O proteza politica?

UPDATE: Doctorul personal al lui Hillary Clinton a declarat:

hillary

Să-i comunice cineva că pneumonia este în directă legătură cu boala Parkinson, mai precis: ”However, the elderly or those with chronic illnesses (such as Parkinson’s disease) often develop a serious infection that needs prompt and often aggressive treatment in the hospital.”, adică asta nu face decît să confirme diagnosticul. Se aspiră alimente și lichide din cauza dificultății de înghițire. Și că toate astea vor ține pînă cînd îi vor lua sponsorii de gît.

A, și cine o împiedică tot timpul să se hidrateze? Un agent de securitate, cineva din apropiere nu poate avea mereu o sticlă cu apă la îndemînă? Sau atunci intervine incontinența urinară, tot simptom de boală Parkinson?

———————————————————————————————————————————————————————

Scriam în articolul anterior că în campania electorală americană se înfruntă ”nepermis de incorect, o femeie bolnavă și un bărbat al cărui singur merit e că spune lucrurilor pe nume, scăpat de regulile, impunerile și cedarea establishmentului.”.

Avertizez dintru început că acest articol nu este pro-Trump. A cărui voce, printre altele, îmi este îngrozitor de greu să o suport. Dar cum presa americană dă dovada maturității, a deontologiei și a imparțialității, sînt nevoită să îl ascult. Și atît despre subiectul Trump acum.

Hillary Clinton este femeia bolnavă la care mă refeream. Și este bolnavă, acum nu mai există nici un dubiu. Din păcate, nu este vorba despre ce a declarat, ci de ceva care pare mult mai grav, maladia Parkinson. O boală invalidantă, cu consecințe greu de evaluat și la nivel de familie, darămite la nivel de țară.

Astăzi de dimineață scriam pe Facebook că Hillary pierde. Se pierde. În mod normal, ar trebui să își vadă de sănătate. În mod anormal, păstrarea în cursa înseamnă că cineva are interes să o mențină acolo. Cine și de ce sînt întrebările la care trebuie răspuns.

Înainte de răspunsuri, filmul. S-a întîmplat astăzi, la comemorarea victimelor atacului terorist din 11 septembrie 2001. Hillary a trebuit să părăsească ceremonia mai devreme și nu oricum. Ci cum vedeți în film.

E de-a dreptul șocantă imaginea. Așa freezing mai rar se poate vedea.

Freezingul este momentul în care pacienții bolnavi de Parkinson nu se mai pot deplasa, nu mai pot mînca, nu se mai pot spăla, cînd orice activitate încetează, cel puțin pentru cîteva minute. Poate apărea în situații de aglomerație, de schimbare a direcției de mers, în timpul unei conversații sau în lipsa unei medicații corespunzătoare. Cel mai bine explică situația doctorul din filmul următor, inclusiv alte momente jenante care se potrivesc foarte bine acestei boli. Pînă la identitate.

Din acest moment, al freezingului de azi, care a împiedicat-o să mai rămînă la ceremonia de comemorare, chiar încep întrebările.

Știe Partidul Democrat de problemele acestea? Imposibil să nu le vadă cineva, sînt prea multe și prea dese. Mai mult decît atît, în 2016, prima conferință de presă pe care a ținut-o a fost acum, în septembrie. Conferință la care a vorbit pierdută, slăbită, apatică. Și dacă partidul știe, cum își permite să o lase în cursa prezidențială? De cînd știe? Toate aceste întrebări pe care americanii, invariabil, și le vor pune, înseamnă un singur lucru: diminuarea în continuare a încrederii nu numai în candidată, dar și în partid. O pierdere de încredere greu de suportat. Dar dacă ar retrage-o acum din cursă? Tot problematic, e foarte greu să spui că abia acum ai aflat ceea ce devenise cel puțin îngrijorător pentru multă lume, și nu de ieri, de azi. Boala Parkinson nu e o boală care se manifestă imediat, are un istoric care se întinde pe o perioadă de timp, posibil de la căderea din decembrie

Dincolo de aspectul politic, rămîne întrebarea: Parkinson sau nu, care este suferința acestei femei? Pentru că o suferință e sigur. Și, mai ales, care este miza expunerii publice în asemenea situații? Nu îi e nimănui milă de om, nu mai zic de țară și de întreaga lume civilizată?

PS: Și dacă se va spune că nu este Parkinson, atunci ce este? Cît de cald a putut fi – la 28 de grade! – de nu a mai suportat să stea? Și cum rămîne cu celelalte probleme expuse în filmul de mai sus? Dacă are atît de multe probleme de sănătate, ba virus, ba oboseală, ba căldură, nu va fi la fel și ca președinte?

PPS: SUA au mai avut președinți bolnavi, de la Franklin Delano Roosevelt la JFK. Dar poliomielita și problemele la coloana vertebrală nu au afectat niciodată, cum se poate întîmpla în cazul Parkinsonului, decizia politică.

hillary

Din 21 decembrie 2014 America e dusmanul?

Cu un sfert de secol în urmă, România a aflat de la Europa Libera că Timişoara s-a ridicat împotriva comunismului. Nu, pe atunci nu existau Facebook, Twitter, email. Şi nici telefonie mobilă. Telefonul fix era, pentru foarte mulţi români, un vis de neatins. La Timişoara se murea şi România nu ştia. Din întreaga zonă, nu doar din Timişoara, nu puteai telefona, de pildă, la Bucureşti, aşa, ca particular. Normal, comuniştii controlau comunicaţiile. De la Europa Liberă, însă, românii au aflat că fraţii lor timişoreni fuseseră ucişi cu bestialitate de propria lor armată, de propria lor miliţie, de propriile lor servicii de securitate, la ordinul lui Ceauşescu.

Au mai aflat românii şi că Timişoara se răzvrătise în masă împotriva comunismului:  grevă generală, revoltă totală. De altundeva, n-aveau de unde afla, decît de la posturile occidentale de radio, iar Europa Liberă avea o audienţă uriaşă. Şi aşa, aflînd, revolta s-a extins. Pînă la Bucureşti. Fără Bucureşti, jertfa Timişoarei ar fi fost degeaba. Şi a urmat jertfa Bucureştiului, începînd din 21 decembrie 1989. Armata, miliţia, serviciile de securitate comuniste au tras în Piaţa Universităţii, la Dalles, la Romană. Au ucis. Şi-au asasinat compatrioţii. Pe cine n-au omorît, au arestat. I-au bătut, i-au torturat, bărbaţi, femei, copii. A doua zi, la şase zile după ce se ridicase Timişoara, Bucureştiul a ieşit în stradă şi România a scăpat de Ceauşescu.

Asociaţia 21 Decembrie 1989 a reuşit, cu eforturi mari, să comemoreze absolut emoţionant eroii de-acum un sfert de secol. În balconul Universităţii, pe care tot cei de la 21 Decembrie l-au deschis în primăvara lui 1990, dînd naştere Fenomenului Piaţa Universităţii, au fost arborate patru drapele. Al României, al Uniunii Europene, al NATO şi al Statelor Unite ale Americii. Fiindcă la asta au visat, acum un sfert de secol, cei care au cutezat să iasă în stradă împotriva comunismului, înfruntînd gloanţele: la locul României în Lumea Liberă, nu în paradisul sovietic. Iar Lumea Liberă înseamnă America, NATO, UE.

Cei care cred că fără America am fi fost azi liberi şi-am fi ajuns în NATO şi în UE habar n-au de istoria acelor vremuri. Pentru că nu vor să aibă habar de adevăr. După cum nu vor să ştie nici de istoria acestor vremuri. Se vor bucura să afle că tovarăşi de-ai lor de idei au fost prezenţi la comemorarea victimelor masacrului comunist din 21 decembrie 1989. Unde au afirmat, cu tărie, că doar Putin va salva România, că America e diavolul iar capitalismul e iadul. Am fost acolo, i-am văzut, i-am auzit. Vorbeau cu mînie. Mînia lor se focaliza pe un steag american, fluturat în mulţime, ca un ecou la cel arborat în balconul Universităţii.

În balcon erau la microfon oameni care, acum un sfert de secol, i-au înfruntat cu mîinile goale pe asasinii comunişti în Piaţa Universităţii, la Baricada de la Inter, la Dalles, la Romană, şi au scăpat cu viaţă. În piaţă, era înjurată America şi era atacată cea care, înfăşurată în drapelul României, flutura drapelul Americii. Atacată fizic. S-au năpustit pe o femeie, cu brutalitate, din spate, să-i smulgă steagul, ca să facă să dispară simbolul “satanei capitaliste.” Cei din jur au sărit s-o apere. Anca Cernea e medic şi jurnalist, iar tatăl, bunicul, mama şi bunica ei au fost încarceraţi politic de comunişti, suferind ani cumpliţi de detenţie. După o pauză de elan, au venit şi jandarmii, reuşind să îi rezolve, cu dispozitivul lor sofisticat, pe atacatori: n-au prins niciunul. Drapelul american a rămas, însă, la posesoare. De aceea, jandarmii i-au cerut să plece ea cu steagul, ca să fie bine, să nu fie rău. Cererea a fost declinată.

În cursul comemorării de dumincă, 21 decembrie 2014, unul din momentele emoţionante de care vă spuneam a fost “Baricada Memoriei.” O vedeţi în imaginea surprinsă de Marius Stan, de la Miliţia Spirituală. Memoria trebuie să reţină adevărul, nu? Acum un sfert de secol, comunismul, nu capitalismul a asasinat la Timişoara, la Bucureşti, la Sibiu, Cluj şi în alte oraşe. Acum un sfert de secol, românii care au avut curajul să înfrunte gloanţele s-au revoltat împotriva comunismului, adus în România de la Moscova. Acolo unde domneşte, azi, Putin. Fără politica excepţională, clar anticomunistă, a preşedintelui american Ronald Reagan, Gorbaciov n-ar fi fost obligat să destrame Imperiul Sovietic. Fără America, România n-ar fi fost liberă, în 1989. Şi n-ar fi ajuns în NATO şi în UE. Căci fără America, NATO şi UE  n-ar fi existat,   America le-a creat. Acum un sfert de secol, românii au aflat de la postul american de radio Europa Liberă că Timişoara s-a ridicat împotriva comunismului, iar fraţii lor sînt măcelăriţi de asasinii lui Ceauşescu pentru că vor libertate. Din 21 decembrie 2014 nu mai e voie cu steagul Americii în Piaţa Universităţii din Bucureşti? Din 21 decembrie 2014 America e duşmanul? Spuneţi.

Foto: Marius Stan

baricada

Kamikaze