Discuţia despre impozitare are două dimensiuni: inegalitate vs egalitate şi stat maximal vs stat minimal. Dacă în primul caz, cota progresivă încearcă nivelarea veniturilor, recompensarea celor cu venituri mai mici şi pedepsirea celor cu venituri mai mari, în al doilea caz, important este nivelul impozitării şi, implicit, nivelul de implicare a statului.
În cazul cotei progresive, dincolo de nivelul de impozitare, trebuie remarcată dorinţa de nivelare, de eliminare a inegalităţilor, de îndreptare a nedreptăţilor a unor presupuse nedreptăţi. Or, aici găsim şi germenele maximizării statului, un germene nasol care bîntuie Europa de vreo cîteva zeci de ani. Căci dacă porneşti de la premisa că inegalitatea e o anomalie ce trebuie eliminată ajungi imediat peste drum, la Salvator, la singurul capabil să întreprindă o asemenea nobilă misiune: Statul. Astfel, chiar dacă unora dintre noi le place să facă pe proştii, de dragul lui Crin, trebuie să recunoaştem că impozitul progresiv mic e o minciună pe distanţe mici, electorale.
