Posts Tagged → mineriada

Ion Iliescu, inculpat penal. Filmul Mineriadei 1990

La trei zile după Congresul PSD, cînd s-a trezit – la propriu – comemorînd, împreună cu toată sala, victimele mineriadelor, Ion Iliescu, de trei ori fost președinte postdecembrist al României, a fost astăzi, 21 octombrie, pus sub acuzare pentru infracțiuni împotriva umanității,

Din Comunicatul oficial al Parchetului General:

Ca urmare a ordonanţei procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de infirmare a soluţiei şi confirmare a ordonanţei de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii militari continuă ancheta în dosarul nr. 47/P/2014 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g şi j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aprox. 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară. – Hotnews

Să ne amintim, cu această ocazie:

1. Că dosarul Mineriadei a fost redeschis în martie anul acesta, ca urmare a admiterii, de către ÎCCJ, a cererii Parchetului General, survenită ca urmare a deciziei CEDO din 17 septembrie 2014, prin care statul român a fost obligat să facă dreptate victimelor crimelor și infracțiunilor umanității;

2. Că pentru adoptarea Legii 27/2012 – pentru modificarea și completarea Codului Penal al României și a Legii 286/2009 privind Codul Penal – privind înlăturarea prescripției în cazul infracțiunilor de crimă împotriva umanității s-au luptat cei care au și scris-o, Monica Macovei și Sever Voinescu;

3. Ce s-a întîmplat atunci. Atunci, în iunie 1990. Mai jos, cel mai bun și complet film al evenimentelor, o datorie morală a noastră de a nu da uitării unul din cele mai importante și mai grave momente din istoria recentă, prin trecerea timpului. O datorie de a ține trează memoria istorică, prin proiectarea evenimentelor tuturor celor care nu știu sau cărora nu le este clar ce s-a petrecut atunci. Astfel încît, printre altele, să nu se mai întîmple ca la o televiziune să fie întrebată una dintre victimele de atunci, figură-emblemă a Pieței Universității 1990, dacă a participat la evenimente. Oana Zamfir în dialog cu Marian Munteanu, astăzi, la DIGI24, detalii aici.

Personal, fără să fi suferit fizic, m-am chinuit să-l urăsc pe Ion Iliescu pentru tot ce a reprezentat și a făcut. N-am reușit. I-a scăpat, în acest fel, încă o victimă.

Filmul, acum:

(Foto: reporterntv.ro)

O ratare

13 -15 iunie sînt zilele cele mai negre ale democraţiei noastre originale, post-decembriste, sînt zilele în care, după prima revoluţie transmisă în direct de televiziunile de pretutindeni, o lume întreagă a putut asista la barbaria unui adevărat război civil, început şi petrecut, în cea mai mare parte, în chiar centrul capitalei. Atrocităţile săvîrşite de civili – şase morţi şi aproape opt sute de răniţi – sub ochii celor care, în mod normal, ar fi trebuit să-i apere, ne-au deturnat nu numai drumul pe care crezusem că am pornit, ca destin comun, ci au influenţat şi destine personale, al căror număr nu-l vom şti niciodată exact. E vorba de oamenii care au părăsit atunci definitiv ţara. Dar care, de fiecare dată cînd este nevoie, cu un exerciţiu al libertăţii mult mai amplu şi mai concret decît noi, cei rămaşi aici, şi cu un simţ al apartenenţei la neam şi ţară nealterat, fac ca imposibilul să devină posibil în momente de importanţă majoră. E vorba de o parte din diaspora, de aceia datorită cărora, nu ca număr de voturi, ci ca influenţă asupra numărului de voturi, s-a întors şi rezultatul ultimului scrutin prezidenţial.

13 – 15 iunie sînt acele zile negre cu a căror amintire, an de an, se deschid buletinele de ştiri ale televiziunilor, care umplu paginile publicaţiilor (online sau/şi print) şi ale blogurilor, care rememorează sau descoperă noi întîmplări de atunci şi pe care le întîlneşti masiv pe reţelele de socializare. Sînt istorie. Trăită sau nu, dar în nici un caz uitată.

Anul acesta s-a împlinit un sfert de secol de la reprimarea în sînge a mişcării anti-comuniste Piaţa Universităţii. Şi tot anul acesta, pe 13 iunie, Klaus Iohannis şi-a sărbătorit pentru  prima dată ziua de naştere, preşedinte al României fiind. Vineri, pe 12 iunie, seara, mai în glumă, mai în serios, am întrebat pe Facebook: mîine ce facem, comemorăm mineriada sau sărbătorim preşedintele? După care am aşteptat. Trei zile, în care preşedintele să spună ceva, să scrie ceva pe contul de Facebook, să dea un semn că este conştient de importanţa momentului şi că ne este alături. Nu s-a întîmplat. Să zicem că nu pe 13, dedicată aniversării, dar pe 14? Cînd am aflat că a participat la slujba de duminică, la o biserică din Mangalia. Nu era, oare, cel mai bun moment pentru  cîteva cuvinte, atît? Poate aceleaşi din ianuarie, cînd a marcat împlinirea a 25 de ani de la prima mineriadă, cea din 25 ianuarie 1990, spunînd: „să iertăm acele momente, dar să nu le uităm”.

Ce să înţelegem acum, că a uitat momentul 13 -15 iunie? Că omul Iohannis şi ziua lui de  naştere sînt mai presus de preşedintele Iohannis? Că vorbeşte uneori despre solidaritate, dar cînd e cazul nu şi-o manifestă? Că e rupt de noi, de ţară, de evenimente importante? Că nu contează nici că a cîştigat preşedinţia în dauna urmaşului ideologic al celui care îndemna minerii, acum 25 de ani, să ocupe Piaţa Universităţii? Că nu realizează ce a însemnat cea mai mare şi mai sîngeroasă manifestare anti-comunistă şi pro-occidentală de după căderea (oficială a) comunismului?

Luni, la plecarea în vizita oficială în Croaţia, preşedintele ne-a adus la cunoştinţă că nu a mai comunicat deloc în  ultimele zile cu premierul, care nu i-a anunţat nici plecarea la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, nici în Turcia, unde urmează să se opereze şi că nici „la mulţi ani” nu i-a spus. Tentativă de glumă, evidenţierea lipsei de politeţe a lui Ponta, nu-mi dau seama ce a fost, dar gravitatea faptului de a nu fi fost încunoştiinţat de respectivele plecări nu se poate compara, nicicum echivala cu o dovadă de proastă creştere, sfidare, ori chiar mitocănie.

Indiferent ce a fost sau ce nu, preşedintele a reuşit să mai marcheze o ratare. Ocazie cu care să consemnăm că dacă Ponta a trecut peste aniversarea sa fără să-i facă urări, el a trecut peste un moment extrem de important pentru ţară ca şi cum nu ar fi existat.

PS: Ultima postare pe contul de Facebook al preşedintelui, la ora la care scriu (4:22) este aceasta, de duminică. Cu cele mai bune gînduri, sper ca măcar de acum încolo să vă şi manifestaţi consideraţia pentru noi şi pentru momentele foarte importante nouă şi ţării.

iohannis_urari_consideratie

Despre curve si golani

Două mărturii din sutele pe care le-am citit de-a lungul timpului. Ca să nu uităm şi să nu-i uităm.

1. Szivárvány Csepp:

V-as povesti despre nea Dumitru… Dar pe cine intereseaza? E doar un capsunar. La propriu. A plecat prin ´94 din tara. La cules capsuni, la Huelva, cu un autocar, cateva haine intr-o geanta de mana ca sa nu plateasca pentru transportul la portbagaj fiindca orice ban era important pana la primul salariu si cu o multime de vise pentru cei cinci baieti pe care ii avea acasa si care il vedeau de mai bine de un an cu ziarul in mana dimineata cautand de munca. A lucrat ca inginer, dar combinatul s-a inchis si a ramas pe drumuri. Cu banii primiti la disponibilizare a achitat casa ca sa fie sigur ca macar asta au.
Dupa prima „temporada ” s-a dus acasa cu aproape 4000 de dolari. Si a venit si in anul urmator. Un prieten i-a spus ca ar fi bine daca ar cauta ceva de munca in constructii ca se castiga bine si e nevoie de oameni in zona Benidorm, unde se ridica bloc dupa bloc. Si a gasit. Cu sufletul indoit, a anuntat sotia si copiii ca mai ramane o vreme. Si s-au facut 2 ani.
Cand a ajuns acasa, si-a gasit nevasta imbatranita parca brusc. Cu niste dureri de cap care nu o lasau sa doarma nopti la rand. Au urmat medici dupa medici. Migrena! Tratamente, analgezice… Nimic nu avea efect. O vedea cum se topeste in fiecare zi. Si a luat-o cu el, lasand copiii in grija bunicilor. Dupa investigatiile de aici, verdictul medicilor a fost un soc: femeia avea o tumoare cat pumnul la creier. Trebuia operata de urgenta fara garantii prea mari de supravietuire. „Vreau sa vad copiii inainte…” Si i-a adus copiii. Pe toti. Cel mai mare avea 15 ani, iar cel mai mic 5. Operatia a fost o reusita. Semipareza cu care a ramas definitiv pe partea stanga si proteza de la picior pe care o va purta permanent nu mai contau in fata faptului ca era in viata.
Nea Dumitru era si tata si mama, nu pentru 5 , ci pentru 6. Muncea 10-12 ore pe zi si cand ajungea acasa spala, gatea, facea curatenie, statea de vorba cu copiii, ii controla la lectii… Ani la rand. Zambind. Multumindu-i lui Dumnezeu ca e sanatos si ca poate munci. Ca sunt vii si impreuna. Iar copiii au facut ce au vazut la tata. Au invatat pe rupte, erau exemple peste tot.
Timpul a trecut. Nea Dumitru nu e un roman, nu e un imigrant, nu e capsunar, nu e zidar. Nea Dumitru e tatal celor 5 medici. Asa il cunoaste toata lumea si cei care il cunosc sunt mandri de asta. Si el munceste in continuare, la peste 65 de ani, sa ingrijeasca „singurul copil care i-a ramas acasa: sotia”.
Anul trecut s-a schimbat pediatrul din sat. M-am dus intr-o zi cu fiica-mea care era racita si am dat peste un barbat frumos, cu ochi calzi, cu toate ca avea peste 1,90m si peste suta de kilograme. Atent, respectuos, ca toti medicii. Cand m-am uitat pe reteta mi s-a topit inima de o bucurie pe care demult nu o simtisem: „Ldo. Sergiu B. pediatra”. Fiul cel mare al lui Nea Dumitru.
Dar asta nu intereseaza pe nimeni… Nici nu stiu de ce am pierdut timpul scriind, cand am inca de invatat ca sa fiu curva cu diploma…

2. Adrian Răileanu:

Stiu ca am povestit in fiecare an, in perioada asta, insa:

In 90, pe 14 iunie, aveam 14 ani.

M-am dus la Universitate dupa pranz. Doua studente care au mers langa mine in troleu pana la Rosetti (pe care le-am ascultat vorbind despre niste examene) au fost luate pe sus in fata TNB-ului, paruite, batute, scuipate, aproape dezbracate. Am protestat firav si am primit un sut in fund si o lovitura cu un cablu gros peste picioare. Nu stiu ce s-a intamplat dupa aceea cu ele. Am tulit-o in pasaj si m-am dus la Politia Capitalei pe cate o vazusem cu o seara inainte fumegand ca in filmele cu comisarul Moldovan.

La Politia Capitalei erau sute de mineri. Veneau dube ale politiei care descarcau la intrarea in curtea Politiei oameni arestati prin oras. Minerii facusera un tunel prin care toti cei „debarcati” erau obligati sa treaca. In capetele lor se revarsa o ploaie de lovituri de bate, lanturi, cabluri. Cei care se prabuseau erau luati la picioare.

M-am intors acasa.

Pe inserat, maica-mea m-a chemat la geam sa imi arate o caruta cu doi care alergau in galop, biciuiti de un tigan care se tot uita inapoi cu groaza. In urma lui, doua camioane pline cu mineri au trecut catre blocurile din ghetoul care era pe vremea aia acea bucatica urata de Baicului. Nu stiu ce s-a intamplat acolo, insa imi amintesc mirarea ca minerii stiau ca sunt tigani acolo. Lunca Florilor nu era, totusi, cea mai cunoscuta strada ghetoizata din oras.

Atat.

Acum, imi puteti spune orice despre manipulare, despre vina colectiva, despre bucurestenii care aplaudau, despre build-up si despre context, insa ceea ce a ramas si o ramana in amintirea mea din acea zi e ura. Ura fata de ceilalti, ura fata de cei diferiti.

(Foto: adevarul.ro)

13 -14. Dupa 25 de ani.

Apelurile la forţele responsabile.

Ion Iliescu, preşedintele României, 13 iunie 1990. 

 

Victor Ponta, prim-ministru, deputat în Parlamentul României, preşedinte PSD. 8 iunie 2015:

„Vreau sa va rog sa facem un apel foarte hotarat la responsabilitate catre cei din PNL-PDL. Cred ca intr-o democratie lucrurile nu se transeaza in strada, prin forta. Si nu vreau sa fim pusi in aceasta situatie. Am inteles ca ei aduc 1.000 de oameni, noi putem aduce 10.000. Daca ei pot sa aduca 10.000, noi putem aduce 100.000, dar cred ca este cea mai mare greseala pe care poate sa o faca Romania in acest moment.

Fac un apel la ultimul dram de minte pe care sper ca il mai au dl Blaga si dna Gorghiu, sa inteleaga ca nu poti sa dai foc unei tari si ca ne vom adresa procurorului general al Romaniei cu sesizare penala pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 397 alin. (2) din Codul penal. Si procurorul general, conform procedurii, ca si la mine, ii declara suspecti si ii cerceteaza. Si vedem atunci daca le mai place sa faca politica din justitie. Putem sa facem acest lucru, sper sa nu fie cazul” – Hotnews

Cornelia Naum, mama lui Victor Ponta:

„A venit sa isi cumpere trei costume.
‘Dar ce iti trebuie atatea costume?’
‘Pai uite va trebui sa fiu imbracat totdeauna oficial pentru ca mi s-a oferit sa lucrez ca sef al Corpului de Control’.

Si atunci eu l-am intrebat:
‘Bine, Victor, de-aia am mancat noi bataie pe 13 iunie (Mineriada din 13 iunie 1990 – n.red.)? ‘
Iar el mi-a raspuns, si nu a negat, ca a mai facut o data aceasta afirmatie:
‘Au fost singurii care mi-au dat o sansa'” – ziare.com

UPDATE 1: Paul Dragoş Aligică, pe Facebook:

Nu am reusit sa comentez in ultima vreme nu pentru ca nu as avea ceva de zis ci pentru ca am o perioada foarte intensa de predat (in programul din linkul de mai jos*).

Multumiri tuturor celor care s-au interesat de natura si originea tacerii mele. Sunt prins in continuare in acest program dedicat studentilor de la alte universitati care vor sa se familiarizeze cu programul de cercetare la care sunt afiliat dar imediat ce ma voi degaja am sa am cate ceva de zis si eu despre situatia din tara.

Pana atunci rememorez si eu ca si dv evenimentele in Iunie 1990 si ma gandesc la cat rau au putut face acesti nemernici si la abisul ce ne desparte de canaliile si impostorii care cu atatat tenacitate din Ianuarie 1990 pana azi au reusit sa submineze, murdareasca, imbolnaveasca, corupa, jefuiasca si distruga tot ceea ce aceasta tara si popor puteau mai bine si puteau da mai bun.

*grad.mercatus.org

N-a fost sa fie. Si de atunci si de acolo a plecat totul. Atunci s-a rupt firul.

UPDATE 2

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/clarice.dinu/videos/10205257081960639/” mbottom=”50″]

(Foto: bzi.ro)