Mîine votăm!

Dragii mei, prieteni!

Mîine, eu zic mai de dimineață, să mergem cu toții la vot! Mai de dimineață ca să nu mai așteptăm să întoarcem scorul, ci să încerce ei să ne ajungă, dacă vor putea.

Ei sînt ceilalți, urîții și incompetenții, poate și penalii. Pentru asta, consultați toate sursele credibile, înainte de vot!

Nu votați PSD, nu votați ALDE și nu votați, mai ales, noii comuniști, cioloșiștii din Alianța 2020. După ultimul episod de neam prost, cel puțin, al veșnic neadaptatului la politică la polittică Andrei Caramitru, oamenii ăștia chiar nu merită. Au oricum o singură idee, fixă, justiția, și un discurs care dă fiori, amintindu-ne de anii terorii comuniste din perioada anilor 40-50. Pentru că nu vrem să ne întoarcem în anii de atunci, trebuie să nu dăm votul nostru Alianței USR+Plus. Este atît de simplu, da!

Partidul pe lista căruia m-am aflat, în calitate de candidat, Dreapta Liberală, a făcut membrilor săi recomandarea să voteze un om, pe George Simion. La rîndul meu, în cazul în care nici unul din cele 23 de partide acceptate nu v-a convins, vă sfătuiesc să faceți la fel. George Simion. UN tînăr din Republica Moldova care, cel puțin,  se va zbate pentru UNire.

Eu, neputînd să mă votez, Dreptei liberale nu i-a fost acceptată candidatura de către BEC (semnături cu probleme de fond și formă) am de făcut alegerea pe care o fac de mult: cu sau fără Băsescu? Și, ținînd cont de experiența fostului președinte, plus dorința reală de Unire, am să votez și de data asta Băsescu. Adică PMP.

Băsescu nu aduce numai excepționala lui experiență (zece ani de Consiliu European) în această confruntare electorală, dar și  o listă de candidați corecți și competenți, o adevărată mîndrie pentru România, zic eu.

Voi vota, spre surprinderea multor oameni de dreapta, și la referendumul propus de Iohannis. Voi vota DA la ambele întrebări. Am luat în considerație toate aspectele ridicate de prietenii mei, dar, acum, cred că problema nu poate fi tranșată decît în termeni de bine-rău. Unde, clar, nu pot fi decît de partea binelui. Am ales.

Cred că, pentru o ”pesedistă” ce mă aflu, nu fac alegeri foarte rele. 😉

Votați! Votul rămîne singurul nostru mijloc democratic de a ne hotărî soarta. Repet: nu votați comuniști, nici vechi, nici noi. România are o experiență mult prea dureroasă privind comunismul ca să ne permitem asemenea bătaie cu flori. Votul este ceva foarte serios și trebuie tratat ca atare.

 

 

 

Facebook Comments

2 Comments Mîine votăm!

  1. ana

    George Simion nu e din R. Moldova, e din Buzău. Un om al serviciilor. Comuniștii din USR-PLUS, pe bune? Lady, du-te alături de Putin, dacă pentru tine aștia sunt comuniști.

    Reply
    1. Florina Neghina

      E născut în Focșani, m-ai prins.
      Dar nu mă poți duce, Lady lîngă Putin???
      Dacă Putin spune mîine că apa e udă, voi veți susține altceva, nu? De frică să nu fiți numiți putiniști.
      Discernămîntul lipsește multora care reduc totul la Putin.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *