Dacă literatura antedecembristă de sertar nu s-a dovedit a fi la nivelul aşteptărilor, nici valoric, nici cantitativ, cu totul altceva se prefigurează în privinţa celei din timpul monstruoasei dictaturi de care, har Domnului! – tocmai am scăpat paşnic în noiembrie trecut.
Astfel, la ediţia tocmai încheiată a Bookfest, a fost posibilă şi apariţia volumului semnat de Adriana Săftoiu, „Cronică de Cotroceni”. Nu o carte de memorii, după spusele autoarei,”ci mai degrabă o mărtusire”. M-am bucurat sincer atît pentru mine, care agreez aceste scrieri, cît şi pentru autoare, mărturisirea fiind, prin excelenţă, o eliberare. Vorbele lui Traian Ungureanu, „se termină cu bine, autoarea scapă după ani de zile de chinuri”, m-au făcut să empatizez brusc cu victima şi să citesc, deocamdată, tot ce a apărut prin presă.
M-a cucerit instantaneu următorul fragment, din care nici măcar un semn de punctuaţie nu disonează cu ceea ce consider şi eu despre dragoste, politică, instituţii şi critică, şi pe care-l consider un sfat excelent, de ţinut permanent în minte de către cei care se află, într-un fel sau altul, în legătură cu politicul.
Cea mai mare greşeală pe care putem s-o facem e să ne îndrăgostim de politicieni, de instituţiile de stat, să le dăm un cec în alb şi să nu păstrăm spiritul critic asupra lor. Dacă ne lipseşte ceva atunci sigur ne lipseşte acest lucru în relaţiile cu politicul şi, mai ales, la începutul unui lider, care se formează şi care are nevoie de această critică. Sigur, acum suntem îndrăgostiţi de nişte instituţii, din nou ni se pare foarte în regulă. Nu ne mai uităm dacă sunt abuzuri şi excese şi peste câţiva ani o să ne dăm seama că din nou nu e bine”
Parcurgînd apoi şi alte fragmente (le găsiţi aici şi aici), am constatat că volumul este foarte util şi culturii de floarea soarelui, respectiv dovleac, după preferinţe. Amestecul de parfum de budoar cu aer tare de servicii secrete nu poate fi consumat oricum.
Şi nici de oricine. Discuţiile despre loialitate şi moralitate, iscate pe Facebook, şi mărturisirile prin contagiune mi-au demonstrat încă o dată că nu toţi sîntem trestii gînditoare, ci unii din alte esenţe, alţii mai puţin aplecaţi spre gîndire.
Ce mi se părea ciudat era că autoarei i-a trebuit atît de multă vreme ca să se convingă cu cine are de-a face, avînd în vedere colaborarea strînsă şi permanentă, mai bine de doi ani, cu fostul preşedinte. E drept, mi s-a întîmplat şi mie să fiu alături de anumiţi oameni, mai mult timp decît a stat A. Săftoiu la Cotroceni (decembrie 2004-martie 2007), dar nu zilnic şi fără indicii că ar putea fi exact inversul a ce arată şi susţin, nemaipunînd la socoteală faptul că nu am fost singura în această situaţie.
Ce nu înţelegeam era de ce, dacă tot face mărturisiri, doamna Săftoiu nu le-a făcut mai devreme. Cine ştie, poate un asemenea om, dacă mai poate fi numit om după cele aflate, Traian Băsescu, nu ar mai fi cîştigat şi al doilea mandat, am fi scăpat mai devreme de tiran, iar zorii democraţiei adevărate nu s-ar mai fi stins în dimineaţa de 7 decembrie 2009. Deci, de ce acum? Cui mai foloseşte? În afara autoarei, desigur. După îndemnurile unora de a cumpăra cartea şi după dezvăluirile conţinute, bănuiesc că va exclama „Mon Dieu”.
Ei bine, norocul meu, m-a lămurit Sebastian Bodu, pe Facebook:
S-a convins demult. Cel târziu atunci cand si-a dat demisia de la Cotroceni. A scris abia acum pt ca inainte nu se putea. Nici ea nu ar fi avut curaj sa scrie, nici editura sa publice. Asa cum nici DNA nu a avut curaj sa se atingă de Udrea si Cocoș
Aşa că tot ce mai pot face e să mărturisesc şi eu: habar n-am avut în ce vremuri crunte am trăit în ultimii zece ani, adevărat univers concentraţionar pentru unii. Mă consolez cu speranţa că în aceeaşi situaţie se află şi milioane de alţi români, precum şi marile puteri occidentale, cele pe care unele elemente periculoase, de rea credinţă, le-au dezinformat în vara anului 2012.
Şi acum mă duc la fereastră să respir aer proaspăt de libertate, în loc să mă uit în lungul aleii după o maşină neagră, cu motorul ambalat de un balonsaid gri şi-o pălărie cu boruri largi.
PS: Nici acum nu ştiu dacă e în siguranţă, dacă maleficul dă cu căruciorul cu vreun nepot peste ea?
(Foto: realitatea.net)
UPDATE: O altă cronică de Cotroceni. Asta reţine istoria, pentru toate celelalte, există reviste lucioase şi canapeaua lui Măruţă, cum bine zicea cineva.
