la un Dog Mastiff.

    Reply
  28. mece

    Şi eu sunt de aceeaşi părere cu Meseriaşul. Atât timp cât SUA precizează ori de câte ori vorbesc despre acest scut, indiferent de configuraţia pe care se gândesc să i-o dea, exact asta: "sistem(ul) nu este indreptat impotriva Rusiei,", nu cred că este cazul ca România să nu considere oportună ca o asemenea precizare să însoţească anunţul în discuţia. Cu atât mai mult cu cât este cunoscută opoziţia explicită formulată de Rusia faţă de primul proiect care implica Polonia şi Cehia. Deci eu nu mă simt lezat, deşi mă împărtăşesc valorile Occidentului. Dimpotrivă, consider că precizarea este o monstră de dipolomaţie bună. TB a vorbit bine.

    Pe de altă parte nu văd cum de se poate discuta serios despre dezavantaje în chestiunea asta. Încă o dată media din zona televiziunilor de ştiri transformă în ce vrea ea, adică într-o chestiune discutabilă, ceva ce nu e decât avantaj. S

    Reply
  29. Leon cel Treaz

    @Meserias Batran,

    Basescu a castigat ori de cate ori a pariat pe cartea retoricii belicoase. Rusii ii respecta mai mult pe georgieni, decat pe belarusi si, au suficiente motive sa se teama de ceceni, decat de ucraineni. O Romanie insolenta, in relatia cu Rusia, precum cea cladita de "inabilul" Basescu, l-a adus pe Putin la summitul NATO de la Bucuresti, la discutii in care a fost atinsa si tema scutului.

    Reply
  30. Meserias Batrâ

    Sunt de alta parere. Eu vad precizarea presedintelui ca pe un gest corect, sa-i zicem, de buna vecinatate. Dintr-o perspectiva normala, între state suverane si "vecine", mi se pare un gest necesar si nicidecum o umilire, o scuza sau o justificare.

    Problema este ca noi românii, având în vedere ultimii 200 de ani, nu ne mai putem raporta normal la rusi, prea ne sunt traumatizate istoria, amintirile si chiar prezentul de imensa presiune ruseasca.

    Asta face ca raportarea noastra la Rusia sa se realizeze cu dificultati, fiind marcata de stridente si pendulari între extreme: ori o retorica belicoasa, care în contextul imensei asimetrii dintre cele doua tari, nu poate fi decât ridicola, ori o sfiala isvorâta dintr-o teama devenita atavica. (Asta pentru a nu aminiti de discursurile diversionist defetiste ale pletorei de agenti ai intereselor rusesti, mai activi ca niciodata)

    Între paraponul patriotic si soapta terorizata este foarte dificil sa gasim tonul just. Poate ca proiectul acesta american ne va ajuta sa începem sa iesim din hipodromul acesta retoric în care ne învârtim între exasperare isterica si teama hipnotica.

    Reply
  31. Leon cel Treaz

    @Imperialistu',

    scuza-ma, dar chestia asta cu "agentii moscoviti de la Bucuresti sunt rugati sa nu se deconspire" este un ordin?

    Reply
  32. Imperialistu'

    Rusia sa isi vada de problemele ei; agentii moscoviti de la Bucuresti sunt rugati sa nu se deconspira prin avansarea unor aberatii ce i-ar face sa roseasca pe sefii lor de la Kremlin. 🙂

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *