Posts Tagged → procurori

In contra directiei de astazi in sustinerea justitiei romane pe FB

Dezmățul economic la care s-a ajuns își are rădăcinile în ziua de 24 decembrie 1989 când Ilici a semnat decretul prin care Securitatea se desființa și personalul se integra în Armată.

Atunci s-au făcut „pierduți” mulți cunoscători ai firelor economiei și a început jaful, evident, continuat prin felul în care au fost concepute legile de către FSN. Unele chestii erau atât de izbitoare încât îmi săreau mie în ochi citind vreun rezumat în vreun ziar.

Mii, milioane de formulări care nu prevedeau pedeapsă în caz de încălcare. Cu care s-au dat tunurile. Și apoi s-a cumpărat presa și s-a format caracatița politică, aia care poa să treacă prin parlament o scutire vamală valabilă 1 zi.

Ideea confiscării extinse exprimată de MM în primul mandat Băse, cu referire la cazul Patriciu (oricum, averile nu-s toate ale cui pare că sunt) a generat oroare, MM a fost insultată oribil în practic toată presa etc.

Mihaela Luncan trebuie că e mult mai tânără dacă se enervează că politicienii sunt luați pentru fleacuri. La data când și-au făcut marile averi nu încălcau practic nici o lege și oricum faptele sunt prescrise.

Să nu uităm să menționăm că categoria profesională cea mai infiltrată cu securiști a fost cea a judecătorilor. Și foarte, foarte coruptă. Nu știu pe acte, dar dacă ar fi luat foc și acum, și în 89 vilele din celebrele stațiuni de vacanță unde dădea voie Partidul să ai a doua casă, mult mai multe urlete de judecători decât de doctori s-ar fi auzit pe la Cheia, pe la Bușteni sau pe la Rânca.

ȘI ȘTIA TOATĂ LUMEA, de-aia s-au și defecat pe ea de justiție de sus până jos, de la Bombo la satele alea întregi de handicapați și la medicii care le-au dat certificate.

Iar mulți, foarte mulți, și-au adus copiii tot în magistratură. La procurori s-a mai luptat MM să mai schimbe câte ceva, la judecători nu s-a putut.

Și în situația asta, „noi”, care vorbim pe-aici, ce facem?! Ne uităm cu entuziasm de microbiști că la Maradona n-a fost henț ci Mâna lui Dumnezeu, că LCK încalcă ea însăși spectaculos diverse, dar baremi arată voință și încearcă să mai plivească din nenorociți.

Sperăm că lupta asta despletită duce la victorie, chiar dacă până și Andreea Pora a făcut un pas spre luciditate când i-a atras LCK atenția să pondereze nuanța de amazoană despletită. Deși n-a făcut recurs în anulare la Dragnea, unde a fost ceva cu adevărat extraordinar, cum a făcut la Rarinca, dovedind că e și ea sub vremi. Și cu slăbiciuni omenești vizibile.

Zicem că Bica trebuie trimisă să taie stuf, nu să stea la plajă, deși MOMENTAN are toate drepturile civile (mvai, Stoica Ionel nu zice așa ceva, doar preia periodic articole picante adresându-se unui public care să se revolte pavlovian).

Părerea mea este că n-ar trebui deloc susținută atmosfera asta de justiție populară. Adaugă periculos la impresia de circ.

Presiunea și eforturile jurnaliștilor lucizi, cinstiți și de necancan ar trebui să fie în direcția JUDECĂTORILOR și în direcția procurorilor să vină cu chestii relevante. Dacă pot săpa dincolo de stilourile Mont Blanc și de foloasele electorale, bine, dacă nu, nu, să nu cadă în derizoriu.

Așa cum se vede acum, la MI nu va fi decât o răfuială între găști, fiindcă lipsesc schimbările alea anterioare, mici, permanente și discrete, acumularea cantitativă cum ar veni, cum lipsesc în toată societatea. Plus că, în caz de bună-credință inteligentă, o strategie minimă îți impune să nu deschizi atât de multe fronturi deodată.

My 2c.

bica-alina

 (Foto: stirilekanald.ro)

Cum s-a pierdut razboiul politic pe justitie

Ce înseamnă lupta anticorupție? O luptă promovată de politicieni, dusă de justiție și căreia îi cad victime alți politicieni. Oamenii nu au încredere în politicieni și justiție. De ce ar avea încredere într-o luptă pe care o duc politicienii și în care e implicată justiția?

S-a creat impresia că justiție înseamnă doar DNA și condamnările cîtorva politicieni și moguli de presă. În acest timp, milioane de români aveau de a face cu sistemul de justiție, și nu în cel mai plăcut mod. Pentru aceștia, lupta anticorupție, percepută ca luptă politică, era irelevantă sau chiar enervantă. Era normal ca poporul să se întrebe de ce e atît de importantă și se insistă atît de mult, obsesiv chiar, pe condamnarea unor politicieni care, întîmplător, fac parte din gruparea politică adversă. Iar în condițiile în care oricum justiția stă prost la percepția publică, justițiarii înșiși au săpat la temelia credibilității ei, acuzînd oameni din justiție. În momentul în care agreem doar anumite personaje din sistemul de justiție și acuzăm de corupție sau incompetență pe restul oamenilor din justiție, cei neagreați, nația începe să simtă că ceva e putred în Danemarca. Dacă justiția e independentă, de ce numai oamenii din justiție  agreați de o anumită grupare politică sînt considerați acceptabili? Și cum au contribuit politicienii, societatea civilă și jurnalștii la credibilizarea justiției cînd ambele tabere au acuzat procurori și judecători, au pus în discuție dosare și sentințe? Fiecare tabără a acuzat-o pe cealaltă de controlul justiției. Poporul a ascultat atent și și-a notat: ”Să nu uit, justiția este controlată. O zic toți, și ăia, și ăilalți. Aici sînt toți de acord între ei, deci trebuie să fie adevărat.” Apoi o grupare, ”Cei Buni”, a venit la popor și-a zis: ”Popor, votează-mă! Uite, ”Cei Răi” sînt chiar răi, așa cum spuneam noi. Dacă nu ne crezi, uite ce zice Justiția! Zice alb pe negru, cu condamnări și sentințe, că dușmanii noștri sînt așa cum am zis noi că sînt, răi.” Poporul, auzind ”negru pe alb” își aduse aminte de carnețel. Îl scoase din buzunarul de la spate și citii: ….justiția este controlată…da… O zic toți,… așa… sînt toți de acord…așa…bla bla….trebuie să fie adevărat…. Nene culegător de voturi, cu tot respectul, ăla minim, pe care ți-l port, dumneata acum vii la mine să-mi spui să am încredere în justiție? Cînd eu nu am încredere în justiția și instituțiile statului cu care mă lovesc zi de zi și, mai mult, colac peste pupăză, voi, toți politicienii și liderii de opinie și societatea civilă și jurnaliștii, ziceți că justiția e coruptă și controlată. Ieri mi-ai zis că-i controlată, azi îmi zice că să am încredere, mîine îmi spui iar că e controlată. A….trebuie să am încredere în justiție în funcție de oamenii care o conduc…cînd o conduc cei agreați de voi e bună, cînd o conduc alții nu e bună. Auzi, eu n-am timp și chef de d-astea, n-am timp să fac pe monitorul resurselor umane din justiție, că am muncă și familie și o groază de probleme și nici n-am încredere în politicienii sau oamenii lor care îmi spun cînd să am încredere și cînd să nu am în justiție. Eu știu una și bună:  justiția nu e de încredere.”

O grupare politică, aceea care a promovat lupta anticorupție, a așteptat recunoștință populară și răsplată electorală pentru această luptă. Cum poți, ca politician, să-ți arogi meritele luptei anticorupție și, în același timp, să clamezi independența justiției? ”Uite, noi vrem condamnări, uite, justiția e independentă, adversarii noștri politici sînt condamnați.” E ca și cum ai declara că victima a murit de inimă și ai cere bani pentru asasinarea ei. Păi dacă a murit de inimă, atunci de ce să-ți mulțumesc ție, iar dacă zici că tu ai omorît-o și meriți răsplată, de ce mai susții că a murit de inimă? Veți spune: ”Stai, domne, că nu e așa. De fapt, gruparea politică ”Cei Buni” a lăsat justiția independentă, și astfel justiția a băgat în pușcărie gruparea politică ”Cei Răi”, iar gruparea politică ”Cei Buni” are dreptul să ceară recunoștință și voturi.” Noi știm că între fapta incriminată și condamnare sînt cîțiva ani distanță și un politician care a furat azi, cînd era la putere, va fi condamnat peste patru-cinci ani, cînd va fi în opoziție. Însă oamenii, poporul distrat, știe atît: Verde duce războiul anticorupție, Roșu, dușmanul lui Verde, este victima războiului anticorupție. Războiul e dus de justiție, în care noi, poporul, nu avem încredere, fiindcă avem de-a face cu ea și se comportă la fel ca celelalte autorități ale statului, ba poate chiar mai rău: același amestec de arbitrariu, aroganță, birocrație, nepăsare.

Ceea ce ar fi trebuit să fie o dezbatere națională pe întreg sistemul de justiție, pe principii și reguli, s-a transformat într-o bătaie între peluze pe cîteva dosare de lideri politici și moguli de presă. Au circulat acuzații, stenograme, rechizitorii, înregistrări, zvonuri, breaking news-uri, imagini live și întreaga ”reformă a justiției” s-a transformat în chibițat dosare penale de ”pești mari”.  Material suculent pentru presa tabloidă, însă irelevant. S-a creat impresia că singura miză e condamnarea sau achitarea unor lideri politici. Nu reforma și modernizarea sistemului de justiție, nu relația justiție-cetățean, nu principiile și procedurile. Pentru orice om este inevitabilă întrebarea: Dar dacă condamnarea/achitarea unor lideri politici a fost singura miză pentru taberele implicate?

În 2004 Năstase a plătit pentru aroganță, nu pentru corupție. A pierdut fiindcă avea o atitudine de suficiență intelectuală, financiară, artistică și alimentară. Iar Băsescu era Robin Hood-ul care răzbuna toate frustrările, umilințele și neputințele populare împotriva ciocoiului. În momentul în care s-a ajuns la termopane, bibiluri din China și căciulițe electorale, mitul lui Năstase a căzut și năduful popular, gata satisfăcut prin înfrîngerea electorală din 2004, a dispărut și el și a lăsat loc indiferenței sau chiar simpatiei. Oamenii nu-l voiau la pușcărie nici măcar pentru miliardul din Elveția, darămite pentru termopane, termopane. Oamenii voiau să-i dea cineva un dos de labă peste fața aia de cur arogant de bebeluș cu năsucul ăla de Morcoveață și privirea aia de Cruela. Și-a primit dosul de labă regulamentar de la un marinar hăhăit, un pic adus de spate, care ne privește șmechereșe și complice. și gata, poporul a fost mulțumit. Și apropo de Cruela, ce poate fi mai pretențios și aristocratic și arogant decît vînătoarea? Doar reproducerile după niște reproduceri celebre și unul dintre cele 74 de milioane de busturi rare ale lui Buddha.

”Anticorupția justițiară” a fost o stare de spirit popular-electorală în anii 2004-2005, ajutată de aroganța și suficiența pesediștilor și de stilul cald-dezinvolt-golănesc al lui Băsescu. Care, fie vorba între noi, nu are profil de justițiar. E genul mai relativ, mai balcanic, care bea, plînge și iartă. Lupta anticorupție, politic și electoral vorbind, s-a fîsîit demult.

Alegerile din 2012 au arătat că electoratului îi este indiferentă lupta anticorupție, în cel mai bun caz sau că o detestă, în cel mai rău caz. Ne-am obișnuit să ne indignăm că poporul a votat penali și mafioți la alegerile din 2012. Dar dacă poporul a votat martiri politici? Dacă poporul nu a avut încredere în acuzațiile ”dreptei” și în deciziile justiției? ”Dreapta” i-a acuzat pe pesediști/peneliști/useliști că sînt corupți, apoi, cînd unii dintre ei au fost condamnați, a arătat cu degetul: ”Vezi, popor, ți-am zis că sînt corupți, ni s-a dat dreptate, s-au confirmat acuzațiile noastrte”. La care poporul a răspuns: ”Mersi, dar impresia mea, ca popor prost la cap ce sînt, e că v-ați dat dreptate singuri, băgîndu-i p-ăștia în pușcărie. I-ați condamnat doar ca să vă confirmați propriiile acuzații și să vă votăm. I-ați băgat în pușcărie ca să ne arătați nouă că sînt corupți și să vă votăm pe voi. Ba mai mult, ne cereți să vă votăm tocmai fiindcă i-ați băgat în pușcărie, fiindcă sînteți capabili pe justiție. Hai sictir! 60% pe USL!”

În lupta electorală pe tema justiției ”dreapta” a pierdut fără drept de apel (no pun intended). Nucleul dur al votanților care voiau pesediști în pușcărie a jubilat, însă marea masă electorală a rămas indiferentă sau chiar a considerat lupta anticorupție o luptă politică. Din punctul ăsta de vedere, PSD și PNL și-au impus narativul. Ajutați fiind și de ”ai noștri”, care au urlat atît de tare ”vrem condamnări!” și care s-au concentrat atît de mult pe condamnările de lideri politici încît n-au făcut decît să confirme narativul PSD și PNL. Insistența pe DNA, dosarele de politicieni, pe perpetuarea la conducere în justiție, dincolo de limitele mandatelor, a anumitor persoane, au decredibilizat în ochii alegătorilor lupta anticorupție. Care din start era sortită decredibilizării, în condițiile în care era o luptă promovată politic.

Ce a rămas în urma luptei anticorupție și a reformei justiției? Cred oamenii mai mult în justiție acum? O consideră independentă și imparțială? O cred oamenii capabilă să apere legea, regulile, să intervină în conflictele dintre indivizi și să facă dreptate? Nu. Avem la activ cîțiva lideri politici și moguli de presă în pușcărie, un război între două grupări politice și din sistemul de justiție. Și cam atît.

Ce rămîne de făcut? Societatea civilă să rămînă pe baricade și să lupte pentru independența justiției. Fără speranțe sau implicații politice și electorale. Fără legături politice. Fără goana după condamnări și lungi discuții aplicate, pe dosare de politicieni. Fără mesianisme cu nume și prenume, fără împărțirea oamenilor din sistemul de justiție între ”ai noștri” și ”ai lor”, între buni și răi, fără împărțirea hotărîrilor justiției între corecte și incorecte. Se va întîmpla asta? Nu. Categoric nu. Vom asista în continuare la o luptă între grupări gata să atace și să acuze justiția atunci cînd simt că pierd. E suficient ca un complet de judecată să dea o condamnare sau achitare sau eliberare din arest sau un procuror să fie propus într-o funcție ca tabăra care se simte nedreptățită să sară și să calce în picioare reputația respectivilor judecători sau procurori și odată cu ea, credibilitatea justiției. Pînă să înțeleagă poporul cum e cu justiția, ar trebui să înțeleagă domnii din cele două tabere cum e cu justiția.

Lipsită de idei, de substanță politică, ”dreapta” s-a agățat de justiție și a crezut că inamicii se înving în justiție și alegerile se cîștigă la fel și că justiția ține loc de doctrină politică, de economie și nivel de trai. Singura idee a ”dreptei”, în afară de lupta anticorupție, au fost măsurile de austeriate din 2010. Însă în spatele lor nu a stat o idee politică, ci doar o disperare contabilă. În loc să transforme măsurile de austeritate într-un început de luptă pentru distrugerea statului social și înlocuirea sa cu statul minimal, în loc să taie, împreună cu banii bugetarilor, și atribuțiile statului, ”dreapta” s-a mulțumit să taie doar salarii, și aia a făcut-o cu greu și cu grijă să nu-și lovească propriii oameni. Iar ceea ce se anunța ca un debut al statului minimal s-a dovedit a fi doar o decizie de contabil disperat că nu mai are bani. ”Dreapta” trebuie să-și accepte înfrîngerea categorică și totală și să se apuce de politică pe bune. Nu i-ar strica și niște principii și idei politice în care chiar să creadă.

PS. Ponta și Antonescu joacă tare fiindcă știu că percepția publică e de partea lor.

PS2. În ceea ce mă privește, atacurile la Kovesi din primăvara anului ăstuia (începînd cu 2 aprilie) mi-au aprins beculețul și m-au făcut să fiu atent la fenomen. Precizez că înainte de 2, 3 și 4 aprilie, cînd Kovesi a fost atacată din trei țevi de tun grele, de mare calibru, nu a existat absolut niciun reproș la adresa ei din partea Grupării ”Cei Buni.” Absolut niciunul. Brusc, începînd cu 2 aprilie au apărut atacuri extrem de virulente de la liderii cu autoritate ai Grupării ”Cei Buni.” Așa că am decis să-mi las proverbiala naivitate la garderobă și să intru cu bocancii în sufrageria Îngerilor.

Legatura dintre scandalurile Grajdan si Papici

Ponta e un houdini al politicii românești. E un iluzionist. Pentru el este important doar să pară și tot ce face în politică e un joc al oglinzilor. E mitomanul, lăudărosul, impostorul. Toată istoria sa profesională și politică este un continuu joc al aparențelor. Îi place și are o aplecare patologică spre impostură.

Pe scurt, că e vineri seara și nu-mi arde de povești elaborate.

[restrict]

Ponta intervine în ajutorul partenerului său mafiot doar în momentul în care e sigur că nu-l mai poate ajuta. Intervine zgomotos, inutil și disproporționat. Se zbate, urlă, dă din mîini: ”Frățioare, moarte la dușmani, nu te temea, te salvează băiatu’, omu’ tău, prietenu’ de suflet! Rezistă, frățioare! Te salvez! Uite, îți dau mîna!” Numai că partenerul mafiot fusese deja împins peste parapet și în secunda în care cîrlanul nostru îi întinde mîna are deja cincizeci de metri de cădere în gol și doar vreo zece pînă la impactul cu caldarîmul. Dar cîrlanul urlă, să audă tot cartierul de mafioți: ”Frățioareeee! Te salveeeez! Apucă-mă de mînăăăă! Rezistă, frățioareeeee!” Frățiorul zace cu capul zdrobit de caldarîm cînd încă nu s-a stins ecoul vocalizelor salvatoare ale eroului nostru.

Chiar și lovitura de stat din vara lui 2012 face parte din același joc al oglinzilor.

Nici intervenția lui Grăjdan în cazul Năstase și nici intervenția lui Nițu în cazul Dragnea nu au avut alt efect în dosarele respective decît declanșarea unui scandal monstru din care Ponta iese drept salvatorul pesedismului. Ambele intervenții ale lui Ponta se evidențiază prin stîngăcie, inutilitate și teatralism. Ambele sînt făcute în așa fel încît să lase urme, ba chiar Ponta își mai și urlă implicarea, în caz că nu se vede bine sfoara roșie, groasă cît mîna, care duce la el.

Este evident că Năstase și Dragnea s-au prins de jocul făcut de Ponta, însă jocul nu trebuie să-i păcălească pe ei. Trebuie să păcălească poporul pesedist, liderașii și membrii de partid, și să-i lase pe cei doi fără posibilitatea de a reacționa. Un puci împotriva lui Ponta ar fi o dovadă de lipsă de recunoștință din partea lui Dragnea, nu? La urma urmei, Ponta și-a pus pielea în saramură pentru ei, s-a certat cu toată lumea și e ținta tuturor, inclusiv a Occidentului.

Și cred că mai e ceva. Ponta vrea să fie oprit  la scenă deschisă în ”încercarea” sa de a-și salva rivalii din PSD. Face un tam-tam cît mai mare, să vină americanii, europenii, presa și tot universul să-l țină de mîini în timp ce el se zbate să-și salveze frățiorii.

Acestea fiind spuse, nu cred că Pactul de Coabitare între Ponta și Băsescu va fi rupt (poate va fi denunțat la suprafață, de ochii lumii). Și nu-i prevăd un viitor prea fericit lui Dragnea. Cel puțin nu în politică. Cert este că în acest moment este blocată orice încercare de puci a lui Dragnea. Care nu poate ralia în jurul său oamenii din PSD pe motiv că ”Ponta ne-a lăsat la mîna justiției, coabitează cu Băsescu și e mînă în mînă cu Kovesi.”

Ponta nu are puterea pe care ar vrea să o aibă (că ar vrea, categoric). Dar nici dacă ar avea-o nu ar folosi-o de dragul lui Dragnea sau Năstase. Omul trebuie doar să dea impresia că are putere și că vrea să-și ajute pesediștii.

Poate că Ponta pierde la imaginea internațională (nu prea mult însă), poate că pierde și raport cu PNL, cel puțin pe moment, însă își salvează poziția în PSD. Cămașa e mai aproape de piele, iar dacă Ponta pierde PSD-ul nu mai are ce face cu imaginea internațională și cu procentele în fața lui Crin. Iar fiecare atac al adversarilor, fie Băsescu, secta lui Macovei sau Crin Antonescu, e o cicatrice care aduce puncte de onoare în ierarhia PSD.

[/restrict]

Marea problema a lui SOV

Nu Băsescu duce un război împotriva lui SOV ci sistemul sau, mai bine zis, tînăra generaţie din sistem. Fiindcă ei sînt înlocuitorii oamenilor lui SOV. Iar lupii ăştia tineri nu se vor lăsa pînă nu-i vor executa pe toţi cei care au parazitat sistemul timp de 20 de ani şi care îi ameninţă de cîţiva ani că se vor reîntoarce şi că-i vor da la o parte. De ani de zile, SOV, Felix, Patriciu şi reţelele lor mediatice, economice şi politice atacă justiţia, poliţia şi serviciile şi ameninţă că o dată ce vor lua puterea, vor face curăţenie. Iată că lupii tineri, învăţaţi deja cu gustul sîngelui, îi sfîşie pe cei care vor să-i treacă iar pe ştevie. Nu e vorba de bani sau de funcţii. Au prins gustul meseriei, au simţit aerul înălţimilor şi a început să le placă. Şi nu par deloc încîntaţi de perspectiva revenirii la marile dosare de corupţie ale naşilor de pe cursele de navetişti. După ce ai vînat urşi, nu prea îţi mai arde să te reapuci de cules castraveţi.

La început au dat cîteva rateuri importante, însă era de aşteptat. Ca procuror, judecător, poliţist sau ofiţer de informaţii te descurci mai greu la primele dosare ale peştilor mari atîta timp cît experienţa ta se rezumă la urmărit, arestat, inculpat şi condamnat hoţi de capace de canalizare. Însă au trecut deja şase ani de cînd s-a deschis Cutia Pandorei şi între timp au căpătat ceva experienţă. Dacă în 2014 le va fi indiferent cine cîştigă alegerile prezidenţiale, războiul e cîştigat. Mai au patru ani.

PS. Ştiam eu că pe Discovery, National Geographic şi Animal Planet sînt emisiuni politice mult mai interesante şi mai instructive decît pe televiziunile româneşti de ştiri.