Apocalipsa dupa LCK

La 1 iulie 2015, cînd Gabriel Oprea era Ministru al Afacerilor Interne și premier interimar, riding high, carevasăzică, în presă apărea, sub semnătura Emiliei Șercan, prima analiză serioasă a tezei de doctorat a susnumitului. ”Exclusiv Gabriel Oprea, primul autor de plagiat muncit cu ”copy paste”, ”cut” și alte metode”. Trei zile mai tîrziu, ca fapt divers, Oprea suplimenta cu 50 numărul procurorilor DNA, dînd curs solicitării din februarie același an, a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Timp de un an și trei luni de atunci, Emilia Șercan a continuat demascarea tezelor de doctorat plagiate ale lui Onțanu, Licu, Stănișoară, Tobă, Negoiță și alții. A devenit eroina noastră, a tuturor, cea căreia îi așteptam cu înfrigurare și o nedisimulată satisfacție articolele, aflată de partea bună a forței, evident, care mușcă nemilos din dușmani, se luptă cu hidra din minister și care voia, ca orice om normal – sper, că acum nu mai sigură – ca lumea academică românească să se curețe de impostura și parazitismul de care, din cîte se văd, e copleșită, meritul să primeze și să fie singurul criteriu al acordării de titluri universitare.

Ca în sport, una muncea, restul făceam galerie. Dar era a noastră! Pînă ieri, cînd un mitocan a găsit cu cale să sugereze că nu ar fi dezinteresată în demersurile ei și, mai grav, ”asta dacă nu vorbim de manipulare grosieră”.

Scuze, Cristi Câmpeanu*, dar așa te-ai comportat. Iar eu, aflată în locul Emiliei, nu aș ezita să te dau în judecată.

Revenind, de ce a devenit Emilia Șercan subiect de discuție aprinsă și, mai ales, brusc negativ? Pentru că s-a atins de ”scumpa noastră”! Ori așa ceva nu se face! Totul pînă la ai noștri, totul pînă la victorie!

Care victorie, a cui victorie? A dreptății, a adevărului cumva? Nu, pînă la victoria noastră asupra lor. Că așa se înțeleg la noi principiile, așa se discută despre justiție și adevăr și, mai ales, dacă toate acestea trebuiau să poarte un nume, ele se numesc LCK. Te apropii cu un articol-analiză la apărarea pe care LCK o invocă, nu cu un articol în care să îi analizezi teza, ești dușmanul binelui, al frumosului și al adevărului, ești vîndut! Mai contează ce ai scris înainte, că au căzut între timp Ponta, Oprea, Tobă și alții? Evident că nu, asta-i întrebare?! Dar cine mai știe astea acum, cînd toată lumea nu mai prididește în sofisme și fente logice, doar-doar o ieși basma curată partea noastră, aia bună, cu ”scumpa” în frunte?

Și dacă ar fi fost un singur măgar – scuze din nou, Cristi, dar asta ai fost – ar mai fi fost cum ar mai fi fost. Dar nu, discuția se reia și acum avem chiar noutăți. Teoria riscului, a certitudinii/incertitudinii, a probabilităților, divergențe analitice și cîte și mai cîte calcule superioare și complicate care să demonstreze, în final, că tot noi avem dreptate, noi, cei buni, cei frumoși și cei adevărați. La pușcărie cu canaliile, nu ne interesează nimic pînă cînd frontul ăstora va fi nimicit, nu are importanță cum și cu cine, important e să îi ia și să nu-i mai vedem niciodată în fața ochilor noștri, care nu îi mai suportă.

Măi oameni buni, reveniți-vă! Poate vă ajută fotografia asta:

psd-pitesti(Foto: gandul.info)

Și ei credeau că au dreptate. Și ei operau cu aceleași jumătăți de măsură ca și voi. Puneți capetele voastre în ce loc vreți în poza asta și poate e și mai clar. Care e diferența dintre ei și voi? Ei au fost dovediți în justiție ca penali. Unii din ei. Atît. Dar modalitatea de operare, de front comun să dovedim dușmanul e aceeași.

Problema LCK este mult prea departe de a fi așa gravă, posibil să nici nu fie. Asta și voiam eu, de exemplu, să nu fie, în urma analizei CNATDCU, și să-i dea în cap cu ea lui Ghiță. Problema ei e că are aceeași hîrtie, de peste 4 ani, eliberată de aceiași oameni care i-au dat același verdict ca și lui Ponta. Problema e că Ponta nu mai e doctor, dar LCK da. Problema e că teza ei de doctorat nici nu mai poate fi evaluată de CNATDCU. Pentru că a venit Senatul și, salvator, i-a hotărît acestui consiliu rolul peștelui de pe televizor. Exact acum, ce coincidență! Dar e bine, e foarte bine,  LCK va defila în continuare cu verdictul de neplagiat dat la numai o săptămînă distanță, în 2012, de aceeași comisie și de aceiași oameni, repet. Care oameni zic azi așa, mîine altfel, ce mai contează?!

Sigur, voi nu trebuie să vă uitați nici pe alte prostii, cum ar fi articolul acesta ”Lepădarea de 2012: oamenii PSD care au judecat tezele lui Kovesi și a lui Ponta, voi nu trebuie să vă puneți întrebări, să dubitați și să vă dubitați, voi nu, canaliile la pușcărie, că știm noi că sînt canalii și astea nu pot să spună niciodată adevărul, că să dovedim întîi Sistemul – dar poate sînt două și se mai bat din cînd în cînd între ele, că cîr, că mîr, că premii, ambasade străine și laudele din partea lor, că, în final, marea spaimă: dacă pică DNA-ul?

De fapt, asta e problema, și e a voastră. Dacă pică DNA-ul. Și nu e frica normală, mecanism de supraviețuire, aia care nu te lasă să vezi dacă poți zbura de la etaju’ 10 sau dacă ai capul mai tare decît vagonul de metrou, e frica patologică. Cea în numele căreia nu mai contează nimic, și în numele căreia ați construi cele mai sofisticate teorii, numai să nu se întîmple nenorocirea.

Nenorocirea e că nu aveți încredere în justiție, nu aveți încredere în DNA, că ar putea rezista – deși 3 ani și jumătate cu Ponta premier nu a pățit nimic – nu aveți încredere în nimeni și nimic și de asta vă agățați cu disperare de un nume, de un om. Și de asta sînteți acum capabili să sacrificați și sistemul academic, numai și numai să-i aresteze pe Ghiță, pe Liță și pe cine o mai fi. Frica voastră e mai înspăimîntătoare decît orice, pentru că nu dați credit unei instituții, dar dați unei persoane. De care ne vom ocupa cîndva, acum să ne vedem scăpați de ăștia, nu?

Cînd ne vom ocupa? Cînd va fi prea tîrziu? Cînd se va termina lupta anti-corupție și ne vom putea ocupa și de altceva? Dar se va termina vreodată, încurajată irațional de către voi? Sper că mai știți cum s-au instalat sistemele totalitare, exact așa, dînd puteri unor oameni, no matter who, what, when or why, lasă că vedem noi pe urmă ce facem cu ei, care oameni au format o rețea, care rețea a pus stăpînire pe o țară și așa mai departe, cale de zeci de ani bune.

Sistemele totalitare, absolut toate, s-au bazat pe frică. Pe frica patologică. Tratați-vă cît nu e prea tîrziu. Cei din poza de mai sus n-au rezistat, voi puteți.

PS: Dacă tot e Ghiță ultima lichea și ambasada SUA etalonul corectitudinii, nu vreți voi să întrebați ce fac ei, americanii, cînd un condamnat la 300 și ceva de ani de închisoare, pentru omor multiplu, calificat, denunță o crimă în închisoare? Ca să știm și despre ce vorbim.

PPS: A mai fost valul ăsta de apocalipsă care ne pîndea după colț, cînd a plecat Morar de la conducerea instituției. Instituția funcționează, ba bine mersi chiar, so care-i treaba?!? În afară de a jigni și oamenii care lucrează acolo?

Dar nu! Pînă la moarte, cu teorii, riscuri și probabilități, numai așa, că nenorocitu’ rîde, că nenorocitu’ face, dar NICI O CLIPĂ SĂ NU VĂ GÎNDIȚI CĂ NENOROCITU’ nu rîde de voi sau de noi, ci de ea.
Așa se pune problema.

Oameni buni, ieșiți din logica fricii și a apocalipsei, nu poți decît cu adevărul dovedi minciuna.
Discuția de pe Facebook, aici.

*campeanu

Relativizarea morala si dublul standard

Pe care le practicați cu voluptate, cu disperare sau din interes, ori în care ați picat duși de prea multă bună credință, împinsă la extrem chiar, duc exact aici, la aceste două declarații ale președintelui Klaus Iohannis.

Despre Mircea Dumitru, Ministrul Educatiei:

Dacă s-ar adeveri acuzațiile, Mircea Dumitru ar trebui, clar, să demisioneze din Guvern.

O astfel de legătură s-ar dovedi „letală” carierei sale ca ministru al Educației, a mai spus Klaus Iohannis, care s-a declarat îngrijorat de zvonurile apărute în spațiul public. – romanialibera.ro

Hai, nu mă înnebuni, serios? Cum, domnule, el nu beneficiază de nimic, nici o brumă de bunăvoință pentru utilitatea adusă societății, de nimic din ce beneficiaza Kovesi, la el nu contează factorul uman și tot ce mai vreți și mai invocați din cîte ați scris pînă acum, lui nimeni nu-i ia furibund, ilogic si disperat apărarea? De ce să demisioneze, nu el a semnat ordinul de ministru prin care i-a fost retras titlul de doctor lui Ponta, după mai bine de 4 ani, în sfîrșit? Sau asta nu mai contează, sau asta tocmai, contează? Deși în privința omului lucrurile sînt mai mult decît clare, președintele este ”îngrijorat”.

Despre Laura Codruța Kovesi, același:

Am vorbit scurt cu doamna Kovesi, insa nu cred ca este ceva special de comunicat aici. Am intrebat-o cum vede acele acuzatii, mi-a reiterat ca domnia sa nu se simte vinovata cu nimic si atunci am plecat destul de lamurit din discutie

Nu am stat sa discutam astfel de detalii. Asta este treaba altora sa lamureasca aceasta chestiune. – stirileprotv.ro

Hai, nu mă înnebuni, din nou, serios? Adică unul vine cu dovezi și asta te îngrijorează, iar pe alta o crezi pe cuvînt? ”Detaliile” astea nu contează? ”Detalii”?!

Nu contează, așa e. Nu contează, cînd o lume întreagă devine opacă, surdă și analfabetă funcțional la ce este scris negru pe alb. Nu contează, cînd toată suflarea românească ”de bună credință” ține cu dinții să aibă dreptate, nu contează cînd voi sînteți la putere, nu contează cînd aveți, pentru că vi s-a dat! – puterea de a alege cine e bun și cine e rău, pe cine exonerăm de responsabilitate și pe cine nu.

Am intrat în epoca lui ”nu contează”, a alegerilor discreționare, a fentelor logice, a adevărului  care e al nostru, cei care sîntem acum. Nu-l învinovățiți pe președinte, nu aveți ce să cereți mai mult de la ”premierul de la Grivco”.

PS: Dacă mai contează, în nebunia creată, NU avea nevoie de doctorat nici pentru ocuparea funcțiilor, nici pentru a-și continua activitatea, nu se cere așa ceva funcțiilor ocupate.

PPS: Lecturi suplimentare, poate v-au scăpat: ”Lepădarea de 2012: oamenii PSD care au judecat tezele lui Kovesi si a lui Ponta” și ”O probă de corectitudine”, Melania Cincea. 

lck

(Foto: romaniatv.net)

De ce nu vreti sa se afle adevarul?

Se consideră că ești matur atunci cînd ai discernămîntul format, capacitatea, adică, de a distinge binele de rău. De a judeca o situație nu în funcție de preferințe, oameni și conjuncturi, ci raportîndu-te la adevăr.

Acestea fiind zise, sper să închei cu acest articol problema presupusului plagiat al LCK, oricare ar fi părerile vehiculate în mass media de acum încolo.

În 2012, a izbucnit scandalul descoperirii tezei de doctorat plagiate a lui Victor Ponta. Au urmat, în vara aceluiași an, vremuri tulburi, o tentativă dejucată de lovitură de stat, în plus s-au schimbat comisii și componențe ale comisiilor, cu un singur scop: acela de a stabili că Ponta nu a plagiat, deși evidența era sub ochii oricui voia să o vadă. 

Aceeași comisie care i-a dat verdict de neplagiat lui Ponta i-a dat același verdict Laurei Codruța Kovesi, la o săptamînă distanță. Numai că de atunci și pînă acum presupusul plagiat al Laurei Codruța Kovesi s-a considerat, avînd în vedere cine l-a reclamat, ca o răzbunare-răspuns în replică la apariția aproape în întreaga lume a veștii că prim-ministrul României este un plagiator.

Toate detaliile privind desfășurarea eevenimentelor și oamenii implicați au fost publicate aici, pe pressone.ro: ”Lepădarea de 2012: oamenii PSD care au judecat tezele lui Kovesi si a lui Ponta”. Trebuie să nu vrei să citești, să nu vrei să iei în considerație sau să vrei să ignori articolul cu bună știință.

Pentru că nu se poate ca citindu-l să nu te întrebi: pe cine apăr cu atîta înverșunare și de ce? La ce folosește vehicularea în spațiul public a tot felul de ipoteze, cînd lucrurile pot fi atît de simple, verificarea încă o dată a lucrării, acum, nu atunci, în 2012, acum, cînd în sfîrșit, se poate vorbi de onestitate academică, acum, cînd Ponta a fost deja dovedit ca plagiator, și cînd Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor?

Văzînd înverșunarea cu care apărați nici voi nu știți pe cine, sînt convinsă, ce volute logice, ce pseudo-argumente aduceți, cum luați în calcul oameni și nu fapte, nu-mi mai rămîne decît să vă întreb: de ce v-ați luptat mai bine de 4 ani cu plagiatul lui Ponta și acum, mai nou, cu mult mai mulți plagiatori, ca pe de altă parte să încercați din răsputeri să acoperiți unul, în cazul în care există? Care este rațiunea care stă la baza unei judecăți de tipul ăsta da, ăsta nu? Credeți că în afară de adevăr puteți dovedi altfel hidra penală care a pus mîna pe România? De ce este ea mai presus de Ponta, de Oprea, de Tobă și de toată șleahta hoților intelectual din România, de reguli și legi, în ultimă instanță? Care este, în acest caz, diferența dintre ei și voi?! Vă gîndiți cum se va întoarce împotriva voastră momentul acesta?

Știam că dreapta ține partea adevărului permanent, și numai stînga distorsionează lumea în care trăim. Încep să mă îndoiesc nu de aceste lucururi, ci de prea mulți dintre cei care, fără absolut nici un argument valid, au intrat orbește în hora negării sau în cea, cu mult mai sordidă, a acoperirii unui plagiat, în cazul în care, repet, acesta există. Dar de ce vă străduiți atît de aprig să împiedicați, prin ceea ce scrieți, aflarea adevărului? 

Pentru că tot ce trebuie făcut este să lăsați cursul firesc al  lucrurilor să-și vadă de drum netulburat. Nimeni nu-i vrea capul, nimeni nu vrea lapidare publică, nimeni nu i-a solicitat măcar demisia. Cîțiva, cîți om mai fi, vrem adevărul. Atît. 

lck

(Foto: enational.ro)

Mircea Dumitru si Laura Kovesi, doua reactii complet distincte

Reacția Profesorului Mircea Dumitru la gogoașa de presă privind colaborarea cu Securitatea, apărută în Evenimentul Zilei și Adevărul, nu face decît să mai pună un minus în fața reacției procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi la acuzația privind plagiatul tezei de doctorat.

Imaginea publică se apără prin lovituri scurte, clare și concise:

Adevarul este acesta: resping orice fel de acuzatie ca as fi colaborat in orice forma cu fosta Securitate. Nu am fost nici membru al Securitatii, nici colaborator al Securitatii, nu am facut politie politica, nu am avut niciodata contacte cu politia politica in timpul regimului comunist, nu am semnat  niciun angajament (…) Documentele prezentate in presa nu sunt produse de  mine.

(…)

Ce s-a intamplat este o mistificare grosolana, nu este un fals oarecare, este o calomnie la adresa mea. Voi actiona in instanta pe cei care au facut aceste afirmatii defaimatoare la adresa mea in spatiul public„, a anuntat ministrul Educatiei, sustinand totodata ca „nu este ceva intamplator” ca aceste acuzatii apar dupa ce a anuntat public ca va incepe verificarea scolilor doctorale, in special a celor care au avizat lucrari plagiate. – Hotnews

Este normalitatea și firescul omului corect – excepționalitate pentru noi, obișnuiți cu băltirea în ape tulburi – care contracarează o dezinformare ordinară de presă, avînd deja, din 2007, o adeverință de la CNSAS privind necolaborarea cu fosta Securitate. CNSAS confirmînd astăzi că nu are probe în plus la dosar față de momentul acordării adeverinței respective.

Reacția vine în completă contradicție cu cea a procurorului Laura Codruța Kovesi, care pînă acum a declarat că are deja o decizie a unei comisii care consființește că nu a plagiat, deși respectiva decizie a fost dată la o săptămînă distanță de cea pe care a obținut-o Ponta, de către aceeași comisie, în 2012, deși lucrarea indică cel puțin dubii privind corectitudinea, deși nu a dat în judecată pe nimeni, mai bine de 4 ani, pentru cele susținute și deși dezvăluiri noi duc spre oamenii PSD-ului.

Pentru că LCK & Ponta & Ghiță se exclud, nu?!

PS: În decembrie 2015, cînd Raluca Prună, ministru al Justiției, a spus că

Ar fi neserios din partea mea sa ma lansez în speculatii cu privire la prelungirea sau nu a unor mandate. Sigur, ca principiu, am spus ca legea da posibilitatea reînvestirii unei persoane, însa iarasi cred ca societatea româneasca este, la acest moment, destul de antagonica si cred ca o procedura – vorbesc ca principiu – de reînvestire a unei persoane care a facut dovada unei bune administrari, dovada de integritate si profesionalism, ar expune acea persoana criticii unei parti din societate. Eu înteleg din motive de transparenta sa fac publice criteriile de profesionalism, integritate, performanta, astfel încât sa fiu împacata cu propunerile pe care le pun pe masa CSM-ului si, finalmente, pe masa presedintelui. Nu voi face o procedura complicata, pentru ca la aceste functii de conducere în parchete nu vorbim de concursuri.Hotnews

declarația a fost receptată ca rău voitoare de întreaga societate civilă doritoare de dreptate cu orice preț, prin urmare reînvestirea în funcție s-a făcut automat.

mircea-dumitru(Foto: romaniatv.net)

Despre ce vorbim? Pauza! Trageti aer in piept si linistiti-va

Nimeni nu vrea să asculte pe nimeni, adevărul lui e suprem. Aici am ajuns. Se folosește de orice ipoteză, se leagă de orice pai pentru a-i ieși cum scrie sau cum zice. Halucinant nu  mai e ce se petrece în politică, ci ce spun ziariștii, comentatorii, intelectualii chiar, cine influențează, într-un fel sau altul, opinia publică.

Dar dintr-o dată, fabulos! După tot scandalul presupusului plagiat al Laurei Codruța Kovesi, a apărut azi și lumina. Mă rog, pentru unii numai. Deci, după zile întregi de scandal, de alegeri, ori cu unul, ori cu alta, de povești, lumea (bine, nu toată, majoritatea) ajunge – inclusiv președintele – la concluzia ca dosarele lui Ghiță și plagiatul lui Kovesi sînt două lucruri distincte, ambele fiind necesar să meargă mai departe. Implicit, că DNA nu este egal cu șefa lui, acolo sînt oameni care își văd de treabă, nu de show-uri.

Absolut fabulos! Exact despre asta vorbesc de zile întregi. Nu are nici o legătură plagiatul cu activitatea ei la DNA. Pe care mă abțin s-o comentez momentan, am solicitat pe Facebook să-mi spună cineva care sînt rezultatele direcției de cînd este șefă, am primit like-uri la status și menționarea dosarului Microsoft, în a cărei disjungere sau nu, că nu mai prea știe nimeni, s-a dat ieri verdictul.

Subiect separat, acum e momentul de luat o pauză.

Pauza se impune (și) ca urmare a apariției articolului ”Lepădarea de 2012: oamenii PSD care au judecat tezele lui Ponta și a lui Kovesi”

Din articol:

Aproape toţi membrii Consiliului Național de Etică (CNE) care, în 2012, au dat verdictul că Laura Codruța Kövesi nu a plagiat în teza sa de doctorat au legături strânse cu nucleul de conducere al PSD.

Printre componenții CNE se numărau: un fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, colaboratori şi colegi ai premierului Adrian Năstase, ai lui Victor Ponta sau ai Ecaterinei Andronescu, un coleg al senatorului PSD Mihnea Costoiu şi un coleg al fostului ministru PSD Ioan Rus.

(…)

Înainte de a da verdicte în cazurile Ponta și Kövesi, Consiliul Național de Etică și-a bazat concluziile pe rapoarte ale comisiei tehnice.

Această comisie a fost formată, în ambele cazuri, din trei specialiști în drept: cunoscutul avocat Gheorghiță Mateuț, profesorul Gabriel Boroi și cercetătoarea Dumitra Popescu.

Gabriel Boroi este rectorul Universității particulare „Nicolae Titulescu”. Dumitra Popescu are 79 de ani, este cercetător la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi a predat la Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu”. În prezent, se regăsește între membriicomisiilor de doctorat ai Universității „Nicolae Titulescu”.

După teza lui Victor Ponta, cei trei au verificat și teza Laurei Codruța Kövesi și au ajuns la concluzia că actualul procuror-șef al DNA nu a plagiat.

Cum spuneam, pauză. Pauză de citit și înțeles tot ce scrie în articolul de mai sus. Apoi mai discutăm.

PS: Revin  și aici cu rugămintea de a-mi spune cineva care sînt, în afară de rețineri, zgomot, cătușe și arestări, succesele DNA în mandatul Kovesi. Înainte să apuce lumea să strige, ca și în cazul Morar, acum niște ani, ”Codruța, președinte!”. Mulțumesc.

ponta-kovesi

(Foto: bn24.ro)

We agree to disagree

Referitor la statusul de Facebook* al domnului Paul Dragoș Aligică, we agree to disagree, or at least I hope so.

Așadar, am de spus următoarele:

1) Martin Luther King Jr. – dovedit că a plagiat – este unic, ceea ce nu se poate spune despre alte persoane, iar în (unele din) lucrările lui de doctorat publicate este PRECIZAT că sînt pasaje copiate. Deci s-a știut și s-au luat măsuri. Orice comparație a cuiva cu Martin Luther King Jr., mai ales în situația de față, este o jignire la adresa lui, din punctul meu de vedere.

2) Nu știu în nici o teorie a echilibrului ceva care să se potrivească situației actuale, dar mi-au scăpat multe, posibil și asta.

3) S-o declarăm Fecioara Maria și gata, ajunge!

4) De ce nu-i răstigniți, domnule, în piața publică, pe cei de partea cărora nu vreți să fiți, ce legi, ce povești?! De ce să nu dispară dacă nu îi suportăm?! De care legi ne împiedicăm?!

Dacă vi se pare dur punctul 4), este pentru că eu consider că s-a depășit orice măsură, absolut orice măsură în privința situației actuale. Spiritele sînt înfiebîntate pînă la temperatura de fierbere.

Cînd intervine și Gigi Becali, condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, din care a ispășit aproape doi, fiind eliberat condiționat, amenințîndu-l pe Gelu Vișan că îi ia casa care i-ar aparține dacă se mai leagă de Codruța. situația se complică. Pentru că, așa cum ni s-a recomandat, dacă sîntem în situație de tertium non datur, te situezi automat de partea lui Becali. Ceea ce, pentru mine, nu înseamnă nici o diferență și în nici un caz binele, frumosul ori vreo companie selectă. Dimpotrivă, și aș zice mai degrabă că asta m-a dovedit.

În situația de față vorbim despre altceva, despre egalitate în fața legii, despre respectarea legii, despre lege în sine și despre eforturile foarte mari ale unor oameni de a dovedi plagiate. De ei, de acești oameni nu ne putem bate joc. Nu avem voie să o facem.

Și nu putem să luăm pe nimeni pe credit. Oricine poate greși, sîntem oameni. În articolul precedent am explicat de ce doamnei Kovesi i-ar fi chiar foarte bine să dovedească acum, după ultimele reglementări legale, că nu a plagiat.

Dar dacă nu, atunci nu. Nu mai îmi rămîne decît să-l asigur pe domnul Paul Dragoș Aligică, în numele Blogary, de același respect și aceeași considerație și să-l asigur că îl așteptăm cu aceeași plăcere, prietenie și cu nedisimulat interes, în continuare, pe blog.

*Pentru cine nu are cont Facebook, la acest status mă refer:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/pauldragos.aligica/posts/1136910319710043″ mbottom=”50″]

mlk(Foto: pecancorner.blogspot.ro)

Ce cred eu ca ar trebui sa faca LCK

Ați aflat pînă acum, de aici, ce crede Paul Dragoș Aligică. I beg to differ.

Am scris de alaltăieri, pe Facebook: LCK are un singur lucru de făcut, și cît mai repede cu putință: de pus teza de doctorat pe masa CNATDCU, cu solicitarea de a fi analizată cu celeritate. Punct. Și aici se închid (s-ar închide) toate discuțiile. Dacă nu, nu.

Între timp, am aflat că nu, ea nu poate solicita așa ceva, nu permit reglementările în vigoare. Dar o prietenă tot trebuie să aibă, nu?

Sigur, avînd în vedere vechimea – patru ani – problemei în discuție, se putea acționa între timp. Putea să-i dea în judecată pe cei care susțin că a plagiat, de exemplu. Dar nu.

Acum, sigur că șefa DNA nu trebuie să răspundă oricărei acuzații, prostii, manipulări lansate în spațiul public, cu atît mai mult de către un anchetat în patru, dacă nu mă înșel, dosare penale, Ghiță. Dar tocmai acest lucru capătă greutate, sau ar fi căpătat, în eventualitatea unui verdict fără probleme, la ce mizerii se pretează un anchetat de talia lui Ghiță! Totuși, nu e un oricine, are dosare grele în lucru – și tocmai ele îi dau greutate – iar atacul la șefa instituției care îl anchetează devenea o probă de disperare, o încercare de discreditare, de abatere a atenției publice către o falsă problemă, care s-ar fi întors împotriva lui. Prietenia strînsă care îl leagă de LCK, nedezmințită de aceasta, era iarăși un motiv serios de revizuire a tezei de doctorat, pentru că, se știe, ferește-mă, Doamne de prieteni, că de dușmani pot și singură.
Dar nu.

În situația în care ceva nu ar fi fost în ordine, singurul lucru care ar fi contat era ca intituția să reziste. Singura problemă acum, de fapt, e dacă rezistă instituția. Nu persoana, persoana nu contează, e numită pe un termen limitat la conducerea ei, și nu e formată numai dintr-o persoană, fie ea și șef. Repet, ce contează e instituția. Reputația, credibilitatea, consecvența. Pentru că dacă asociem, așa cum trebuie, plagiatul furtului intelectual, este absolut necesar ca asupra omului numit la conducerea instituției să nu planeze nici o urmă de îndoială.
Un stat de drept rezistă prin instituții, nu prin persoane. Oricît de mult urîți lucrul ăsta, așa este. O dovedesc democrațiile vechi, consolidate, cu instituții a căror activitate și continuitate se întinde pe sute de ani.

Independența justiției se poate face praf acum, sub ochii noștri, în lipsa tuturor clarificărilor care se impun sau poate, dincolo de atacuri, anihilînd atacurile, să reziste în continuare.

Așa că dacă un om poate face cît de cît lumină, ar trebui să o facă acum. Simplu, fără scandal, cu dovezi. Sigur că cei care acuză sînt grupul lui Ciuvică, pe lîngă care a mai fost și Miliția Spirituală (Bumbeș, Burcea, USB, Demos) care a acuzat-o pe LCK de plagiat, dar așa cum la toate minciunile și mistificările din presă se spune că singura soluție este judecata, exact în aceeași situație ne aflăm și acum. Cea mai bună armă împotriva celor care  te denigrează este adevărul.

De altfel, Emilia Șercan, jurnalista care a descoperit și făcut publice plagiate devenite de acum celebre, a scris acum două zile următoarele:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/emilia.sercan/posts/1610763112283285″ mbottom=”50″]

Numai că în loc să se lămurească odată pentru totdeauna această problemă, cu largul și vocalul concurs al fostului președinte, subiectul Ghiță – Kovesi s-a mutat brusc pe Băsescu – Udrea. Mutare extrem de interesantă, și sînt curioasă dacă sînteți conștienți a cui parte luați făcînd asta.

Știu ca nu sint bani, aproape deloc în presă, dar nu putem să transformăm albul în negru și negrul în alb cum ne convine. În cazul de acum, există proba, teza de doctorat în sine. Știu, există și decizia de neplagiat, numai că dată de aceeași comisie, în aceleași vremuri tulburi, din 2012, în care și Ponta, dovedit de curînd plagiator, primea exact aceeași decizie. Între timp s-au schimbat comisii, proceduri, miniștri și în sfîrșit, ceea ce era evident, plagiatul lui Ponta, a fost dovedit.

Este cazul ca și lucrarea LCK să urmeze același traseu. Pentru că numai cu adevărul poți lovi eficient în corupție. Altfel, toată lupta anticorupție, dincolo de toate laudele și toate premiile, este, așa cum sînt multe altele, o banală bătălie între găști, care în nici un caz nu servește cauza publică.

PS: Mi se spune, pe Facebook, că și dacă verdictul ar fi favorabil, pentru gașca cercetată penal ar fi același lucru, că oricum ar întoarce-o în favoarea ei. Păi pentru ei vrem noi să știm dacă a plagiat sau nu, ori pentru noi?! Cum despărțim apele, cum știm ce e bine și ce e rău?!

Asta-i culmea! Hai să nu îi mai chestionăm pe ai noștri, că sînt buni și frumoși by default, nu le trebuie, domnule, nici o confirmare!

kovesi

(Foto: romania-insider.com)

Pericolele vitale ale planetei

Boris Johnson și Melania Trump, astea-s pericolele vitale ale planetei.

Oameni la știrea lor se consideră cei care numai despre asta vorbesc? Pe Boris îl adulau ca primar al Londrei, că merge cu metroul și cu bicicleta, acum a devenit brusc dușmanul lumii odată cu Brexitul. Și cu ajutorul unor ziariști deontologi care prezintă rupt din context ce a mai zis omul de-a lungul vremii.
De fapt, tot ce contează e că era bun ca biciclist și ca pasager de metrou, nu mai e ca brexiter.

Melania Trump. I s-a livrat de către staff un speech. Plagiat, făcut după cloud words-ul dedicat unor anumite momente, nu știu. Dar e proasta și tîmpita lumii, că a plagiat.
OK, nu e sau nu o știu eu nici deșteptăciunea pămîntului, dar nu ea candidează, asta știu precis.

Timp în care se fac și refac geopolitic alianțe strategice, în Turcia s-a ajuns la 50 000 de oameni pe listele negre, în Ucraina moare asasinat, în explozia unei mașini încă un jurnalist, Pavel Șeremet, opozant crunt al regimului Putin, ce scriam de dimineață iată că se și înfăptuiește, ”Turcia este pregătită să restaureze pacea în regiune, alături de Iran și Rusia”, a declarat Erdogan, mai rămîne China să scoată capul și cam ăia sîntem.

Dar nu, Boris și Melania, Boris și Melania, Boris și Melania.

Asta e, asta avem, cu asta defilăm.

PS: Da, măcar Trump are gusturi fine la femei.

melania trump

(Foto: latimes.com)

Ponta a plagiat. Ura!

Nu pot împărtăși bucuria multora în privința concluziei Consiliului Național de Atestare a Diplomelor în ce privește verdictul că Ponta a plagiat. A aflat bărbatu’ ce știa tot satu’!

De 4 ani și restu’ zile, acum, cînd Ponta e nul politic, decizia în sine este valabilă doar în mediul universitar, și acolo va rămîne valabilă numai după îndeplinirea tuturor procedurilor, respectiv cele 10 zile în care Ponta poate face apel, apoi urmînd retragerea oficială de către ministrul Educației și Învățămîntului.

O procedură complicată, venită oricum prea tîrziu, politic, cînd Ponta nu mai contează în jocurile de putere de pe Dîmbovița nu rezolvă mai nimic în sistemul de învățămînt universitar românesc dacă nu este urmată de recuperarea prejudiciului material, respectiv banii încasați ca urmare a dobîndirii titlului respectiv. Iar problemele rămîn în continuare: numărul incredibil de mare al celor cu doctorate plagiate descoperite, oameni aflați încă în funcții, conducătorii de doctorate și, mai ales, școlile doctorale.

Decizia de astăzi poate fi considerată una importantă numai în măsura în care rezultatul ei nu va putea fi întors, și numai în situația în care reevaluarea lucrărilor doctorale va continua, urmate de decizii în instanță pentru recuperarea prejudiciului.

Pentru electoratul lui Ponta și pentru Ponta însuși este o nouă ocazie de a fi în centrul atenției și o altă ocazie pentru a se victimiza. Electoratul lui, semialfabetizat, nu are nici măcar idee ce a făcut Ponta. Pînă în momentul în care plagiatul va fi asimilat furtului, cu toate consecințele derivînd de aici, nimic nu se va schimba în fapt și în percepția publică.

Așa că de unde victorie, despre ce victorie vorbim? Se putea începe reevaluarea cu cineva aflat în funcție, nu cu un cal mort, și poate era mai important. Rămîne de văzut dacă e numai o mișcare de imagine și atît. Ponta, dat la corbi de ai lui, după atîta vreme, nu mai e o miză decît strict în stabilirea precedentului și a continuării muncii de demascare oficială a doctoratelor plagiate.

Așa că îmbătatul cu apă rece poate dura numai cîteva ore, după care urmează, dacă va urma, munca. Munca la celelalte lucrări de doctorat plagiate și munca la efecte, simpla constatare și retragere nu sînt, din păcate, suficiente.

PS: Andrei Pleșu, pentru news.ro:

”S-a întâmplat un lucru normal, care trebuia să se rezolve prompt, prin procedurile academice curente, la vremea când s-a produs frauda. Faptul că a fost nevoie de atîta tapaj  pentru a se ajunge la o constatare de ordinul evidenţei arată că trăim, pe mai multe planuri, într-o dezordine cronică. Domnul Ponta a avut o ocazie în plus  să se facă de râs cu declaraţii de tipul « Pe vremea mea nu se indicau sursele», ceea ce arată nivelul lui universitar şi intelectual. O ocazie să se facă de râs a avut şi comisia din 2012,  care s-a străduit împotriva argumentelor unor specialişti să îl scoată nevinovat. Cât despre reacţia de-acum a fostului prim-ministru, ea este în linia trivialităţii şi a confuziei morale şi mentale cu care domnia sa ne-a obişnuit. Ideea că profesioniştii care îţi dovedesc furtul sunt «politruci»  este de natură să mă lase – a câta oară? – perplex că  un personaj atât de nelalocul lui a putut să joace un rol în politica românească şi s-ar putea să mai joace,”

victor  ponta

(Foto: unimedia.info)

Media bate mediul academic

Abilitatea de a transforma albul în negru – pentru că este o abilitate, trebuie să recunoaștem – stimulat sau firesc scăpată de sub control, îl transformă invariabil pe posesor în negru. În negru real. Și în ridicol. Pentru că modelînd realitatea pentru alții, după placul sau interesul său, manipulînd perpetuu prin diferite tehnici, manipulatorul ajunge să se închipuie dumnezeu. Și cum nu este, făcătura expusă are numai darul de a apărea în întreaga-i micime și caraghioșenie.

Simularea sau copierea înălțării și a umilinței este bătaie de joc la adresa sacrului. A sacrului generator de viață, a sacrului născător de om. Prin urmare, blasfemie și bătaie de joc la adresa propriei ființe.

Media bate mediul academic. A ajuns să-l plagieze – și implicit să-l maimuțărească – pe Dumnezeu.

a3-6

Cum spuneam și cu altă ocazie, situația e complexă și prezintă multe aspecte.

(foto: captură ecran)