Politicuri III (“Are you talking to me?”)

Și o serie de texte politice de vacanță (apărute inițial în august și septembrie 2008, pe bleen.ro). Astăzi, primul text.

Întorcîndu-se în cabina de machiaj, Geoană dădu peste Fincălştain, care trăgea din pipă, concentrat asupra unui glob de cristal, şi Tăriceanu, care bea din ibricul său cu testosteron şi îşi încorda muşchii în faţa oglinzii, căreia îi şuiera printre dinţi: “Are you talking to me?”

Fincălştain, uitîndu-se urît:
– Mircică, eşti irecuperabil. Ţi-am zis măi băiatule să nu mai ieşi la scenă deschisă fără acordul meu? Fuck! Dar sa lăsăm asta acum, avem altele pe cap. Taci, priveşte şi învaţă cum se face. Căline, ia vino încoa şi lasă oglinda aia, că nu ţi-a făcut nimic. Zi după mine: “Deci”…aşa…mai cu viaţă, mai îngroaşă vocea puţin…“fratele meu”…aşa…bă, tu ai văzut cum face Uzi? ce dracu înseamnă asta? cînd zici “fratele meu” trebuie să se cace ăla pe el de frică….aşa, ridică colţul gurii puţin…doar unul bă, nu pe amîndouă, că parcă eşti prostul satului…ţi-am zis să ridici colţul gurii, nu să te hlizeşti ca bou’ la mine! Ok, repetir! Mircică, ce faci mă?, ia mă mîna d-acolo, ţi-am zis să nu te mai joci cu globul ăla? Fii atent aici, că-ţi vine ţi ţie rîndul! Unde rămăsesem? “Deci, fratele meu”…aşa…hai că te apropii…“vroiam să văd şi eu”…ok, binişor…Auzi bă, Căline, ia sună-l pe Crin, că el pare a fi intelectualul partidului, şi întreabă-l cum e corect: “voiam” sau “vroiam”, că am nişte îndoieli. Hai, mai departe …“vroiam să văd nişte grafice…” …hm, not bad, n-ai băut degeaba tot testosteronul lui Mircică… aşa….mai lărgeşte papionul ăla…bagă mîna în buzunar…bălăngăne-te….bălăngane-te….lasă-te puţin într-o parte….aşa, adus de spate, capul în jos…te uiţi pe sub gene, colţul gurii ridicat…să-ţi dau şi o gumă s-o mesteci sau o scobitoare s-o freci între dinţi? ….Hai, că la accesorii ne mai gîndim…Acum scuipi…nu pe mine, bă tîmpitule!… scuipi într-o parte, şmechereşte…tu n-ai văzut bă, Mărgelatu? aşa….acum striveşti cu vîrful pantofului un muc de ţigară….ce zici? ……de unde dracu’ să-ţi iau eu acuma un muc de ţigară? sîntem numai fumători de pipă aici…e un muc imaginar, idiotule!…ok, hai, bagă textul, tăticule, că se face tîrziu şi nu mai prindem ştirile de la ora 19.”

Facebook Comments

5 Comments Politicuri III (“Are you talking to me?”)

  1. Bleen

    Traian Basescu:”Nu o voi aborda in profunzime. Am inteles ca dr. Victor Viorel Ponta stie lista scurta pe care o am, nimic nou sub soare, dar surprinzator e ca unii se afla in treaba.Am vazut ca dl Tariceanu nu s-ar dezonora primind aceasta functie. Bai frate, dar cine ar fi vrut sa te onoreze? Nici nu mi-a dat prin cap.Altul care nu s-ar dezonora si nu a vrut nimeni sa-l onoreze e dl Rus. Draga dl Rus, iti spun si tie ca nu esti pe lista mea scurta, asa ca nu va mai perpeliti cu onorul ca ramane nereperat.Oare ce ar fi daca pe lista mea scurta ar fi Adrian Nastase? sau dl Voiculescu?”
    Blogary, în 29 noiembrie: 
    ”Dealtfel, dacă Năstase nu era blindat de dosare penale și nu era reținut momentan, sînt convins că Traian Băsescu l-ar fi desemnat premier.”
    http://www.blogary.ro/comentariu/pe-cine-nu-va-desemna-basescu-candidat-pentru-functia-de-premier/
    Dacă aș fi în locul pedeleilor, aș trata cu mai mult respect Blogary și aș lua notițe. Bine, dacă aș fi în locul pedeleilor, primul lucru care l-aș face ar fi să mă iau la palme.

    Reply
  2. Gramofonu

    Despre declarațiile lui Cezar Preda că îl încurcă în campanie: „Pe Cezar Preda sigur îl încurc”

    Reply
  3. Bleen

    ”Tăriceanu nu vrea să se dezonoreze acceptînd funcția de premier. Bă frate, da’ cine te-a onorat? Rus și Tăriceanu, nu sînteți pe lista mea scurtă, așa că nu vă mai perpeliți! Năstase și Voiculescu ar putea fi, Rus și Tăriceanu nu sînt pe lista scurtă.”Traian Băsescu

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *