Lumea se reasaza. Dupa Sharia.

Stau și mă uit, lumea scrie. Și scrie cu năduf, cu patimă, cu convingere. Diverse, de la planul cincinal la carne și ouă la plagiat, nu importă ce anume. Sînt lucruri serioase, nu am dubii.
Dar sîntem cumva rupți de timp și de spațiu. Un timp în care se produc orori, aici, la noi acasă, în Europa, și un timp pe care – ah, cît sper să nu fie așa! – e posibil să-l regretăm. Mai devreme sau mai tîrziu.

Am notat zilele trecute victimele atentatelor din Europa, cele făcute de islamiști. Și mi-a dat așa:

Spania, 2004 – 199 morti, 1467 raniti
Londra, 2005 – (cel putin) 38 morti, (cel putin) 95
Paris, ianuarie 2015 – 20 morti, nr. neidentificat de raniti
Paris, noiembrie 2015 – 129 morti, 352 raniti
Bruxelles, martie 2016 – 31 morti, 270 raniti

Total: 417 morti, 2184 raniti (plus neindentificati). Pe timp de pace!

Dar nu, terorismul nu e un virus letal. Numai ucigas, nu?!?

Ce-ar mai fi de spus? Ce-ați făcut cu Europa mea, ce-ați făcut cu Europa noastră? Enorm! Enorm ar mai fi de scris. Cum am ajuns aici, în primul rînd. Dar nu acum. Acum ne trebuie acțiune, acum ne trebuie voință politică, acum ne trebuie oamenii aceia politici cărora să nu le fie teamă de consecințe, de vorbele de acum, de nimic. Care să ne reîntoarcă unde eram, unde am crezut că vom fi, unde ar fi trebuit să fim.

Acum, dar cu cine?! Nu, n-ai cu cine. Acum n-ai cu cine.

Acum nu ne-ar fi trebuit întoarcerea la trenul pentru femei, ultima găselniță a unei linii regionale germane. E rușinos, e grav, e primul semn de cedare. În fața unor nou veniți, chipurile ca să ne asigure pensia și să ocupe locrurile de muncă rămase libere. Ce minciună! Ce oroare de minciună! Încet, încet, peisajul Europei se modifică. Azi tren, mîine cine mai știe ce?! Îmbrăcăminte ”adecvată”, probabil.

Ușor, ușor, Sharia se impune de la sine.

sharia

(Foto: frontpagemag.com)