Falimentul unei tabere politice

Societatea civilă a celor buni și drepți cere astăzi, cu două zile înainte de intrarea în vigoare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală, guvernului Ponta să dea o ordonanță de urgență (!!!) prin care să modifice cele două coduri.

Codul Penal și Codul de Procedură Penală au fost adoptate în 2009 și 2010. Prevederile controversate, care îngroapă anticorupția și scapă mafia de justiție au fost introduse încă de la început de Ministerul Justiției condus de Cătălin Predoiu și votate în unanimitate de PDL în Parlament.

Prevederile controversate puteau fi eliminate încă din faza în care proiectele erau elaborate la Ministerul Justiției, sub conducerea lui Cătălin Predoiu. Puteau fi eliminate apoi în Parlament de către PDL, care atunci era la putere. Din 2009/2010 pînă în mai 2012, PDL nu a putut elimina respectivele prevederi care îngroapă anticorupția nici în Parlament și nici printr-o ordonanță de guvern. Guvernele Boc și Ungureanu au avut la dispoziție trei ani pentru Codul Penal și doi ani pentru Codul de Procedură Penală să dea o ordonanță de urgență prin care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția. Nu au făcut-o. Și nici societatea civilă ”bună și dreaptă” nu le-a cerut-o.

Astfel, am ajuns cu două zile înainte de intrarea în vigoare și toată lumea se milogește de Ponta să dea o ordonanță de urgență care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția. Trecem peste faptul că nu e chiar în spiritul statului de drept ca guvernul să intre cu bocancii peste Parlament și să modifice niște coduri de o asemenea importanță prin ordonanță de urgență. Dar de ce acum ordonanță de urgență, cînd am avut la dispoziție trei ani să eliminăm prevederile respective? Trei ani!! Din 2009 pînă în mai 2012 ”Cei Buni” au avut majoritatea parlamentară și guvernul. Premierii erau dintre ”Cei Buni”: Boc și Mihai Răzvan Ungureanu. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, era dintre ”Cei Buni”. Președintele, Traian Băsescu, era dintre ”Cei Buni”. Mai mult decît atît, în toți acești ani n-au fost în stare să adopte nici măcar legile de aplicare a Codurilor. A trebuit să vină USL la guvernare ca să fie adoptate legile de aplicare, legi pe care PDL și guvernele Boc și MRU, cu ministrul justiției Predoiu, le-au amînat ani de zile.

Care sînt posibilii prezidențiabili ai lui 2014? Păi de la ”Cei Răi” e Ponta, cel de care toată lumea bună și dreaptă se milogește în ceasul al treisprezecelea să elimine prevederile care îngroapă anticorupția. De la ”Cei Buni” avem așa:

  • Boc, cel care conducea guvernul care a elaborat și introdus în Parlament Codurile cu tot cu prevederile care îngroapă anticorupția și care conducea partidul care a votat în unanimitate codurile, cel care nu a dat nicio ordonanță de urgență din 2009 și 2010 pînă în februarie 2012 prin care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția.
  • Predoiu, Tatăl Codurilor, cel sub conducerea căruia la Ministerul Justiției au fost elaborate Codurile, inclusiv prevederile care îngroapă anticorupția, cel care a condus Ministerul Justiției din 2008 pînă în mai 2012.
  • Mihai Răzvan Ungureanu, cel care a condus guvernul din februarie 2012 pînă în mai 2012. O perioadă scurtă, însă suficient de lungă cît să dea o ordonanță de urgență prin care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția.

De la cine așteaptă lumea bună și dreaptă salvarea anticorupției? De la Boc? De la Predoiu? De la MRU? Nu. De la Ponta.

Dacă Ponta poate da o asemenea ordonanță de urgență în două zile, Boc-Predoiu au avut la dispoziție peste 700 de zile iar MRU-Predoiu au avut la dispoziție 70 de zile. Nu s-a întîmplat nimic.

Și lumea bună și dreaptă a avut sute, mii de zile la dispoziție să dea sute de comunicate și să scrie sute de scrisori deschise prin care să ceară eliminarea prevederilor care îngroapă anticorupția. Nu a făcut-o. Se roagă acum de Ponta.

Ponta nu e prost să dea ordonanța respectivă. Are și argumente solide. Nu poate modifica prin ordonanță de urgență, în disprețul Parlamentului și statului de drept, niște coduri pentru care toată lumea bună și dreaptă a luptat atîția ani.

Care e moștenirea ”dreptei” pe anticorupție, singură temă tare a sa? A îngropat-o. Ni s-a zis: domnule, lăsați chestiile astea cu libertate, proprietate, tradiții, stat minimal, piață liberă, inițiativă privată, că e clar că ”dreapta” nu e în stare de ele. Să nu cerem prea mult de la ea, de la ”dreapta”. Să ne mulțumim cu lupta anticorupție, că acolo ”dreapta”, tabăra noastră, stă bine. Acolo se vede diferența între ”ai noștri” și ”ai lor”. Or fi toți socialiști economic și cultural, dar măcar ”ai noștri” luptă împotriva corupției.

Iată că acum anticorupția este ucisă de legile făcute și adoptate de ai noștri. PDL, sateliții săi și toți candidații lor prezidențiali sînt scoși din jocul politic major. Credibilitatea e țăndări, singura temă de luptă zace într-0 baltă de sînge, cu un cuțit în spate pe care scrie ”PDL, Predoiu & Ai Noștri”.

Dacă nu respecți adevărul, pe termen lung ești mort. RIP PDL, Predoiu & Ai Noștri.

Guvernarea USL e catastrofală iar Ponta s-a dovedit complet incapabil să ia decizii și să organizeze ceva. Personajul e un țîști bîști cu tupeu. Atît. Nimic mai mult. USL-ul astăzi se joacă cu codurile (celelalte, roșii și portocalii) pentru a scoate armata la deszăpezit, să facă ce ar fi trebuit să facă firmele useliste care au primit sute de milioane de euro pentru deszăpezire. Gestionarea operațiunii de salvare a victimelor accidentului aviatic e una dintre cele mai penibile și revoltătoare eșecuri ale autorităților române din ultimii 24 de ani, iar Ponta un exemplu de iresponsabilitate și nesimțire, cel mai incompetent prim ministru din istoria comunismului și mafiei românești.

În alte circumstanțe, USL-ul și Ponta ar fi fost în corzi acum, sîngerînd procente din tot corpul. Nu e cazul acum. Nu mai e nimeni în ring. PDL și sateliții săi sînt niște glume proaste care au pierdut și ultima temă la care se părea că stau cît de cît decentuț, anticorupția.

Lupta cu USL-ul trebuie să continue. Însă PDL și sateliții săi ies din joc definitiv. De fapt, e sfîrșitul unei lumi, unei tabere politice.

O luăm iar de la capăt. Nu e prima oară. Ne-am învățat.

PS. Boc, Predoiu și MRU au ieșit din jocul prezidențial. O minimă listă de întrebări pe tema codurilor îi scoate pe toți în genunchi din orice campanie electorală.

Parlamentul a decis ca banii contribuabililor sint bani privati ai politicienilor

Aceasta este semnificația modificărilor pe care parlamentarii USL le-au operat în Codul Penal. Conform noului Cod Penal, politicienii nu răspund pentru acțiunile lor în serviciul public. Cu alte cuvinte, nu mai acționează în serviciul public, deși sînt aleși, iau decizii în numele cetățenilor și operează cu bani publici, adică banii cetățenilor. Suveranitatea și banii cetățenilor sînt bunuri private ale politicienilor, după noul Cod Penal. Nici măcar în Venezuela nu și-au permis așa ceva. Doar prin Coreea de Nord, Cuba și prin Turkmenistan cred că mai întîlnim o filozofie a statului similară. Este, în fapt, o ocupație. Suveranitatea și banii cetățenilor sînt confiscate de către politicieni, pe persoană fizică.

Dacă președintele, parlamentarii, președinții de consilii județene și primarii nu sînt funcționari publici, ce sînt? Sînt în serviciul public, iau decizii în serviciul public și operează cu bani publici (adică banii contribuabililor). Dacă nu sînt asimilați în Codul Penal funcționarilor publici, cum pot fi răspunde, legal, nu politic, pentru deciziile luate în serviciul public, pentru felul în care operează cu bani publici? Parlamentul a decis că președintele, parlamentarii, președinții de consilii județene și primarii, deși iau decizii în seriviciul public și operează cu bani publici, nu au răspundere juridică pentru acțiunile lor în serviciul public. E ca și cum banii publici pe care îi primesc din buzunarul contribuabililor ar fi banii lor, privați.

Astfel, politicienii nu mai sînt funcționari publici, ci funcționari privați. Mafia USL a trecut suveranitatea și banii cetățenilor în proprietatea privată a politicienilor.

UPDATE. E valabil și pentru conflictul de interese. Interesul public a fost asimilat interesului privat al politicienilor și astfel a fost eliminat conflictul de interese. Dacă politicianul se reprezintă pe sine sau neamurile sale în raport cu statul se consideră că acesta este interesul public.

Clasa relaxata

Tradiţii, obiceiuri, permanenţe

Au existat şi înainte. Era rău, dar pentru ei era bine. Aveau întotdeauna acces la micile bucurii ale existenţei. Maşină, chiar şi străină, tehnologie casnică occidentală, ţoale la ultima modă de pe afară, Kent, whisky, cafea, excursii în vest şi ce mai trebuia. După program şi, adesea, chiar în timpul lui, îi găseai, invariabil, la restaurant. Aveau întotdeauna bani de consumaţie. Nu banii erau problema. Dacă doreau să se relaxeze la domiciliu, la un bridge şi-un video, consumau de la casa de comenzi, de la şopul diplomatic sau de la gospodăria de partid. Chiar dacă, adesea, pentru publicul larg mai lipseau materialele consumabile convenţionale, mîncabile şi băubile. Caz în care publicul larg trecea pe neconvenţionale, de la copite de porc şi cozi de peşte la năut, creveţi vietnamezi şi vin din lemne şi cutii. Sau bere cu ulei şi şobolan pasteurizat în sticlă. Dat fiind că toţi cetăţenii erau egali.

Iarna, în faţa vilei (că burghezo-moşierimea făcuse vile, care fuseseră preluate) oprea, periodic, o cisternă cu păcură, pentru centrala termică proprie. Cîte unul, mai vizionar, îşi trăgea ţevi de calorifer şi pe sub trotuarul din faţă, ca să se topească fulgii de zăpadă instantaneu, să nu apuce să se aşeze omătul, spre a fi apoi îndepărtat la lopată, pentru a permite ieşirea autoturismului personal. Datul la lopată, normal, cădea în sarcina unor oameni ai muncii, care, în acest mod, puteau fi dirijaţi spre alte deszăpeziri. Oamenii muncii, prin lipsa termoficării, aveau gheaţă pe interiorul geamurilor, la ei în bloc, deci erau perfect adaptaţi, nu trebuiau să suporte şocul trecerii de la cald la frig extrem.

Că tot vorbim de păcură, prin provincie, chiar în anii de vîrf ai mizeriei paradisului comunist, se construiau piscine cu încălzire. Deghizate în magazii plasate în fundul curţii. Se făcea întîi magazia, apoi se finaliza piscina dinăuntrul ei. Sigur că lumea din zona ştia, dar camuflajul era util în timpul vizitelor mai de la centru, să nu se şocheze vreun tovarăş care n-avea loc în curte şi de-o magazie. Tot pentru relaxare, nu lipseau nici antenele de satelit. Era nevoie doar de cîmp deschis spre sud, sateliţii geostaţionari de televiziune fiind plasaţi la ecuator, şi de un acoperiş de tablă orientat în acea direcţie. Se înlocuia o porţiune din acoperiş cu folie de plastic, vopsită în aceeaşi culoare ca şi tabla, astfel că undele hertziene puteau ajunge, nestingherite, la dioda colectoare (LNB) din centrul antenei de aluminiu instalate în podul casei. Întru deplina relaxare a posesorilor, care căpătau acces direct la canale de televiziune din vest, care pe vremea aia nu prea erau criptate. Iar la TVR programul era de două ore.

Era ilegal, sigur că organele abilitate ştiau, dar organele cui erau ele? Nu ale relaxaţilor? La nuntă, copilaşii lor primeau cadou pachetul standard: casă, video şi maşină. Aveau cam acelaşi preţ: un apartament cu două camere, pentru doi tineri la început de drum, costa cît un video recorder sau cît o Dacia luată cu pile, peste rînd, nu aşteptînd la coadă, conform listei. Mai erau, ce-i drept, şi mici neajunsuri. Din cauza dificultăţilor economice, spre sfîrşit, unii primeau video, casă şi combină, în loc de maşină. Combină muzicală, nu agricolă. Dar, în mare, era bine.

Clasa relaxată există şi astăzi. Are acelaşi limbaj corporal, aceeaşi atitudine, aceeaşi expresie facială. De relaxare. Publicul larg o poate întîlni în restaurantele şi cafenelele cu preţuri corespunzătoare. O să zici că şi tu, la o adică, poţi să ai smartphone şi plasmă şi maşină şi apartament şi ţoale în pas cu moda şi bani de-un macchiato. Nţ. Nu cum au ei. Nu la fel de mult, nu la fel de des, în sensul că permanent. Plus că ei preferă vîrfurile de gamă. Plus că nu vrei să ştii ce au în conturi. Ca să nu te indispui.

În fond, e şi normal să arate la fel cu clasa relaxată anterioară. Doar sînt urmaşii lor. Direcţi. Tăticu’, mămica, băiatu’, fetiţa. Iar sursa de relaxare este aceeaşi. Bugetul de stat. Din care sug. Ei, nu tu. Ei, pentru că doar ei se pricep. Doar ei ştiu cum să asigure bunăstarea întregului popor. Doar ei ştiu ce firme private trebuie susţinute cu subvenţii de la buget. În ce telegondole sau pationare săteşti sau defibrilatoare sau flote de maşini de serviciu pentru televiziunea publică trebuie băgaţi banii ţării, că să-ţi fie ţie mai bine. După ce îşi face băiatul sau fetiţa cifra de afaceri. Sau îşi încasează comisionul. Sau parandărătul. Iar tu îi crezi. Că ei ştiu mai bine. Că statul e soluţia. Este, pentru problemele lor, nu pentru ale tale. Bun, se mai iau procurorii de cîţiva, dar nu se simte. Aşa că tu rămîi în clasa încordată, iar ei, în clasa relaxată. Felicitări.