Posts Tagged → comunicare

Muraturile si populismul

N-am suportat niciodată populismul, cu atît mai puțin pe cel gratuit, imitat, prost executat. E nevoie de ceva cap și de ceva mai mult conținut în cap ca să nu te faci de rîs și să poți, dacă neapărat trebuie, să fii și original, și foarte bun populist. Să-ți fie cumva în fire, în sînge, în ADN. Altfel, faci mai mult rău decît bine.

Asta pot spune despre Clotilde Armand, care ieri a publicat pe pagina proprie de Facebook o fotografie în care nu spune nimic. Adică ar vrea să comunice ceva, dar nu merge. Chiar nu merge. A mers la piață, așa, și? Ca să ne spună ce? Că s-a deschis Piața Amzei? Că, după propriile-i spuse, ”Producătorii din Piața Amzei vă așteptă.”. Cu niște struguri, niște mere și niște roșii răzlețe în spate, împrăștiate pe mese mai mult goale, Clotilde ne arată aceeași figură veselă și plină de încîntare cînd ne anunță că – asta se înțelege – e bine să cumpărăm de la ”ai noștri”, din piață, nu de la supermarket. Unde oricum vom avea parte de 51% produse românești la raft, așa că pînă la urmă care-i chichirez gîlceava?

Aruncată în față de un comunicator slab spre foarte și deseori taciturn, președintele USB/USR, Nicușor Dan, mizînd probabil chiar pe abilitățile de comunicare și simpatia pe care a reușit, într-un termen foarte scurt, să le arate și s-o stîrnească, Clotilde Armand ar trebui să fie foarte atentă, ca om politic, la aparițiile publice, indiferent unde se petrec. Altfel, poate cădea foarte ușor în ridicol, un ridicol care să o coste, pe lîngă problemele propriului partid, exact acest capital de simpatie stîrnit, aruncînd-o într-o uitare precoce.

Numai cu o seară înainte, publicul Facebook comentator de politică, se entuziasma teribil cînd aceeași Clotilde, cu naturalețea bine cunoscută, rîdea sincer și răspundea acid unui coleg consilier la Primăria sector 1. A doua zi, pac la piață, în curînd la murături.

Nu așa, nu se face așa. Cînd propriul partid are probleme serioase, pentru că e o problemă foarte serioasă să nu îți declari ideologia politică, să spui că nu poți preciza dacă ești de stînga sau de dreapta, nici măcar centrul nu a fost luat în considerație, cînd congresul partidului s-a ținut cu ușile închise, ceva cu totul nou, dar deloc bun în peisajul politic românesc, amintind mai degrabă de clandestinitatea altor epoci și de secretomania uneia din istoria recentă, comunicarea a devenit crucială pentru USB/USR. Și tocmai la comunicare, Clotilde, maestră pînă acum, prin naturalețe și farmec personal, o dă de pereți. Cînd rezultatele foarte bune obținute la alegerile locale nu sînt folosite în nici un fel, cînd te pregătești de o campanie electorală care se anunță mai dură decît de obicei, nu îți permiți să greșești.

Nu îți permiți nici să stai pur și simplu acolo unde ai fost ales, pentru că alegerea în sine presupune să faci ceva, să exprimi ceva, iar politica e arta compromisului, acolo unde ai obținut niște locuri nu te duci ca să nu te aliezi cu nimeni, ca să nu faci opoziție nimănui, ci ca să stai pur și simplu. Cu ce se aleg cei care te-au votat dacă activitatea ta este tăcerea și statul pur și simplu? De ce te-ar mai vota încă o dată, la parlamentare, tot ca să stai, încă patru ani? Asta este întrebarea, pe lîngă altele, la care ar trebui să răspundă Clotilde Armand, în primul și-n primul rînd. Murături are cine să ne spună cum să punem, are cine să ne împărtășească din experiența personală sau nu, omul politic se ocupă cu altceva. Iar conștientizarea faptului că ești om politic este absolut necesară, în orice țară și în orice circumstanțe. Amatorismul se sancționează, mai devreme sau mai tîrziu, la urne.

Dar dacă Clotilde Armand a vrut cumva să ne spună că tot ai noștri sînt mai buni, producătorii noștri autohtoni, de la țară, de la colțul pieței, dacă a rezolvat problema producători-procesatori-transportatori-vînzători, atunci chiar avem o problemă. Mai mare decît murăturile și mult mai mare decît ceea ce eu prefer să consider acum a fi fost doar o greșeală de comunicare. Ar însemna îngroșarea rîndurilor naționalismului gros, grav, în sensul rău al termenului, al celor de care trebuie să scăpăm, în nici un caz să-i promovăm în politica românească.

clotilde armand(Foto: Facebook /Clotilde Armand)

Pedeapsa si valorile

Vera Șandor este unul dintre cei mai experimentați si mai documentați psihanalisti din țara asta. Opinia dumneaei în toată această dezbatere despre cum ar trebui educați copiii este mai mult decât necesară, este obligatorie. Eu o așteptam de ceva vreme. Mă bucur c-o avem în sfârșit.

Așa cum se poate citi în link, Vera Șandor spune că separarea copiilor de părinți nu trebuie făcută decât in cazuri de abuz cu substrat pervers, că nu e bine să găsim înlocuitori artificiali pentru mamă, dar mai ales, spune Vera Șandor, relația dintre părinte și copil are la bază o comunicare profundă, de tip inconștient, care nu permite o reglementare\hiper-reglementare exterioară. Aceste lămuriri sunt binevenite pentru că așează discuția pe o bază solidă.

În privința pedepsei, însă, indiferent de forma acesteia, Vera Șandor pare să fie extrem de categorică: pedeapsa are doar beneficii aparente și dezavantaje profunde si de durată. De asemenea, prezintă pedeapsa ca pe un esec de empatie, intelegere si chiar de dragoste.

Eu nu pot aici decât să mă întreb daca nu cumva această atitudinea categorică vine dintr-o abordare foarte restrictivă a pedepsei, una de tip surprinzător de contabilicesc (mai ales pentru un psihanalist!) care nu ia în calcul impactul emoțional al unui gest parental anume. Eu cred că e important să vedem pedeapsa într-o accepție mai vastă și mai dinamică, care să includă și acele limitari/sancțiuni care reglementează inevitabil orice tip de relatie autentică. Nu cred că se poate vorbi de implicare emoțională în lipsa acestora. Când, de exemplu, copilul/partenerul forțează prea mult limitele relației, intr-un moment in care parintele/celălalt partener este vulnerabil ( ca orice om, oricat de echilibrat si sanatos ar fi, are și momente de vulnerabilitate), atunci, din pricina vulnerabilității, acel om se va simți vătămat. În virtutea unor mecanisme de aparare (deci pre-reflexive), va purcede la sanctionări: retragere fizică, retragere afectivă, răspuns agresiv verbal sau chiar comportamental. Oricâta intelegere ar exista pentru dinamica profunda a copilului/partenerului care a forțat relația, reacțiile de apărare sunt, în anumite situații, nu doar legitime, ci chiar obligatorii, pentru ca ele țin relația într-o structură valorică și dinamică. In afara lor, relatia ar fi dezarticulata si fără miză. Intr-o astfel de relatie nu cresti ca persoană si nu contezi ca interlocutor. De fapt, nimic nu conteaza într-o relație ca cea semnalată de Vera Șandor: adică acolo unde orice tip de pedeapsă se traduce într-un un eșec de iubire.

Fără pedeapsă nu avem limită, fara limită nu avem valori, fără valori dispare sensul si dimensiunea tragica a vietii, daca dispare sensul si dimensiunea tragică, viața nu merita trăită. Să nu se înțeleagă de aici că avem nevoie de dosuri de palmă pentru a face viața mai interesantă. Ce vreau să spun este că reacția punitivă a oricărui om poate da măsura implicării lui afective în relație, nu are cum să semnaleze din start un eșec de comunicare.

(Foto: keithcraft.org)

Iohannis, comunicarea si vulnerabilitatile

Comunicarea are și ea rostul și regulile ei. A comunica nu este doar un moft. Trebuie să știi ce să comunici dar mai ales când să comunici. De exemplu: un politician poate comunica foarte mult, aproape zilnic, dar mesajele lui să fie irelevante ca și impact media.

Dacă actorul politic și echipa sa de comunicare nu sunt capabili să dozeze cum trebuie procesul de comunicare, în mod inevitabil vor apărea și gafele.

Exemplu de azi: Johannis.

Supus unor presiuni apărute din cele mai variate medii, Johannis a decis că este momentul să comunice.

Rezultatul:

1) Johannis s-a enervat (ca la scena cu paltonul) și și-a arătat vulnerabilitățile: nu-i place ca premierul să intre peste atribuțiile lui constituționale, cum ar fi politica externă. Drept urmare, l-a atacat pe Ponta, amintind astfel de celebrele atacuri ale lui Traian Băsescu, deși Johannis s-a poziționat în lunile acestea în totală contradicție cu fostul președinte. E de la sine înțeles ce va face Ponta în perioada următoare.

2) S-a pronunțat pe un așa zis scandal – cardurile de sănătate – generat nu numai exclusiv din vina ministerului și aproape stins în agenda media, care i-a permis însă PSD-ului să-l taxeze cu eticheta de lobbyist – președinte lobbyist. Eticheta de președinte lobbyist – pentru industria lemnului, președinte lobbyist pentru cei care nu mai pot fura banii din sistemul de sănătate, președinte lobbyist pentru structurile de forță (legile big brother) – este deja o altă vulnerabilitate a președintelui Johannis.

Două vulnerabilități, o singura declarație de presă.

Și totul pentru că acolo, la Cotroceni, cineva nu a înțeles sau nu știe cum să își facă meseria, astfel încă îl expune pe președinte unor vulnerabilități.

Rectificând, putem concluziona: trei vulnerabilități, o singură declarație de presă. Pentru că, deja, însuși procesul de comunicare publică s-a transformat într-o vulnerabilitate pentru Johannis. Probabil, în scurt timp, se va transforma într-o vulnerabilitate și pentru președintele Johannis și pentru Administrația Prezidențială.

(Foto: ziare.com)