Ion Iliescu, inculpat penal. Filmul Mineriadei 1990

La trei zile după Congresul PSD, cînd s-a trezit – la propriu – comemorînd, împreună cu toată sala, victimele mineriadelor, Ion Iliescu, de trei ori fost președinte postdecembrist al României, a fost astăzi, 21 octombrie, pus sub acuzare pentru infracțiuni împotriva umanității,

Din Comunicatul oficial al Parchetului General:

Ca urmare a ordonanţei procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de infirmare a soluţiei şi confirmare a ordonanţei de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii militari continuă ancheta în dosarul nr. 47/P/2014 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g şi j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aprox. 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară. – Hotnews

Să ne amintim, cu această ocazie:

1. Că dosarul Mineriadei a fost redeschis în martie anul acesta, ca urmare a admiterii, de către ÎCCJ, a cererii Parchetului General, survenită ca urmare a deciziei CEDO din 17 septembrie 2014, prin care statul român a fost obligat să facă dreptate victimelor crimelor și infracțiunilor umanității;

2. Că pentru adoptarea Legii 27/2012 – pentru modificarea și completarea Codului Penal al României și a Legii 286/2009 privind Codul Penal – privind înlăturarea prescripției în cazul infracțiunilor de crimă împotriva umanității s-au luptat cei care au și scris-o, Monica Macovei și Sever Voinescu;

3. Ce s-a întîmplat atunci. Atunci, în iunie 1990. Mai jos, cel mai bun și complet film al evenimentelor, o datorie morală a noastră de a nu da uitării unul din cele mai importante și mai grave momente din istoria recentă, prin trecerea timpului. O datorie de a ține trează memoria istorică, prin proiectarea evenimentelor tuturor celor care nu știu sau cărora nu le este clar ce s-a petrecut atunci. Astfel încît, printre altele, să nu se mai întîmple ca la o televiziune să fie întrebată una dintre victimele de atunci, figură-emblemă a Pieței Universității 1990, dacă a participat la evenimente. Oana Zamfir în dialog cu Marian Munteanu, astăzi, la DIGI24, detalii aici.

Personal, fără să fi suferit fizic, m-am chinuit să-l urăsc pe Ion Iliescu pentru tot ce a reprezentat și a făcut. N-am reușit. I-a scăpat, în acest fel, încă o victimă.

Filmul, acum:

(Foto: reporterntv.ro)

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *