Hillary has Pneumonia. Good news?!

Vedeți în imaginea de mai jos cum se fac lucrurile în mod profesionist? Cum se întoarce totul în favoarea candidatei? Cum prăbușirea petrecută sub ochii tuturor, dincolo de dramatismul și problematica ei în sine, devine avantaj? Cum se răstălmăcește o situație cu totul specială și nu singulară – foarte important – cum se încearcă inducerea ideii că o îngrijorare sinceră și extrem de serioasă nu numai pentru SUA este, de fapt, ”aducerea” republicanilor pe drumul cel bun și luminos al grijii față de sănătatea femeii?

Vă dați seama că de acum încolo orice i s-ar întîmpla doamnei Clinton ar fi pus pe seama ”sexismului”? Că în această cursă electorală nu se poate juca cinstit, și nu se poate tocmai din cauza celor care au probleme și care ar trebui să le explice, nu să îi învinovățească, direct sau indirect, pe alții pentru ele?

Realizați că începînd din această noapte, odată cu prima confruntare directă Trump – Clinton, orice s-ar întîmpla nu ar fi din cauza candidatei? Că poate – Doamne ferește! – să aibă un acces de tuse, să cadă, să leșine, să nu se prezinte, o parte a americanilor ar vota-o oricum? Că poate fi sanctificată chiar de pe acum, ca victimă căzută în lupta cruntă și nedreaptă cu opresorul masculin? Că nici nu mai contează numele contracandidatului, atîta vreme cît ea se sacrifică pentru drepturile femeilor? Care drepturi? Nu știu, nu mă întrebați pe mine, nu știu ca cineva să se fi folosit vreodată, la acest nivel sau apropiat, de starea propriei sănătăți pentru a dovedi că opozanții sînt neoameni și nu le-a păsat niciodată pînă acum de aspectul acesta. Nu știu ca americanii să facă vreo diferență între starea de sănătate a femeilor și cea a bărbaților, nu vorbim despre femeile din lumea musulmană, acolo unde cu adevărat sînt considerate anexe dispensabile ale bărbaților, vorbim totuși despre cea mai mare și mai civilizată țară a lumii.

Sper ca doamna Clinton să fie într-o formă excelentă nu numai astăzi, ci începînd de astăzi. Pentru că aceasta este, pînă acum, cea mai urîtă campanie electorală pentru alegerile prezidențiale americane la care asist. Pentru că dincolo de inadmisibilitatea anumitor întîmplări și încercarea de a le transforma în avantaje, este prima campanie în care un competitor a plecat din start cu avantajul sexului. Acolo, la sexism, s-a ajuns explicit abia acum, dar orice ar fi venit și ar veni din partea staffului Clinton este luat drept bun, frumos și adevărat, pe cînd din partea cealaltă și adevărul este considerat atac.

Iar adevărul nu poate fi niciodată atac. Maturitatea se atinge atunci cînd un om poate discerne binele de rău, adevărul de minciună. Cînd are, așadar, discernămînt. Să sperăm că ambii competitori vor da dovada existenței lui începînd cu această noapte. Și electorii, apoi, la urne.

PS: Atît de departe au ajuns ei. Departe în cel mai puțin sens dorit vreodată. Comparați acum cu zgomotul asurzitor de la noi, de la televiziuni la oameni simpli, și aveți dimensiunea distanței ce ne separă.

14352015_10154235992471130_1001246382887237189_o(Foto. Huffington Post/Facebook)

Disonanta cognitiva la romani nu exista

Leon Festinger a fost un psiholog și psihosociolog american datorită căruia, de la sfîrșitul anilor ’50 ai secolului trecut, profesioniștii domeniului și lumea, în general, s-a îmbogățit cu o nouă teorie: disonanța cognitivă.

Și ce spune teoria disonanței cognitive? Că dacă în noi apare, la un moment dat, o situație în care credințele, principiile, valorile, atitudinile nu se armonizează, nu se împacă unele cu altele și cu ce avem de făcut, suferim de așa ceva. Cînd facem ceea nu ne place, dar trebuie să facem. Cînd comportamental trebuie să acționăm într-un anume fel, în timp ce noi simțim și gîndim în alt fel. Și că un instrument, un eu interior se va strădui permanent să ne pună în acord cu noi înșine, astfel încît să stabilim o stare de armonie, de confort interior și să nu dăm lumii, în final, impresia unor țăcăniți la drumul mare.

Ca exemplificare, să luăm două situații. Situația A și situația B. În care, dacă nu sîntem afectați de disonanță cognitivă, ar trebui să acționăm identic.

În situația A este prezent un personaj odios, să-l numim, la întîmplare, Oprea. Care, cu ajutorul colegilor, se sustrage absolut revoltător unei anchete penale privind moartea unui tînăr polițist, aflat la momentul respectiv în dispozitivul de însoțire a personajului. Indignarea, amplificată mediatic, ne determină să luăm atitudine. Scriem, vorbim, organizăm protest. Legea trebuie să fie egală pentru toți, nimic mai adevărat.

În situația B este prezentă o doamnă. Să îi spunem, tot la întîmplare, Hillary. Care, cu ajutorul altor personaje, mai suspuse sau nu, încearcă să acopere un scandal uriaș în care a fost implicată. Moartea înfiorătoare și absolut scandaloasă a ambasadorului și a altor trei persoane din cadrul unei reprezentanțe americane într-o țară arabă. Se descoperă existența paralelă a unei căi de comunicare aparent ilegale, o listă cu emailuri transmise pe această cale, dorința expres exprimată, se pare, de a fi șterse, nereturnarea integrală către o anumită instituție, să-i spunem FBI, punerea atacului în sine asupra ambasadei pe seama unui film apărut pe internet, deși evidența din emailurile transmise o contrazice și, în final, pretenția că a fost declarată a fi o persoană de încredere de către directorul instituției mai sus menționate.

În mod firesc, situațiile A și B comportă similarități care duc spre o atitudine coerentă și logică, respectiv de condamnare a atitudinii celor două personaje din situațiile respective.

Ce facem noi aflați în fața celor două situații? Pe Oprea îl condamnăm aprig, pe Hillary o susținem la fel de aprig în candidatura pentru președinția SUA. Suferim de disonanță cognitivă? Nici vorbă, noi sîntem români!

hillary

(Foto: telegrafonline.ro)

O proteza politica?

UPDATE: Doctorul personal al lui Hillary Clinton a declarat:

hillary

Să-i comunice cineva că pneumonia este în directă legătură cu boala Parkinson, mai precis: ”However, the elderly or those with chronic illnesses (such as Parkinson’s disease) often develop a serious infection that needs prompt and often aggressive treatment in the hospital.”, adică asta nu face decît să confirme diagnosticul. Se aspiră alimente și lichide din cauza dificultății de înghițire. Și că toate astea vor ține pînă cînd îi vor lua sponsorii de gît.

A, și cine o împiedică tot timpul să se hidrateze? Un agent de securitate, cineva din apropiere nu poate avea mereu o sticlă cu apă la îndemînă? Sau atunci intervine incontinența urinară, tot simptom de boală Parkinson?

———————————————————————————————————————————————————————

Scriam în articolul anterior că în campania electorală americană se înfruntă ”nepermis de incorect, o femeie bolnavă și un bărbat al cărui singur merit e că spune lucrurilor pe nume, scăpat de regulile, impunerile și cedarea establishmentului.”.

Avertizez dintru început că acest articol nu este pro-Trump. A cărui voce, printre altele, îmi este îngrozitor de greu să o suport. Dar cum presa americană dă dovada maturității, a deontologiei și a imparțialității, sînt nevoită să îl ascult. Și atît despre subiectul Trump acum.

Hillary Clinton este femeia bolnavă la care mă refeream. Și este bolnavă, acum nu mai există nici un dubiu. Din păcate, nu este vorba despre ce a declarat, ci de ceva care pare mult mai grav, maladia Parkinson. O boală invalidantă, cu consecințe greu de evaluat și la nivel de familie, darămite la nivel de țară.

Astăzi de dimineață scriam pe Facebook că Hillary pierde. Se pierde. În mod normal, ar trebui să își vadă de sănătate. În mod anormal, păstrarea în cursa înseamnă că cineva are interes să o mențină acolo. Cine și de ce sînt întrebările la care trebuie răspuns.

Înainte de răspunsuri, filmul. S-a întîmplat astăzi, la comemorarea victimelor atacului terorist din 11 septembrie 2001. Hillary a trebuit să părăsească ceremonia mai devreme și nu oricum. Ci cum vedeți în film.

E de-a dreptul șocantă imaginea. Așa freezing mai rar se poate vedea.

Freezingul este momentul în care pacienții bolnavi de Parkinson nu se mai pot deplasa, nu mai pot mînca, nu se mai pot spăla, cînd orice activitate încetează, cel puțin pentru cîteva minute. Poate apărea în situații de aglomerație, de schimbare a direcției de mers, în timpul unei conversații sau în lipsa unei medicații corespunzătoare. Cel mai bine explică situația doctorul din filmul următor, inclusiv alte momente jenante care se potrivesc foarte bine acestei boli. Pînă la identitate.

Din acest moment, al freezingului de azi, care a împiedicat-o să mai rămînă la ceremonia de comemorare, chiar încep întrebările.

Știe Partidul Democrat de problemele acestea? Imposibil să nu le vadă cineva, sînt prea multe și prea dese. Mai mult decît atît, în 2016, prima conferință de presă pe care a ținut-o a fost acum, în septembrie. Conferință la care a vorbit pierdută, slăbită, apatică. Și dacă partidul știe, cum își permite să o lase în cursa prezidențială? De cînd știe? Toate aceste întrebări pe care americanii, invariabil, și le vor pune, înseamnă un singur lucru: diminuarea în continuare a încrederii nu numai în candidată, dar și în partid. O pierdere de încredere greu de suportat. Dar dacă ar retrage-o acum din cursă? Tot problematic, e foarte greu să spui că abia acum ai aflat ceea ce devenise cel puțin îngrijorător pentru multă lume, și nu de ieri, de azi. Boala Parkinson nu e o boală care se manifestă imediat, are un istoric care se întinde pe o perioadă de timp, posibil de la căderea din decembrie

Dincolo de aspectul politic, rămîne întrebarea: Parkinson sau nu, care este suferința acestei femei? Pentru că o suferință e sigur. Și, mai ales, care este miza expunerii publice în asemenea situații? Nu îi e nimănui milă de om, nu mai zic de țară și de întreaga lume civilizată?

PS: Și dacă se va spune că nu este Parkinson, atunci ce este? Cît de cald a putut fi – la 28 de grade! – de nu a mai suportat să stea? Și cum rămîne cu celelalte probleme expuse în filmul de mai sus? Dacă are atît de multe probleme de sănătate, ba virus, ba oboseală, ba căldură, nu va fi la fel și ca președinte?

PPS: SUA au mai avut președinți bolnavi, de la Franklin Delano Roosevelt la JFK. Dar poliomielita și problemele la coloana vertebrală nu au afectat niciodată, cum se poate întîmpla în cazul Parkinsonului, decizia politică.

hillary

Clinton si Trump, doua note

Las scris aici ce am notat ieri pe Facebook. Două note, din care una (prima) a atras o mulțime de comentarii, care mai de care vădind neștiință, informație parțială – deturnată, manipulată, interpretată –  obținută din mass media. Urmăriți link-ul pentru a vedea despre ce vorbesc.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1137897009614303″ mbottom=”50″]

Și aceasta, în urma vizionării discursurilor republicane de la Youngstown State University.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1138118356258835″ mbottom=”50″]

Urmînd să revin asupra subiectului după vacanță.

clinton