La 1 iulie 2015, cînd Gabriel Oprea era Ministru al Afacerilor Interne și premier interimar, riding high, carevasăzică, în presă apărea, sub semnătura Emiliei Șercan, prima analiză serioasă a tezei de doctorat a susnumitului. ”Exclusiv Gabriel Oprea, primul autor de plagiat muncit cu ”copy paste”, ”cut” și alte metode”. Trei zile mai tîrziu, ca fapt divers, Oprea suplimenta cu 50 numărul procurorilor DNA, dînd curs solicitării din februarie același an, a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Timp de un an și trei luni de atunci, Emilia Șercan a continuat demascarea tezelor de doctorat plagiate ale lui Onțanu, Licu, Stănișoară, Tobă, Negoiță și alții. A devenit eroina noastră, a tuturor, cea căreia îi așteptam cu înfrigurare și o nedisimulată satisfacție articolele, aflată de partea bună a forței, evident, care mușcă nemilos din dușmani, se luptă cu hidra din minister și care voia, ca orice om normal – sper, că acum nu mai sigură – ca lumea academică românească să se curețe de impostura și parazitismul de care, din cîte se văd, e copleșită, meritul să primeze și să fie singurul criteriu al acordării de titluri universitare.

Ca în sport, una muncea, restul făceam galerie. Dar era a noastră! Pînă ieri, cînd un mitocan a găsit cu cale să sugereze că nu ar fi dezinteresată în demersurile ei și, mai grav, ”asta dacă nu vorbim de manipulare grosieră”.

Scuze, Cristi Câmpeanu*, dar așa te-ai comportat. Iar eu, aflată în locul Emiliei, nu aș ezita să te dau în judecată.

Revenind, de ce a devenit Emilia Șercan subiect de discuție aprinsă și, mai ales, brusc negativ? Pentru că s-a atins de ”scumpa noastră”! Ori așa ceva nu se face! Totul pînă la ai noștri, totul pînă la victorie!

Care victorie, a cui victorie? A dreptății, a adevărului cumva? Nu, pînă la victoria noastră asupra lor. Că așa se înțeleg la noi principiile, așa se discută despre justiție și adevăr și, mai ales, dacă toate acestea trebuiau să poarte un nume, ele se numesc LCK. Te apropii cu un articol-analiză la apărarea pe care LCK o invocă, nu cu un articol în care să îi analizezi teza, ești dușmanul binelui, al frumosului și al adevărului, ești vîndut! Mai contează ce ai scris înainte, că au căzut între timp Ponta, Oprea, Tobă și alții? Evident că nu, asta-i întrebare?! Dar cine mai știe astea acum, cînd toată lumea nu mai prididește în sofisme și fente logice, doar-doar o ieși basma curată partea noastră, aia bună, cu ”scumpa” în frunte?

Și dacă ar fi fost un singur măgar – scuze din nou, Cristi, dar asta ai fost – ar mai fi fost cum ar mai fi fost. Dar nu, discuția se reia și acum avem chiar noutăți. Teoria riscului, a certitudinii/incertitudinii, a probabilităților, divergențe analitice și cîte și mai cîte calcule superioare și complicate care să demonstreze, în final, că tot noi avem dreptate, noi, cei buni, cei frumoși și cei adevărați. La pușcărie cu canaliile, nu ne interesează nimic pînă cînd frontul ăstora va fi nimicit, nu are importanță cum și cu cine, important e să îi ia și să nu-i mai vedem niciodată în fața ochilor noștri, care nu îi mai suportă.

Măi oameni buni, reveniți-vă! Poate vă ajută fotografia asta:

(Foto: gandul.info)

Și ei credeau că au dreptate. Și ei operau cu aceleași jumătăți de măsură ca și voi. Puneți capetele voastre în ce loc vreți în poza asta și poate e și mai clar. Care e diferența dintre ei și voi? Ei au fost dovediți în justiție ca penali. Unii din ei. Atît. Dar modalitatea de operare, de front comun să dovedim dușmanul e aceeași.

Problema LCK este mult prea departe de a fi așa gravă, posibil să nici nu fie. Asta și voiam eu, de exemplu, să nu fie, în urma analizei CNATDCU, și să-i dea în cap cu ea lui Ghiță. Problema ei e că are aceeași hîrtie, de peste 4 ani, eliberată de aceiași oameni care i-au dat același verdict ca și lui Ponta. Problema e că Ponta nu mai e doctor, dar LCK da. Problema e că teza ei de doctorat nici nu mai poate fi evaluată de CNATDCU. Pentru că a venit Senatul și, salvator, i-a hotărît acestui consiliu rolul peștelui de pe televizor. Exact acum, ce coincidență! Dar e bine, e foarte bine,  LCK va defila în continuare cu verdictul de neplagiat dat la numai o săptămînă distanță, în 2012, de aceeași comisie și de aceiași oameni, repet. Care oameni zic azi așa, mîine altfel, ce mai contează?!

Sigur, voi nu trebuie să vă uitați nici pe alte prostii, cum ar fi articolul acesta ”Lepădarea de 2012: oamenii PSD care au judecat tezele lui Kovesi și a lui Ponta”, voi nu trebuie să vă puneți întrebări, să dubitați și să vă dubitați, voi nu, canaliile la pușcărie, că știm noi că sînt canalii și astea nu pot să spună niciodată adevărul, că să dovedim întîi Sistemul – dar poate sînt două și se mai bat din cînd în cînd între ele, că cîr, că mîr, că premii, ambasade străine și laudele din partea lor, că, în final, marea spaimă: dacă pică DNA-ul?

De fapt, asta e problema, și e a voastră. Dacă pică DNA-ul. Și nu e frica normală, mecanism de supraviețuire, aia care nu te lasă să vezi dacă poți zbura de la etaju’ 10 sau dacă ai capul mai tare decît vagonul de metrou, e frica patologică. Cea în numele căreia nu mai contează nimic, și în numele căreia ați construi cele mai sofisticate teorii, numai să nu se întîmple nenorocirea.

Nenorocirea e că nu aveți încredere în justiție, nu aveți încredere în DNA, că ar putea rezista – deși 3 ani și jumătate cu Ponta premier nu a pățit nimic – nu aveți încredere în nimeni și nimic și de asta vă agățați cu disperare de un nume, de un om. Și de asta sînteți acum capabili să sacrificați și sistemul academic, numai și numai să-i aresteze pe Ghiță, pe Liță și pe cine o mai fi. Frica voastră e mai înspăimîntătoare decît orice, pentru că nu dați credit unei instituții, dar dați unei persoane. De care ne vom ocupa cîndva, acum să ne vedem scăpați de ăștia, nu?

Cînd ne vom ocupa? Cînd va fi prea tîrziu? Cînd se va termina lupta anti-corupție și ne vom putea ocupa și de altceva? Dar se va termina vreodată, încurajată irațional de către voi? Sper că mai știți cum s-au instalat sistemele totalitare, exact așa, dînd puteri unor oameni, no matter who, what, when or why, lasă că vedem noi pe urmă ce facem cu ei, care oameni au format o rețea, care rețea a pus stăpînire pe o țară și așa mai departe, cale de zeci de ani bune.

Sistemele totalitare, absolut toate, s-au bazat pe frică. Pe frica patologică. Tratați-vă cît nu e prea tîrziu. Cei din poza de mai sus n-au rezistat, voi puteți.

PS: Dacă tot e Ghiță ultima lichea și ambasada SUA etalonul corectitudinii, nu vreți voi să întrebați ce fac ei, americanii, cînd un condamnat la 300 și ceva de ani de închisoare, pentru omor multiplu, calificat, denunță o crimă în închisoare? Ca să știm și despre ce vorbim.

PPS: A mai fost valul ăsta de apocalipsă care ne pîndea după colț, cînd a plecat Morar de la conducerea instituției. Instituția funcționează, ba bine mersi chiar, so care-i treaba?!? În afară de a jigni și oamenii care lucrează acolo?

Dar nu! Pînă la moarte, cu teorii, riscuri și probabilități, numai așa, că nenorocitu’ rîde, că nenorocitu’ face, dar NICI O CLIPĂ SĂ NU VĂ GÎNDIȚI CĂ NENOROCITU’ nu rîde de voi sau de noi, ci de ea.
Așa se pune problema.

Oameni buni, ieșiți din logica fricii și a apocalipsei, nu poți decît cu adevărul dovedi minciuna.
Discuția de pe Facebook, aici.

*