Răscoala rechinilor

Numărul celor care, din felurite motive, n-au mai apucat să se nască nu l-a știut nimeni niciodată. E, oricum, exagerat de mare. Mult mai mare decât numărul celor vreodată născuți. Numărul acestor întorși din drum bate probabil spre infinit.

În noaptea aceea, deși răscoala era spontană, se strânseseră toți: nenăscuți, avortoni, chiuretați, aspirați, stârpituri de toate felurile, protozombi feroce care, iată, își umflau amenințător arcurile branhiale și pocneau din cordoane ombilicale uscate și tari ca niște vițe de liană: cereau moartea femeilor și moartea bărbaților. Și-au pus așadar placentele cap la cap – vilozitate la vilozitate – și-au făcut un sac de două ori mai mare ca pământul. Au aruncat plasa de colagen cu neîndemânare, aiurea, peste foarte, foarte mulți oameni: mame și tați cu și fără posibilități, femei, bărbați cuprinși de regrete și orgolii, absolut toți au murit în noaptea aceea – unii nedormiți de trei zile, în fața ecranelor, cu ceașca de cafea la gură, alții cu halba în mână, unii în pat lipiți de alții, unii picotind pe scaune, în zboruri transatlantice, unii în vacanțe la soare, alții stivuind tabureți prin baruri de noapte sau căscând prin gherete – toți oameni nevinovați, ocupați, tineri cu viitor și curve bătrâne, bursieri și zeciste, câțiva pungași, câțiva bețivi, dar mulți virtuoși, blânzi și decenți – morți toți, până la ultimul, zbătându-se degeaba sub plasa de colagen. Dimineața i-a găsit așa cum nu-i mai găsise de mult: informi, mucoși, tone și tone de masă gelatinoasă laxă.

Bilanțul a fost tragic: câteva zeci de milioane de morți, buni cetățeni care nu și-au dorit altceva decât un trai decent. Unii spun că morții ar fi fost totuși genul de oameni lipsiți de răbdare, cu mult prea multe sau cu mult prea puține pretenții. Alții spun că nu-i deloc adevărat. Cruzimea atroce a avortonilor a făcut să se moară absurd și la-ntâmplare.

Răsculații nu s-au apărat. Printre ei domnea o tăcere de moarte. Unde să se ducă? Înapoi nu se poate. Înainte nu-i chip. Zdrobiți de durere și vinovăție s-au culcat toți la pământ. Și-au strâns genunchii translucizi la piept și și-au cântat singuri un cântec de leagăn. Într-un târziu, au adormit cu totul acolo, la drumul mare, între Viață și pretențiile ei.

Revolta a intrat în istorie drept Răscoala Rechinilor.

(foto: dailymail.co.uk)