Cardul de sanatate se bazeaza pe un sistem facut de o companie aflata in insolventa

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat pînă în prezent patru baze de date: SIUI, SIPE, DES și CEAS. Toate cele patru sisteme de bază de date sînt făcute să interacționeze cu cardul de sănătate, însă birocrații care le-au gîndit au omis un lucru esențial: bazele de date nu comunică între ele!

În principiu, bazele de date stochează informații necesare și pot demonstra dacă un pacient a ajuns sau nu într-o clinică, de ce servicii medicale sau de ce medicamente a beneficiat, ce medic a avut grijă de el.

După cum spuneam, cele patru programe au fost implementate greșit de la început, însă punctul culminant aa fost atins odată cu lansarea programului CEAS. Programul a pornit, cel puțin teoretic, de la 1 mai 2015, însă cu toate acestea, medicii de familie au fost obligați să îl acceseze încă de la 1 ianuarie 2015.

Ministerul Sănătății nu a dezvoltat niciodată programe perfecte. Toate au avut probleme la început, însă ulterior, datorită companiei IT care a dezvoltat fiecare program în parte și datorită mesajelor primite de la utilizatori, acestea au fost îmbunătățite, astfel încît putem spune astăzi că SIUI, SIPE și DES sînt funcționale și ajută foarte mult sistemul medical. Unul dintre motivele pentru care aceste sisteme au fost îmbunătățite în timp a fost acela că toate au avut un forum de suport. Altfel spus, pentru neinițiați, pe aceste forumuri intrau și discutau direct experții de la compania IT care a lansat programul respectiv și utilizatori. Toate bazele de date au fost realizate de SIVECO, mai puțin DES care a fost făcut de UTI. În toate cazurile însă, programatorii de la cele două companii urmăreau atent forumul de discuții, acolo unde utilizatorii postau problemele. De cele mai multe ori, problemele generate fie de interfață, fie de programare erau remediate într-un timp relativ scurt. Treptat, toate cele trei programe au devenit prietenoase cu utilizatorii.

CEAS-ul pe care nu-l întoarce nimeni

Ei bine, sistemul CEAS nu beneficiază de un forum de suport din partea companiei care a realizat softul. Firesc, utilizatorii au cerut explicații de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Aceasta însă refuză să răspundă la întrebări și invocă faptul că au oferit soft gratis. Despre acesta vom vorbi mai jos. Președintele Casei susține chiar că de vină sînt furnizorii privați de soft, deoarece nu și-au updatat aplicația. Aceștia din urmă acuză însă faptul că habar nu au ce să dezvolte, în condițiile în care nu au primit nici suport și nici măcar specificații!

Șeful Casei uită însă să spună că acesta este primul caz din lume în care o platformă ce urmează a fi folosită de zeci de mii de utilizatori nu beneficiază de suport tehnic și de un forum unde să se dezbată problemele generate de sistem. Astfel încît, orice întrebare ar avea utilizatorii, primesc un răspuns dezarmant: ați postat greșit, nu mai puneți întrebări aici!

Inițiativa privată

În acest context, furnizorii de soft, companiile private și medicii de familie care utilizează acest soft s-au organizat și au creat mai multe forumuri de discuții pe Google plus, unul dintre ele chemîndu-se chiar CNAS-CEAS.

Furnizorii de soft discută între ei, dar și cu medicii de familie, pentru a vedea cum pot îmbunătăți un sistem informatic născut bolnav și care în prima săptămîna de funcționare a cedat după mai puțin de 14.000 de accesări, deși a fost creat pentru a susține 14 milioane de carduri de sănătate.

Chiar și așa însă, problemele nu vor putea fi rezolvate rapid, în condițiile în care nu există suport tehnic, deoarece și medicii și spitalele au soft propriu. Unii medici de familie sau unele spitale au totuși un soft comun, de la Siveco, primit pentru proiectul SIUI, despre care vă spuneam mai sus. Softul însă era funcțional doar pentru raportare. Nu are integrată medicația, foaia de observație și celelalte informații ce trebuie raportate la Casă despre situația unui pacient. De aceea, mulți au refuzat să-l folosească. În aceste condiții nu a fost acordat suport pentru cei care implementează. În mod normal, pentru a folosi acest sistem, trebuie să instalezi o aplicație. Astfel, dacă un spital are cîteva sute de stații de lucru (calculatoare, laptopuri, tablete, telefoane mobile), trebuie să le instaleze pe toate. Evident, cînd apare o nouă versiune, aceasta trebuie reinstalată pe fiecare stație de lucru, separat! Or, acest lucru necesită timp și resurse umane importante, ceea ce duce la blocarea parțială a activității. Este evident deci de ce utilizatorii au fugit de acest soft.

Cum poate fi dezvoltat în continuare? Nimeni nu știe!

Novensys – face softul și intră în insolvență

La baza CEAS există o aplicație care are la bază un pachet SDK dezvoltat de firma Novensys. Între timp însă, compania a intrat în insolvență. Astfel, aceștia nu mai asigură nici un fel de suport, deși oficiali de la Casa de Asigurări de Sănătate le recomandă chiar și acum utilizatorilor nemulțumiți de cum funcționează aplicaţia, să meargă la ei.

Ironic sau nu, Casa de Asigurări de Sănătate susține că utilizatorii trebuie să folosească ultima versiune SDK. Utilizatorii care o folosesc pe aceasta au, însă, o problemă, căci aplicațiile SIUI folosesc o versiune anterioară. Din ce am discutat cu unii utilizatori, ultima versiune este și singura care nu funcționează.

(Foto: gandul.info)