Posts Tagged → islam

Aparenta de putere conteaza aproape la fel de mult ca puterea in sine. Versailles

Văd că Franța face ce știe mai bine acum spunând că asasinarea lui Soleimani este o acțiune destabilizatoare. Hai să punem lucrurile în perspectivă.

După Versailles, Germaniei i s-a interzis să aibă o armată mai mare de 100.000 de soldați (care e cam cât are România acum, btw, chiar mai mult). În 1935, regimul nazist a început remilitarizarea țării.

În 1936, a încălcat o altă regulă de la Versailles, remilitarizând Renania. Reușita asta a fost atât de neașteptată, încât nici lui Hitler nu i-a venit să creadă că puterile vestice l-au lăsat să facă asta. Totodată, i-a arătat dictatorului cu cine are de-a face.

În 1938, Germania anexa Austria. Vesticii la fel, „să nu destabilizăm”, „să-i dăm ce vrea și se potolește”. În același an, Germania primea control asupra Sudeției. Spun „primea control” fiindcă Sudeția i-a fost literalmente oferită pe tavă – dar știți și voi povestea.

Acum să fie înțeles, în niciun punct menționat aici Germania nu prezenta un real pericol militar pentru Anglia și Franța. În 1936, armata nazistă putea fi pusă la respect fără mare efort. De fapt, Hitler a fost extrem de ezitant în decizia de a remilitariza Renania, fiindcă știa că militar nu ar avea nicio șansă în fața vestului. Nici măcar în 1939, la momentul invadării Poloniei, armata nazistă nu era la fel de bine dotată ca Franța (care atunci avea cea mai numeroasă armată din Europa) sau Marea Britanie. Franța avea mai mulți soldați, mai multe tancuri și mai multe avioane decât Germania în 1939.

Ce a făcut atunci diferența? Moralul și încrederea în sine. Deși în orice moment al anilor 30 puterile vestice puteau pune cu botul pe labe Germania, ele nu au avut încrederea în sine să o facă. Lăsând spațiu de manevră Germaniei, ele și-au pierdut orice moral în fața unor gangsteri politici care mai mult lătrau decât puteu mușca la acel moment. Vestul, exact pe dos, deși putea mușca letal, a ales să nu o facă. A vrut să fie împăciuitor de frica unui conflict, deși dacă mușcau la momentul potrivit Germania putea fi făcută pachet și azi nu mai scriam asta pe aici.

Sigur că e ușor să fii judecător în retrospectivă. Dar tocmai fiindcă avem aceste exemple din trecut, nu trebuie să ezităm să apelăm la ele ori de câte ori e cazul. Ne-ar salva să tot repetăm aceleași greșeli.

Aparența de putere contează aproape la fel de mult ca puterea în sine. Toată lumea știe că America are puterea militară să transforme Iranul în parcare dacă-și pune mintea cum trebuie. Dar dacă o țară ca America ar permite prea multe sfidări la adresa sa fără reacție, curând și-ar pierde statutul în ochii lumii. Fiți siguri că după asasinarea teroristului, planurile îndrăznețe ale iranienilor au fost amânate pe plan nedeterminat, unele anulate din start.

Cite ceva din nebunia (tridimensionala) a multiculturalismului

Vorba lui Mahlerbe in timpul ghilotinei iacobine: „cine și-ar fi putut închipui că și toleranța își va avea fanaticii săi !”
Noua stângă așa-zis progresistă începe să-și arate colții și pe la noi. Gargara propagandistică care debitează clișeele ideologice binecunoscute cu „toleranța”, „discriminarea de gen”, „drepturile homosexualilor”, ”diversitatea”, „accept” (orice !?), „multiculturalismul” bla, bla.. și care împroașcă una-două cu binecunoscutele invective gen „homofob”, „islamofob”, „sexist”, „intolerant”, „bigot”, „naționalist”, „pupător de moaște” ori cu invective inspirate direct din recuzita predecesorilor ideologici comuniști gen „reacționar”, „retrograd”, „nazist”, „fascist”, „extremist de dreapta” (întotdeauna numai de dreapta !), „dușman al progresului”, pe oricine se îndoiește de canonul progresist, așadar aceasta agendă ideologică așa-zis progresistă n-ar mai trebui să înșele pe niciun om cu capul pe umeri: POTENȚIALUL ei TOTALITAR sare in ochi ! Nu e cu nimic mai puțin primejdios pentru libertățile consacrate decât regimurile totalitare din trecutul recent, nazismul și comunismul. Când fructele activismului lor vor fi coapte, ne vor băga gheara in grumaz cu prima ocazie. Deocamdată doar poliția gândirii își face semnalată prezența. Așa-zisul CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) e cel mai relevant exemplu. Impostura lui e evidentă: nu e constituțional, nu e ales de nimeni și funcționează ca un soi de stat în stat, cu sancțiuni care se juxtapun uneori atât guvernului cât și justiției. Plus ONGimea activistă care impune societății românești agenda neomarxistă pas cu pas, după modelul occidental mult mai avansat, în principal prin lobby-ul de la guvern, legiferarea educației, terorism cultural și militantism neîncetat împotriva grupurilor țintă și a comportamentelor sociale încă NEASISTATE de Stat. Mania persecutorie împotriva fumătorilor dă deja și legislație. Ca să înțelegem mai bine cine sunt noii inamici ai societății deschise și cum se disimulează potențialul lor LIBERTICID, să urmărim cu atenție cazul de mai jos! Norocul nostru e că în România, cu toți potlogarii lui Dragnea, marxismul cultural e mai puțin avansat decât în Occident. Postez mai jos o replică bine articulată a Cristinei Elena Radulescu pe Facebook împotriva nedreptății făcute lui Remi Mănoiu ––> Fiind indignată de atitudinea barului, Cristina a distribuit povestea bărbatului în mediul online :
„Un om și-a pierdut locul de muncă numai pentru că a îndrăznit sa anunțe pe Facebook că va participa la Marșul Normalității. Un om aproape că a fost linșat public de către promotorii „iubirii” și „toleranței”, cei din comunitatea LGBT si câte litere or mai fi și susținătorii lor, care au tăbărât pe el, l-au insultat, și-au bătut joc de el, l-au amenințat și nu au avut pace până când nu l-au văzut concediat. Pentru cei care doresc sa vadă cum a fost tăvălit omul acesta prin mocirlă, vă invit să intrați pe pagina lui si să citiți comentariile. Vă veți îngrozi. Lăsând la o parte limbajul infect, atata ură adunată impotriva unui om nevinovat eu n-am mai vazut. Remi Manoiu se numeste. Voi, toți cei care l-ati călcat în picioare pe Remi, vreti respect și iubire din partea mea? Cum să vă respect eu, cand l-ați lăsat fără loc de muncă, fără ca el să vă fi făcut nimic? Ce respect să am eu pentru cineva, care iese la paradă, pe străzi, în penisul gol și se târâste pe jos, în patru labe, deși Dumnezeu l-a făcut biped? Ce respect, când tu îți bați joc de credința mea și introduci în festivalul tau o piesă de teatru în care niște scârbavnici, pentru că un actor adevărat nu acceptă așa ceva, toacă ceapă pe icoana Mântuitorului? Ce respect, când tu profanezi statuia lui Adrian Păunescu? Ce respect, când minți cu nerușinare, că eu, heterosexualul, te bat pe tine, homosexualul, pe stradă, când strigi isteric că esti discriminat, desi nu te discriminează nimeni, când în realitate, tu esti cel agresiv și vrei sa îmi impui cu forța sa te accept? Care toleranță, cand tu, pe mine, nu mă tolerezi? Cand mă acuzi, mă hăituiești, mi te bagi in ochi prin toate canalele- începând cu google și termind cu ultima firmă care te susține, cand îmi hărțuiești copiii și vrei să îi educi tu, să le spui că sunt fetițe, deși ei sunt băieți și invers, cand mai ai un pic și îmi intri și-n casă, să dictezi regulile în familia mea? Ce respect, când instituții alde CNDC, care trăiesc si din banii mei, te apără numai pe tine, iar pe mine, nu? Tu imi faci mie toate astea, iar eu trebuie sa te iubesc si sa te accept. Te bați cu cărămida in piept ca tu nu vrei decât drepturi egale cu mine. Nu, prietene, tu nu vrei drepturi! Tu vrei dreptul de a mă subjuga pe mine, de a-mi pune de gât lațul ideologiei de gen și de a mi-l strânge în jurul gâtului, după bunul tău plac. Sunt sătulă de agresiunea, amenințările tale, de obrăznicia cu care pretinzi să te insinuezi in viata mea si a copiilor mei. Ieri, un amic și-a pierdut locul de muncă. Fara să-ți fi greșit ție cu nimic! Cine e victima și cine e călăul?”, a scris Cristina Elena Radulescu pe Facebook.
Proiectul de a nu mai servi copiilor produse care conțin carne de porc sau gelatină în două grădinițe din Leipzig pentru a proteja copiii musulmani a provocat o criză online ce s-a răspândit în întreaga țară. „Din respect pentru o lume în schimbare, mâncărurile și gustările care conțin carne de porc nu vor mai fi comandate și servite după 15 iulie”, arată o scrisoare trimisă părinților, potrivit Bild. Reacțiile părinților au fost atât de intense încât poliția din Leipzig a decis să posteze mașini de patrulă în afara grădinițelor pentru a le proteja de „pericole posibile”.

(Foto: yourteenmag.com)

Noi și islamul

Din veacul VII d. Hristos, când apare în Peninsula arabică, și până azi, islamul–a treia formă istoric organizată a monoteismului – n-a încetat să coabiteze cu religia creștină și cea iudaică, așa cum n-a ezitat să le persecute și să le înlocuiască, de îndată ce împrejurările militare sau economice i-au permis o asemenea politică. În arhivele noastre există toate felurile de urme ale acestei învecinări dinamice, de la idealizata pace inter-religioasă din Andaluzia mozarabă, trecând prin lichidarea creștinismelor de matrice siriacă (întinse în primul mileniu până în India și China) sau prin conflictele armate din perioada post-imperială a Occidentului, dintre care acela israelo-palestinian nu s-a stins nici azi. Sunt istorici care pun căderea Bizanțului pe seama coabitării civilizaționale dintre creștinismul ortodox și islam, în contrast cu tot mai dramatica alienare a Răsăritului față de creștinismul latin (mai ales după Cruciada a IV-a). Obiect de polemică istoriografică este și rostul islamului în salvarea și transmiterea în Apus a filozofiei și științei eline antice: unii uită că tocmai căderea Constantinopolului și exodul spre Italia a elitelor bizantine au prilejuit de fapt această recuperare, decisivă în dezvoltarea ulterioară a spiritului renascentist. Lăsând deoparte gâlceava savanților, constatăm că ne gândim așezarea modernă (în democrație și în blocul euro-american) ținând mereu cont de ce se petrece în islam. Or el a încetat să mai fie o religie pan-arabă: a cucerit în ultimele veacuri părți însemnate din Asia centrală și Asia-Pacific. Acolo are cel mai mare număr de credincioși. Mai nou (după căderea URSS) islamul se extinde în zone tot mai largi din Africa subsahariană.

Există și un islam european, rezultat prin imigrația de după al II-lea Război mondial, când statele apusene au preluat, în scopuri zis temporare, de reconstrucție economică, mai multe milioane de arabi și turci: muncitorii ”oaspeți” au rămas acolo, și-au regrupat familiile și au primit cetățenie, bucurându-se, democratic, și de moschei sau școli coranice. Atunci când o Constituantă de înțelepți a redactat preambul Tratatului de la Lisabona, tocmai prezența acestor comunități islamice de pe continent a eliminat din text orice referire la rădăcinile iudeo-creștine ale civiliziației noastre. O elită politică secularizată, deistă sau chiar agnostică, a preferat să nu genereze ”tensiuni” sau ”discriminări”: n-a avut curajul, de pildă, să spună că avem rădăcini culturale în toate cele trei monoteisme (pentru că ar fi deformat adevărul istoric), dar nici nu și le-a asumat expressis verbis pe celelalte două. De aici a apărut în dezbaterea publică din noile state-membre UE percepția că Vestul (nucleul fondatorilor) e un teritoriu apostat – exact așa cum îl văd imamii sunniți sau șiiți! Michel Houellebecq a scris recent romanul Supunere, distopie despre o Franță unde islamiștii moderați au preluat guvernarea… Iar noi, în loc să ne consolidăm ancorarea occidentală, cădem adesea în plasa iluziei că nu mai există creștini în statele occidentale (deși există cu duiumul, ce-i drept, stânjeniți nu prin deficit democratic – nimeni nu le-a interzis formal drepturile – ci prin ofensiva corectitudinii politice, în numele căreia tot trecutul european e pus sub semnul crimei, și deci al datoriei de a le repara, prin compensații egale). Eu unul văd aici o capcană. După cum notam mai sus, islamul vine din Asia. În două decenii, populația Federației Ruse va cuprinde o treime de musulmani. Prin Dughin și ideologia panslavistă (eurasianică), vom auzi multe voci din lumea ortodoxă susținând o antantă între tradiția răsăriteană și acest islam conservator, împotriva „Occidentului decandent și necredincios”. De fapt, le auzim deja. Susțin că această linie de gândire ”strategică” e anti-națională. Reamintesc și aici faptul că elitele românești moderne au avut un singur obiectiv major: dezvoltarea țării în sânul Europei. 

Nu voi obosi să pledez pentru latinitatea constitutivă a Ortodoxiei românești. A o pune în discuție sau chiar o nega înseamnă a bloca evoluția organică și legitimă a națiunii noastre.

Femeia, celula terorista de baza a societatii

Cine spunea că islamul nu se poate moderniza? Cine spunea că în islam femeia este sclava bărbatului, în fața căruia nu are nici cuvînt, nici faptă? Cine tot susținea că burqini nu e alegerea lor, a femeilor, ci o impunere a religiei? Ei, acela să-și înghită cuvintele.

Ia uitați ce poate face femeia în islam! Victorie! Nu numai că poate, romantic, să arunce în aer Parisul, colecționarul atîtor opere de artă, atîtor suspine pe cheiurile Senei și ale atîtor frisonante despărțiri și reîntîlniri în  gară, dar chiar asta avea de gînd prima celulă teroristă feminină a ISIS. Să arunce în aer Gare du Lyon din Paris, unul din cele mai aglomerate noduri feroviare europene. Să transforme, la propriu, orașul luminilor într-una lumină mult mai mare.

Prima celulă de femei a ISIS își face așadar apariția sub cele mai bune auspicii, ale luptei de emancipare a femeilor islamiste, pro/contra burqini pe plajele din Franța. Acolo unde problema a fost deja tranșată. Pro. Au dreptul, cum au dreptul și alții să apară cum vor pe plajă, că doar nu sînt ele, femeile islamiste, mai prejos decît restul lumiii, că doar nu o să le discriminăm tocmai noi, acum cînd, după cum se observă, nici ai lor nu mai fac acest lucru.

Să încurajăm așadar militantismul reprezentatelor sexului frumos (?) – aici nu putem decît bănui, din cauza veșmintelor acoperitoare integral, dar să acceptăm by default – care își cer dreptul de a ucide acolo unde vor, cu ce vor, cînd vor și așa mai departe. Că așa a evoluat femeia și în societatea occidentală, cu cuțitul, cu butelii de gaz suspect plasate chiar lîngă catedrala Notre Dame, cu ce avea și ea la îndemînă. Timp în care noi ar trebui să ne baricadăm în case, mergem în grup armat organizat la școală, job și cumpărături, pînă cînd supremația femeii islamiste va ajunge la apogeu, iar civilizația noastră va fi obligată să recunoască meritele și supremația celei din care ele provin, căreia, în final, ne vom închina toți. Speră ei și, mai nou, ele.

Deci, cum ziceam, așa să nu le ajute Dumnezeu!

first-women-islamic-cell

(Foto: Reuters/Morteza Nikoubazl)

‘Si-acum ma taie, daca vrei, Si-arunca-ma la caini!’. De ce nu exista islam moderat.

După fiecare atentat terorist ni se spune că autorii sînt islamiști radicali, spre deosebire de marea majoritate a musulmanilor, oameni pașnici și civilizați, integrați culturii occidentale. De ce nu îi vedem însă niciodată pe acești moderați luînd atitudine, organizînd marșuri, protestînd împotriva celor care, prin crimele comise, pun la îndoială însăși credința lor? De frică, ni s-a spus de către centrele mediatice ale lumii. Frică de cine, milioane de oameni stau cu frica a cîțiva demenți și suportă consecințele măcelurilor provocate de aceștia? De ce acest corp sănătos al musulmanilor nu elimină putregaiurile, nu le denunță, de ce nu sînt chiar ei primii interesați în a-și face ordine în propria ogradă?

Răspunsul îl aveți în textul următor, care îi aparține lui Dorin Ciobîcă:
„Şi-acum mă taie, dacă vrei, Şi-aruncă-mă la câini!”
Taisir era un tip de 24 de ani, student la medicină în Bucureştiul anilor ’80. Sirian de obârşie, crescut în rigorile islamice, descoperise în România (unde era de ceva ani buni, pentru că „aprofundase” studiul), alcoolul, fetele, şi muzica pop-rock a vremii.
Aveam cam aceleaşi pasiuni, în altă ordine, de aceea am devenit apropiaţi pentru o perioadă.
La vremea respectivă, cântam într-un bar, Taisir era mai mult pe-acolo decât la facultate; vorbeam câte-n lună şi-n stele, despre ce se petrecea în piaţa muzicală, în restul lumii şi-n universul lui Allah.
Educat, spre erudit chiar, am petrecut multe nopţi în preajma unei sticle de whiskey, taclălind despre Pink Floyd, Beatles, Zeppelin, parcurgând drumul caravanelor din vremea califului din Bagdad până la Damascul în care se născuse.
Hafez al-Assad tocmai reprimase revolta Frăţiei Musulmane, se contura sediul mişcării Hamas în Damasc, lumea arabă era atunci, ca de-a lungul întregii istorii, un cazan în clocot, sub o aparenţă de prosperitate.
Într-o seară, puţin agitat, mi-a spus că urmează să-l viziteze fratele mai mare, însoţit de nişte prieteni, şi-ar dori să mă invite la Inter, respectivul – pentru prima dată în România – arătându-se interesat să cunoască pe cineva din anturajul mezinului. Mi-a explicat, stânjenit, că nu trebuie să pomenim de băutură, cârciumi, muzică, fete, şi restul ingredientelor care-i colorau cotidianul dâmboviţean.
Am văzut atunci un om total diferit de cel pe care-l cunoscusem; Taisir, care n-avea nici o problemă să se ia la harţă cu interlopii vremii care frecventau centrul Bucureştiului de atunci, devenise un fel de servitor umil, încercând să anticipeze dorinţele stăpânului.
Peste o săptămână, vizitatorii au plecat, şi-am aflat care sunt regulile de funcţionare ale societăţii musulmane, adică ierarhia imam, tată, unchi, frate mai vârstnic, cărora te supui orbeşte, indiferent despre ce-ar fi vorba. „Adică dacă frate-tău îţi zice să-mi iei gâtul, o faci ?” Fără să ezite, prietenul meu întru desluşirea tainelor lumii mi-a raspuns rece, plictisit, ca unui copil prost, că aşa trebuie.

Anul următor, i-am cunoscut pe cei doi Zeid – i-am botezat „Prim” şi „Secund”, pentru că-i chema la fel. Tot la medicină, scăpaseră de încorporare (era în vremea războiului dintre Iraq şi Iran) datorită studiilor. Mândri de poziţia progresistă a lui Saddam, versus primitivismul lui Khomeini, preferaseră, totuşi, să fie la adăpost de tranşeele ce urmau să configureze o nouă lume arabă.
Vândusem un pian electric, o căruţă de bani la vremea respectivă, şi le-am dat 50.000 de lei să-şi achite taxele de şcoală, pentru că banii de-acasă întârziaseră, şi erau în pericol de-a fi exmatriculaţi. A fost un impuls de moment, i-am văzut disperaţi, abia ulterior am realizat că nici măcar nu le ştiu numele de familie, nici în ce cămin locuiesc. Mai surprinşi decât mine (umblaseră la toate cunoştinţele din campus), mi-au înapoiat banii peste vreo săptămâna şi au devenit fraţii mei pe viaţă şi pe moarte, după spusele lor.
La scurtă vreme, aveam să aflu că dacă imamul, tata, etc.
Europa, şi nu numai, este plină de Taisiri şi Zeizi: educaţi, deja la a doua generaţie, obişnuiţi cu civilizaţia occidentală. Nu toţi arabii sunt terorişti, da-i suficient unul din 10.000, căruia dacă-i zice imamul, tata, fratele mai mare…
Şi-am încălecat pe-o centură de explozibil, şi v-am zis povestea mea.
Umilință și obediență duse la extrem. Acesta este islamul moderat. Atunci cînd nimic nu mai contează în afară de cuvîntul fratelui, tatălui, imamului… Iar dacă fratele, tatăl, imamul spun să omori, omori. Asta-i tot.
islam
(Foto: ro.pinterest.com)

Masacrul din Orlando

Cel mai amplu masacru cu armă de foc, din timpurile moderne ale SUA, s-a produs duminică dimineață, în localitatea Orlando, statul Florida, cînd un islamist a deschis focul, cu o pușcă semiautomată AR-15, cumpărată legal,  într-un club gay, secerînd 49 de vieți și rănind alte 53 de persoane.

Deși fusese interogat de FBI în 2013 și 2014, privind legăturile sale teroriste, poliția federală americană nu a găsit absolut nimic neobișnuit, astfel încît procurarea armei, în mod legal, reprezintă eșecul autorităților americane în fața amenințării teroriste.

Exista suspiciunea că atacatorul avea legături cu ISIS, mai mult, tatăl acestuia – care s-a grăbit să declare că atacul nu are nimic de-a face cu islamul, ci cu homofobia fiului său, totul pornind de la faptul că a văzut doi gay sărutîndu-se pe stradă – pretinde că este candidat la alegerile prezidențiale din Afganistan, situîndu-se de partea talibanilor, ce ar mai fi trebuit intelligence-ului american pentru supravegherea acestui individ?!

‘Mintile luminate’ s-au grăbit să califice atacul ca fiind la adresa comunității LGBT, orașele mari și-au luminat principalele clădiri în culorile curcubeului, iar pe Facebook a apărut – cum altfel?! – posibilitatea să-ți colorezi poza de profil accordingly. Presa de stînga a calificat atacul drept al unui dezaxat, evident, fără absolut nici o legătură cu vreo grupare islamistă. O viață chinuită, un suflet neînțeles, posibil el însuși gay, ce mai tura-vura, o victimă și el. Nimic de-a face cu islamul, extremă homofobie, în primă instanță, ulterior o poziție ceva mai nuanțată, dar ajungîndu-se oricum la concluzia că omul avea ceva la bibilică. Doar nu se apuca altfel așa, să tragă într-o free gun zone, într-un loc în care niște oameni nu făceau rău absolut nimănui, dimpotrivă, se distrau, petreceau, discutau într-un spațiu chiar destinat lor. Și se știe doar că zonele în care accesul armelor e interzis sînt respectate cu sfințenie de oricine, inclusiv sau mai ales de teroriști.

Că a sunat la poliție în timpul atacului și a jurat credință ISIS, ce mare lucru? S-a dat și el important, nu toți fac așa?! Nu toți își salvează victimele, de fapt, de ei înșiși, în primul rînd?! Prin masacru, da, n-a avut altceva la îndemînă. Poate cu vorba bună n-a reușit, avînd în vedere că, s-a aflat ulterior, era un obișnuit al locului respectiv.

Și dacă s-a radicalizat, să zicem, asta sigur a făcut-o de unul singur, el însuși, în interiorul lui zbuciumat, cum ne anunță presa. Altfel, om serios, security guard, democrat înregistrat, adică din cei apără comunitatea LGBT, cum să nu poată să-și cumpere legal pușcă?!

Lăsînd ironia amară de-o parte, sînt cîteva adevăruri care trebuie spuse.

1. Armele nu ucid singure, de capul lor, nu au autonomie. Nici de mișcare, dacă nu bîțîie cineva locul unde sînt puse, nici de acțiune, nu sar din rastel, de pe masă, de unde sînt, și încep să se declanșeze singure, nici de voință, de nimic. La capătul oricărei arme se află cineva. Acela trage. Arma, lăsată pe masă, pe masă rămîne, e un  obiect. Cine o face să ucidă este tot omul. Ce vor face progresiștii, vor interzice și oamenii?!

2. Putem constata un pattern aici, cei născuți și crescuți în civilizație ucid, cei nou veniti aduc doar obiceiurile. Și așa se consolideaza terorismul islamic. Dacă nu cumva ”terorism islamic”, raportat la civilizația noastră, nu e oximoron.

3. Tot felul de dubioși, cel puțin, au dreptul să vorbească, fără ca cineva să se scandalizeze, să semnaleze, să  i se pară ciudat că se vorbește despre moartea unor oameni, că doar libertatea de exprimare în SUA e sfîntă. Sfîntă pînă la adevăr.

4. Adevărul, cînd în sfîrșit se dorește a fi spus, nu mai are libertate de exprimare. Probabil pentru ca să ne tîmpim de tot, iar ei să ucidă mai lesne.

Dar asta nu se va întîmpla. Atîta vreme cît un homosexual ca Milo, fondatorul The Kernel, deși cu contul de Twitter suspendat, deși nu i s-a permis să conferențieze în universități, spune adevărul.

Ascultați-l aici.

gunman

 (Foto: cnn.com)

Uciderea Farkhundei

Barbarie, atrocitate, sălbăticie, nu cred că sînt cuvinte în limba română care să definească cum și de ce a fost ucisă Farkhunda Malikzada. O tînără studentă de 27 de ani, acuzată pe nedrept de arderea unui exemplar din Coran. Acuzată de o mulțime de oameni – după ADN – ”acuzată”, și acest cuvînt impropriu folosit, fără nici ce-a mai măruntă dovadă, fără judecată, fără nimic din ce știm noi, lumea civilizată, că înseamnă adevăr și justiție.

Ucisă în mijlocul Kabulului, capitala Afganistanului, în anul 2015. Cu martori, sute de oameni, cu forțe de poliție implicate, și asta la mai bine de 13 ani de cînd forțele americane sînt acolo și încearcă să civilizeze acea țară.

Urmăriți filmul. Cine poate să-l urmărească. Conține scene de o violență extremă. Eu nu am cuvinte în continuare pentru ceea ce s-a întîmplat. Probabil pentru că nu ne aflăm, pur și simplu, pe același palier de civilizație – asta sigur – cu acei, repet, după ADN, oameni.

Și pentru că asta înseamnă, printre altele, islamul.

Update: Trecem linia Durand și ajungem în Pakistan. Unde, zilele trecute, o tînără de 16 a fost ucisă, prin strangulare și ardere, de – și aici țineți-vă bine – chiar de către mama ei, da! De ce? Crimă de onoare, el pashtun și ea pendjabi. Cazul – al treilea într-o lună – nu este nici pe departe  unic în Pakistan, unde sute de femei sînt ucise anual din aceleași motive. Ce este de-a dreptul șocant la acesta este faptul că mama victimei a fost autoarea ororii. Ceea ce ne face să concluzionăm nu numai ce spuneam mai sus, palierele absolut diferite de civiliație pe care ne află noi și se află ei, dar și dezumaninarea, în cazul în care umanizarea a fost realizată, și nu numai în sens cultural, cînd pentru o mamă -repet, o mamă! – contează mai mult o carte decît instinctele sale. Animalele, majoritatea animalelor sînt ocrotite de către mamă, ori așa ceva aici nu s-a întîmplat. Nici măcar rămășițele carbonizate nu au fost îngropate de către familie, aceasta refuzînd și să participe la înmormîntare.

Ceea ce ar trebui să ne pună serios pe gînduri, avînd  în vedere faptul – și nu numai, acesta este doar ultimul – că în Franța, o chelneriță musulmană a fost bătută din cauză că vindea băuturi alcoolice în timpul Ramadanului. Unul dintre atacatori aflîndu-se fără acte, e cazul să ne întrebăm foarte serios încotro se îndreaptă Europa, cu peste un milion de migranți veniți aici numai anul trecut, cu hotărîrea decidenților europeni de a mai primi în continuare și cu, nu în ultimul rînd, încercarea permanentă de a ascunde faptele acestora.

islam

Sursa: nytimes.com. S-a întîmplat în 2015, eu acum am găsit filmul.

Allahuakbarita, o noua boala psihica

Allahuakbarita este pe cale de a deveni o nouă boală psihică. Se manifestă prin depresie bruscă – aparent – și puternică, mergînd pînă la cazuri de suicid în locuri publice. Exclusiv in locuri publice, aceasta fiind una din constantele bolii. Cînd pacientul a ajuns la apogeul bolii, și toate celelalte condiții au fost întrunite, el se detonează, împușcă sau omoară cu cuțitul – ori maceta, depinde de posibilități – în locuri aglomerate. Cu cît mai multe victime, cu atît mai bine pentru el. În cer, îl așteaptă virginele promise.

Boala se manifestă preponderent în anumite zone ale globului și afectează toate categoriile de vîrstă, cu predilecție fiind afectați bărbații între 19 și 25 de ani. Allahuakbarita a fost sesizată și la copii și femei, în grup și individual, de unde și concluzia puternicei capacități de contagiune. De asemenea, manifestări puternice ale bolii s-au observat la pacienți care, inițial, nu au trăit în condiții specifice de manifestare, dar au luat, într-un fel sau altul, contact cu cei afectați de boală.

Cauzele bolii sînt în curs de cercetare, cu fiecare nou caz apărînd și elemente de noutate. Lipsa unui cămin stabil în copilărie, nemulțumirea față de condițiile de trai, ori dimpotrivă, presiunea familiei pentru studii înalte, absolvite cu brio, dar, mai ales, lipsa bomboanei din copilărie, aceea pe care a vrut-o, dar nu i-a putut fi sau nu s-a vrut a-i fi oferită, pot fi cîteva cauze ale bolii. Practic, tot spectrul cauzalității bolilor psihiatrice se regăsește aici, așa că nu e cazul să le înșirăm.

Aria de răspîndire devine din ce în ce mai mare, cu cît posibilii transmițători de boală se infiltrează în comunități diverse, de preferință germane și suedeze. Cum pacienții sînt, la prima – chiar și a doua, a treia generație chiar – vedere tineri, sănătoși, dornici de muncă și de viață, inclusiv de relații sexuale cu persoane al căror accept nu-l solicită, oricine poate fi afectat de boală, fără ca aceasta să dea cea mai mică urmă de bănuială. Nici măcar familiei, dacă au, ori anturajului, dacă acesta există.

Allahuakbarita este pe nedrept considerată încă o boală rușinoasă, de unde și încercarea de ascundere a fenomenului, de cîte ori el devine vizibil. Cum s-a întîmplat ieri, de exemplu, în gara din Munchen, unde un pacient a atacat absolut subit, cu un cuțit, mai multe persoane care nu-i făcuseră nimic. Declanșarea bolii a făcut ca CNN să nu precizeze strigătul care marchează vîrful crizei, la fel cum, de altfel, s-a încercat cenzurarea jocului de copii mari, taharrush gamea, practicat într-un mod absolut nevinovat în noaptea anului nou, la Koln și în alte localități ale Europei. Unele, mai pudice din fire, nici nu l-au raportat autorităților, tratîndu-l fără să știe, în acest mod, cît se poate de corect. Politic.

Pînă cînd cercetătorii se vor pune de acord în privința întregului ansamblu de cauze și condiții, asupra factorilor determinanți, a celor de risc, a complexului de reacții ale organismului supus agentului cauzator, și pînă la includerea în DSM a bolii, foarte important de precizat este că aceasta nu are absolut nimic de-a face cu islamul, o religie a păcii, armoniei și bunei înțelegeri între oameni. O dovedește chiar noul primar ales al Londrei, Sadiq Khan.

PS: După cum se poate observa din fotografie, numai la lungimea mînecilor ar mai fi ceva de modificat.

musulman

(Foto: forums.marokko.nl)

Orice, numai crestini sa nu fie

Totul a început cu o știre:

Doua tinere musulmane au fost agresate pe strada, joi dupa-amiaza, de un grup de tineri. Incidentul a avut loc pe Calea Mosilor, in Bucuresti, iar victimele sustin ca atacul a avut un mesaj clar anti-musulman, transmite TVR. – Hotnews 

Privită inițial chiar ca o glumă, incidentul apărînd pe 1 aprilie, pe fluxurile de știri, s-a dovedit că nu e așa. Dar ce a fost, de fapt? Două fete musulmane, în vîrstă de 18 ani, se plimbau pe Calea Dorobanți. Se pare că, la un moment dat, dintr-un restaurant a ieșit un bărbat care, împreună cu încă patru persoane care i s-au alăturat, un bărbat și trei femei, le-au jignit, le-au dat vălul la o parte, chiar le-au bătut și rănit (conform Asociației Surori Musulmane).

Ce spune tatăl uneia dintre fete?

„Au început să strige după ele: ISIS, terorişti, aveţi bombe!. Fetele au evitat să discute cu ei şi au schimbat direcţia, dar s-au întors după ele. A venit unul din băieţi şi a încercat să-i ia hijabul de pe cap. S-au zgâriat, s-au lovit. Au nişte semne pe faţă şi pe mâini zgârieturi, dar nu ştiu dacă au folosit ceva ascuţit sau pur şi simplu de la unghii. Fetele erau foarte speriate, galbene la faţă, pe hainele lor era sânge”, a spus bărbatul. – click.ro

Și tot tatăl continuă:

Eu consider că este un caz mai… de puşti, nu este ceva organizat. Aici este o lipsă de educaţie, lipsă de cultură a acestor puşti. Este diferenţă foarte mare între acest Stat Islamic şi musulmani. Noi suntem primii care suntem victimele organizaţiei Stat Islamic.

Om cu scaun la cap, a văzut situația mult mai bine decît compatrioții noștri. Și deși nu a dorit să depună plîngere împotriva agresorilor, s-a deschis dosar penal împotriva acestora. Și cu asta știrea ar fi trebuit să urmeze calea firească, adică să se stingă, rămînînd să se vadă dacă se înmulțesc cazurile.

Dar nu! Întîi, a luat foc Facebook-ul. Așa ceva nu este posibil, așa ceva numai la noi se poate întîmpla, așa ceva, așa ceva, așa ceva… Și așa ceva-ul a căpătat valuri de indignare, și tot necredinciosul român s-a simțit dator să se indigneze sincer și să devină cît mai vocal împotriva ”porcilor” care au putut face așa ceva. Tot necredinciosul român, da, ați înțeles bine. Adică toți aceia care, la o adică – la fiecare sărbătoare religioasă, mai precis – rîd și batjocoresc credinciosul român, care, după minte și putirință, serbează cum știe, cum a învățat, cum poate. Pentru că asta este diferența fundamentală între islam și restul religiilor, de toate poți rîde, pe toate le poți ironiza, numai de musulmani să nu te legi. Iar cînd vine vorba despre musulmani, ne simțim superiori și datori să-i apărăm imediat. Noi, cei care avem aceleași drepturi ca și aici în țările lor, noi, care putem să mergem îmbrăcați cum vrem acolo, noi, care avem lăcașuri de cultură la tot pasul în țările arabe, nu-i așa?

Sigur că evenimentul, în sine, este condamnabil. Dar cînd s-a mai făcut atîta tam-tam din cauza unei agresiuni stradale, în care să fi fost implicate românce, de exemplu? Cînd s-a mai dat importanța asta unui incident regretabil, evident, în care să fi fost implicate alte femei, de exemplu? Cînd nu sînt subiecte la televizor, ar fi un răspuns, dacă nu cumva răspunsul este tot la acolo, la televizor. Adică exact așa se popularizează și, contrar dorinței părinților de a le proteja pe fetele agresate, exact asta se face, se popularizează cazul. De unde știm că de acum încolo nu se vor înmulți cazurile exact din cauza supraexpunerii celui existent?

De ce? De ce a ajuns o golănie, pentru că asta a fost, o golănie, condamnabilă, repet, pe prima pagină a ziarelor și în toată mass media românească? Pentru că nu sînt creștini implicați, iar repet. Dacă erau creștini, lucrurile nu mai stăteau la fel. Și-o meritau, ceva tot făcuseră ei, niște ironii și tot ar fi fost acolo. De ce? Din nou, pentru că a fi creștin într-o țară creștină e detestabil, a fi de altă religie, respectiv cea musulmană, e ceva nobil și care trebuie apărat. Chiar și cînd nu e cazul, cum a precizat tatăl uneia dintre fete.

Dar pînă la urmă, ce-ar fi să fie cum zice Bogdan Budeș?

Dacă tot s-a deschis din oficiu dosar de cercetare penală pentru lovire și alte agresiuni, ar fi interesant să aflăm că agresorii celor două fete musulmane erau de etnie romă. Să vezi atunci derută printre corecții politic. Să vezi atunci bătălia comunicatelor între asociații și oengeuri. Să vezi atunci spuma comentatorilor în vîltoare.

PS: Ce spune Sorin Ioniță, în această dimineață, despre subiect:

Feminismul romanesc in dilema islamica.
Era inevitabil momentul asta, in Occident se confrunta de mult cu disonanta: trebuie condamnata agresiunea stradala anti-musulmana si, in fond, anti-sociala asupra fetelor zilele trecute – dar si practica medievala a unor grupuri de a creste de mici femeile ca vacute obediente, depersonalizate comunitar si inexistente in viata publica. Or, am vazut multa agitatie pe tema (1) si tacere jenata pe tema (2).
In numele fetelor siriene agresate la Bucuresti au vorbit niste barbati trecuti, cu aer de sef de clan, plus un comunicat anonim de la „Surorile musulmane”, organizatie-oglinda a Fratiei Musulmane, adica mama tuturor organizatiilor islamiste, fondata de Hassan al-Banna in Egipt in 1928.
Putini hipsteri si bien-pensanti au curaj sa admita ca nu orice traditie culturala e in regula si trebuie tolerata. Pentru ca de o traditie rurala si patriarhala a unor nomazi vorbim aici, cu val si toate cele, nu de islam ca atare, care are multe forme si nuante. Ca dovada ca musulmanii romani – balcanici in general – nu au azi asemenea elemente de control social asupra fetelor si nevestelor, desi tin si ei de aceleasi Coran si Hadith, n-au abdicat de la credinta. Deci, strict teologic, se poate…
Va fi o lunga dezbatere, politica si sociala, pe tema (re)construirii unui islam in Europa care sa fie compatibil cu viata moderna, o achizitie ne-negociabila, daca e sa putem trai alaturi de acesti oameni. La ea trebuie sa ia parte si comunitatea musulmana si cea crestina.
Si poate, cine stie, intr-o buna zi, chiar si femeile, insh’allah.

musulmance

(Foto: bzi.ro)

Lumea se reasaza. Dupa Sharia.

Stau și mă uit, lumea scrie. Și scrie cu năduf, cu patimă, cu convingere. Diverse, de la planul cincinal la carne și ouă la plagiat, nu importă ce anume. Sînt lucruri serioase, nu am dubii.
Dar sîntem cumva rupți de timp și de spațiu. Un timp în care se produc orori, aici, la noi acasă, în Europa, și un timp pe care – ah, cît sper să nu fie așa! – e posibil să-l regretăm. Mai devreme sau mai tîrziu.

Am notat zilele trecute victimele atentatelor din Europa, cele făcute de islamiști. Și mi-a dat așa:

Spania, 2004 – 199 morti, 1467 raniti
Londra, 2005 – (cel putin) 38 morti, (cel putin) 95
Paris, ianuarie 2015 – 20 morti, nr. neidentificat de raniti
Paris, noiembrie 2015 – 129 morti, 352 raniti
Bruxelles, martie 2016 – 31 morti, 270 raniti

Total: 417 morti, 2184 raniti (plus neindentificati). Pe timp de pace!

Dar nu, terorismul nu e un virus letal. Numai ucigas, nu?!?

Ce-ar mai fi de spus? Ce-ați făcut cu Europa mea, ce-ați făcut cu Europa noastră? Enorm! Enorm ar mai fi de scris. Cum am ajuns aici, în primul rînd. Dar nu acum. Acum ne trebuie acțiune, acum ne trebuie voință politică, acum ne trebuie oamenii aceia politici cărora să nu le fie teamă de consecințe, de vorbele de acum, de nimic. Care să ne reîntoarcă unde eram, unde am crezut că vom fi, unde ar fi trebuit să fim.

Acum, dar cu cine?! Nu, n-ai cu cine. Acum n-ai cu cine.

Acum nu ne-ar fi trebuit întoarcerea la trenul pentru femei, ultima găselniță a unei linii regionale germane. E rușinos, e grav, e primul semn de cedare. În fața unor nou veniți, chipurile ca să ne asigure pensia și să ocupe locrurile de muncă rămase libere. Ce minciună! Ce oroare de minciună! Încet, încet, peisajul Europei se modifică. Azi tren, mîine cine mai știe ce?! Îmbrăcăminte ”adecvată”, probabil.

Ușor, ușor, Sharia se impune de la sine.

sharia

(Foto: frontpagemag.com)