On this day – 9 octombrie

2015. 

1. – Băsescu s-a înscris în PMP. Să fie primit bine!

2. – Cînd am citit că Premiul Nobel pentru Pace s-a acordat, anul acesta, unui quartet, am zis că poate, mai nou, s-a introdus și subsecțiunea muzică, și n-am aflat eu. Dar nu. Încă, bănuiesc. Detalii, aici. Dacă va fi să fie, iar ne-a fost istoria potrivnică, Cenaclul Flacăra și Cîntarea României ar fi candidat cu șanse serioase.

3. – Justificarea acceptării valului migrator musulman din punct de vedere demografic este o dublă imbecilitate.

1. – mă scuzați, dar pe femeile din Europa le-a întrebat cineva dacă vor copii cu hăndrălăii ăștia musculoși? ori va fi obligatoriu, nu m-ar mira, la politica de diktat care se întrezărește?
2. – sau respectivii vor face copii tot cu femeile lor, ceea ce va duce la schimbarea întregii civilații europene, așa cum o știm? la dispariție, mai exact, pentru că, odată ce musulmanii vor fi majoritari, ce-i va mai putea împiedica să schimbe fundamentele, principiile și valorile pe care este constituită Europa, cu tot ce înseamnă lumea din care provin?!

Nu vreau să cred încă, dar se pare că, încă o dată, în nici o sută de ani, tot Germania o comite. Cel mai probabil fatal, de data asta, avînd în vedere întregul ansamblu geopolitic în care ne aflăm.

4. Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului. 

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/1495500084076015/photos/a.1495501234075900.1073741828.1495500084076015/1512816015677755/?type=3″ mbottom=”50″]

5. – Monica Macovei a cîștigat pe fond procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/photo.php?fbid=999915546739553&set=a.416754028389044.98236.100001633512506&type=3″ mbottom=”50″]

Din anii trecuți.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/730741483663193″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/546842912053052″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/546938442043499″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/546744002062943″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/546885428715467″ mbottom=”50″]

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/731279183609423″ mbottom=”50″]