Baietii albi nu trebuie sa invete carte

Este aproape nemaiauzit faptul că o universitate ar putea spune vreodată NU unei donații financiare extrem de generoase, mai ales atunci când aceasta își propune să ajute copii defavorizați economic să meargă la facultate.

Cu toate acestea, Dulwich College și Winchester College, două universități private din Regatul Unit, au refuzat recent o astfel de donație uriasă. Ambele au refuzat mai mult de 1 milion de lire sterline (!), donatie dedicată băieților albi săraci, refuz motivat de îngrijorarea conducerii celor două institutii că donația ar putea să încalce prevederile din Legea britanică privind egalitatea, lege adoptată în 2010.

Generosul donator este profesorul, în vârstă de 96 de ani, Sir Bryan Thwaites, care a urmat ambele școli aminitite în virtutea unor burse și, apoi, a predat la Winchester mai mult de zece ani. Sir Thwaites a conștientizat din propria experiență că o educație bună reprezintă cel mai bun mijloc de a sustine copiii din medii defavorizate și de a le oferi o mobilitate economică ascendentă.

Donatorul a vrut să-i ajute pe băieții albi săraci, în special, pentru că acestia se află într-un procent disproporționat de mare în zona cea mai de jos a sistemului de învățământ din Marea Britanie.

Chiar și Comisia pentru Egalitate și Drepturile Omului din Marea Britanie (EHRC – Equality and Human Rights Commission) a recunoscut în anul 2014 că a te naste bărbat alb în Marea Britanie nu conferă niciun privilegiu, deoarece „elevii albi din medii sărace, în special băieții, au suferit cel mai rău la debutul vieții si continuă să decadă mai departe în siajul oricărui alt grup etnic din mediul școlar. Ca atare, șansele lor de a avea o carieră de succes și prosperă scad pe masură”.

Un raport recent al Rețelei Naționale pentru Oportunități în Educație (National Education Opportunity Network) ilustrează că experiența devastatoare a băieților albi din gospodăriile cu venituri mici nu s-a îmbunătățit la nivelul anului 2019.Dintre toate grupurile rasiale provenind din medii economice similare, băieții albi britanici săraci sunt cei mai neperformanți din școlile britanice (…).

Purtătorii de cuvânt ai celor două Colegii au făcut referire în motivarea gestului de respingere a donatiei la Legea privind egalitatea din 2010, o lege care asigură „protectia legală a persoanelor împotriva discriminării la locul de muncă și în societate în sens larg”, ca bază legală pentru respingerea donației profesorului Thwaites. Cu toate acestea, unul dintre autorii originali ai Legii, care este și fost președinte al Comisiei pentru Egalitate și Drepturile Omului, Trevor Phillips, a criticat vehement atât Dulwich College, cât și Winchester College pentru modul în care au interpretat legea.

Acesta a subliniat faptul că avocații ambelor școli au interpretat legea „ca și cum ar fi fost construită doar pentru a favoriza oamenii de culoare. Nu este așa; aceasta lege a fost concepută pentru a asigura egalitatea” (pur si simplu -s.n). Phillips a mai spus că, „în situațiile în care grupul rasial care este dezavantajat este alb, nu ar trebui să existe niciun obstacol în a face pentru acest grup exact ceea ce am face pentru așa-numitele grupuri etnice negre și minoritare „.

Cu toate acestea, în societatea actuală din ce în ce mai corectă din punct de vedere politic, realitatea este cea operată de elitele liberale.

Elitele liberale insistă asupra fatului că apreciază diversitatea și egalitatea mai mult decât orice. În realitate, însă, acestea afrimă că minoritățile ar fi doar acele grupuri de persoane considerate a fi perpetuu asuprite și care necesită asistență socială de sus în jos pentru a obține „egalitatea percepută”. „Diversitatea” și „Egalitatea” au devenit, astfel, cuvinte de cod liberal doar pentru asistența acelor minorități, victimizate a priori (…).

Sir Thwaites este însă încrezător. Generosul profesor caută o universitate publică de primă clasă, care ar fi „cât se poate de bucuroasă să accepte” donația sa pentru a ajuta copiii albi săraci (…)”.

Traducere selectivă și adaptare – Dan Uncu

Articolul original:

Schools Turn Down Scholarship Donation For Poor White Boys

 

 

Cite ceva din nebunia (tridimensionala) a multiculturalismului

Vorba lui Mahlerbe in timpul ghilotinei iacobine: „cine și-ar fi putut închipui că și toleranța își va avea fanaticii săi !”
Noua stângă așa-zis progresistă începe să-și arate colții și pe la noi. Gargara propagandistică care debitează clișeele ideologice binecunoscute cu „toleranța”, „discriminarea de gen”, „drepturile homosexualilor”, ”diversitatea”, „accept” (orice !?), „multiculturalismul” bla, bla.. și care împroașcă una-două cu binecunoscutele invective gen „homofob”, „islamofob”, „sexist”, „intolerant”, „bigot”, „naționalist”, „pupător de moaște” ori cu invective inspirate direct din recuzita predecesorilor ideologici comuniști gen „reacționar”, „retrograd”, „nazist”, „fascist”, „extremist de dreapta” (întotdeauna numai de dreapta !), „dușman al progresului”, pe oricine se îndoiește de canonul progresist, așadar aceasta agendă ideologică așa-zis progresistă n-ar mai trebui să înșele pe niciun om cu capul pe umeri: POTENȚIALUL ei TOTALITAR sare in ochi ! Nu e cu nimic mai puțin primejdios pentru libertățile consacrate decât regimurile totalitare din trecutul recent, nazismul și comunismul. Când fructele activismului lor vor fi coapte, ne vor băga gheara in grumaz cu prima ocazie. Deocamdată doar poliția gândirii își face semnalată prezența. Așa-zisul CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) e cel mai relevant exemplu. Impostura lui e evidentă: nu e constituțional, nu e ales de nimeni și funcționează ca un soi de stat în stat, cu sancțiuni care se juxtapun uneori atât guvernului cât și justiției. Plus ONGimea activistă care impune societății românești agenda neomarxistă pas cu pas, după modelul occidental mult mai avansat, în principal prin lobby-ul de la guvern, legiferarea educației, terorism cultural și militantism neîncetat împotriva grupurilor țintă și a comportamentelor sociale încă NEASISTATE de Stat. Mania persecutorie împotriva fumătorilor dă deja și legislație. Ca să înțelegem mai bine cine sunt noii inamici ai societății deschise și cum se disimulează potențialul lor LIBERTICID, să urmărim cu atenție cazul de mai jos! Norocul nostru e că în România, cu toți potlogarii lui Dragnea, marxismul cultural e mai puțin avansat decât în Occident. Postez mai jos o replică bine articulată a Cristinei Elena Radulescu pe Facebook împotriva nedreptății făcute lui Remi Mănoiu ——> Fiind indignată de atitudinea barului, Cristina a distribuit povestea bărbatului în mediul online :
„Un om și-a pierdut locul de muncă numai pentru că a îndrăznit sa anunțe pe Facebook că va participa la Marșul Normalității. Un om aproape că a fost linșat public de către promotorii „iubirii” și „toleranței”, cei din comunitatea LGBT si câte litere or mai fi și susținătorii lor, care au tăbărât pe el, l-au insultat, și-au bătut joc de el, l-au amenințat și nu au avut pace până când nu l-au văzut concediat. Pentru cei care doresc sa vadă cum a fost tăvălit omul acesta prin mocirlă, vă invit să intrați pe pagina lui si să citiți comentariile. Vă veți îngrozi. Lăsând la o parte limbajul infect, atata ură adunată impotriva unui om nevinovat eu n-am mai vazut. Remi Manoiu se numeste. Voi, toți cei care l-ati călcat în picioare pe Remi, vreti respect și iubire din partea mea? Cum să vă respect eu, cand l-ați lăsat fără loc de muncă, fără ca el să vă fi făcut nimic? Ce respect să am eu pentru cineva, care iese la paradă, pe străzi, în penisul gol și se târâste pe jos, în patru labe, deși Dumnezeu l-a făcut biped? Ce respect, când tu îți bați joc de credința mea și introduci în festivalul tau o piesă de teatru în care niște scârbavnici, pentru că un actor adevărat nu acceptă așa ceva, toacă ceapă pe icoana Mântuitorului? Ce respect, când tu profanezi statuia lui Adrian Păunescu? Ce respect, când minți cu nerușinare, că eu, heterosexualul, te bat pe tine, homosexualul, pe stradă, când strigi isteric că esti discriminat, desi nu te discriminează nimeni, când în realitate, tu esti cel agresiv și vrei sa îmi impui cu forța sa te accept? Care toleranță, cand tu, pe mine, nu mă tolerezi? Cand mă acuzi, mă hăituiești, mi te bagi in ochi prin toate canalele- începând cu google și termind cu ultima firmă care te susține, cand îmi hărțuiești copiii și vrei să îi educi tu, să le spui că sunt fetițe, deși ei sunt băieți și invers, cand mai ai un pic și îmi intri și-n casă, să dictezi regulile în familia mea? Ce respect, când instituții alde CNDC, care trăiesc si din banii mei, te apără numai pe tine, iar pe mine, nu? Tu imi faci mie toate astea, iar eu trebuie sa te iubesc si sa te accept. Te bați cu cărămida in piept ca tu nu vrei decât drepturi egale cu mine. Nu, prietene, tu nu vrei drepturi! Tu vrei dreptul de a mă subjuga pe mine, de a-mi pune de gât lațul ideologiei de gen și de a mi-l strânge în jurul gâtului, după bunul tău plac. Sunt sătulă de agresiunea, amenințările tale, de obrăznicia cu care pretinzi să te insinuezi in viata mea si a copiilor mei. Ieri, un amic și-a pierdut locul de muncă. Fara să-ți fi greșit ție cu nimic! Cine e victima și cine e călăul?”, a scris Cristina Elena Radulescu pe Facebook.
Proiectul de a nu mai servi copiilor produse care conțin carne de porc sau gelatină în două grădinițe din Leipzig pentru a proteja copiii musulmani a provocat o criză online ce s-a răspândit în întreaga țară. „Din respect pentru o lume în schimbare, mâncărurile și gustările care conțin carne de porc nu vor mai fi comandate și servite după 15 iulie”, arată o scrisoare trimisă părinților, potrivit Bild. Reacțiile părinților au fost atât de intense încât poliția din Leipzig a decis să posteze mașini de patrulă în afara grădinițelor pentru a le proteja de „pericole posibile”.

(Foto: yourteenmag.com)

Cînd nediscriminații ucid

Știam de mult că o să se ajungă la profesori bătuți si înjunghiați în învățământul nostru.

Ceea ce e mai grav e faptul că conceptul nefast de „democratizare” socialistoidă a învățământului a cotropit școala cu ideea-forță a terorismului intelectual care decretează că, citez, „toată lumea trebuie să facă școală, cât mai multă scoală si cu orice preț”. In acest „cu orice preț” stă toată tragedia…
NU, nimeni nu trebuie să facă cât mai multă scoală si cu orice preț, decât cel care vrea, se străduiește si mai ales poate, are minte pentru a urca cât mai sus! După un învățământ primar obligatoriu pentru alfabetizare, doar selecția notelor, comportamentul si străduința ar mai trebui sa opereze. Adică selectiv. Inclusiv prin părinții care cooperează cu scoala pentru copiii lor, Sau nu.

Chiar in democrațiile consolidate există câteva instituții care nu funcționează, si nu pot funcționa pe baze democratice decât falsificându-le rostul si rodul. In detrimentul tuturor. In detrimentul binelui general. Două dintre ele sant biserica si școala de toate gradele. Ambele sant instituții bazate pe AUTORITATE. Prima, pe autoritatea dogmei, a doua pe autoritatea cunoașterii si a dascălului din spatele ei. Armata e o altă instituție care nu poate funcționa democratic, ci doar pe principiul disciplinei ierarhice.

Atâta timp cât vom continua să subminăm din rațiuni democratice prost înțelese si prost plasate autoritatea cunoașterii nu va fi posibila nicio reforma serioasă in învățământ. Atâta timp cât principiul terorismului intelectual care decretează ca „toată lumea TREBUIE sa facă școală, cât mai multa scoală si cu orice preț” nu va fi înlocuit cu restabilirea autonomiei școlii bazate pe principiul corect că „toată lumea are doar DREPTUL să aibă acces nediscriminatoriu la învățământ” nu vom scăpa de degradarea continuă a instrucției publice. De epidemia de diplome si doctorate la drumul mare si nici de invazia amenințătoare a sfertodocților sau a părinților indignați de rigoarea discriminatorie a notelor.

 

Adică nu vom scăpa de consensul sinucigaș in care ne complacem împotriva luptei de ariergardă pe care ultimii profesori de vocație o mai duc in numele adevăratei educații si instrucții.

Școala si profesorii se confruntă astăzi cu probleme si situații inedite, de neînchipuit altădată, care le denaturează rostul si le distrag in mod nemăsurat atenția: violența în curs de generalizare în școli, indignarea amenințătoare a prea multor părinți, vandalismul impenitent, obrăznicia nesancționabilă eficace, responsabilitatea pazei si a securității tuturor elevilor, securitate tot mai precară de altfel, haosul reformelor fără sfârșit si scriptologia maniacală a rapoartelor pretinse de inspectorate. Pe deasupra, evacuarea prin lege a principiului selectiv pe durata învățământului – școala obligatorie de 10-12 clase – a reținut prin școli tot felul de derbedei care sfidează atât disciplina si autoritatea dascălilor cât și securitatea colectivă, inclusiv a profesorilor. Toate astea sunt consecința directă si aproape exclusivă a terorismului impus pe plan intelectual de principiul devastator al „democratizării” învățământului cu orice preț, pentru toată lumea si nediscriminatoriu.

Da, discriminatoriu, un cuvânt care ne crează tuturor repulsie astăzi, începând cu Ecaterina Andronescu si ceilalți corifei care s-au folosit de ideea nefastă a „democratizării” progresiste in învățământ ca de un ALIBI pentru dezastru.
Da, atunci când dădeau note si sancționau lenea, indolența si reaua purtare sau atunci când, din contra, premiau gradele de excelență din clase, profesorii de altădată discriminau. Pe silabe si fără nicio teamă de indignările progresistoide: dis-cri-mi-nau !

A discrimina înseamnă in mod esențial a „separa”, a „distinge”. Pentru ca numai asa poate opera selecția benefică întregii societăți. E loc destul pentru toată lumea după ce selecția operează. E loc si pentru cel care nu are capacitatea să facă liceul dar poate urma o bună scoală profesională, e loc si pentru cel pentru care liceul e ultima frontieră si a dobândit in mod real cultura generală, la fel si pentru cel pentru care facultatea nu mai poate fi urmată de excelența unui doctorat adevărat. E loc destul pentru că de toți are nevoie societatea si diviziunea sociala a profesiilor: si de strungar si de contabil si de doctor, instalator, antreprenor, profesor sau gunoier. Insă mancurtizarea generală la care insistența maniacală a propagandei stângii progresiste a supus chiar si societățile occidentale a reușit să scoată din uzul public până si ideea, corectă . de selecție, prin denaturarea ideologică a conceptului primar de discriminare.
Dacă admitem observația de bun simt, clasic-liberală, a principiului că nu trebuie să fim egali decât in fata Legii si a lui D-zeu, ne putem șterge undeva cu teroarea egalitară a socialismelor de toate felurile. Sant atâtea alte domenii unde selecția, adică discriminarea e de dorit, pentru ca NU santem egali de la natură Si nici nu putem fi. Școala e doar un domeniu care reclamă astăzi selecția discriminatorie mai mult decât orice. Asta poate însemna la rigoare exmatricularea provizorie si chiar definitivă când e cazul, poate însemna selecția discriminatorie, adică selectivă a celor care nu pot să facă cu adevarat o scoală profesională, a celor care nu pot sa urmeze cu adevărat un liceu sau nu au capacitatea să se specializeze la o facultate.

In fond, discriminăm in atâtea alte situații de viată, dar nu ne dăm seama. Când convenim să ne alegem partenerul de viată discriminam intre alte variante posibile. Îmi place de ea si nu de cealaltă sau îmi place, simt că mă pot alia in viată cu el si nu cu celalalt. La fel facem la cumpărături. Discriminam, fără milă, intre un produs si altul în funcție de interesele noastre legitime. Nici prin cap nu ne trece că de fapt discriminăm o firmă , un producător, in detrimentul altuia. La fel, când ne alegem prietenii. De ce atunci n-ar reveni distincția, adică selecția discriminatorie si in scoală si în clase? Doar de frica stigmatizării cu care operează marxismul cultural?

Că stânga istorică e in mod esențial anticoncurențială o dovedește limpede „democratizarea” egalitară care a trântit la pământ si învățământul multor țări occidentale după 1970. Model preluat si de oportuniștii noștri care și-au început carierele in timpul celeilalte reforme anticoncurențiale începute în 1978 de Ceaușescu si care stabilea obligativitatea celor 10 clase si denaturarea liceului, ca învățământ de cultura generală, prin confuzia transformării lui in scoală profesională superioară . I-a mai mai rămas Ecaterinei Andronescu să pună pe butuci școala romanească prin desăvârșirea „democratizării” învățământului de masă în stilul anticoncurențial occidental de data asta. Adică prin alibiul progresismului de stânga la care mai vechii comuniști ce ne-au populat ministerele după 1990 au aderat spontan. Din empatie ideologică .

 

Să ne mai mirăm de „reformita”continuă prin care toată lumea trebuie strecurată cumva prin scoală, egalizată cât mai în sus si prin cât mai multe diplome? Că am ajuns să punem carul înaintea boilor, adică bacalaureatul care era urma să fie luat după intrarea fără examen la facultate pentru cei care nu l-au trecut la timp?
In situația data, nu mă mai mir de lașitatea multor profesori vizavi de colega lor, profesoara de matematică înjunghiată si abandonată de frica societății, a legilor si a regulamentelor care au făcut din profesor un paria, Adică prietenul mai mare cu care elevul se poate trage de șireturi in numele mai vechiului sau mai noului egalitarism socialist.