Vă mai aduceţi aminte sondajele din care reieşea că majoritatea românilor preferă un loc de muncă prost plătit dar sigur? De fiecare dată după un asemenea sondaj urmau obişnuitele lamentări ale presei şi chiar ale politicienilor “de dreapta”. Invariabil, de vină era mentalitatea care nu se mai schimbă, cei cincizeci de ani de comunism, Carol al II lea, paşoptiştii, fanarioţii, Basarabii, ortodocşii, turcii, bizanţii, ungurii, cumanii, pecenegii, goţii, hoţii şi, finalmente, indo-europenii, în ansamblu.

Dar dacă explicaţia e mai simplă? Dacă, în loc să ajungem la Zalmoxis trecînd prin Papură Vodă, am căuta cauzele mult mai aproape şi ne-am uita, de exemplu, la sistemul de sănătate? Ăsta de acum, nu ăla de pe timpul lui Decebalus per Scorillo. Dacă, în loc să ne batem în etichete (adevărata dreaptă e PDL, ba nu, PNL, ba nu, PNŢcd), am face o scurtă analiză, chiar şi una extrem de superficială şi am descoperi că sistemul nostru de sănătate se ghidează cu stricteţe după filozofia “De la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”? Repet, cu stricteţe. Fără deviaţionisme de dreapta.

În primul rînd, asigurările de sănătate sînt impropriu numite asigurări. Fiindcă au mai degrabă elementele unui impozit. Indiferent de ce cuantum plăteşti anual la asigurările de sănătate, serviciile sînt aceleaşi. Că plăteşti 5000 de lei pe an sau 500, nu e nicio diferenţă. Sistemul nu recompensează şi nu penalizează. Asta nu e solidaritate, ăsta e deja comunism în stare pură.

Şi dacă sistemul nu recompensează şi nu penalizează, de ce te-ar interesa să plăteşti mai mulţi bani? Nu e mai bine să plăteşti suma minimă? Nu e evaziunea cea mai bună soluţie? De ce să plătesc asigurări de sănătate pe toate veniturile, cînd pot să plătesc doar pe salariul minim? Pierd ceva? Mi se blochează accesul la anumite servicii de sănătate? Nu. E suficient să am adeverinţă de asigurat, restul nu mai contează. Şi dacă sînt corect şi plătesc mai mult, cîştig ceva? Dacă plătesc asigurări de sănătate cu 200% mai mari decît anul trecut, am acces la servicii la care nu aveam acces cu un an înainte? Nu.

În condiţiile astea şpaga e o reacţie de bun simţ. E modalitatea prin care sistemul se autoreglementează. Nu e nimic imoral aici. Dacă tot ne înnebunim după etichete, cînd e vorba de sistemul de sănătate şpaga e de dreapta, nu PNL sau PDL. Dacă facem abstracţie că e un venit neimpozitat, şpaga e cea mai inteligentă şi mai corectă soluţie prin care sistemul poate supravieţui, în condiţiile date. Dai un ban dar stai în faţă. Nu, nu are nicio legătură cu influenţa orientală, cu Bizanţul şi otomanii. E doar soluţia pe care sistemul a găsit-o pentru a funcţiona şi pentru a face cît de cît dreptate.

Veţi spune: bine, dar toţi oamenii au dreptul la sănătate în mod egal…. Nu. Nu au. Ar fi cazul să uităm de egalitarisme. Sau, dacă ţinem cu tot dinadinsul la egalité şi fraternité, avem două soluţii:

• soluţia egalité: toţi contribuim la sistemul de sănătate cu o sumă egală, nu cu un procent din venituri (eu aş zice mai degrabă cîştiguri – venituri sună a pică pară mălăiaţă). Şi, astfel, toţi avem dreptul la aceleaşi servicii de sănătate. Un tratament egal pentru toţi. Fie vorba între noi, pentru ca această sumă să şi-o permită toţi, ea va trebui să fie foarte mică. Aş că putem spune că, astfel, vom avea dreptul la un singur tratament egal pentru toţi. De operaţie nici nu poate fi vorba. Asta e soluţia celui mai mic numitor comun. Turma se adaptează ultimului şi crapă solidar de foame şi de sete.
• soluţia fraternité: ţineţi-vă bine, că asta e tare de tot. E o invenţie personală pentru care Ponta ar trebui să mă facă pionier, să mă felicite personal şi să-mi dea tricou cu Che Guevara. Deci, fiţi atenţi: medicii, asistentele, farmaciile, producătorii de medicamente şi aparatură medicală, firmele de construcţii care ridică spitale, firmele care aprovizionează cu mîncare spitalele, Electrica, Romgaz, Apa Nova, Rompetrol, Petrom, producătorii de maşini care vînd Ambulanţe şi firmele de halate albe să facă voluntariat. Toţi furnizorii sistemului de sănătate să o facă pe gratis. Ceaca paca. (Nota autorului: articolul e scris în 25 mai 2010 – un an mai tîrziu, Rand Paul, un politician american, va vorbi despre „right to health care is slavery”, adică exact ceea ce eu numeam soluţia fraternite)

Şi totuşi, cînd am zis că sistemul nu recompensează şi nu penalizează, am greşit. O face, dar pe invers. Recompensează şmecheria, lenea, evaziunea, prostia, incompetenţa şi penalizează corectitudinea, munca şi inteligenţa.

De fapt, dacă stau bine să mă gîndesc (dar nu prea mult, că-i două dimineaţa), actualul sistem provoacă o dublă evaziune: pe de o parte a celor care îşi declară venituri mai mici pentru a plăti mai puţin şi, pe de altă parte, evaziunea prin şpagă (venit neimpozitat).

Şi, la final, răutăcios cum mă ştiţi, îmi face deosebita plăcere să vă dau o veste proastă: sănătatea şi educaţia nu sînt gratuite. Sînt pe bani. Nu ştiu dacă aţi remarcat chestia asta, dar plătim bani pentru ele, prin impozite şi aşa-zise asigurări. Şi o veste şi mai proastă: aşa trebuie să fie. Ba, chiar mai mult, e normal să fie scumpe. Fiindcă presupun o imensă responsabilitate pentru cei care le fac. Şi fiindcă trebuie făcute de oameni capabili şi bine pregătiţi. La noi educaţia şi sănătatea sînt în halul în care sînt fiindcă sînt ieftine. Cheltuim un procent prea mic din venituri pentru educaţie şi sănătate (asta dacă nu considerăm banii daţi pe plasmă şi bemveu tot bani pentru sănătate – fiindcă, la urma urmei sînt şi astea modalităţi de a-ţi trata complexele, fricile şi alte neajunsuri de ordin psihic).

Dreapta propune să plătim mai mulţi bani, doar dacă vrem asta, şi ne dă libertatea de a decide cui îi plătim, pentru ce îi plătim, ce primim în schimbul lor. Ne dă dreptul de a decide singuri felul în care ne raportăm la sănătate şi educaţie: vrem mai mult de la ele, plătim mai mult, nu ne interesează, plătim mai puţin. Încurajează respectul pentru educaţie şi sănătate, interesul şi implicarea.

Stînga ne propune să plătim mai mult, legaţi la ochi. Să aruncăm banii la groapa comună a bugetului. Fără să ne lase libertatea de a alege felul în care ne raportăm la educaţie şi sănătate. Încurajează delăsarea, şmecheria, evaziunea. Prostul satului devine normă. Şi de ce să te zbaţi, să speri mai mult, să vrei mai mult, să faci mai mult cînd ştii că toată viaţa vei fi obligat să mănînci din aceeaşi troacă cu el?

Articol scris în 25 mai 2010