Cum s-a pierdut razboiul politic pe justitie

Ce înseamnă lupta anticorupție? O luptă promovată de politicieni, dusă de justiție și căreia îi cad victime alți politicieni. Oamenii nu au încredere în politicieni și justiție. De ce ar avea încredere într-o luptă pe care o duc politicienii și în care e implicată justiția?

S-a creat impresia că justiție înseamnă doar DNA și condamnările cîtorva politicieni și moguli de presă. În acest timp, milioane de români aveau de a face cu sistemul de justiție, și nu în cel mai plăcut mod. Pentru aceștia, lupta anticorupție, percepută ca luptă politică, era irelevantă sau chiar enervantă. Era normal ca poporul să se întrebe de ce e atît de importantă și se insistă atît de mult, obsesiv chiar, pe condamnarea unor politicieni care, întîmplător, fac parte din gruparea politică adversă. Iar în condițiile în care oricum justiția stă prost la percepția publică, justițiarii înșiși au săpat la temelia credibilității ei, acuzînd oameni din justiție. În momentul în care agreem doar anumite personaje din sistemul de justiție și acuzăm de corupție sau incompetență pe restul oamenilor din justiție, cei neagreați, nația începe să simtă că ceva e putred în Danemarca. Dacă justiția e independentă, de ce numai oamenii din justiție  agreați de o anumită grupare politică sînt considerați acceptabili? Și cum au contribuit politicienii, societatea civilă și jurnalștii la credibilizarea justiției cînd ambele tabere au acuzat procurori și judecători, au pus în discuție dosare și sentințe? Fiecare tabără a acuzat-o pe cealaltă de controlul justiției. Poporul a ascultat atent și și-a notat: ”Să nu uit, justiția este controlată. O zic toți, și ăia, și ăilalți. Aici sînt toți de acord între ei, deci trebuie să fie adevărat.” Apoi o grupare, ”Cei Buni”, a venit la popor și-a zis: ”Popor, votează-mă! Uite, ”Cei Răi” sînt chiar răi, așa cum spuneam noi. Dacă nu ne crezi, uite ce zice Justiția! Zice alb pe negru, cu condamnări și sentințe, că dușmanii noștri sînt așa cum am zis noi că sînt, răi.” Poporul, auzind ”negru pe alb” își aduse aminte de carnețel. Îl scoase din buzunarul de la spate și citii: ….justiția este controlată…da… O zic toți,… așa… sînt toți de acord…așa…bla bla….trebuie să fie adevărat…. Nene culegător de voturi, cu tot respectul, ăla minim, pe care ți-l port, dumneata acum vii la mine să-mi spui să am încredere în justiție? Cînd eu nu am încredere în justiția și instituțiile statului cu care mă lovesc zi de zi și, mai mult, colac peste pupăză, voi, toți politicienii și liderii de opinie și societatea civilă și jurnaliștii, ziceți că justiția e coruptă și controlată. Ieri mi-ai zis că-i controlată, azi îmi zice că să am încredere, mîine îmi spui iar că e controlată. A….trebuie să am încredere în justiție în funcție de oamenii care o conduc…cînd o conduc cei agreați de voi e bună, cînd o conduc alții nu e bună. Auzi, eu n-am timp și chef de d-astea, n-am timp să fac pe monitorul resurselor umane din justiție, că am muncă și familie și o groază de probleme și nici n-am încredere în politicienii sau oamenii lor care îmi spun cînd să am încredere și cînd să nu am în justiție. Eu știu una și bună:  justiția nu e de încredere.”

O grupare politică, aceea care a promovat lupta anticorupție, a așteptat recunoștință populară și răsplată electorală pentru această luptă. Cum poți, ca politician, să-ți arogi meritele luptei anticorupție și, în același timp, să clamezi independența justiției? ”Uite, noi vrem condamnări, uite, justiția e independentă, adversarii noștri politici sînt condamnați.” E ca și cum ai declara că victima a murit de inimă și ai cere bani pentru asasinarea ei. Păi dacă a murit de inimă, atunci de ce să-ți mulțumesc ție, iar dacă zici că tu ai omorît-o și meriți răsplată, de ce mai susții că a murit de inimă? Veți spune: ”Stai, domne, că nu e așa. De fapt, gruparea politică ”Cei Buni” a lăsat justiția independentă, și astfel justiția a băgat în pușcărie gruparea politică ”Cei Răi”, iar gruparea politică ”Cei Buni” are dreptul să ceară recunoștință și voturi.” Noi știm că între fapta incriminată și condamnare sînt cîțiva ani distanță și un politician care a furat azi, cînd era la putere, va fi condamnat peste patru-cinci ani, cînd va fi în opoziție. Însă oamenii, poporul distrat, știe atît: Verde duce războiul anticorupție, Roșu, dușmanul lui Verde, este victima războiului anticorupție. Războiul e dus de justiție, în care noi, poporul, nu avem încredere, fiindcă avem de-a face cu ea și se comportă la fel ca celelalte autorități ale statului, ba poate chiar mai rău: același amestec de arbitrariu, aroganță, birocrație, nepăsare.

Ceea ce ar fi trebuit să fie o dezbatere națională pe întreg sistemul de justiție, pe principii și reguli, s-a transformat într-o bătaie între peluze pe cîteva dosare de lideri politici și moguli de presă. Au circulat acuzații, stenograme, rechizitorii, înregistrări, zvonuri, breaking news-uri, imagini live și întreaga ”reformă a justiției” s-a transformat în chibițat dosare penale de ”pești mari”.  Material suculent pentru presa tabloidă, însă irelevant. S-a creat impresia că singura miză e condamnarea sau achitarea unor lideri politici. Nu reforma și modernizarea sistemului de justiție, nu relația justiție-cetățean, nu principiile și procedurile. Pentru orice om este inevitabilă întrebarea: Dar dacă condamnarea/achitarea unor lideri politici a fost singura miză pentru taberele implicate?

În 2004 Năstase a plătit pentru aroganță, nu pentru corupție. A pierdut fiindcă avea o atitudine de suficiență intelectuală, financiară, artistică și alimentară. Iar Băsescu era Robin Hood-ul care răzbuna toate frustrările, umilințele și neputințele populare împotriva ciocoiului. În momentul în care s-a ajuns la termopane, bibiluri din China și căciulițe electorale, mitul lui Năstase a căzut și năduful popular, gata satisfăcut prin înfrîngerea electorală din 2004, a dispărut și el și a lăsat loc indiferenței sau chiar simpatiei. Oamenii nu-l voiau la pușcărie nici măcar pentru miliardul din Elveția, darămite pentru termopane, termopane. Oamenii voiau să-i dea cineva un dos de labă peste fața aia de cur arogant de bebeluș cu năsucul ăla de Morcoveață și privirea aia de Cruela. Și-a primit dosul de labă regulamentar de la un marinar hăhăit, un pic adus de spate, care ne privește șmechereșe și complice. și gata, poporul a fost mulțumit. Și apropo de Cruela, ce poate fi mai pretențios și aristocratic și arogant decît vînătoarea? Doar reproducerile după niște reproduceri celebre și unul dintre cele 74 de milioane de busturi rare ale lui Buddha.

”Anticorupția justițiară” a fost o stare de spirit popular-electorală în anii 2004-2005, ajutată de aroganța și suficiența pesediștilor și de stilul cald-dezinvolt-golănesc al lui Băsescu. Care, fie vorba între noi, nu are profil de justițiar. E genul mai relativ, mai balcanic, care bea, plînge și iartă. Lupta anticorupție, politic și electoral vorbind, s-a fîsîit demult.

Alegerile din 2012 au arătat că electoratului îi este indiferentă lupta anticorupție, în cel mai bun caz sau că o detestă, în cel mai rău caz. Ne-am obișnuit să ne indignăm că poporul a votat penali și mafioți la alegerile din 2012. Dar dacă poporul a votat martiri politici? Dacă poporul nu a avut încredere în acuzațiile ”dreptei” și în deciziile justiției? ”Dreapta” i-a acuzat pe pesediști/peneliști/useliști că sînt corupți, apoi, cînd unii dintre ei au fost condamnați, a arătat cu degetul: ”Vezi, popor, ți-am zis că sînt corupți, ni s-a dat dreptate, s-au confirmat acuzațiile noastrte”. La care poporul a răspuns: ”Mersi, dar impresia mea, ca popor prost la cap ce sînt, e că v-ați dat dreptate singuri, băgîndu-i p-ăștia în pușcărie. I-ați condamnat doar ca să vă confirmați propriiile acuzații și să vă votăm. I-ați băgat în pușcărie ca să ne arătați nouă că sînt corupți și să vă votăm pe voi. Ba mai mult, ne cereți să vă votăm tocmai fiindcă i-ați băgat în pușcărie, fiindcă sînteți capabili pe justiție. Hai sictir! 60% pe USL!”

În lupta electorală pe tema justiției ”dreapta” a pierdut fără drept de apel (no pun intended). Nucleul dur al votanților care voiau pesediști în pușcărie a jubilat, însă marea masă electorală a rămas indiferentă sau chiar a considerat lupta anticorupție o luptă politică. Din punctul ăsta de vedere, PSD și PNL și-au impus narativul. Ajutați fiind și de ”ai noștri”, care au urlat atît de tare ”vrem condamnări!” și care s-au concentrat atît de mult pe condamnările de lideri politici încît n-au făcut decît să confirme narativul PSD și PNL. Insistența pe DNA, dosarele de politicieni, pe perpetuarea la conducere în justiție, dincolo de limitele mandatelor, a anumitor persoane, au decredibilizat în ochii alegătorilor lupta anticorupție. Care din start era sortită decredibilizării, în condițiile în care era o luptă promovată politic.

Ce a rămas în urma luptei anticorupție și a reformei justiției? Cred oamenii mai mult în justiție acum? O consideră independentă și imparțială? O cred oamenii capabilă să apere legea, regulile, să intervină în conflictele dintre indivizi și să facă dreptate? Nu. Avem la activ cîțiva lideri politici și moguli de presă în pușcărie, un război între două grupări politice și din sistemul de justiție. Și cam atît.

Ce rămîne de făcut? Societatea civilă să rămînă pe baricade și să lupte pentru independența justiției. Fără speranțe sau implicații politice și electorale. Fără legături politice. Fără goana după condamnări și lungi discuții aplicate, pe dosare de politicieni. Fără mesianisme cu nume și prenume, fără împărțirea oamenilor din sistemul de justiție între ”ai noștri” și ”ai lor”, între buni și răi, fără împărțirea hotărîrilor justiției între corecte și incorecte. Se va întîmpla asta? Nu. Categoric nu. Vom asista în continuare la o luptă între grupări gata să atace și să acuze justiția atunci cînd simt că pierd. E suficient ca un complet de judecată să dea o condamnare sau achitare sau eliberare din arest sau un procuror să fie propus într-o funcție ca tabăra care se simte nedreptățită să sară și să calce în picioare reputația respectivilor judecători sau procurori și odată cu ea, credibilitatea justiției. Pînă să înțeleagă poporul cum e cu justiția, ar trebui să înțeleagă domnii din cele două tabere cum e cu justiția.

Lipsită de idei, de substanță politică, ”dreapta” s-a agățat de justiție și a crezut că inamicii se înving în justiție și alegerile se cîștigă la fel și că justiția ține loc de doctrină politică, de economie și nivel de trai. Singura idee a ”dreptei”, în afară de lupta anticorupție, au fost măsurile de austeriate din 2010. Însă în spatele lor nu a stat o idee politică, ci doar o disperare contabilă. În loc să transforme măsurile de austeritate într-un început de luptă pentru distrugerea statului social și înlocuirea sa cu statul minimal, în loc să taie, împreună cu banii bugetarilor, și atribuțiile statului, ”dreapta” s-a mulțumit să taie doar salarii, și aia a făcut-o cu greu și cu grijă să nu-și lovească propriii oameni. Iar ceea ce se anunța ca un debut al statului minimal s-a dovedit a fi doar o decizie de contabil disperat că nu mai are bani. ”Dreapta” trebuie să-și accepte înfrîngerea categorică și totală și să se apuce de politică pe bune. Nu i-ar strica și niște principii și idei politice în care chiar să creadă.

PS. Ponta și Antonescu joacă tare fiindcă știu că percepția publică e de partea lor.

PS2. În ceea ce mă privește, atacurile la Kovesi din primăvara anului ăstuia (începînd cu 2 aprilie) mi-au aprins beculețul și m-au făcut să fiu atent la fenomen. Precizez că înainte de 2, 3 și 4 aprilie, cînd Kovesi a fost atacată din trei țevi de tun grele, de mare calibru, nu a existat absolut niciun reproș la adresa ei din partea Grupării ”Cei Buni.” Absolut niciunul. Brusc, începînd cu 2 aprilie au apărut atacuri extrem de virulente de la liderii cu autoritate ai Grupării ”Cei Buni.” Așa că am decis să-mi las proverbiala naivitate la garderobă și să intru cu bocancii în sufrageria Îngerilor.

Facebook Comments

14 Comments Cum s-a pierdut razboiul politic pe justitie

  1. BogdanL

    Vorbim aici despre justiție referindu-ne la acea activitate a statului în care se judecă pricinile civile sau penale și se aplică pedepsele prevăzute de lege. Ce ne facem dacă legislația din România este prost construită (de la legea fundamentală până la ultimele norme de aplicare), dacă normele sociale sunt suprareglementate și stufoase, iar sistemul de legi și norme este contradictoriu și face de multe ori imposibil un act al justiției previzibil? Nu vorbesc aici strict despre dreptul penal, ci despre mult mai importantul drept civil.

    Ce reprezintă în acest context independența actului de justiție? Libertatea neîngrădită de a lua o decizie arbitrară?

    Reply
  2. Bleen

    Justiția nu poate funcționa pe valuri de entuziasm popular. Trebuie să funcționeze ani de zile, zilnic, iar valurile de entuziasm popular țin foarte puțin,

    Am sperat că după primele condamnări, lupta va primi confirmarea justeții. Dar era prea tîrziu și prea puțin. N-am luat în considerare percepția populară despre justiție (și toate instituțiile statului) și față de politicieni.

    Da, campania publică a PSD/PNL, a marilor trusturi de presă, a liderilor de opinie arondați acestora a avut o contribuție extrem de mare la această percepție despre lupta anticorupție. Însă această campanie s-a pliat pe lipsa de încredere a cetățeanului în politicieni, justiție și stat și pe stîngăciile și lipsa de măsură a ”dreptei” și justițiarilor.

    Cînd vrei să lupți pentru corectitudinea arbitrajului și respectarea regulilor nu te duci la peluză să urli și să arunci cu brichete în arbitrii care nu-ți plac.

    Reply
  3. gone fishing

    Poate ca din razboiul acesta a iesit invingatoare exact cine trebuia: justitia. Mai bine organizata, mai eficienta, si cu rezultate vizibile. „Perceptia” de care vorbesti face parte din tactica de manipulare, nimeni nu cred ca-si imagineaza ca un procuror isi risca intreaga cariera fabricand dosare sau ca un judecator poate condamna pe cineva la inchisoare fara probe. Nu in Romania, tara membra UE si NATO.

    Reply
    1. Bleen

      Ce spui tu face parte din încrederea în justiție.

      Păi tocmai asta ziceam, că oamenii care au avut de a face cu justiția nu sînt atît de entuziasmați de justiție, fie că vorbim de România, țară membră UE și NATO.

      Pe de altă parte, dacă niciun judecător nu poate condamna fără probe și niciun procuror nu-și poate risca cariera fabricînd dosare, măcar tabăra justițiarilor și celor presupuși responsabili ar trebui să se abțină de la acuzat procurori și judecători.

      Reply
      1. gone fishing

        Acolo se lucreaza intens, la subminarea increderii in justitie si institutiile justitiei. Ma bucur ca suntem de acord. Oamenii care nu sunt entuziasmati nu sunt nici foarte informati despre cum functioneaza justitia. Eu sincer ma asteptam la un alt articol pentru ziua de azi. Indraznesc sa sugerez subiectul, poate pentru un alt editorial: organizarea DNA si institutiile esentiale in lupta anti-coruptie- structuri de filaj si de investigatori sub acoperire si servicii speciale de investigatii financiare si recuperare de creante. Cum functioneaza institutiile acestea in alte tari, costurile coruptiei: http://www.monica-macovei.ro/blog/2013/10/01/dezbatere-publica-privind-costurile-coruptiei-in-achizitii-publice/ , si de ce exista o legatura directa intre nivelul coruptiei si starea economiei unei tari.

        Reply
        1. SimonaM

          Mie mi-ar plăcea o dezbatere pe tema ”Cât pierdem din cauza . neîncrederii în justiție”.
          Numai că pe asta nu se înghesuie nimeni s-o facă. Nu-s interese.

          Reply
            1. SimonaM

              În bani.
              Spre exemplu, în administrativ. Sau procese comerciale. Sau contestarea unor amenzi aberante (varianta ”plătești mai întâi amenda, după care o contești și pierzi 3 ani prin tribunale ca să nu rezolvi nimic). Sau blocarea unor conturi din cauza unor erori ale fiscului. Sau… altele. Cum oamenii preferă de multe ori să șpăguiască doar ca să nu ajungă la tribunal. Unde se știe că procesele durează cât veacul și rezultatul e incert.

              M-am gândit că dacă tot e lumea dispusă la cuantificări și se țin conferințe, măcar să socotească tot.

      2. Yeba

        Tabăra justițiarilor nu acuză excesul de condamnări și de dosare, ci lipsa lor. Or, asta se potrivește cu realitatea, fiindcă, rescriind fraza ta, orice judecător poate achita în ciuda probelor și orice procuror poate subția un dosar până la a-l aneantiza etc.

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *