Adevărata identitate a domnului Numaiştiucine

M-am recunoscut amuzat într-un interviu acordat de Doru Buşcu Jurnalului Naţional. Într-una din povestirile haioase din trecutul glorios al săptămânalului pe care îl conduce sunt denumit “nu-mai-ştiu-cine”, semn că memoria fostului meu coleg și prieten a început să-i joace mari feste. Citez…

“Alta: în ’94, fostul nostru coleg, Felix Anton Rizea, venea noaptea la ziar şi scria, pe unicul computer al redacţiei, o piesă de teatru. Piesa urma să se joace la Naţional, era gata de repetiţii. Într-o după-amiază, eu şi nu-mai-ştiu-cine căutam nişte documente în arhivă şi am văzut un fişier codificat cu Norton. Bănuiam că e al lui Felix şi, după ce i-am tastat locul şi data naşterii, am reuşit să-l deschidem cu numele nevesti-sii. Documentul conţinea piesa de teatru în forma finală. Am început s-o citim şi în scurtă vreme ne-am dat seama că avem replici mai inspirate. Am decis pe loc să i-o îmbunătăţim. Am făcut-o însă discret, intervenind doar în replicile-cheie, cele care puteau răsturna acţiunea cât ai clipi. Am folosit tot limbajul porno aflat la modă. Am salvat, apoi am închis documentul. La prima repetiţie, actorii s-au prăbuşit de râs. A fost un succes. Piesa nu s-a mai jucat niciodată.”

Ce mă îngrijorează la Doru este că, în mai noua sa accepţiune, cele mai reprezentative întâmplări pentru umorul caţavencian “de interior” îi are ca protagoniști pe doi dintre redactorii pe care i-a dat afară cu mâna lui. Despre singurul om care şi-a dat demisia cu mult înainte de “fenomenul Kamikaze”, pe care îl chemase în noaptea aia ca să-l ajute să tipărească o imagine de 24 Mb, scanată de el la 3200 dpi (indexat), pe care vroia s-o scoată pe o imprimată de 256 Kb, văd că nu-şi mai aminteşte cum îl cheamă. Mă mir că a reţinut cum se numea programul de încriptare “spart” de el.

Aș avea multe de îndreptat, completat, tradus la cele declarate acolo dar o să mă rezum doar la citatul din titlu – “Azi stau pe capul nostru ANAF-ul şi DNA-ul”. Adevărul e că capul lor nu stau doar “instituţiile Puterii”, ci în primul rând stau CREDITORII. Și despre ăştia nu mai poate să zică Doru Buşcucă i-a trimis tot Băsescu!

P.S. De două zile se întâmplă ceva straniu. Ieri interviu cu Doru Buşcu în Jurnalul Naţional, azi atacuri virulente la Kamikaze și la Gâdea în emisiune și la Badea (la pachet cu lăudarea celor rămaşi la AC). Să fie oare de la apartamentul social dat de Primărie spre folosință lui Victor Ciutacu sau o fi trecut dom’ Profesor în pole-position la iminenta licitaţie pentru vânzarea mărcii Academia Caţavencu? Nu m-ar mira!

cucui.kamikazeonline.ro

Facebook Comments

20 Comments Adevărata identitate a domnului Numaiştiucine

  1. Kastravete

    in 1990 am donat statului roman 14 TIR-uri cu remorca de ajutoare intre care si 500 computere despre care nimeni, dar NIMENI nu pomeneste NIMIC nicaieri…si, de-a lungul anilor tot vizitind Romania, le-am recunoscut prin redactii, oriunde incepea sa se dezvolte Birocratia neocomunista…si, stau si ma intreb si astazi cit de mult RAU am putut face Romaniei si cetatenilor ei dindu-le, PRIMUL intre primii, AJUTOR material… cind era mai bine sa-mi vad de Exilul meu si sa fac Lobby antiromanesc…:)))

    Reply
  2. ElCucui

    @Ivan, scuze, merg pe mâna Florinei. Ce e rău în a critica puterea atunci când greșește? Iar CDR-ul, trebuie să recunoaștem, a avut multă marfă de tocat. Problema este că astăzi nu se critică puterea ci se instigă proștii la ieșit în stradă la Rivoluție. Este un chelăcăit continuu "Jos Băsescu!", fără argumente serioase – Băsesescu care, de fapt, nu ne lasă pe noi să facem evaziune fiscală și să dăm țepe la furnizori.

    Și pentru a fi și pe înțelesul celor cu IQ mai scăzut, dar cu forță de impact mai mare în cordoanele de jandarmi, foștii mei colegi au coborât mult ștacheta. Uitați-vă la comentarii și o să constatați că publicul s-a "reînprospătat".

    Încă o dată, Academia Cațavencu este astăzi ziarul PSD-ului. Deținut de un interpus. Nu am făcut o figură de stil.

    Reply
  3. ElCucui

    @para, aproape că uitasem și eu de contrele cu Leon. Le-am șters de comun acord, eu pentru că am considerat că-l luasem prea tare pe unul care nu era dintre cei mai vinovați, dar le învățase "ideologia" pe de rost. De ex. el nici nu știa că ai lui colegi scriau la greu sub pseudonime feminine pe la reviste porno dar apucase să pună și el placa aia cu "ne-a obligat Nacu să scoatem o revistă porno, de-aia l-am trădat".

    Reply
  4. tucu

    @Florina,

    Vorbeai de epoca Constantinescu.

    Cred ca marea gresala a jurnalismului romanesc este cantonarea in sfera citorva nume de notorietate a citorva functii sau a citorva pseudo vedete.Oricit de pasionanta ar fi viata lui Basescu,a lui Irinel,Pepe sau Boc , tot te plictisesti de ei. Dupa ce au fost tocati ani de zile este greu sa mai trezeasca pasiuni printre cititori.

    Primii 6 ani sub taica Iliescu au fost ani speciali deoarece toata cloaca,toti pungasii cu crevata,toti semidoctii si refulatii regimului comunist iesisera in fata. De la cele 200 de partide create in 90 , la Mudava,Cojocaru si nu mai stiu ce inghititori de flacari acei ani au oferit presei subiecte memorabile.

    Apoi lucrurile s au mai asezat.

    Presa nu a inteles acest lucru si ma uit si astazi ca nu exista articol sa nu aiba in el nume ca Boc Basescu sau Iliescu chit ca e vorba de muraturi sau de starea vremii.

    Chiar nu realizeaza nimeni ca activitatea celor multi si destepti este un rezervor de stiri delirante,amuzante,abuzante,incredibile si instructive mult mai mare si mai bun decit minunile Biancai Dragusin sau ale lui Emil Boc?

    Reply
  5. tucu

    Cred ca @ Ivan. Z are dreptate,

    S-a simtit clar evolutia de la revolta impotriva impostorilor revolutiei

    la lupta cu puterea .

    Vocea singulara care ridiculiza naravul s a integrat in corul ""demolatorilor"" puterii.

    De la caricaturizarea naravului AC a ajuns in lupta de transese cu dusmanul politic.

    Si a pierdut independenta devenind partizana.

    Ce i a adus aici ? Probabil ca lacomia,datoriile (de ori ce natura) ,orgoliul. Cine stie.

    Reply
  6. para

    Lăcomia este bună. Cel care lăcomeşte peste ceea ce este, ăla greşeşte şi, într-un final, cade, pentru că se ridică cei care merită banii ăia cu adevărat şi îi ocupă locul pe piaţă.

    "Greed is right. Greed works. Greed clarifies, cuts through, and captures, the essence of the evolutionary spirit. Greed, in all of its forms; greed for life, for money, for love, knowledge, has marked the upward surge of mankind" Gordon Gekko

    Reply
  7. Florina

    Ivan,

    tu spui că revolta profesionalizată i-a făcut să treacă în tabăra opozanţilor puterii, eu zic că lăcomia stă la baza lui gică contra. şi nu cred că au devenit deloc confuzi, ci chiar foarte bine orientaţi. unii dintre ei, evident.

    Reply
    1. Ivan Zubeldian

      @Florina: oul sau găina? Eu cred că a fost așa: pierderea direcției a catalizat lăcomia. Care era acolo dar era cât de cât cenzurată sau auto-cenzurată. Reducerea la lăcomie ca explicație, deși de impact, e nerezonabilă. Nu au basculat peste noapte de la curățenie la lăcomie. În grup. (Lăcomie în grup, așa se numește fapta lor) Ca să ajungi să dai interviuri în jurnalul fostului securist șef de la Crescent după ce ai fost în anii 90 un veritabil luptător împotriva acelorași securiști, trebuie că e o evoluție ceva mai complicată. Dacă ne interesează rațiunile evoluției, că asta era întrebare lui Tucu. Că mizeria de acum nu e deloc interesantă.

      Reply
      1. Ivan Zubeldian

        Acum am citit interviul. L-am abandonat după jumătate, e jenant. Mai ales felul în care omit din nou pe Ovidiu Nacu și Cațavencu, revista care i-a lansat înainte să pelce de la Nacu. Sau chestia asta de tot râsul, să-l pui pe intervievat să-și comenteze propriile afirmații din propriul editorial. Vai de capul tău, Dorule…

        Reply
  8. Florina

    Ivan,

    cred că te complici. odată, pentru că şi guvernarea Constantinescu a oferit suficiente motive de revoltă şi doi, pentru că mie îmi pare aiurea chestia asta, să criticăm puterea, la modul general. critică ce e de criticat, altfel ajungi să fii un gică contra de profesie şi adio credibilitate. ce rost are căutatul nodurilor în papură?

    lăcomia, aia e.

    Reply
    1. Ivan Zubeldian

      @Florina: Exact așa a fost, au ajuns gică de profesie și adio credibilitate. Mai bine să te lămurească domnul Cucui, că el știe mai bine.

      Reply
  9. para

    @tucu

    Au fost odată, într-o noapte la Madame, Leon cel Treaz şi cuCucui. Au spus multe, dar spre dimineaţă li s-a şters memoria.

    @cucui

    Şi, Rizea a rîs?

    Reply
  10. Florina

    dacă nu cumva felix e alint deja, că oricum e obişnuit Doruleţ cu asemenea apelative.

    în fine, program de reeducare a tinerilor, da, Fenomenul Ciripeşti, mai degrabă.

    Reply
  11. tucu

    Am fost un mare admirator al Academeiei Catavencu pina prin anii 98-99.

    Nu este vorba numai de subiecrte ci de stil, verva inventivitate,imaginatie ,

    Prin 2001-2002 deci in plina perioada Nastase am incetat sa mai citesc Catavencu -aveam inpresia ca intrase intr un manierism plictisitor.

    De atunci nu si a mai revenit.Pentru mine evident si sunt constient ca in aceste aprecieri este un grad enorm de subiectivitate.

    Poate cineva sa povesteasca ce s a intimplat?

    Fara nici un resentiment.

    Ar fi interesant deoarece Academia Catavencu cea ce a acoperit periada de glorie Iliesciana a fost un produs de exceptie.

    Reply
    1. Ivan Zubeldian

      @tucu: Am să risc eu să condensez o explicație de mai multe zile în câteva rânduri: Cațavencu a fost revoltă. Cu umor, dar revoltă împotriva comuniștilor și securiștilor strânși în jurul lui Iliescu. Momentul de mare confuzie care nu a fost depășit niciodată a fost în 96, când a căștigat Constantinescu. Rămăseseră fără obiectul revoltei și au ales cea mai proastă soluție: revoltați de profesie, oricine ar fi la putere. De aici a început căderea, au devenit confuzi chiar dacă și-au păstrat, pe spații mici, umorul. Confuzia a contagiat viziunea de business: dacă dușmanul nu mai e doar unul ci, Puterea, în general, asta poate să fie o sursă de bani. Tot timpul Puterea are dușmani dispuși să plătească, tot timpul Puterea se ferește să plătească presa. Așa au apărut investitorii care aveau să ducă Academia în ograda PSD-ului (pentru că acolo sunt acum, nu știu dacă realizați asta). Banii mulți care au însoțit acest proces au ajuns să provoace o ruptură ireversibilă între cei care scriau de fapt Academia (echipa de la Kamikaze) și seniorii bogați care doar făceau pe șefii. Kamikazii au plecat și ce a rămas acolo se vede cu ochiul liber.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *