Cînd nediscriminații ucid

Știam de mult că o să se ajungă la profesori bătuți si înjunghiați în învățământul nostru.

Ceea ce e mai grav e faptul că conceptul nefast de „democratizare” socialistoidă a învățământului a cotropit școala cu ideea-forță a terorismului intelectual care decretează că, citez, „toată lumea trebuie să facă școală, cât mai multă scoală si cu orice preț”. In acest „cu orice preț” stă toată tragedia…
NU, nimeni nu trebuie să facă cât mai multă scoală si cu orice preț, decât cel care vrea, se străduiește si mai ales poate, are minte pentru a urca cât mai sus! După un învățământ primar obligatoriu pentru alfabetizare, doar selecția notelor, comportamentul si străduința ar mai trebui sa opereze. Adică selectiv. Inclusiv prin părinții care cooperează cu scoala pentru copiii lor, Sau nu.

Chiar in democrațiile consolidate există câteva instituții care nu funcționează, si nu pot funcționa pe baze democratice decât falsificându-le rostul si rodul. In detrimentul tuturor. In detrimentul binelui general. Două dintre ele sant biserica si școala de toate gradele. Ambele sant instituții bazate pe AUTORITATE. Prima, pe autoritatea dogmei, a doua pe autoritatea cunoașterii si a dascălului din spatele ei. Armata e o altă instituție care nu poate funcționa democratic, ci doar pe principiul disciplinei ierarhice.

Atâta timp cât vom continua să subminăm din rațiuni democratice prost înțelese si prost plasate autoritatea cunoașterii nu va fi posibila nicio reforma serioasă in învățământ. Atâta timp cât principiul terorismului intelectual care decretează ca „toată lumea TREBUIE sa facă școală, cât mai multa scoală si cu orice preț” nu va fi înlocuit cu restabilirea autonomiei școlii bazate pe principiul corect că „toată lumea are doar DREPTUL să aibă acces nediscriminatoriu la învățământ” nu vom scăpa de degradarea continuă a instrucției publice. De epidemia de diplome si doctorate la drumul mare si nici de invazia amenințătoare a sfertodocților sau a părinților indignați de rigoarea discriminatorie a notelor.

 

Adică nu vom scăpa de consensul sinucigaș in care ne complacem împotriva luptei de ariergardă pe care ultimii profesori de vocație o mai duc in numele adevăratei educații si instrucții.

Școala si profesorii se confruntă astăzi cu probleme si situații inedite, de neînchipuit altădată, care le denaturează rostul si le distrag in mod nemăsurat atenția: violența în curs de generalizare în școli, indignarea amenințătoare a prea multor părinți, vandalismul impenitent, obrăznicia nesancționabilă eficace, responsabilitatea pazei si a securității tuturor elevilor, securitate tot mai precară de altfel, haosul reformelor fără sfârșit si scriptologia maniacală a rapoartelor pretinse de inspectorate. Pe deasupra, evacuarea prin lege a principiului selectiv pe durata învățământului – școala obligatorie de 10-12 clase – a reținut prin școli tot felul de derbedei care sfidează atât disciplina si autoritatea dascălilor cât și securitatea colectivă, inclusiv a profesorilor. Toate astea sunt consecința directă si aproape exclusivă a terorismului impus pe plan intelectual de principiul devastator al „democratizării” învățământului cu orice preț, pentru toată lumea si nediscriminatoriu.

Da, discriminatoriu, un cuvânt care ne crează tuturor repulsie astăzi, începând cu Ecaterina Andronescu si ceilalți corifei care s-au folosit de ideea nefastă a „democratizării” progresiste in învățământ ca de un ALIBI pentru dezastru.
Da, atunci când dădeau note si sancționau lenea, indolența si reaua purtare sau atunci când, din contra, premiau gradele de excelență din clase, profesorii de altădată discriminau. Pe silabe si fără nicio teamă de indignările progresistoide: dis-cri-mi-nau !

A discrimina înseamnă in mod esențial a „separa”, a „distinge”. Pentru ca numai asa poate opera selecția benefică întregii societăți. E loc destul pentru toată lumea după ce selecția operează. E loc si pentru cel care nu are capacitatea să facă liceul dar poate urma o bună scoală profesională, e loc si pentru cel pentru care liceul e ultima frontieră si a dobândit in mod real cultura generală, la fel si pentru cel pentru care facultatea nu mai poate fi urmată de excelența unui doctorat adevărat. E loc destul pentru că de toți are nevoie societatea si diviziunea sociala a profesiilor: si de strungar si de contabil si de doctor, instalator, antreprenor, profesor sau gunoier. Insă mancurtizarea generală la care insistența maniacală a propagandei stângii progresiste a supus chiar si societățile occidentale a reușit să scoată din uzul public până si ideea, corectă . de selecție, prin denaturarea ideologică a conceptului primar de discriminare.
Dacă admitem observația de bun simt, clasic-liberală, a principiului că nu trebuie să fim egali decât in fata Legii si a lui D-zeu, ne putem șterge undeva cu teroarea egalitară a socialismelor de toate felurile. Sant atâtea alte domenii unde selecția, adică discriminarea e de dorit, pentru ca NU santem egali de la natură Si nici nu putem fi. Școala e doar un domeniu care reclamă astăzi selecția discriminatorie mai mult decât orice. Asta poate însemna la rigoare exmatricularea provizorie si chiar definitivă când e cazul, poate însemna selecția discriminatorie, adică selectivă a celor care nu pot să facă cu adevarat o scoală profesională, a celor care nu pot sa urmeze cu adevărat un liceu sau nu au capacitatea să se specializeze la o facultate.

In fond, discriminăm in atâtea alte situații de viată, dar nu ne dăm seama. Când convenim să ne alegem partenerul de viată discriminam intre alte variante posibile. Îmi place de ea si nu de cealaltă sau îmi place, simt că mă pot alia in viată cu el si nu cu celalalt. La fel facem la cumpărături. Discriminam, fără milă, intre un produs si altul în funcție de interesele noastre legitime. Nici prin cap nu ne trece că de fapt discriminăm o firmă , un producător, in detrimentul altuia. La fel, când ne alegem prietenii. De ce atunci n-ar reveni distincția, adică selecția discriminatorie si in scoală si în clase? Doar de frica stigmatizării cu care operează marxismul cultural?

Că stânga istorică e in mod esențial anticoncurențială o dovedește limpede „democratizarea” egalitară care a trântit la pământ si învățământul multor țări occidentale după 1970. Model preluat si de oportuniștii noștri care și-au început carierele in timpul celeilalte reforme anticoncurențiale începute în 1978 de Ceaușescu si care stabilea obligativitatea celor 10 clase si denaturarea liceului, ca învățământ de cultura generală, prin confuzia transformării lui in scoală profesională superioară . I-a mai mai rămas Ecaterinei Andronescu să pună pe butuci școala romanească prin desăvârșirea „democratizării” învățământului de masă în stilul anticoncurențial occidental de data asta. Adică prin alibiul progresismului de stânga la care mai vechii comuniști ce ne-au populat ministerele după 1990 au aderat spontan. Din empatie ideologică .

 

Să ne mai mirăm de „reformita”continuă prin care toată lumea trebuie strecurată cumva prin scoală, egalizată cât mai în sus si prin cât mai multe diplome? Că am ajuns să punem carul înaintea boilor, adică bacalaureatul care era urma să fie luat după intrarea fără examen la facultate pentru cei care nu l-au trecut la timp?
In situația data, nu mă mai mir de lașitatea multor profesori vizavi de colega lor, profesoara de matematică înjunghiată si abandonată de frica societății, a legilor si a regulamentelor care au făcut din profesor un paria, Adică prietenul mai mare cu care elevul se poate trage de șireturi in numele mai vechiului sau mai noului egalitarism socialist.

Intenția ticăloasă a lui Cati Andronescu în privinta plagiatelor

Emilia Șercan, Facebook:

Sinistra Cati Andronescu a aruncat in seara asta la Digi24 o noua intentie ticaloasa pe care o pregateste Coalitia PSD+ALDE in privinta doctoratelor. Facand referire la decizia CCR din octombrie care interzice universitatilor sa retraga titlurile de doctorat, Cati a spus, in cel mai parsiv mod cu putinta, ca in decizia sa CCR stipuleaza faptul ca „un titlul de doctor nu poate fi retras de nicio instanta civila, ci doar de catre una judecatoreasca”, adaugand faptul ca, din aceasta cauza, trebuie sa fie modificata Legea Educatiei.

Si acum sa va dau traducerea pentru ticaloasa afirmatie a lui Cati Andronescu – noi stim ca avem mii de plagiatori in stucturile de partid sau in structurile statului carora incercam sa le salvam fundurile, asa ca, daca CCR a zis ca universitatile nu au voie sa retraga titlurile de doctorat si mai urla si presa din cauza asta, iar de CNADCU nu avem cum sa ne luam tot din cauza CCR si a presei, atunci inventam o golanie noua, ca vorba aia, cine se pricepe mai bine ca noi la golanii?

Si uite asa, Cati & Compania vor sa lase retragerea titlurilor de doctorat pe mana instantelor, pentru ca lucrul asta va insemna taraiala de ani de zile prin tribunale, nu verdicte date in doua luni, asa cum permite legea sa faca CNATDCU. Si acum sa va spun si de ce zice in mod ticalos Cati ca in motivarea CCR se spune ca un titlul de doctor nu poate fi retras de o instanta civila, ci trebuie retras de o instanta judecatoreasca.

CCR spune in motivare ca emitentul unui titlu de doctor (Ministerul Educatiei in cazul nostru) nu poate REVOCA sau ANULA un titlu de doctor, adica un act care este creator de drepturi, si ca REVOCAREA sau ANULAREA poate fi facuta doar de o instanta de judecata.

In schimb, CCR spune in aceeasi motivare, ca titlul de doctorat poate fi RETRAS doar de catre o alta entitate (CNATDCU) fata de cea care a emis titlul de doctor (Ministerul Educatiei), ca masura de sanctionare (adica pentru plagiat).

In concluzie, Cati creaza in mod voit confuzie in mintea omului care nu se pricepe ce subtilitati juridice de genul revocare/anulare si retragere (chestiuni total diferite, care se supun unor regimuri juridice distincte), luand in brate si invocand motivarea CCR.
Tot in concluzie, e doar prima zi de mandat.
#ziuaunu#statulcapturat

cati-andronescu(Foto: stirileprotv.ro)

Asa se desavirseste o lovitura de stat

În dimineața zilei de 29 iunie 2012, cînd CNATDCU delibera în privința plagiatului lucrării de doctorat a lui Victor Ponta, prim-ministru la acea dată, ministrul Educației de atunci, Liviu Pop, îl desființase deja, iar hotărîrea avea să apară chiar în timpul ședinței, în Monitorul Oficial. Ministrul însuși a ținut să le dea vestea membrilor comisiei:am venit să le spun cu subiect și predicat că de acest caz se ocupă Consiliul Național de Etică”. Tot în aceeași zi, același ministru a trimis Corpul de Control la entitatea numită mai sus.

Astăzi, 10 octombrie 2016, în Senat a fost adoptată cu 90 de voturi pentru, 6 abțineri, 12 voturi împotrivă și chiuituri respingerea solicitării președintelui Klaus Iohannis de revizuire a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016, privind modificarea și completarea Legii educației naționale, prin care, implicit, CNATDCU este scos de pe traseul verificării lucrărilor de doctorat plagiate.

Acum patru ani s-au grăbit, între timp au învățat și acum au făcut treaba temeinic. Ponta și Oprea au suferit, ar fi urmat Kovesi (exact acum!) – și alții – de verificat.

Așa se salvează securitatea națională.

Așa se desăvîrșește o lovitură de stat în formă continuată.

Așa se distruge o națiune, prin învățămînt și sănătate. Cu sau fără metodă, cu sau fără voie, acum și-au asigurat lucrările plagiate, în profundul dispreț pentru tot ce înseamnă act de învățămînt. Impostura academică va deveni lege din momentul promulgării de către președinte, în cazul – extrem de puțin probabil – în care cineva nu se va hotărî să atace hotărîrea la Curtea Constituțională a României.

Și nu, pentru așa ceva nu iese nimeni în stradă. S-a știut de săptămîna trecută că astăzi va fi ziua decizională, dar a fost ploaie și frig în toată țara. QED.

Detalii, dacă dorește cineva, găsește aici. Și cum s-a votat, aici.

PS: Ce scria Paul Dragoș Aligică săptămîna trecută:

Ionut Popescu scrie ca: „Efectul toxic al Ecaterinei Andronescu împotriva învățământului românesc cred că nu are egal în istorie…”.

Nu este o figura de stil sau exagerare. Femeia asta a facut mai mult rau Romaniei si poporului roman decat un razboi sau o invazie barbara. Distrugerea, dislocarea, blocarea, aneantizarea de capital uman (si implicit capital social si tehnic) abatute asupra Romaniei de individa asta si reteaua ei de parazitism si coruptie au magnitudini formidabile.

Magnitudinea pierderilor – desi nu total cuatificabile, cine ar putea cuantifica acest dezastru national ce atinge si cele mai mici sate, comunitati si familii?!- este estimabla printr-o simpla consultare ochiometrica a unor modele de crestere economica sau de dezvoltare economica in care figureaza explicit variabila educatie sau alte forme de capital uman si intelectual. Femeia asta a parut maniacal determinata sa submineze cel mai important factor de productie al acestei tari, an de an, sistematic si cu metoda.

E greu de spus unde s-ar putea incadra aceasta fapta. Coruptie e prea putin spus. Ticalosie? E insuficient. Dusmanii acestei tari nu ar fi putut inventa o arma secreta mai letala intereselor acestui popor decat aceasta Andronescu Ecaterina. Nu merita doar o statuie in muzeul infamiei nationale. Merita mai mult: o sala intreaga dedicata ei si colaboratorilor ei in cea mai mare operatiune de distrugere economica indreptata asupra poporului roman in intreaga sa istorie.

PS: Sa sublinez ca nu e exagerare: cu baza in dolari 1990: 5% din GDP ul actual al Romanei este echivalentul a aproximativ 50% din GDP-ul Romaniei Mici la 1910. 5% este o ultra-modesta estimare a aportului capitalului uman in ecuatia cresterii economice intr-o economie moderna.

Din această cauză.

senat

(Foto: senat.ro)

Ponta chiar este liderul opozitiei

Azi: Educația

Rămași fără capitolul Fiscalitate – confiscat de Ponta – chiar în pragul lansării programului de guvernare, liberalii și-au făcut din Educație și Sănătate drept principalele atuuri ale acestui program.

În jurul acestor teme – Sănătate și Educație – ar trebui să se concentreze și campania de comunicare a liberalilor. Acum, dar și în viitoare campanie electorală din anul 2016.

Dacă Sănătatea este una din principalele preocupări ale românilor – vezi sondajul INSCOP aprilie – mai 2015 DIRECȚIA, SURSELE DE ÎNGRIJORAREA, ÎNCREDEREA – unde Înrăutățirea stării de sănătate este pe primul loc la capitolul – ”Care este cea mai importantă sursă de îngrijorare pentru dvs. în acest moment” – cu 24%, Educația nu figurează pe lista principalelor preocupări pentru majoritatea românilor.

Chiar dacă Educația nu este o prioritatea pentru românii – îngrijorați în principal de starea de sănătate (24%), diminuarea veniturilor (18,2%) și pierderea locului de muncă (15,5%), Educația este o prioritate pentru un important segment electoral – cel cu venituri mari și foarte mari pentru care educația copiilor devine o prioritate încă din primii ani de viață (se informează, caută diverse oferte, predarea într-o limbă străină este o prioritate, etc) – segment electoral care, în mod natural, ar trebuie să se regăsească în rândul votanților PNL.

Deși a setat Educația drept un important obiectiv în programul de guvernare (inclusiv Johannis declara ceva similar în campania electorală) și o importantă temă de comunicare pentru propriul electorat, PNL întârzie să spună ce va face concret și cum își imaginează ei că va arata educația pe termen mediu și lung. Practic, liberalii nu au nicio strategie de comunicare pe această temă.

Profitând de lipsa de imaginație a liberalilor, Ponta a intuit că poate să le fure și această temă. Și, poate, să își mai spele și din păcatele din povestea cu plagiatul.

Pentru liderii de opinie – indiferent de culoarea și simpatia politică – Cati Andronescu este vrăjitoarea cea rea, este imaginea trecutului și a intereselor dinozaurilor din educație. Presupusa lege a educației – al cărei autor din umbră se presupune a fi Andronescu – a stârnit deja numeroase reacții negative atât în rândul liderilor de opinie, cât și în mediul online.

În lipsa unei poziții clare din partea PNL și a contra-ofertei la această lege – care ar fi trebuit să rezulte din programul de guvernare liberal – Ponta pozează în liderul opoziției și preia inițiativa.

Ponta nu numai că se declară împotriva ”proiectului Andronescu” și face apel la calm, rațiune și o amplă dezbatere în care să fie implicate toate părțile, dar oferă și o viziune despre cum ar trebui să arate proiectul final – ”Eu nu sunt de acord să schimbăm nicio Lege a Educației până nu stă toată lumea la masă, până nu o gândim pe termen lung, până nu o facem ca-n Europa sau America”.

”O Educație ca-n Europa sau America”. Cu siguranță electoratul tradițional PSD – care este mult mai preocupat de asigurarea zilei de mâine și mai puțin de viitor – nu este preocupat de cum ar trebui să arate sistemul de educație. Electoratul liberal, însă, cu siguranță visează la o educație ca-n Europa sau America. O imagine a educației pe care liberalii au fost incapabili să o proiecteze.

Astfel, Ponta mai fură o temă de comunicare a liberalilor – a căror reacție a demonstrat o paralizie și o inadecvare totală din punct de vedere al comunicării – și demonstrează că este liderul politic al momentului. Chiar și liderul opoziției.

(Foto: revista22.ro)

Piata politica, medicii si profesorii

Ne încredinţăm sănătatea doctorului, averea, şi cîteodată, viaţa sau reputaţia, avocatului. O asemenea încredere nu ar putea fi investită în siguranţă în nişte oameni de condiţie medie sau joasă. Prin urmare, recompensa lor trebuie să fie de aşa natură, încît să le ofere, în societate, rangul pe care-l necesită o încredere atît de specială. Timpul îndelungat şi cheltuiala făcută pentru educaţia lor, cînd se combină cu aceste aspecte, neapărat duc la creşterea încă şi mai mare a preţului muncii lor.

[…]

Probabilitatea ca o persoană anume să fie calificată pentru munca pentru care s-a pregătit este foarte diferită, de la o ocupaţie la alta. În cea mai mare parte a meseriilor mecanice, succesul este aproape sigur – dar în cele liberale, e foarte nesigur. Trimiteţi-vă fiul ca ucenic la un cizmar – nu prea există îndoială că va învăţa să facă o pereche de pantofi; dar trimiteţi-l să studieze Dreptul – sînt douăzeci de şanse la una ca el să capete aşa o competenţă care să-i permită să trăiască de pe urma meseriei sale. Într-o loterie perfectă, cel care trage premiul ar trebui să cîştige tot ce au pierdut cei care au tras bilete necîştigătoare. Într-o profesie, acolo unde douăzeci eşuează pentru ca unul să cîştige, acesta ar trebui să cîştige ceea ce ar fi cîştigat toţi ceilalţi douăzeci lipsiţi de succes. Avocatul care începe, probabil, cam pe la 40 de ani să cîştige ceva de pe urma profesiei sale ar trebui să primească o retribuţie nu doar pentru educaţia sa atît de lungă şi costisitoare, ci şi pentru educaţia altor douăzeci de persoane care nu au reuşit să facă nimic cu ea.

Adam Smith „Wealth of Nations” 1776

În statul social nu ne încredinţăm sănătatea doctorului şi nici educaţia profesorului. Nu negociem direct. Ne încredinţăm atît sănătatea cît şi educaţia politicienilor. Pe piaţa politică se joacă salariile medicilor şi profesorilor. Poporul vrea educaţie şi sănătate cît mai ieftină, chiar gratuită (o minciună acceptată), poporul vrea cît mai puţină responsabilitate sau chiar deloc. Politicienii îi oferă sănătate şi educaţie ieftine în schimbul votului. Fac asta păstrînd sănătatea şi educaţia la stat, pentru e le folosi ca monedă de schimb contra voturilor, sub justificarea că sînt domenii strategice şi numai statul poate oferi sănătate şi educaţie tuturor, toţi ceilalţi actori fiind iresponsabili (cei care oferă şi cer sănătate şi educaţie). Pentru a putea oferi poporului sănătate şi educaţie ieftine, pentru a-i oferi comoditatea lipsei de responsabilitate, politicienii (populiştii şi stîngiştii) ţin cu dinţii de monopolul asupra sănătăţii şi educaţiei, pentru a ţine în sistem medicii şi profesorii, sclavii care oferă sănătate şi educaţie şi fără de care politicienii nu ar putea trafica sănătatea şi educaţia pe voturi.

Prin reglementare şi absorbţia obligatorie a banilor de sănătate şi educaţie de pe piaţă politicienii reuşesc să păstreze acest monopol şi să evite riscul ca medicii şi profesorii să plece de la stat şi să profeseze la privat. Politicienii nu sînt singurii care doresc păstrarea monopolului acestui sistem. Lor li se adaugă şi funcţionărimea, feudalii sistemelor de sănătate şi educaţie (Raed Arafat e un bun exemplu, ca şi Ecaterina Andronescu, Brădişteanu, Andrei Marga ş.a.). Astfel, poporul e scutit de responsabilitatea sănătăţii şi educaţiei proprii, e scutit, dacă facem abstracţie de şpagă şi meditaţii (două manifestări de bun simţ ale pieţei, atitudini legitime şi normale din partea medicilor şi profesorilor) de negocierea cu medicii şi profesorii. Poporul, cum am mai spus, îşi negociază sănătatea şi educaţia pe voturi. Îşi dă votul politicienilor pentru a primi în schimb comoditatea lipsei de responsabilitate şi educaţie şi sănătate aparent ieftine şi categoric de cea mai proastă calitate. Politicienii ne obligă să dăm bani pe perele şi merele de stat, ne iau cu forţa o parte din bani, spunînd că ne oferă în schimb pere şi mere gratuite. La final, trebuie să acceptăm perele şi merele lor stricate, atîta timp cît nu ne rămîn bani pentru alte pere şi alte mere.

La rîndul lor, toţi cei care fac şcoală pentru a deveni medici şi profesori sînt siguri că vor fi absorbiţi de sistemele de sănătate şi educaţie ale statului, indiferent de cît de incapabili ar fi. Cum am mai spus într-un articol anterior, statul e consumator de diplome, nu de competenţe. Poţi fi o caricatură sinistră de medic sau profesor, atîta timp cît ţi-ai obţinut diploma (prin şpagă, de exemplu) statul te va absorbi în sistem şi te va plăti, cu un salariu de mizerie, ce-i drept. La început. Dacă eşti descurcăreţ, indiferent cît de prost ţi-ai face meseria, ai şanse bunicele să promovezi în sistemul de stat şi să cîştigi mult mai bine.

Iar tuturor acelora care ştiu să-şi facă meseria de medic sau profesor nu le rămîne decît să iasă din sistem, să se apuce de altceva sau să-şi facă meseria într-o altă ţară, în care sînt recompensaţi, atît cît e posibil, de clienţi şi nu de sistem.

Astăzi, în România anului 2012, sistemele de sănătate şi educaţie sînt expresii ale sclavagismului. Gîndiţi-vă că sîntem în Roma antică şi că medicii şi profesorii nu au drept de practică decît ca sclavi ai senatorilor. Niciun medic sau profesor nu-şi poate exercita meseria decît în slujba Senatului. Astfel, Senatul îi va folosi pentru a căpăta bunăvoinţa plebei, plătindu-i cît mai puţin cu putinţă. Dacă i-ar plăti mai mult, ar trebui să mărească taxele şi plebea, obişnuită să înveţe şi să fie oblojită „pe gratis”, s-ar răscula nemulţumită. Astfel, Senatul alege calea cea mai avantajoasă pentru sine: le interzice medicilor şi profesorilor să profeseze în altă parte decît în slujba Senatului, îi „leagă de glie”, îi transformă în sclavi, şi cu ajutorul muncii lor cumpără bunăvoinţa poporului. În timp, date fiind condiţiile, de cele două meserii se vor îndepărta cei cu adevărat înzestraţi şi se vor apropia cei care nu ştiu să facă altceva şi care au nevoie de siguranţa unei pîini zilnice. La final, toată lumea-i fericită: medicii şi profesorii oferă puţin şi prost şi primesc puţin şi prost, Senatul oferă puţin şi prost şi primeşte mult şi bine, poporul îşi oferă votul şi rămîne bou şi crapă pe capete, dar e fericit că nu trebuie să plătească medici şi profesori din banii de circ.