Euro-rang fără pedigri

Luni seara, imediat după încheierea convorbirilor de urgență Sarkozy-Merkel, la Paris, agenția de rating Standard & Poor a anunțat, într-un comunicat tranșant, că pune în supraveghere de credit negativă („negative credit watch”) toată zona euro.O asemenea decizie premerge, de regulă, coborîrea rating-ului de țară care antrenează, mai departe, coborîrea ratingului băncilor și al altor instituții de credit. Acest gen de depreciere a încrederii se soldează cu scumpirea imediată a banilor. Finanțarea datoriilor în statele zonei euro va deveni mult mai dificilă, poate chiar imposibilă. Riscul unui credit crunch crește cu viteza unui tren care gonește spre victima legată de șine.

Decizia finală a S&P va veni, cu siguranță, după ce rezultatele summit-ului de joi și vineri de la Bruxelles vor fi făcute publice. De altfel, e de crezut că anunțul de punere sub supraveghere negativă a fost conceput ca avertisment: piețele nu vor suporta încă un summit urmat de măsuri neconcludente. Planul anunțat după întîlnirea franco-germană de la Paris e exact asta iar perspectiva ca acest nou compromis vag să fie transferat în documentele finale ale summit-ului de la Bruxelles e o posibilitate logică și neliniștitoare.

Președintele Sarkozy și Cancelarul Merkel au anunțat un plan care prevede, în principal:

– stabilirea unor norme obligatorii de disciplină fiscală, inserarea baremului de 3% deficit bugetar în Constituțiile naționale,

– sancționarea statelor care încalcă acest prag, dacă propunerea de sancțiune e votată de 2/3 din statele membre ale zonei euro,

– modificarea Tratatului European în așa fel încît cele 17 state membre ale zonei euro să se comaseze într-o zonă compatibilă fiscal,

– lansarea unei formule de consultări pentru identificarea mecanismelor de creștere economică.

Însumînd, toate lucrurile previzibile pentru terapia pe termen lung și nici un instrument de intervenție imediată. Cu alte cuvinte, compromisul franco-german e doar compromisul franco-german. Un armistițiu fără urmări, în care problemele de perspectivă generală o iau înaintea situației de facto. Austeritaea dogmatică propovăduită de Germania rămîne singură pe afiș. Germania continuă să susțină că valuri succesive de austeritate vor fi de ajuns pentru a rezolva criza. Lucurile stau cu atît mai rău cu cît, după summit-ul de la Paris, Germania pare să creadă cu adevărat ce spune. Concluzia esențială a momentului Paris și, poate, a episodului viitor de la Bruxelles e că, pur și simplu, elita politică europeană a devenit parte a problemei.

Axa franco-germană și, în genere, sistemul politic unional s-au blocat într-o atitudine comună care generează o lecție unică. După doi ani și 17 summit-uri, propunerea conjugată europeană e una și aceași: legalizarea austerității. Acum, după șocul creat de S&P, s-ar putea să vină și a doua inițiativă: criminalizarea piețelor. E ușor de crezut că reacția S&P și amenințarea cu coborîrea în masă a ratingului eurozonei vor fi privite la Berlin, Paris și Bruxelles ca ultimă confirmare a ostilității piețelor. Războiul deschis al aparatelor de stat europene cu piețele e aproape asigurat. Însă resentimentul e un profestor rău și un sfătuitor financiar și mai rău. Înainte de toate, europenii revoltați și-ar putea aminti că S&P a coborît ratingul Statelor Unite, după ce a avertizat că la asta va duce indecizia asupra plafonului oficial de îndatorare a statului american. Așadar, downgrading-ul nu e o specialitate rezervată Europei ci, în genere, statelor care intră în pană de idei și în blocaj de autoadministrare. Oricît ar fi de greu de admis, reducerea ratingului american și posibila reducere a ratingului european nu sînt, de fapt, sancțiuni și, cu atît mai puțin, sancțiuni nemeritate. Fostele glorii își pierd rangul printr-o operațiune care nu face decît să constate. Decizia de downgrading aduce, în special economiile europene, la dimensiunile reale, fără să mai ia în seamă pedigriul.

Ce a observat, în definitiv, și ce a avut de comunicat S&P statelor zonei euro?

În primul rînd că sînt parte a aceluiași sistem monetar – ceea ce se știa – și, mai precis, că sînt părți coautoare ale unui risc de sistem ajuns la proporții intolerabile. În această situație, era de așteptat ca nucleul franco-german să dovedească realism economic și viziune politică, tratînd energic și precis defecțiunea de sistem. N-a fost cazul. Comunicatul S&P se adresează, printre rînduri, duetului Merkel – Sarkozy: „ne-am săturat să vă vedem la tv, sînteți aceiași, nu aveți putere de inițiativă și ați ajuns un cuplu perfect armonizat la cel mai banal numitor comun”. Obsesia austerității nu mai poate masca lipsa de măsuri economice pozitive. Liderii europeni rămîn orbi la problema creșterii, la stimuli și la regenerare.

Europa are nevoie de un impuls generator iar această rupere de conformismul negativ al austerității nu poate veni decît din dezrobirea sistemului economic privat, unica rezervă potențială de energie, într-o lume amorțită de colectivism, subvenții și regularizare. Asta ar însemna un regim fiscal încurajator pentru economia privată, restrîngerea cheltuielilor și a aparatului de stat, reducerea sau eliminarea reglementărilor și a birocrației. În fond, Europa nu mai poate înainta pe drumul care a dus-o la marginea abisului. Industriile protejate, piața muncii sindicalizată, sistemul de asistență socială ramificat fără limită, au lucrat îndeajuns și și-au prezentat bilanțul. Europa nu poate reveni la o formă istorică dinamică decît ca urmare a unui șoc eliberator care pune în mișcare interesul și activitatea privată a europenilor. E exact ce lipsește, ce nu se vede și nu se va vedea în măsurile intonate periodic de liderii europeni.

Programul anunțat la Paris va fi, probabil, îmbogățit sau, mai degrabă, ornat, joi și vineri, la Bruxelles. Însă atît cît e, acest program e, oricum, lipsit de credibilitate. Tot ce ține de experiența UE trimite la întrebarea: cine va impune cu adevărat disciplina fiscală în 17? Propunerea inițială germană care favoriza hotărîri al Curții Europene de Justiție a fost, deja, substituită la insistența Franței, cu un mecansim de vot (2/3 din statele membre ale zonei euro). Jocul complex de alianțe ad-hoc va face pulbere orice pretenție de seriozitate. În plus, e greu de crezut că aceast nou Pact poate fi păzit de Franța și Germania, primele două țări care au încălcat vechiul Pact de Stablitate al zonei euro.

Propunerea de schimbare a Tratatului, susținută ferm de Germania, a supraviețuit negocierilor cu Franța dar complică încă mai mult situația. În teorie, Tratatul, în noua sa formulă, va rămîne deschis tutror celor 27 de state membre dar – aici vine partea esențială – pînă una alta, cele 17 state membre ale zonei euro decolează. Nu e clar spre ce dar asta înseamnă, oricum, că statele din afara zonei euro rămîn și mai în afară, libere să fie atinse de decizii ale zonei euro pe care nu le pot influența.

TRU

Facebook Comments

6 Comments Euro-rang fără pedigri

  1. noname

    Intr-adevar speculatiile de tip subprime sunt sublime in manualele de economie… atat ca lipsesc cu desavarsire din acestea!!!!!

    Relatiile dintre FED si bursele americane sunt de alt tip decat cele din restul lumii! Inclin sa cred ca actuala criza nu este similara celei de acum 80 de ani.

    Milton Friedman are desigur dreptate despre Marea Depresiune dar numai atunci cand se refera la SUA!

    Cred ca zecile de mii de imobile parasite in diverse stadii (atat de locatari cat si de investitori) ca si "autostrada China-Europa" ridica cu totul alte intrebari la ora actuala!

    Cred ca nu se vede padurea pt ca ne-am obisnuit sa fie copacii acolo!

    Reply
  2. Mih

    @noname

    O lectura interesanta si necesara:

    "Miturile vechi nu pier niciodată; ele își fac în mod continuu apariția în lucrări economice și de științe politice. Cu mici excepții, în aceste lucrări, veți găsi mereu ceea ce ar putea fi cel mai mare mit al secolului 20: Capitalismul și economia bazată pe piața liberă au fost vinovate pentru Marea Depresiune și doar intervenția guvernamentală a făcut posibilă revigorarea economică a Americii.
    http://ecol.ro/content/mari-mituri-ale-marii-depr

    Reply
  3. noname

    Intai de toate imi exprim stima maxima pentru activitatea d-lui TRU… de pana la acest articol!

    Cu tot respectul, desi disertatia a pornit bine a continuat nebine pentru ca:

    1)Nu cred ca este corect sa fie amestecte doua planuri conectate dar total diferite: activitatea statului finantata prin buget de catre contribuabili si guvernata de reglementari stricte pe de o parte si activitatea actorilor privati (mai mult sau mai putin contribuabili!)care este cea real creatoare de plusvaloare dar care are legile ei proprii (in cazul economiei negre chiar legi diferite de cele adoptate de parlamente!) Este adevarat ca statele dispun de parghii fiscale si nefiscale de calibrare a economiei dar aceste parghii au forta unor betisoare de chibrit in contextul crizei actuale care este-intr-adevar- fara precedent! Este o criza "financiar-speculativa"(…) generata de goana permanenta dupa profitul ce trebuie etalat actionarilor cu orice pret, chiar cu pretul renuntarii la activitatea economica!

    2)Dereglementarea a fost politica pe care entitati de genul Lehman Brothers au promovat-o cu isterie pana cand au dat cu nasul de praful din subsolul tezaurelor dar – culmea- autorii au fost premiati de stat (cu sau fara stiinta)cu petreceri si bonusuri de … faliment din contributiile unor amarasteni nevinovati!!!!

    3)Cred ca o solutie salutara miraculoasa nu poate fi scoasa din palarie de cei doi capi ai UE asa cum nu a fost scoasa nici de dl Hussein Barrack Obama si nici nu vad de ce s-ar simti datori doi politicieni sa repare ireparabilul generat de CRIZA DE SISTEM a modelului economic capitalist asa cum este cunoscut!

    Poate ca ar trebui sa ne indreptam privirile, intrebarile si sperantele catre alte modele de functionare… functionale (poate post-capitaliste) pentru salvarea satului global!!!

    Reply
  4. tucu

    Intrebarea este -exista vr o masura care poate salva EURO ?

    Se vornbeste de datorii uriase care, zic eu, nu pot fi platite decit daca zona EUR cunoaste o crestere economica extraordinara si in acelasi timp mentine cheltuielile la un nivel redus.

    Chestia cu cheltuielile hai sa zicem ca poate fi facuta. Ce facem insa cu cresterea economica?

    Orice solutie ar gasi vedetele Europei (era sa scriu Stan si Bran) ea reprezinta o solutie reala sau o alta aspirina administrata unui cancer.

    Si o ultima intrebare.

    Daca exista o solutie , daca se asteapta ca cei doi sa vina cu o solutie, de ce nu au facut o pina acum si au asteptat ca situatia sa se degradeze ?

    Care o fi de fapt realitatea?

    Reply
  5. @@@

    Ei, acu-i acu`! Sa vedem citi firfirici face "clasa politica" bastinoasa aflata "momental" la "butoane".

    Prima luare de pozitie, intrucat autorele e membru al ei (oarecum "auxiliar", dreptu-i) e putin incurajatoare.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *