Pedagogia pomenii. Civilizația ca mostră gratuită.

Recent, la Chișinău a avut loc un eveniment pișcotărie despre „Reglementarea prin europenizare” a conflictului transnistrean. Ceva de genul. S-au mai cheltuit niște bani „de la Europa”, s-au mai încasat niște sinecuri. Bine, nu-i pe asta. Da ce vreau eu să zic.

Dincolo de faptul că mă amuză anvergura caraghioasă a unei societăți, fie ea și „civile”, care se angajează în eforturile titanice de „europenizare” a Transnistriei, cînd n-au europenizat autentic nici Basarabia, și nu arată semne că sunt capabili de o astfel de realizare în viitorul apropiat, ce pare să fie ineficientă, și deci obositoare la scară largă, e dimensiunea și perspectiva „didactică” asupra unor realități de acest tip, cum este diferendul transnistrean sau soluțiile lui. Dacă vom aduce modelul statului providențial european, care „se îngrijește” de cetățean, în R. Moldova, dacă vom alcătui o imagine exemplară a acestui model de prosperitate „ca-n Europa” și-l vom prezenta în fața cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, toți se vor buluci la porțile Vienei, ale Bruxelles-ului cu cereri de aderare.

Dacă îi vom „lua cu ghinișoru”, dîndu-le de înțeles că nu e nevoie să-și lepede năravurile la ușă, e destul să ceară, literalmente, și li se va da, atunci vom rezolva acest conflict în sînul darnic al abundenței europene. Bine, e adevărat că pentru asta trebuie să plătească un preț: spre ex. să accepte „diversitatea de gen”, „egalitatea de șanse”, să participe la training-uri de formare organizate în colaborare cu Ambasada cutare sau cutare în R. Moldova cu privire la sensibilizarea în legătura cu discriminările bazate pe sex, rasa, culoarea ochilor, să accepte deschiderea în zona de control la granița neoficială cu Transnistria a unor aparate de distribuire gratuită în masă a prezervativelor, ca să vadă lumea ce bine se trăiește pe model european, etc, etc. Beculețele de pe aparat să funcționeze pe electricitate bio.

Oamenii trebuie ghidați, să fie îndrumați, să li se arate, să li se dea mostre gratuite. Ne aflăm într-un proces de marketing. Lumea să aleagă: nici măcar nu trebuie să vă lăsați de apucăturile de violatori, tot ce vă întrebăm e: vreți cu aroma de căpșuni, sau fără!

(Foto: publika.md)

Stirile si comentariile zilei – 21 aprilie 2015

5. „Domnule Iohannis, Binele nostru unde e?”Corina Băcanu, sereniti.ro

Așa că poate e cazul să vă vedem că vă apucați cumva de treabă. Eu nu mai am răbdare, vreau să fac un copil pe care să-l cresc în România, nu pot să tot aștept să fie bine. Nu avem nevoie de cărțile dumneavoastră. Dacă vrem literatură, îl avem pe Cărtărescu, care își face bine treaba. Dacă vrem cărți scrise de politicieni, ne e suficient clubul literar care activează sub numele de Noua Junime Literară de la Jilava. Nu ați fost ales ca să ne povestiți despre dineuri și vernisaje. În plus, domnule Iohannis, înțeleg ideea de “pas cu pas” dar aici suntem la București, nu la Sibiu, așa că poate ar fi mai bine să măriți puțin pasul.

 

4. Tatiana Niculescu Bran a demisionat din funcţia de purtător de cuvînt al Preşedintelui.Hotnews

Nu, nu bucătăria de 30 000 euro a nemulţumit-o, ci relaţia cu presa. Pe presă n-a întrebat-o nimeni nimic ce crede despre relaţie. Păcat, nici măcar n-am auzit-o vorbind. Aş zice păcat şi pentru draperiile de la Cotroceni, dar mă gîndesc că de asta se va ocupa Instituţia Primei Doamne.

Raluca Boboc, Facebook:

Posibil scenariu:

Demisia purtătorului de cuvânt de la Cotroceni survine a doua zi după conferința de presă a președintelui Johannis.
Singurul moment ”delicat” al conferinței a fost cel în care jurnalistul Mircea Marian îi adresează președintelui niște întrebări în urma cărora Johannis dovedește că nu cunoaște articolele din Constituție care prevăd atribuțiile președintelui – numărul articolului sau alineatul.
Mai mult, șeful cancelariei prezidențiale are un conflict atât cu Mircea Marian, cât și cu Dan Andronic – ambii EVZ.
Foarte probabil, un conflict a apărut și între șeful cancelariei și purtătorul de cuvânt, cel care poartă responsabilitatea pentru acreditările și accesul jurnaliștilor la conferința de presă.
Din câte se pare, câștigător a ieșit șeful cancelarie prezidențiale.

 

3. Consultările de Cotroceni se întorc. În favoarea PSD, considerînd că ce au propus a fost agreat de toată lumea. Dar preşedintele „a apreciat interesul”, crede că s-a intrat în normalitate, că este un pas spre normalitate (nu, nu eu repet „normalitate”, preşedintele o face), are convingerea că se află pe drumul cel bun. Şi aşteaptă. „ca stadiul declarativ sa fie depasit” şi ne asigură că va urmări „cu mare atenţie ce se întamplă în continuare în această speţă.” Speţa fiind votul pentru diaspora.  – realitatea.net

Eu nu înţeleg pe ce drum bun se află, avînd în vedere şi numai faptul că la consultări avînd ca temă tocmai Constituţia şi legile electorale a participat şi Liviu Dragnea, inculpat în Dosarul referendumului, un dosar legat de procesul de votare, mai precis. Stiu că nu preşedintele a stabilit componenţa grupurilor cu care s-a consultat, dar e bine de ştiut cu cine a căzut de acord.

PS: Dacă vreau să aflu dacă/ce s-a mai întîmplat important la preşedinţie, e suficient să mă uit pe cîteva profiluri de Facebook ale unor iohannişti. Dacă tac stategic, e clar. Cotroceniul a devenit „Locul unde nu s-a întîmplat nimic”, vizionar Sadoveanu cu titlul ăsta. Nimic bun, nimic consistent, nimic nou. Pînă la urmă, nici cei mai entuziaşti, că zăltaţi şi isterici nu-mi permit să le spun, nu mai pot transforma negrul în alb. Sau nimicul în ceva, orice.

 

 

2. Pensiile speciale, diversiunea perfectă. Raluca Boboc, pe Facebook:

Subiectul cu pensiile speciale pentru parlamentari este diversiunea perfectă. Nu se mai uită nimeni la blatul PNL – PSD – Johannis pentru alegerea primarilor într-un singur tur. Dacă mai apare și o senatoare care se plânge că nu-i ajunge salariul pentru coafor este cu atât mai bine. În timp ce marii prădători au bătut palma pe sub masă pentru 2016, electoratul este stimulat să-și consume frustrările cu pensiile și privilegiile aleșilor.

 

1. Sondaj. România reglementărilor inutile. Peste 58% dintre firme se plîng de ele. hotnews.ro

Claudiu Zamfir:

Statul român menţine reglementări inutile care aduc costuri suplimentare şi pun piedici oamenilor de afaceri, consideră majoritatea firmelor româneşti, potrivit unui studiu făcut public, luni, de Camera de Industrie şi Comerţ a României (CCIR). De asemenea, majoritatea firmelor chestionate acuză corupţia din administraţia publică şi apreciază activitatea procurorilor DNA.